CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate

„Cu sufletul în genunchi, aştept răspunsul Vostru Regal”

Despre scrisorile prin care nu numai oamenii muncii, dar și oamenii de cultură îi cerșeau ceva lui Nicolae Ceaușescu s-a scris mult în România după decembrie 1989. S-a scris însă mai puțin despre aceeași cerșetorie pe care o practicau oamenii de cultură și față de Carol al II-lea.

La Arhivele Naţionale ale României, Fondul dedicat lui Carol al II-lea găzduieşte numeroase petiţii adresate Maiestăţii Sale Regelui fie direct, fie prin intermediul lui Ernest Urdăreanu, ministrul Casei Regale, de artişti, de scriitori şi de sculptori prin care se solicită intervenţia Tătucului pentru rezolvarea unor probleme. Dintre documentele descoperite de mine în timp ce mă interesam de „Cultul personalităţii lui Carol al II-lea” mi-a atras atenţia petiția adresată Regelui actriţa Elena Galaction, fiica lui Gala Galaction. Distinsa îl ruga pe Rege să intervină pentru ca ea să joace într-un anume spectacol de la Teatrul Naţional Bucureşti.

„SIRE,
Mă înfăţişez înaintea Voastră, prin această scrisoare, purtînd în ochi curajul nebunesc şi grav al Ultimei încercări. Mă înfăţişez înaintea Voastră, eu, un supus umil şi neştiut cerîndu-Vă însetat să-mi faceţi dreptate, să dovediţi încă odată că acest cuvînt nu este o iluzie, sub domnia Voastră, că atît timp cît existaţi Voi, se poate spera încă.

SIRE,
Dacă din casa mea umilă Vă strig într-ajutor, aşa cum îl strigi pe Dumnezeu, nu este o cutezanţă nesăbuită, ci este dreptul pe care îl are oricine de a se ruga Lui.
Şi Voi înţelegeţi aceasta, pentru că aţi dovedit-o tuturor, cari au alergat să Vă ceară ajutorul. Aşadar, dacă această scrisoare va ajunge în mîinile Voastre regale, inima mea îmi spune că în sfîrşit se va face lumină şi pentru mine.

SIRE,
Sunt cea mai umilă şi nebăgată în seamă artistă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Numele meu este: Elena Galaction.
Am fost angajată acum şapte ani de zile, aceasta constituind premiul I al Academiei de artă Dramatică pe care l-am obţinut în promoţia 1932. Timp de un an, mi s-a dat posibilitatea de a mă afirma şi succesul obţinut îmi dădea dreptul să merg cu încredere înainte. După aceea însă, schimbîndu-se directorul Teatrului, am fost complet dată la o parte. Au urmat apoi zile, luni, ani de încercări, de stăruinţă, de rugăminţi inutile. Îndîrjită şi crezînd neclintit în chemarea mea, am plecat să joc în Italia, la Roma, în teatrele pentru muncitori. De felul cum am fost primită de către publicul şi presa italiană, am mărturie ziarele italiene pe care le păstrez. Dar a trebuit să mă întorc în ţară, am fost silită. Aici din nou am găsit la Teatru aceleaşi uşi închise, aceeaşi dureroasă nedreptăţire. De acum un an însă, mi s-a dat posibilitatea de a mă întoarce din nou în Italia, datorită unei burse pe care mi-a acordat-o marele făcător de bine, inginerul Nicolae Malaxa.

Dar uluită fiind de generozitatea acestui om, pe care nici măcar nu am cinstea de a-l cunoaşte, m-am simţit datoare să-i dovedesc imediat că poate eram vrednică de marea lui bunătate. Era o dovadă cinstită pe care voiam să i-o dau înainte de a pleca în străinătate cu bursa acordată de el. Şi atunci am cerut să mi se dea să joc aici la Teatrul Naţional, fiind dreptul meu, fiind angajată, fiind singura artistă căreia nu i se dă niciodată să joace.
Mi-am amînat plecarea, aşteptînd, crezînd că voi juca, cerînd cuviincios dreptul meu; a fost zadarnic.

SIRE,
Nu este ambiţie, nu este vorba de o profesiune ca oricare alta în care vreau să reuşesc, ci Teatrul este o chemare pentru mine, este viaţa mea. Poate fi altă dovadă pentru aceasta decît curajul nebunesc de a scrie Regelui Ţării? Dar lupt pentru destinul meu, pentru credinţa că şi eu aş putea da oamenilor o clipă de bunătate, de înălţare.

Să cer Înalta Voastră atenţie azi cînd Vă apasă atîtea griji, atîtea imense greutăţi, ar putea părea temerar… dar privind pe deasupra timpurilor şi a întîmplărilor, nu este nimic mai important, mai grav, mai adevărat, decît viaţa, viaţa pe care o ai. Iar eu după atîta zbucium nu mai am decît atît: viaţa mea şi credinţa în Voi.

SIRE
Îndrăznesc să-mi ridic privirea grea de lacrimi spre Voi şi să Vă rog simplu şi umil, să puneţi capăt nedreptăţii ce mi se face la Teatrul Naţional. Să fiu lăsată să joc acum, imediat, piesa deja pregătită dar amînată de atîtea luni; «Escape me never» de Margareth Kennedy.

O! arătaţi iar prin gestul Vostru că auziţi chemarea celor mai umili şi că adevărata dreptate nu o găsim decît la Regele Ţării.
Cu sufletul în genunchi, aştept răspunsul Vostru Regal.

Elena Galaction
Bucureşti, 19 Februarie 1940”

Nu știm dacă Majestatea Sa, Carol al II-lea, a intervenit la conducerea Teatrului Național din București pentru ca Elena Galaction să joace în Escape me never.
Știm în schimb, din Jurnalul tatălui, Gala Galaction, că Elena Galaction are și după începerea Războiului Sfînt dificultăți în privința rolurilor. Drept pentru care tatăl, Gala Galaction, apelează la Dumnezeu. Poate și pentru că Majestatea Sa, Carol al II-lea, abdicase în 6 septembrie 1940. Notează despre asta Ioan Scurtu în cartea „Politică şi viaţă cotidiană în România: în secolul al XX-lea şi începutul celui de al XXI-lea”, Editura Mica Valahie, București, 2011:

„Scriitorul Gala Galaction consemna, în Jurnalul său, multele greutăți ridicate în calea fiicei sale, actrița Elena Galaction, de confratele său, Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Național din Bucureşti. Pentru a-l determina s-o distribuie pe fiica sa în rolul principal, Galaction a scris piesa de teatru Rița-Crăița, în care evoca, după propria-i mărturisire, «amintirile, mediul, simțirea, soarele, codrul şi zilele petrecute între ţigani între 1883 şi 1893». A discutat cu Liviu Rebreanu şi l-a rugat să introducă piesa în repertoriul Teatrului Național şi să o distribuie pe Elena Galaction.

La 23 septembrie 1941, scriitorul nota:

«După ce mi-a dat asigurări supreme, după ce mi-a jurat că nu are altă preocupare decât aceea de a da satisfacție fiicei mele şi de a mângâia inima mea de părinte, şi-a călcat cuvântul şi şi-a necinstit obrazul într-un chip odios! A chemat, prin iunie, pe fiica mea, i-a dat o piesă unde era un rol potrivit pentru ea, a invitat-o să-l studieze, ca fiind hotărât pentru ea, când colo…în ziua repartizării, fiica mea s-a pomenit că rolul a fost atribuit alteia, iar directorul Rebreanu a trecut pe lângă ea fără nici o explicație! M-am gândit mult că această durere mi-a fost trimisă de Dumnezeu pentru păcatele mele. Am sângerat în taină şi am pomenit pe nevrednicul Liviu Rebreanu la Sfânta Proscomidie, între cei „ce ne urăsc pe noi”.

Aştept ca Dumnezeu, care mi-a hotărât să fiu preot – deci să nu port sabie şi să nu pot să mă bat în duel – să se lupte pentru mine şi să mă învețe la ce este bună răbdarea în numele Lui şi cât adevăr stă în porunca şi în declarația Lui… A mea e răzbunarea! În Rita-Crăita, fiica mea va avea putinţa să dea o mlădioasă expresie puterilor ei de comediană. Aştept şi mă rog lui Dumnezeu. El are grijă de prietenii mei?».

Speranţele lui Galaction s-au risipit când a aflat că piesa a fost respinsă de Comitetul de lectură al Teatrului Național.
În ziua de 28 martie 1942 scria:

«Cred că avem de-a face cu o intrigă, cu o nedreptate, cu ceva ascuns şi viclean, care își va primi pedeapsa mai târziu».

Din Comitetul de lectură făceau parte Liviu Rebreanu, Nicolae Herescu, Ionel Teodoreanu, Dem. Teodorescu, Corneliu Moldoveanu şi actorul Pop Marțian. De la Herescu şi Teodoreanu nu avea «nici o pretenție», deoarece erau nişte “figurine depărtate şi ipocrit amabile”; Corneliu Moldoveanu «este o javră arhaică, o lichea franco-filă, care m-a defăimat adeseori prin ziarele care apăreau în Iaşii exilului, prin anii 1917-1918», Liviu Rebreanu «este omul fără nici o altă demnitate şi tărie decât talentul său epic». Galaction se mira de atitudinea lui Dem. Teodorescu: «Acest confrate este un om de duh, un strălucit ziarist şi o forţă intelectuală», dar care nu i-a dat nici un semn de viață, precum şi de actorul Pop Marțian care a citit «magistral» textul piesei, trimetându-i «în taină» felicitări.

Galaction îl văzuse înainte de verdict pe directorul Rebreanu: «Unsuros, dezolat, gata să moară pentru mine şi pentru fiica mea». I-a dat de înțeles că piesa ar putea fi respinsă, deoarece este «o apologie a ţiganilor şi, dacă piesa are succes, ungurii de la Budapesta, care nu ne scot din ţigani, or să izbucnească triumfători: Iată, dreptatea noastră a ieşit la lumină. Bucureştenii aplaudă această apologie a ţiganilor ! Vocea sângelui !». Galaction i-a replicat: «Tu ştii că eu am scris piesa asta numai pentru fiica mea Elena Galaction… N-am nici o ambiție de autor dramatic !…Respingeți Rița-Crăița, dar dați fiicei mele alt rol să-l interpreteze!»

Scriitorul era convins că fiica sa avea talent, dar era boicotată de directorii de teatru. La 13 februarie 1943 scria că Elena a trecut «prin ceasuri triste», temându-se că rolul ei în piesa Anna Christie va fi oferit altei actrițe:

«Poate că a fost numai o alarmă, am simțit din nou, în mine, tot amarul nedreptății care se face bietului meu copil.
O, Liviu Rebreanu, tu Soare Z. Soare şi voi toți duşmanii copilului meu, veți răspunde, într-o zi, înaintea Stăpânului meu, de toate suspinele mele!».

Alarma s-a dovedit a fi neîntemeiată, deoarece Elena Galaction a fost distribuită în rolul dorit. Cu câteva ceasuri înainte de premieră, Gala Galaction nota, la 17 mai 1943, că s-a rugat în biserică, cerând «cu genunchii pe lespezi, Stăpânului Euharistic, ajutorul cel mai presus de fire şi favoarea-i divină pentru fiica mea care se pregătea să-şi înfrunte soarta. Sunt poate zece ani de când bietul copil aşteaptă ziua biruinţei definitive, închisă de jur-împrejur de conjurația puterilor negre. O cabală infamă, o conspirație de vânduți și de vândute au ţinut-o mereu departe de rolurile cele mari care ar fi consacrat-o de multă vreme. Toți directorii de teatru, de zece ani încoace, prizonieri intrigilor, geloziilor şi favoritismului, au exclus-o sistematic pe fiica mea de la lumina rampei».”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „„Cu sufletul în genunchi, aştept răspunsul Vostru Regal””

  • „la vulturi” ne-a amintit de „bunicul” de la Caracal,
    ala care are ceva cu necrofagii cerului de la Deveselu,
    uite scopul babiloniei:ATAC AXIOLOGIC,
    bunicul ala era mai penal decat taximortistul tortzionar.

  • -fara indoiala ca ati gasit Originalul,
    daca ati terminat cu crizele de Covid
    ne puteti spune a ce miroase (Originalul) ?

  • Și Zoia Ceaușescu a cochetat cu teatrul. Având 10 la bacalaureat, putea intra la orice facultate fără participare la examenul de admitere, cu excepția Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică unde a dat o singură probă, cea de test de aptitudini. Nicolae Ceaușescu a intervenit și a rugat juriul să n-o treacă. Și juriul n-a trecut-o. Așa a ajuns Zoia Ceaușescu la Facultatea de Matematică din București pe care a absolvit-o cu brio. Cum s-ar spune, și în acest caz, tatăl a intervenit, dar în alt sens.

  • atunci cind sufletul ingenuncheaza in fata Lumii, sufletul e chiar Mintea.
    in fata Lumii doar Inima poate ingenunchea doar trupul.

    astfel, pesemne ca Transumanismul va translata inspre Nemurire Mintea, …ca si cum ar translata…sufletul.
    Sufletul fiind, spre fundamentala diferenta, o stare de ‘nemiscare’, mai inainte de a fi una de ‘miscare’

    echilibrul cautat pe taramul Miscarii nu este unul absolut, doar echilibrul cautat pe taramul Nemiscarii, …in fapt al Sufletului, se poate suprapune peste Pace, pentru ca si Miscarea tot in Nemiscare isi are Obarsia.

    deci Pacea o gasesti in Inima ta, nu in Mintea ta.
    caz in care poti fi asimilat unui Imparat chiar fiind pe fundul santului,… sau cocotatindu ti se, intru bascalie, trupul, pe o cruce…

  • Din ce rezulta…nu prea avea talent ca actrita, insa ‘talente’ rezulta ca avea.
    Deci…ce rezulta in final e ca si folosea talentele pentru a-si sustine…o placere care nu i dadea pace-n viata ( din cauza ca nu era satisfacuta ): ‘starea de actrita’

    Adicaaa…avea cam tot ce i trebuie ca sa intre in ‘starea de actrita’, mai putin talentul de a fi una.:)))

    Iar pentru ca starea atat de dorita sa se si manifeste,
    si-a potentat pina…pesemne chiar dincolo de granite, la nevoie :)), …celelalte talente.
    Acuma daca unii n-au fost chiar incantati de aceste talente incontestabile…aia e, se mai intampla dastea :)). Insa ar fi o mirare daca nu i-a atras, regelui, atentia, si deci sustinerea…macar punctiforma:)

    • 1.”Îndrăznesc să-mi ridic privirea grea de lacrimi spre Voi şi să Vă rog simplu şi umil, să puneţi capăt nedreptăţii ce mi se face la Teatrul Naţional. Să fiu lăsată să joc acum, imediat, piesa deja pregătită dar amînată de atîtea luni; «Escape me never» de Margareth Kennedy.”
      2.”Teatrul este o chemare pentru mine, este viaţa mea.”
      –-
      in ceea ce ma priveste…daca ar fi scris doar
      ‘Să fiu lăsată să joc’, si nu „Să fiu lăsată să joc acum, imediat, piesa deja pregătită dar amînată de atîtea luni; «Escape me never» de Margareth Kennedy.”,
      io as fi inteles o, ca actrita pentru care actoria e tot una cu viata.

      Sa i rezolvi unei actrite… viata, tratandu i si Teatrului suferintele, ar putea fi o treaba pe masura…”Regelui Tarii”,
      insa sa i rezolvi, punctiform, un anumit spectacol, e din alte povesti…nenumarate, …ca si universurile care misuna prin sinele oamenilor

      • adica…daca zici ca actoria e viata ta, te prezinti in fata regelui jucindu ti Actoria, nu…citeva seri din viata, intr un anumit spectacol, ca aia nu mai e exprimare plenara,
        daia am si zis ca are talente,
        dar de actita care sa se manifeste ca atare in fata Regelui…nu prea,
        … tocmai ce am demonstrat ca Actoria ei…da erori.

        scrisoarea ei era buna, insa nu in fata unui Rege, in fata unui rege…poate, habar n am

  • Maestre. nu resulta, dar fata avea talent? Sau era un soi de Lica Gheorghiu?

  • Va recomand 2 articole,uitati link-urile:
    https://www.revistaromaniamare.ro/ultimul-interviu-cu-elena-galaction–fiica-scriitorului-preot-gala-galaction-1-v7
    https://www.observatorcultural.ro/articol/pe-tatal-meu-denuntul-nu-l-a-afectat-cu-nimic-era-intotdeauna-bine-dispus-dialog-cu-elena-galaction-2/
    Nu comentez la articol, nu cunosc in detaliu nici scrierile lui Gala Galaction, nici cine sint cele 4 fete ale sale.Ce inteleg din „scrisoare”, sint mai degraba „mofturile” si gindirea specifice timpului de atunci.Oricum, din linkurile atasate ies la iveala si alte aspecte…sper sa le cititi, desi mi-e greu sa cred ca n-ati stii de ele.
    In orice caz, ce nu inteleg deloc e care-s „oamenii de cultura” care ii cerseau lui nea Nicu, Dumnezeu sa-l odihneasca…(comentatoarea „Adriana” o sa ma injure in gind la punctul asta. E in ordine doamna, nu ma supar pe dvs indiferent de injuraturi, sinteti o persoana cu capul pe umeri si mintea clara, evident cu o educatie superioara.Daca parerile referitoare la Nea Nicu nu coincid, sigur asta nu aduce vreo Apocalipsa)…in sfirsit, deci, cine-s tipii aia culti care cereau favoruri lu’ nea Nicu si ce-i cereau, ca eu n-am habar,de aia as vrea sa stiu. Stiu insa ca nu-l prindeai pe nea Nicu pe picior gresit, daca facea vreo vizita de lucru,cum se spunea pe atunci. Ca il informau trepadusii care se invirteau in juru’ lui, ca se documenta el, ca-si facea „temele” cumva, habar n-am…ce stiu e ca daca cineva reusea sa-i puna vreo intrebare lui, direct lui, raspundea pe loc…Pe perioada cind s-au platit datoriile Romaniei, tin minte ca se redusese importul si exportam foarte mult. Ca urmare a reducerii importului, multe obiecte, piese necesare in diverse intreprinderii, incepusera sa se produca in tara. Unele erau facute bine, altele prost…cele proaste au fost regindite, gindite si para-gindite asa incit s-a reusit producerea in tara dupa concept romanesc…anumite costuri au fost reduse pe bune, s-au creat locuri de munca…cu toate acestea, n-am inteles niciodata de ce unii sustin ca Romania e mai bine dupa ’89, in comparatie cu tot ce a fost pina in ’89…ce-o fi bine? Ca ne-am imprastiat prin lume? Am gasit articole de-o mediocritate enervanta referitor la economia Romaniei inainte de’89…cica in 2014 exportam pe luna, mai mult decit ce se exporta inainte de ’89 intr-un an…ca PIB-u’ (futu-i PIB-u’ masii) era de 3 ori mai mare in 2014 decit in ’89…din pix poti sa faci minuni…cifrele nu le poate verifica platitorul de taxe…ma rog, daca e asa, atunci de ce nu sint locuri de munca la mine acasa?De ce in anul 2022 iti trebuie mai multe „PCR” decit inainte de ’89. Cum si ce exporti azi, in comparatie cu ’89 si inainte de ’89???Mai exact ce produci azi ca sa ai asa un PIB grozav si somaj ametitor in majoritatea zonelor rurale, iar inainte de ’89 cind fiecare lucra undeva, nu produceai suficient pt export !!!!!!!!?????????? Din nou, din virfu’ pixului, orice e posibil, doar e o moda sa aruncam cu cifre, grafice si multe, multe, muuuuuulte vorbe ghioare.Nu vreau sa deviez, da’ uitati aici un articol scris de-un prost, in care face o „analiza” dupa mintea si intelegerea lui. Daca asa fac si „alesii” nostri, mai ales aia care conduc din virfu’ limbii,ministere,atunci nu ma mir cum de e posibil sa se scrie si sa se spuna atitea timpenii…: https://www.analizeeconomice.ro/2014/10/cinci-mituri-false-despre-economia-de.html
    Am mai gasit intimplator un PDF, uitati link-ul: http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/scanteia/1980/08/scanteia_1980_08_11808.pdf
    Daca citit pe pagina a 2-a, cautati partea unde scrie de „INSULA MARE A BRAILEI” – comparati cu ce a ajuns azi aceasta insula.A cui e? A arabilor, turcilor, chinezilor, olandezilor?Fiecare cu felia lui, la gramada troc???A cui e si cine beneficiaza de aceasta zona deosebit de fertila. Apoi pe pagina 5 – articolul „Sesiune științifică consacrată aniversării a 2050 de ani
    de la crearea primului stat dac centralizat și independent” – am copiat si „lipit” aici un paragraf care, desi suna ca o „mantra” pe care toti o auzeam rostita la nesfirsit, pare sa fie mai de actualitate azi, decit oricind altcindva…
    „Referindu-se la rolul esențial al națiunii și statului național in viața societății umane, în lupta pentru progresul social, vorbitorul a reliefat necesitatea ca știința istoriei, respectind adevărul, să contribuie ia afirmarea conceptelor de independență și suveranitate, să dea o ripostă hotărită politicilor și tezelor
    care sprijină dominația imperialistă, colonialistă, expansionistă, să afirme cu tărie dreptul popoarelor la autodeterminare, la o viață liberă și independentă.”
    Ma da’ ce rele si invechite erau „ideile” astea…unde-s toate in 32 de ani de „libertate fortata”….?ce-o mai fi si aia…Apoi incercati pagina 6, partea cu „decalajele” si ONU…cum mama, mamelor, mamitzicilor, mamii ei de viata, e mai rau in anu’2022 decit a fost in 1980?????Aia ce mama, mamelor, mamitzicilor, mamii ei de conducere a lumii avem de atunci si pina azi? Ca din cite bag eu „sama”, omenirea se duce pe ripa, la vale…Uitati-va si la felul cum sint exemplificate decalajele…poate-i zice cineva lu’ citzu si bode, si la orice alt dobitoc „ales” sau pus, ca degeaba isi sustin minciunile si gugumaniile, bashinile din creierii lor aerisiti, cu hirtii cu grafice cu liniute in culori, ca in ’80 erau moduri de exemplificare si sustinere a unui punct de vedere mult mai avansat decit idioteniile pe care le copiaza de la alti idioti chiar mai mari decit ei, toti din vest si de pe la „brusel”, futu-i „bruselu'” mamii lui cu tot cu hoashtele alea care-si tiriie aroganta, nesimtirea si prostia pe acolo, pe sume astronomice pe care nu le merita. De ce ziaristii de azi si-au pierdut „mina” ca sa zic asa. Uitativa la PSF-ul acesta si sa vedeti cite stiri si informatii erau publicate in doar 6 pagini…mi se pare o diferenta ca de la cer la pamint, intre un ziar adevarat ca asta din PDF, si ce ziare-s azi…prin comparatie , e clar ca in anii ’80, ziarele aveau mai multe informatii de interes, in comparatie cu ce-i azi. Ca in ’80 erau si umplururi, erau, da’ azi umpluturile se refera la fustangii si pipite, cum a divortat nu stiu ce parashuta, cum s-a botoxat nu mai stiu care si a ajuns sa aiba buzele mai ceva decit curu’ la ratze, ca nu mai stiu care „Alfonso” de la guvern ne „ameninta” ca el e acolo sa faca bine populatiei desi nu i-a cerut-o nimeni, si tot asa, pina se ajunge la stirile de-o extrema importanta cu gaina cu gainatz in curcubeu, creasta de triceratops si labe de crocodil, care a ouat o margica din care a iesit o balena care se juca cu un delfin si calareau impreuna pe un Yeti pe care n-a reusit nimeni sa-l fotografieze pt ca s-a scufundat in zapada si-a ajuns in vulcanu’ Ijen…si tot asa….Ce Doamne iarta-ma a ajuns „stirea” azi?Ce jurnalisti avem? Am deviat de la articol,nu cu vreo intentie, da’ asa s-a legat pe ziua de azi…Aia e…

    • Măi guralivule, a zis domnul Cristoiu să îți transmit că azi nu are timp să-ți citească și să-ți aprofundeze opera, dar îți promite că mâine o să recupereze. 😀
      P.S. Azi, mulțumește-te doar cu doamna Stoican (adică, tu), care-ți va aduce laudele zilnice ca de obicei. 😀

    • @Se știe
      La ora la care mi-am înserat postarea, comentariul dumneavoastră nu era la vedere. Țin să vă apreciez încă o dată eseul de noapte pentru fusul nostru orar. Nu vreau să las pe/un nimeni dezamăgit.

      • Stați liniștită, doamna Stoican! Dubla personalitate nu este o vină, ci o boală. I se poate întâmpla oricui.

      • Va multumesc…eu pur si simplu ignor,nu-mi bat capu’ cu duduite in distres care se preteaza la hartuire fara sa cunoasca consecintele unor astfel de actiuni. Zic si eu ca mamaia…”sa fie la ea acolo”.
        Astept articolul urmator al domnului Cristoiu.Sper sa aiba ca subiect,situatia cu rusii…nu de alta, da’ pina azi mie mi se pare ca Putin a obtinut acele”lucruri”la care nimeni nu da atentie deosebita:
        1. A reusit sa aduca Rusia in atentia internationala. Domnul Cristoiu sustine ca Rusia e o putere locala. Cu toate astea, intreaga planeta vorbeste de „amenintarea rusa”…deci indirect Rusia devine o putere internationala…n-ar vorbi nimeni zi de zi, de saptamini bune de pericolul rusesc si „invazia” in Ucraina, daca Rusia ar fi doar putere locala, mai ales ca unii nici nu stiu unde-i Ucraina pe harta, si ca are granita cu rusii…ma rog, asta-i concluzia fireasca la care am ajuns dupa mintea mea limitata.
        2. Cu ajutorul lui Lavrov, a reusit sa atraga atentia internationala cind vine vorba de intelegeri, discutii, care se purtau intre UE si restul lumii-UE amerolacii…dupa cum vedem, olaf discuta direct cu putin si cam arata „deshtiu” la UE…Macrou vorbeste direct cu Putin si tot MAcrou face pe mediatoru’ ici-colea…desi Macrou e vazut ca un limbric de Vladutz, Vladutz il lasa sa dea spectacole gratis, spectacole de pe urma carora rusii nu au decit de cistigat…cred ca doar astea 2 puncte cistigate de vladutz ar fi de ajuns ca sa-i declare pe rusi invingatori fara sa traga macar o aghioasa, de gloante nici nu poate fi vorba…
        3. Vladut a pus Ucraina la pamint, economic vorbind…daca ucraienienii credeau ca le-a fost greu pina la”invazie”, o sa vada ei de acum inainte…le-au plecat investitorii, milionarii odata plecati, e mai greu sa-i aduci inapoi intr-un loc unde totul e incert…au bani, pot sa plece oriunde…nato nu-i vrea ca cica-s „corupti” ( ne vrea insa pe noi ca cica sintem mai breji)…UE-u’ nu-o vrea „gratis”, mimeaza insa bine ideea de „ajutoare-ajutorare”…o sa pateasca si ucraina, ce-au patit restul statelor fost…”estice” sa zicem…adica capitalistii aia buni la suflet de li se rupe…sufletul, o sa vina dupa ce-i ajuta „bine”, cu sfaturi, idei, consultanti…astfel incit nu doar copilashu lu’ nea biden o sa faca afaceri in zona, da’ si multi UE-ishti care deabea asteapta….da’ cum socoteala de acasa, nu se potriveste cu aia din tirg, nu m-ar surprinde ca ucraienienii sa fie mai inclinati spre „relatii” cu putin, decit cu altcineva…tinpul rezolva multe, ramine de vazut cine dispune de „rabdarea” necesara…
        Asa ca astept sa vad noul articol al domnului Cristoiu…va doresc toate cele bune.

      • Scuze, am gresit tasta…am vrut sa spun „timpul” nu „tinpul”…tre’ sa-mi schimb tastatura ca unele litere sint sterse complet…scuze.
        Uitasem sa va pun un clip.Daca aveti timp de el o sa vedeti cu alti ochi ce se intimpla prin lume si spre ce ne indreptam…
        https://www.youtube.com/watch?v=IUYS0eGtjEE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *