Cu ocaua (pande)mică

E bine să vorbim cu toții aceeași limbă atunci când purtăm dezbateri pe o temă anume și să măsurăm lucrurile cu aceeași unitate de măsură, dacă vrem ca opiniile noastre să fie inteligibile și comparabile. Datorăm asta, printre altele, și lui A. I. Cuza. Chiar dacă povestea cu ocaua e doar un basm, eforturile lui Cuza de a folosi un etalon general valabil sunt demne de laudă. Nu ne-ar fi prins rău dacă ne-am fi amintit de sfaturile sale și dacă le-am fi respectat și în actuala pandemie. Poate că dacă i-am fi folosit tot timpul ocaua, fronturile care s-au creat ar fi fost infinit mai puține iar numărul nemulțumiților mult mai mic. În loc de asta, am inversat adeseori ocalele și le-am mai pervertit și semnificația.

A umbla cu ocaua mică înseamnă a înșela, a trage pe sfoară. A umbla cu cea mare, a lui Cuza, înseamnă generozitate, mărinimie. La ele mi-a fugit gândul văzând modul cum s-au derulat evenimentele în actuala pandemie, cum s-au scurs fondurile și s-a făcut schimb de favoruri, mai abitir ca la o nuntă cu dar. Sinceră să fiu, nu știam mare lucru despre cum decurge o nuntă cu dar, fiindcă nu am participat niciodată la o astfel de ceremonie (am renunțat și la cea proprie!), așa că a trebuit să-mi completez informațiile. Poate o să spuneți că o astfel de comparație este total deplasată, deoarece o nuntă înseamnă veselie, fast, amuzament pentru toți participanții, pe când pandemia a însemnat supărare, neplăceri și furie neputincioasă. Așa este. Pentru cei mai mulți a fost un mare impas, un prilej de a remarca pentru a cine știe câta oară că iarăși au avut parte de ocaua mică la împărțirea darurilor și la respectarea promisiunilor cu care au fost copleșiți. Nu și pentru cei cărora darurile li s-au împărțit cu ocaua mare. Pentru ei evenimentul a fost unul cum nu se putea mai prielnic și mai propice pentru a-și spori avuțiile și a-și extinde gradele de rudenie, pentru a pune bazele unor noi și profitabile alianțe, pentru a trasa noi reguli de conduită între rubedeniile bine selectate, care nu mai conteneau să-și afișeze reciproc curtoazia și supușenia.

Nimeni nu vrea ca atunci când face bilanțul nunții să iasă în pierdere, fiindcă asta ar însemna că nu s-a înrudit cu cine trebuie și nici nu a știut să invite pe cine trebuie. Ca businessul să merite, e musai ca încasările să depășească cheltuielile iar invitații trebuie aleși pe sprânceană. Fiindcă aceia știu exact ce au de făcut și că trebuie să vină cu daruri bogate. Chiar dacă nu și le pot permite, mulți dintre ei o vor face totuși, fiindcă e o chestiune de obraz și o oportunitate de a mima puterea și statutul social la care aspiră, așa că se vor întrece în a-și demonstra noblețea. Așa se face că multe regimuri din multe țări s-au repezit să investească cu ocaua mare în vaccinuri, cumpărând în alb un număr de doze care să le permită să-și vaccineze până și peștii din acvarii. Și ce dacă luau astfel dozele de la gura celor săraci… Ei oricum nu și le-ar fi putut permite și aveau de luptat cu destule alte probleme, mult mai stringente decât pandemia, motiv pentru care aceia au trebuit să se mulțumească cu postul de privitori printre ulucile gardului.

