Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Cu majoritatea la doctor

Ne zice Platon – cu vocea lui Socrate – că mintea părăsește o opinie fie de bunăvoie, fie fără de voie. Când Glaucon nu pricepe varianta din urmă, Socrate îi explică: fără de voie îți abandonezi părerile, fie furat, fie vrăjit, fie silit. Furtul apare când îmbrățișăm altă opinie (venită de la cineva) sau o uităm (odată cu trecerea timpului) pe cea în cauză. Vrăjeala e fie ademenirea cu vreo plăcere, fie resimțirea vreunei temeri. Silirea vine din durerea sau suferința care conduce la schimbarea opiniei. Cititorul de azi ar zice că părintele filosofiei era naiv, fiindcă n-a pomenit banii. Dar dacă avansează puțin în Cartea a III-a a Republicii o să vadă că la categoria „ademenirea cu vreo plăcere” intră și aurul și argintul (pe care el le interzice paznicilor, alături de pământ și locuință proprii, dar asta-i altă poveste). Banii pot goni multe lucruri din minte. Și păreri, și înțepături de rușine, și pișcături de remușcare, și în general orice reacție adversă supărătoare. Banii fură, vrăjesc, silesc și siluiesc orice opinie.

Dar ce altceva se mai poate juca cu opiniile oamenilor? În fond, e greu de crezut că niște fonduri bine investite sunt singura cauză a terorii resimțite și azi de sute de milioane de cetățeni onești, dar incapabili să priceapă că în corpul lor se găsesc de multă vreme câteva sute de mii de miliarde de viruși. Dacă le-ar da cineva un cent pe mia de viruși s-ar număra printre primii zece miliardari din lume. Resursa e însă atât de bogată încât nimeni nu dă doi bani pe viromul obișnuit al unui individ. Dar iată că grosul populației de respirație occidentală se încăpățânează să creadă că are capacitate de discernământ și că a ales în deplină cunoștință de cauză să nu se îndoiască de justețea măsurilor autorităților. Că nu încape vorbă de discernământ se vede foarte ușor, că doar cum altfel ar căsca toată ziua gura la discuții decupatoare de neuroni despre asimptomatici, boostere, Grete și alte trotinete? Mai mult, ne-am putea întreba și cum se face că la un secol după cataclismele ideologice ale comunismului, eugeniei (care, atenție, nu e invenție nemțească!) și nazismului răzbat public voci care, în numele binelui suprem al societății, se autoproclamă salvatori ale planetei și le promit iadul unor cetățeni vinovați doar pentru că nu fac saltul în barca mântuiților. (Invocarea unei rațiuni necesare de a face saltul nu conferă niciun dram de justificare.) Stupefiant, cei mai mulți dintre occidentali insistă să creadă că au discernământ și că au liderii potriviți pentru a depăși o criză, în ciuda dovezilor tot mai numeroase care arată contrariul. Puternicii de pretutindeni au dat rateuri zgomotoase atunci când au fost puși în situația de a face cu adevărat ceva întru îndreptarea lucrurilor, dar uite că alegătorii o să-i voteze din nou. De ce?

Vorbim despre o suferință socială gravă. Se poate vorbi și de cele psihice, mai ales la nivel înalt, dar asta e altă poveste. Într-un fel sau în altul, grosul populației și-a decernat, cu largul concurs al educației întru „specializare”, aptitudini pe care în mod evident nu le deține. Democrația tradițională s-a bazat pe o abilitate de gândire foarte simplă: constatarea prezenței sau absenței celor promise ori cerute. Ai făcut, ești reales. N-ai făcut, ori ai făcut rău, alegem pe altcineva! Cel puțin asta e teoria. Ei bine, s-au cam dus timpurile alea. Politicienii au intrat în sindicat, au apărut Cresuși care nu se pot abține să sponsorizeze sindicatul (ba chiar sunt cam obligați s-o facă, dacă ne gândim la dedesubturile bunăstării corporatiste), s-au rafinat comunicarea și mijloacele de comunicare, dar, mai ales, s-a ajuns la o aglomerare de obiecte ale analizei simple de mai sus care face foarte greu de văzut ce și dacă a făcut cu adevărat gospodarul comunității. Așa am ajuns să ne confruntăm cu majorități clar despicate în două: unii care consideră că bunăstarea societății stă în mâinile unui farsor hoțoman și alții care așteaptă asta de la un păcălici debil. Se ajunge astfel ca, pentru mulțime, rezultatul să fie fix același, indiferent ce membru de sindicat aleg.

Să nu ne amăgim, nu e nicio noutate aici. Patul germinativ crește și tot crește, de niște decenii bune. Demenții cu alură mesianică nu sunt nici ei o noutate, iar azi nu mai constituie nici măcar rarități. Nu sunt 20 de ani de când Europa tremura în fața recrudescenței ascensiunii la putere a partidelor de extremă dreapta. Dar orice Le Pen ori Haider, la vederea cărora tremura clasa drepților de la vremea respectivă, par niște caricaturi pe lângă mari democrați de azi. Ca să observăm asta nu ne trebuie decât pozele sindicaliștilor care defilează pe eșichierul politic din Canada până la antipod. Mai lipseau doar ocazia și mijloacele ideale pentru a impune un nou cataclism ideologic, fiindcă despre asta (ar trebui să) vorbim astăzi, nu despre pandemii, războaie și încălzire globală – marele inamic e deja aici. Fură, vrăjește, silește și siluiește opinii, liniștit și larg rânjitor. Dacă omenirea vrea să prindă sfârșitul secolului sub formă de umanitate, e timpul defragmentării. E un concept interesant, prin care informația așezată vraiște pe hardul unui computer este „(re)chitită” frumos pentru o mai eficientă operare, și ilustrează binișor harababura vieții sociale contemporane. Este evident că și societatea are nevoie de un astfel de proces de reordonare, fiindcă în absența lui condamnarea e sigură: bine informații plini de discernământ între urechi au impresia că sunt experți când vine timpul să decidă ce și cine, totul „spre binele copiilor”. Or, s-a văzut clar cât discernământ au: și-au ținut copiii în clase ore întregi cu o cârpă pe nas și pe gură, „ocrotindu-i” de inamici imaginari cu prețul unor tare în dezvoltare inimaginabile, care deja încep să prezinte facturi imense. Din păcate, dacă bate vântul foarte tare și te întorci cu spatele nu se cheamă că te-ai băgat la scuteală.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Cu majoritatea la doctor”

  • doctoru de cap,
    acolo cu majoritatea!

  • Foarte buna analiza, va dau dreptate, astea-s faptele, ce sa fac, dar ma ia depresia.

    • De vină sunt astrele. Ele au făcut ca domnul Zaicu să publice în aceeași zi cu doamna Huhulescu. Cei mai buni în ale scrisului, dar și cei mai triști dintre invitații maestrului.
      Un sfat: pentru a nu intra cu adevărat în depresie, citiți-i pe cei doi autori la distanță de câteva zile.

      • Nu pot sa astept o zi ca sunt si preferatii mei, mi-as dori sa scrie mai des.

        • Mulțumesc. Nu știu dacă ar trebui să punem accentul pe tristețe. Până la urmă, în împrejurări ca astea veselia nu e tocmai un semn bun.

        • Da, vremurile sunt prea tulburi, nu-i vorba de altceva.

  • Atunci când ni se permite să privim realitatea de afară numai și numai printr-o singură fereastră, și aia aleasă de altcineva, cu foarte mare greutate vom înțelege ce se întâmplă cu adevărat afară unde este mare hărmălaie. Sau vom pricepe doar ce vrea cel care ține celelalte ferestre închise și cu storurile trase.

  • Nu sunt un erudit dar cred ca societatea umana actuala merita ce i se intampla. Sa mai vina si altii ca noi am dat-o de gard in mod „splendiferous”! Chiar nu ma afecteaza, ca tot acolo ajung (-2m)!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax