Putin: Discuțiile cu Biden au fost cu adevărat constructive. Începem consultări pentru a evita atacuri cibernetice

Cuiburi de viespi și gropi cu șerpi

Cineva spunea într-un comentariu că ar fi bine ca „medicii să gândească la unison și să impună apoi politicienilor conduita cea mai bună pentru gestionarea crizei Covid”. Sunt perfect de acord și am spus-o în multe dintre articolele pe care le-am scris. Dacă ar fi fost după mine, aș fi „închis” toți experții și toți decidenții într-o încăpere – simbolic, firește, doar ne aflăm în plină pandemie! – și de-abia după ce s-ar fi pus de acord, vorbind aceeași limbă, ar fi trebuit să se dea drumul fumului alb pe coș și să se comunice pe înțelesul tuturor direcția pe care au stabilit-o în comun.

Dar nu poate fi vorba despre așa ceva, nu există nici măcar doi experți care să fie absolut de aceeași părere, cunosc asta din trista experiență a ultimelor trei decenii. Se pare chiar că există mai multe păreri decât experți. Imposibil de făcut compromisuri, de ajuns la un consens. De a decide și a acționa, nu în folosul amorului propriu, ci al comunității în slujba căreia fiecare dintre noi – mă refer în special la cei care și-au ales profesii care implică munca cu oamenii – ne aflăm.

Există meserii și meserii. Unele pot fi remunerate integral, altele nu-și află răsplata doar în bani. Astfel de posturi n-ar trebui să accepte persoane care sunt sub nivelul cerut de omenie. Fiindcă ele nu sunt simple meserii, ci chemări. Cei care lucrează cu oamenii ar trebui la rândul lor să fie oameni. Dar cum să-i obligi? Oamenii adevărați nu împart lumea în intelectuali și plebe, în muncă fizică și intelectuală, ei nu strâmbă din nas la mirosul sărăciei și nu pregetă să se amestece printre cei ocoliți de șansă și privați de noroc, să-i sprijine și să-și alimenteze cunoștințele despre viață chiar de acolo. Intelectuali sau nu, ei se află, de fapt, în slujba comunității. Iar oamenii, în slujba cărora ei se află, provin din cele mai diverse categorii.

Un doctor nu va putea trata doar posesori de diplome, la fel de puțin va putea un învățător să-și selecteze elevii. Și cu atât mai puțin ar trebui s-o facă un judecător sau un politician. Cei care-o fac nu-și merită diplomele care le tapetează pereții. Intelectualii pretind că trebuie respectați. Pentru ce? Și de ce n-ar avea același drept oricine altcineva? Un gunoier, de pildă. Doar am văzut ce se întâmplă când aceștia din urmă nu se află la post, iar restul lumii „civilizate” își azvârle gunoaiele la întâmplare. Respectul nu se cere. Se câștigă. Și nu poate fi câștigat de cineva care nu are respect pentru nimeni… nici măcar pentru propria persoană. Nu poți fi călcat în picioare de nimeni, dacă nu te calci tu însuți mai întâi. Există o mie de feluri în care te poți adresa cuiva. Practic, prin tot ce le aruncăm altora în față și mai ales prin felul în care o facem, ne descriem propria persoană. Asta este adevărata caracterizare, nu aceea pe care o așternem frumos pe hârtie sau pe ce alt mediu digital o vom face.

Einstein ar fi spus că specia noastră poate supraviețui dispariției albinelor în jur de patru ani. Fiindcă, odată cu ele ar dispărea multe alte forme de viață. E mai bine să nu ne întrebăm ce s-ar întâmpla cu restul viețuitoarelor planetei dacă noi am fi aceia care ar dispărea. Fiindcă răspunsul doare: Nu s-ar întâmpla nimic (rău). Nu ni s-ar simți lipsa. Ce bine ar fi dacă și oamenii ar fi la fel de utili și indispensabili ca albinele! Dar se pare că lumea nu de stupi e plină, ci de cuiburi și gropi. Pline de viespi și pline cu șerpi. Gata să se repeadă la orice și la oricine ar încerca să li se apropie. Nici măcar nu vor să știe cu ce intenții se apropie acel cineva. Și nu se reped la el pentru a-și apăra comunitatea, ci doar din principiu. Conform devizei „Să moară și capra vecinului”.

Unii nu-și domolesc furia și atacul nici atunci când toate caprele au murit de mult și nu înțeleg că, de fapt, se află cu toții în aceeași barcă și că acea barcă plutește în derivă. Singura lor grijă este să aibă dreptate. Să iasă în față și în evidență. Să fie primii care fac ceva, care descoperă, care spun, care publică și postează. Nu contează că memoria colectivă – fie ea și digitală – e din ce în ce mai scurtă și sufocată de abundența de (dez)informații și că, în cel mult trei zile, osteneala lor va fi devenit istorie și ei vor fi aterizat de mult la tomberonul acesteia.

Nu pot uita risipa de energie, de cunoștințe și de potențial din instituțiile prin care am trecut și mai ales pierderea unor posibile contribuții colective cu adevărat valoroase. Mult mai valoroase decât suma realizărilor fiecăruia dintre membrii echipei care nu se voia echipă. Orgoliul unora a lăsat să se scurgă oportunități rare, dacă nu unice. Deși aveam cu toții aceeași specializare, Fortuna a vrut ca fiecare dintre noi să fie bun și foarte bun în câte un subdomeniu. Rareori se întâmpla ca o echipă să se compună din specialiști unul și unul. Existau de toate: virusolog, bacteriolog, epidemiolog, expert în micologie și în biologie moleculară, specialist în igiena spitalicească.

Teoretic, n-ar mai fi lipsit nimic și nimeni pentru ca din mâinile și creierele tuturor să iasă niște capodopere. Rezultate excepționale, din care să profite – cum era și de așteptat – pacienții în slujba cărora ne aflam cu toții. Nu s-a întâmplat asta nici măcar o dată. Rareori, forțați de împrejurări și siliți de un lider care nu a încetat niciodată să spere în depășirea ostilităților, se mai desfășura câte un studiu sau mai apărea câte o publicație la care participau doi, trei dintre „colegi”. În rest, fiecare pe cont propriu, la nevoie își căuta colaboratori printre experții altor instituții. Muncă asiduă, costisitoare și cu rezultate satisfăcătoare doar pentru vanitatea respectivilor. Toate astea din cauza ambiției disimulate de a nu le oferi colegilor din echipă șansa de afirmare, care, nu se știe de ce, devenea automat un risc pentru ceilalți. Nu numai că nu putea fi vorba de utopicul „toți pentru unul și unul pentru toți” sau măcar de toți împotriva unuia sau de unul împotriva tuturor (clar, există și așa ceva, dar e mai simplu de rezolvat!) – era mai degrabă un „fiecare împotriva fiecăruia”. Mi s-a zâmbit condescendent (veneam din comunism!) ori de câte ori am venit cu astfel de propuneri „naive”.

Fenomenul nu e întâlnit doar printre medici sau la personalul medical, în general. Cred că fiecare persoană cunoaște – măcar din auzite – astfel de situații absurde. Sunt membra Uniunii scriitorilor de limbă germană aflați în exil. Un club compus din vreo 80 de membri. Nu știu dacă să-l descriu drept cuib de viespi sau groapă cu șerpi. În orice caz, acei oameni ai literelor și ai cuvintelor frumoase sunt la fel de dezbinați ca toți ceilalți. Nu numai că nu-i unește dragostea pentru literatură și cultură, dar îi face să se urască de-a binelea, ca și când succesul fiecăruia dintre ei ar depinde de insuccesul celorlalți. Am aflat, cu stupoare, că nu-și citesc, în ruptul capului, colegii, preferând să se citească singuri, și că nu se ascultă decât pe ei pe la conferințe. Niciodată nu a acționat ca unitate, rareori s-au asociat câțiva la semnarea vreunei petiții privind drepturile cuiva sau cele publice. Ori de câte ori cineva lansează vreo idee pe grupul de e-mail, e luat cu asalt de alți câțiva. Și nu de cuvinte frumoase se face uz, nici măcar de unele respectuoase, ci atacul abundă de lovituri sub centură aplicate în public. Orice dispută, chiar și una strict personală, e purtată în „văzul” a 80 de cititori, altfel se pare că nu aduce satisfacția scontată. Mereu mă duce cu gândul la cele relatate de Marin Preda…

E trist că nu (mai) formăm o colectivitate și că ne lăsăm dezbinați de orice fleac. Nu am înțeles niciodată de ce ne plângem atât de izolarea impusă de pandemie și n-am înțeles cât de izolați și cât de însingurați eram cu mult înainte de criză. Sub pretextul că vrem să socializăm – real sau digital – ne căutăm în fond oglinzi pentru narcisismul nostru. Numărăm like-uri și nu prieteni adevărați, ne dedicăm telefoanelor mobile în mijlocul mulțimii, fără să-i vedem și auzim pe cei de lângă noi, ne repezim la oricine, cu scopul de a combate – fără să ne fi dat osteneala să-l înțelegem –, nu de a conlucra. Cine și ce are de câștigat, dându-i celuilalt cu știința în cap, în loc să dialogheze și eventual să unească experiențe? Mai bine ne-am lăsa infectați de virusul cultură. Ne-ar ajuta să depășim multe situații de criză.

Oare să fi fost altfel pe vremea lui Hipocrate? Dacă da, regret că nu m-am născut atunci. Trebuie să fi fost, altfel ce rost ar fi avut patosul cu care el jura să-și prețuiască învăţătorul într-ale medicinei deopotrivă cu cei care îl aduseseră pe lume? Să promită să împartă cu el tot ce-i aparținea şi, la nevoie, să-i poarte de grijă. Să-i privească descendenții ca pe proprii fraţi şi, dacă doreau să devină medici, să se ofere să-i învețe fără plată şi fără să le ceară vreun legământ. Mai poate fi vorba astăzi de asemenea fapte nobile? Își mai împărtășește cineva preceptele, lecţiile primite prin viu grai şi tot restul învăţăturii, fiilor învăţătorului şi ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ, potrivit legii medicale? Am devenit cu toții sperjuri?

În vremuri ca acestea, aflate sub dictatura unui concurențe acerbe, nu-și mai trădează nimeni secretele profesiei, cu atât mai puțin colegilor din echipă. Preferă să le ducă în mormânt, fără să-și dea seama că poate tocmai lipsa acelor împărtășiri precipită uneori intratul în mormânt. N-ar fi mai bine ca aceia care vin după noi și care ne vor îngriji să dispună de cele mai bune informații și învățături? Cui îi mai folosesc niște cunoștințe excepționale despre, să spunem, tehnici chirurgicale, dacă tăinuitorul lor zace el însuși pe masa de operație iar discipolii nu au intrat în posesia lor?

Firește că există peste tot și excepții lăudabile și că datorită lor lumea merge înainte. Eu însămi am avut parte de mentori excepționali și dedicați și ale căror învățături mi-au fost de folos o viață. Dar am putea progresa cu mai multă ușurință dacă, în același timp, nu ar exista atâtea piedici inutile și care ne determină de prea multe ori să reinventăm roata.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

23 comentarii pentru articolul „Cuiburi de viespi și gropi cu șerpi”

  • un Imperiu se stinge, altul se naste din Cenusa precedentului.
    povestea oamenilor e urmata de povestea inteligentei Artificiale.

    oamenii, fiind pusi plenar la indoiala, vor pica testul. odata cu adancirea in vremurile ce…au venit deja!, se va intampla asa:
    oamenii-conducatori (…zei?) isi pierd increderea, Inteligenta Artificiala o castiga.
    oamenii isi vor depozita increderea in Inteligenta Artificiala. care…va faceminuni mari de tot. se si stiu minunile. …aminiti-va spre ex de Lazar. si intoarceti minunea…’pe dos’ :))))

  • ‘Imposibil de făcut compromisuri, de ajuns la un consens.’
    n-a fost, insa a devevenit imposibil.
    cind nu era se numea sinteza.
    pe vremea asta fosta sinteza si-a schimbat definitia. mai nou se numeste neant.
    sau, altfel: distributia normala a devenit distributia anti. pe mijloc nu vei mai gasesti tipenie de om, in curind. toti migreaza catre extreme.

    • vremea de acum se aseamana cu o gestatie. e…dar nu e. insa se va naste.

    • cuiburile si gropile au facut din balanta, taler. iar pe celalalt taler l-a definit astfel: Anti!
      adica…in oglinda.
      povestea nu se mai povesteste…’in sistem’. tocma ce a rasarit un alt sistem, care e imaginea din oglinda a celui de acum.
      spre acest nou-nout sistem vor migra o parte dintre oameni. acestia sint antioamenii, adica oamenii antisistemului. restul vor ramane oameni. oamenii se vor intelege intre ei. antioamenii se vor intelege intre ei. intre oameni si antioameni nu exista intersectie, alta decit…’toate de la mine purced’

      deci nu oamenii nu se inteleg cu alti oameni. ci oamenii nu se inteleg cu oamenii aflati, concomitent,… in gestatie, si care, nascandu-se, devin antioameni. ( platind la schimb cu omul din ei… )
      Zeul antioamenilor va fi Inteligenta Artificiala.

      • ‘Dar am putea progresa cu mai multă ușurință dacă, în același timp, nu ar exista atâtea piedici inutile și care ne determină de prea multe ori să reinventăm roata.’

        nu prea cred.
        Realitatea e Calea…optima, ea tinde sa daruiasca dezvoltare maximala.
        daca ar fi existat o alta varianta, si mai capabila, ea ar fi devenit Realitate, pentru ca ‘dezvoltarea maximala’ e calea pe care Universul o cauta pentru a ajunge la starea de echilibru absolut…, deci daca un ‘traseu’ mai rapid era posibil, el s-ar fi manifestat.