Prin urmare, mai bine o nuntă cu daruri opulente și cu mai puțini invitați (doar cei din lumea bună) decât una la care numărul musafirilor ar fi fost poate mai spectaculos, dar rezultatul final mult mai păgubos. Cine nu-și dorește să se poată făli cu cea mai frumoasă nuntă din regiune, căreia să i se ducă vestea peste mări și țări? Ce contează că cei uniți de oportunități vor fi dezbinați curând de dezacorduri? Sunt destui candidați pe lume și tot atâtea uniuni care se fac și se desfac necontenit. O mână spală pe alta și amândouă… obrazul subțire care, după cum se știe, se ține cu mari cheltuieli și cu fonduri… lichide. Asta s-a petrecut în spatele culiselor, fiindcă pe față s-a vorbit de solidaritate, de „să arătăm că ne pasă”, de spirit civic și câte și mai câte.

S-au promis ajutoare peste ajutoare celor siliți să tragă pe dreapta și să aștepte în izolare și inactivitate finalul cataclismului. De tras pe dreapta au tras doar cei mici și neînsemnați, fiindcă mulți dintre cei mari s-au dovedit a fi indispensabili altundeva: pe frontul luptei împotriva acelui adversar invizibil cu care s-au bătut atâția… în piept. Întreprinderile acelor întreprinzători au funcționat la foc continuu, alimentate de generoasele fonduri care curgeau șuvoaie. Și pentru că ocaua mare era ocupată să măsoare combustibilul înghițit de fabricile de echipamente și materiale (măști, mănuși, combinezoane, viziere, ventilatoare, dezinfectanți, reactivi pentru testare), precum și de cei peste 300 de candidați înscriși în cursa producerii de vaccinuri, altora li s-au măsurat investițiile cu ocaua rămasă liberă. Oricum nu s-au înghesuit prea mulți să se înscrie în anevoioasa cursă pentru noi medicamente, de pildă. Anevoioasă, fiindcă producerea medicamentelor ar fi durat mult mai mult decât cea a vaccinurilor și ar fi necesitat proceduri mult mai stricte de autorizare. Nici măcar pentru testarea unora deja existente și aprobate pentru alte maladii nu s-au alocat decât câteva mici ocale. Oricum timpul multora era ocupat cu îngrijirea numeroșilor pacienți care umpleau spitalele – de la asimptomatici (!) la intubații de pe ATI – și cu testarea cât mai multor persoane – simptomatici, contacți sau doar suspecți –, așa că, cine să se mai fi ocupat și de studiul efectelor diverselor terapii ori de făcut autopsii? Și fiindcă finanțele nu sunt un sac fără fund, se înțelege că la un moment trebuie închis robinetul. Pentru autopsii, până și ocaua mică s-a dovedit a fi mult prea mare și, prin urmare, au fost trecute la capitolul „Investiții nerentabile”.

Pentru cine mai are chef și mai suportă să vadă și bilanțul – deocamdată provizoriu, fiindcă petrecerea nu s-a încheiat încă! –, o avertizare: va avea mari probleme să digere cifrele care urmează. E clar că promotorii agrementului pot fi mândri de „darurile” achiziționate. Cu greu bilanțul ar fi putut arăta altfel decât pozitiv, în condițiile în care toate investițiile au fost făcute din buzunarul invitaților. Tot din contribuțiile lor a fost achitat și „meniul” costisitor care li s-a servit și pe care mulți au fost nevoiți să-l înghită, vrând-nevrând (media este de circa 15 teste „gratuite” de persoană –pozitivată –, bașca vaccinurile și pe alocuri și echipamentele de protecție). Tot din banii musafirilor, dar cu ocaua mică, astfel încât să ajungă la cât mai mulți din ce-a mai rămas, s-a trecut la împărțit despăgubiri – sau doar promisiuni de despăgubire – printre victimele lockdownului, acelea obligate să stea pe bară până se striga „La loc comanda!”. Nu așa și pentru a putea măsura profitul celor trei, patru care au atins primii linia de sosire în cursa vaccinurilor. Acolo a fost nevoie de ocaua mare. Cum să măsori altfel zecile și sutele de miliarde de dolari pe care ți le-a „dăruit” pandemia?

Daruri bogate au curs și în buzunarele altora, care au știut cum și în ce să se implice. De pildă în onorarea comenzilor online efectuate de cei sechestrați la domiciliu. Să nu uităm și de recompensele la care visează toți cei care s-au implicat activ în derularea evenimentelor: emisarii, organizatorii, lăutarii cântăreți… în strună, vigilenții care s-au ocupat de menținerea ordinii și disciplinei în fronturi, înlăturând orice imixtiune, ospătarii servitori de… argumente etc. Lista nominală a profitorilor (nu și mărimea profitului) este scurtă comparativ cu aceea a perdanților. Dacă aruncăm o privire de ansamblu descoperim vreo 2.700 de multimiliardari care aproape și-au dublat profitul, și descoperim câteva sute de milioane de oameni împinși în sărăcie lucie (adică obligați să trăiască cu mai puțin de 1,8 dolari pe zi), care s-au adăugat celor 3,4 miliarde de săraci deja existenți. Mulți și-au pierdut un drept fundamental după altul, și-au pierdut locurile de muncă, accesul la serviciile de îngrijire și la educație, dreptul la libertate, la sănătate și chiar la viață. Cu ocaua mică s-au împărțit și informațiile menite să servească scopurile animatorilor, ca nu cumva să se strice frumusețe de petrecere.

Cum va arăta tabloul postnupțial? Indiferent dacă mirii rămân sau nu împreună, învingătorii o să ia totul. Corbii n-o să-și scoată ochii unii altora, dar o s-o facă păgubiții, aceia cărora li s-au măsurat sacrificiile cerute cu ocaua mare și li s-au returnat compensațiile cu ocaua (pande)mică. Cu voie sau fără de voie, ei au contribuit la sporirea avuției speculanților iar la final vor fi nevoiți să împartă puținul care le-a mai rămas cu alții de teapa lor. Fiindcă de la prea sătuii lumii nu ne putem aștepta nici măcar să creadă celor flămânzi, darămite să mai și împartă ceva cu ei. A se lua aminte la cerșetorii de pe stradă și la oamenii care-și pleacă inima și urechea la păsurile lor și le aruncă câte un bănuț în poală. Acei milostivi sunt unii aproape la fel de săraci ca și oamenii străzii, doar un pic mai norocoși decât ei. N-au uitat ce este foamea și încă mai resimt sărăcia pe pielea proprie.

Rămâne de văzut dacă o să mai apară vreun Cuza Vodă care să plimbe impostorii prin lume cu ocalele de gât și să-i oblige să-și recunoască tertipurile și să se căiască: „Așa, da! Așa, nu!” În zilele noastre ar fi și mult mai simplu, ar fi suficientă o simplă postare pe marele internet. Și mai bun ar fi un Țepeș, care să-i împartă în două cete și să dea foc la… tot putregaiul care s-a adunat, sufocând lumea. Dar cea mai bună soluție ar fi să învățăm noi înșine să deosebim ocalele între ele, ca să nu ne mai lăsăm păcăliți de oricine și cu orice ocazie. Și să nu mai acceptam invitații la nunțile unora care nu dau doi bani pe noi ca oameni, ci se bazează doar pe profitul adus de ingenua noastră participare. Oare de ce se tem câteva miliarde de oameni de doar câteva mii de miliardari – în condițiile în care raportul de forțe – nu doar fizice – este cu totul altul?! Sau nu e numai frica aceea care ne paralizează?

Ah, era să uit! O dovadă de mărinimie tot a existat: Celor obligați să aștepte finalul divertismentului stând agățați de garduri, li s-au azvârlit pe ici pe acolo resturile de la masa nuntașilor care achiziționaseră mult mai mult decât puteau consuma, resturile de vaccinuri din stocurile supranormative. Ar fi fost păcat să le treacă termenul de expirare!

Și încă ceva era cât pe ce să omit! Se știe că autoritățile nu dau cu o mână fără să ia cu cealaltă, așa că pregătesc ceva deosebit de ingenios – cred ele! Nuntașii care refuză meniul, indiferent din ce motiv, n-o să mai fie acceptați în horă decât dacă achită o taxă de intrare. N-are a face că și din contribuțiile lor e achitat tot kitschul, până la ultima „strigare”.