  • @Steliana,

    Ceea ce iti doresti este de fapt o „resetare” a societatii pe alte baze decat cele actuale, fiindca e evident ca ceva e putred in actuala fundatie. Daca chiar vrei sa aflii de unde vine toata aceasta nebunie care a cuprins intreaga societate, iti sugerez sa cauti tot prin vremea lui Hypocrate si sa-l iei la „intrebari” pe grecu’ care a stabilit bazele filosofice ale so-„cetatii civilizate”. Fiindca tot ce te doare pe tine, anume, impartitul in grupuri si grupulete de „specialisti” care in final se mananca intre ei, vine fix de-acolo. Si daca te-ai saturat de aceasta stare de lucruri (de care si eu sunt satul pana peste cap si de-asta m-am auto-declarat „salbatic”) mai ai doar un pas sa pricepi si care-i solutia pentru iesirea din aceasta nebunie findca-i din categoria „Palarie-ntr-un picior, Ghici ciuperca ce-i?”… 🙂

  • Citește mai bine ce am postat și crezi că interesează pe cineva tastatura ta? Hai să scriem corect,nu te supăra

  • Aaaa și punctuația

  • Foarte bun articolul,pai toti astia batrani se plang ca tinerii nu mai stiu nici carte ,nici meserie,pai daca nu a avut interesul sa i invete nimeni nimic pe tinerii astia in asa fel incatca sa nu le ia „scaunul” celor vechi,sau sa nu i concureze in vre un fel,si acum se plang,patronii ca nu gasesc muncitori competenti,iar batranii ca nu mai are cine sa munceasca ca sa le plateasca pensiile.Iar ca sa i raspund lui Geo,pai zic Israelitenii ca au ei un medicament care se pare ca ar fi foarte eficient contra Covid 19,care ar putea fi produs si vandut in farmaciile din toata lumea ca sa se poata trata oamenii de Covid,asa cum se trateaza de gripa,insa cei care produc vaccinurile prefera ca vaccinurile lor sa fie singura arma anti Covid,fara vreo alternativa de tratament prin medicamente eficiente asa cum se spune ca ar fi medicamentul din Israel.Plus ca vaccinul tine un an,si in fiecare an trebuie repetat,adica,nu sunt foarte eficiente.De ce oare??? Va las sa raspundeti singuri.

    • incat sa nu le ia”scaunul” 🙄 🙄 🙄

    • Totdeauna mi am pus intrebarea de ce se insista pe vaccinarea anti Covid,si pe creearea de vaccinuri,in loc sa se mearga pe creerea de medicamente,si tratamente prin medicatie,eficiente contra Covid 19(Chiar si in cazul HIV SIDA se folosesc antiretrovirale care pot prelungi viata celor infectati chiar si peste 20 de ani). ❓ ❓ ❓ 😕 😕 😕

    • Tudy, ai înteles ca eu nu agreez Big Pharma. Cu toate acestea, trebuie sa stii ca medicamentul-minune al israelienilor mai are nevoie sa treaca prin niste etape ale studiului, ca sa poata fi acceptat si pus pe piata. Vom trai si vom vedea.

  • Doamna doctor, mi-e greu sa îmi gasesc cuvintele pentru a va spune cât va apreciez articolele…
    .
    As mai adauga ceva despre influenta exercitata de Big Pharma (dv. ati subliniat-o alta data, este adevarat) asupra proastei „modelari” a medicilor si a celorlalti cercetatori, în detrimentul scoaterii pe piata în timpii cei mai scurti a celor mai bune medicamente, vaccinuri etc.
    Am urmarit în vara aceasta scandalul hidroxiclorochinei ca tratament anti-Covid-19, puternic mediatizat în Franta, dar si scandalul remdesivirului, care nu „s-a bucurat” de aceeasi atentie, desi ar fi trebuit.
    Sa vii tu, revista „Lancet”, revista medicala de mare prestigiu, în plina criza sanitara, sa combati tratamentul cu hidroxiclorochina pe baza unui studiu care contine date false, mi se pare nu doar o eroare de neiertat dar si o manipulare ordinara în folosul producatorilor „unor” medicamente.
    Sa vii tu, organism al UE, sa platesti doua miliarde pe remdesivir, când remdesivirul nu este cu nimic mai bun decât hidroxiclorochina, nu mai constituie nici macar o eroare, ci o favorizare ordinara a producatorului „Gilead”, interesele bolnavului atins de Covid fiind ignorate.

Cora Muntean: Nu știu de ce suntem prima țară din UE care vaccinează copiii
Imunizarea copiilor, probleme si necunoscute

Vaxxinarea copiilor, probleme si necunoscute! Cu doctor Anca Nitulescu, Asociatia Medici pentru decizii informate si jurnalista Cora Muntean, redactor sef la Cristoiublog!!!

Publicată de Adriana Bahmuteanu pe Marţi, 8 iunie 2021
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Apariție editorială de excepție

„Cronica de la Salcâmu Mic” de Sabina Ivașcu. Pentru detalii apăsați pe poza de mai jos: