Cultura fricii și sociologia emoțiilor

Text semnat de Laurențiu Niculescu

Societățile de mase, născute în Occident odată cu Revoluția Franceză au acoperit treptat întregul spațiu tradițional al comunităților umane. Acest tip de societate se structurează pe cultura de mase, care este în fapt un bazin străin de nevoi adevărate și care poate fi umplut cu aproape orice. Instituțiile sociale moderne și-au pierdut calitatea de structură vie, naturală și dinamică, aflându-se acum paralizate în formule birocratice și detașate complet de corpul viu al umanității. Plecate pe drumul tiraniei nivelante a majorității și pe cultura rațiunii ca scop în sine, într-o epocă în care iluminismul se manifesta la fel de intolerant ca și corectitudinea politică astăzi, societatea maselor sfârșește în spectacolul sinistru al unui manej cu indivizi infantilizați, imbecilizați și indiferenți, înstrăinați chiar și de ultima redută a umanității, cea a familiei, cuplați de-a valma într-o rețea a cărei funcționalitate le scapă. În teorie, oamenii care sunt izolați social sunt în mod special predispuși, sau în termeni de corectitudine politică, vulnerabili, la asocierea cu mișcări extremiste. Se manifestă oare în societatea de astăzi o mișcare extremistă? Pentru prima oară în istorie, nu știm cu certitudine dacă se manifestă sau nu, pentru că, din nou pentru prima oară, planul în care se exprimă ceea ce numeam până acum mișcări sociale este diferit. Ce știm însă cu siguranță este că existența unei societăți formată din indivizi înstrăinați unul față de celălalt servește unui scop. Dar care poate fi acest scop? Poate fi o nouă formă de capitalism cu accente și perspective sclavagiste, poate fi un control mai eficient al maselor exploatate și dirijate de către o mafie structurată pe puternice instrumente tehnico-științifice sau poate fi pregătirea condițiilor pentru supremația unei noi formule universale, alta decât umanitatea, cel mai probabil fiind vorba despre formula inteligenței artificiale. Cu certitudine însă, zilele tulburi și traumatizante pe care le trăim astăzi au toate atributele unor vremuri de război. Iar în vremuri de război umanitatea regresează prin frică și emoții nestăpânite la un tribalism irațional. Iar tribalismul este o lacună biologică pe care conducătorii noștri s-au bazat fără încetare, de mult timp încoace.

Prin dezinformare, manipulare și propagandă către o cultură a fricii

„Organizația Mondială a Sănătății, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT), cu sprijinul UNICEF, urmează să lucreze cu companiile de telecomunicații pentru a trimite oamenilor direct pe telefoanele lor mobile mesaje vitale pentru sănătate, pentru a-i proteja de COVID-19. Aceste mesaje text vor ajunge la miliarde de persoane care nu se pot conecta la internet pentru informații. Acum, mai mult ca oricând, tehnologia trebuie să se asigure că fiecare poate accesa informațiile de care are nevoie.”[1]

În lupta împotriva COVID-19, ca de altfel în orice altă confruntare, informațiile precise sunt esențiale. Dar în această lume întoarsă pe dos, informațiile vehiculate de sus în jos, pe direcția autorități/specialiști – cetățeni, dar și în planul maselor, sunt de fapt vectori esențiali de manipulare și de propagandă. Se pune pe bună dreptate întrebarea dacă astăzi mai putem vorbi despre existența unei societăți umane în sensul său clasic, definită de ansamblul coerent al cetățenilor și al legăturilor naturale dintre ei, legături de ordin cultural și instituțional. Dacă definițiile canonice ale societății sunt depășite de realitate, cu atât mai mult sunt depășite principiile știute ale războiului după care se duce această confruntare. Nu îi cunoaștem scopurile și obiectivele, avem de a face ca subiecți, ținte, cobai sau poate doar victime colaterale doar cu instrumentele acestei confruntări și încet, discret, în timp, putem lua la cunoștiință și despre efectele acesteia. Una dintre armele folosite în această confruntare este frica. Atunci când este aplicată pe scară largă și la intensitatea potrivită, frica se transformă în teroare. Iar despre teroare știm ceva mai multe, fiind un concept atât de tocit al mediului de securitate contemporan. Societatea actuală – mă feresc de termenul de societate post-modernă, care mi se pare purtător al unei noțiuni înșelătoare și diversioniste -, este pentru prima oară în istoria umanității închegată pe o cultură cu “geometrie variabilă”, așadar destul de ușor de configurat cu instrumentele tehnico-științifice ale zilelor noastre.

Dacă reușim să privim dincolo de aparențe și de mulțimea de accesorii care camuflează adevărul, putem spune fără să greșim că ultima generație umană s-a confruntat cu existența unei culturii a fricii și a frustrării. Necesitatea de a înțelege esența acestei societăți în care ne manifestăm ne obligă la o abordare adecvată a fricii, care se pare ca depășește cadrul său strict psihologic și ne îndreaptă către cadrul mai larg al sociologiei, respectiv către o sociologie a emoțiilor. Pentru a reuși să descifrăm și să evaluăm parametrii fricii, trebuie să ne orientăm după instrumentele de propagare. Și este evident pentru orice minte întreagă că televiziunea și instrumentele social media joacă un rol esențial în răspândirea sloganurilor și imaginilor care induc frica. Datorită răspândirii globale și a vitezei de aplicare mult peste limitele omenești de percepție și de cuprindere, mass-media reușește să promoveze și să răspândească frica mai rapid chiar decât se împrăștie virusul însuși. Pandemia fricii se desfășoară alături de pandemia coronavirusului, o domină în manifestări și o depășește în distrugeri. Erau cunoscute la nivelul psihologilor și psihiatrilor mecanismele de reglare a emoțiilor, răspunsul cu frică incapacitantă sau cu fugă în fața pericolului, dar cât de puternică în plan social este contagiunea fricii îndrăznesc să afirm că nu era cunoscută. Televiziunea și social media au amplificat până la dimensiuni paroxistice frica indirectă, sau chiar frica fără obiect. Să te uiți la televizor, permanent expus unor imagini și mesaje care prezintă persoane cărora le este frică, se pare că te determină să te înfricoșezi fără să știi neapărat ce a provocat frica acelor persoane. Față de capacitatea de contaminare a acestui virus, potențialul de contagiune a fricii este net superioară. Dimensiunea evident copleșitoare și rapiditatea prin care s-a manifestat această frică ne arată rafinamentul tehnicilor și tehnologiilor folosite. Mi se pare interesant că în numai 300 de ani umanitatea a regresat sub iluzia acelui raționalism și iluminism la cea mai jalnică exprimare a sa, mult sub nivelul considerat îndeobște cel mai de jos, acela al Evului Mediu Întunecat. În mod normal, dacă avem în vedere că omul, totuși, este un “animal superior” și, se presupune, în-suflețit, deci este capabil să detecteze reacțiile de supraviețuire ale altor oameni, în această confruntare cu coronavirusul am constatat că răspunsurile naturale, firești, au fost înlocuite cu o transmitere socială complet irațională a fricii, aparent incontrolabilă. Părerea mea este că în lipsa contactului fizic direct cu ceilalți semeni, în lipsa coeziunii și din cauza izolării impuse administrativ și cu mijloace de forță, oamenii nu au putut da un răspuns natural acestui pericol. Distribuind în voie (de fapt la comandă) imagini și informații terifiante, mass media a răspândit foarte eficient frica. Foarte interesant mi se pare că, fiind un fenomen social, regulile care în mod normal guvernează comportamentele sociale nu au fost aplicate. Mai mult, cei în drept să o facă, nu au făcut nimic pentru a atenua efectele panicii, ba dimpotrivă, au alimentat-o și întreținut-o. În loc să vehiculeze informații despre frică, autoritățile ar fi trebuit să transfere informații despre siguranță. Se cunoaște că prezența unei persoane calme și încrezătoare favorizează depășirea fricii și a panicii. Această prezență calmă, inspiratoare de siguranță, care ar fi trebuit să fie promovată dintr-o zonă de autoritate, nu numai că nu a venit, dar a fost chiar evitată și exclusă ca variantă de răspuns. Acest fapt ne face să credem că este vorba despre o acțiune deliberată, coordonată în planificare și concertată în mijloace de aplicare, pentru a obține un efect maxim în ceea ce privește destructurarea socială și vulnerabilizarea populației prin accentuarea incertitudinii, a temerilor și a anxietății. Așa după cum am arătat mai sus, scopul acestei acțiuni nu îl știm, nu putem decât să îl bănuim. În orice caz, analizând efectele produse după parcurgerea acestei prime etape, pentru că, evident, procesul este departe de a se fi încheiat, constatăm instalarea unei paralizii sociale, mișcările sociale fiind sporadice și nesemnificative. Așa cum este și în natură, frica în masă, teama contagioasă, panica necontrolată, se încheie cu tragedii. Iar tragedia cea mai mare nu poate fi, în niciun caz, pierderea de vieți omenești din cauza acestui coronavirus, o categorie de pierderi oricum discutabilă.

Sociologia emoțiilor și paralizia socială

Oamenii, la fel ca și animalele, urmează un tipar evolutiv. În caz de pericol, în situații de agresiune sau amenințare, oamenii caută să se sprijine reciproc, în familii, între prieteni și în comunități. Chiar contactul fizic, nemijlocit, este esențial pentru supraviețuire în perioadele de stres. Acestea, împreună cu o figură autoritară, providențială și care emană calm și încredere, sunt o sursă de echilibru și de sporire a rezistenței, a răspunsului eficient în fața pericolului. Această figură poate fi o figură maternă sau paternă, ori poate fi un conducător potrivit al comunității. Ori, dacă autoritățile însele impun distanțarea socială, termen care trădează obiectivul intrinsec, prin forțarea de fapt a distanțării fizice inter-umane, este evident că scopul nu este vindecarea sau rezistența în fața bolii, este crearea de și mai mult stres și de și mai multe boli. Prin izolarea criminală a persoanelor vârstnice, sub pretextul protejării acestora, s-au creat premizele accentuării afecțiunilor clinice, a depresiei, chiar a gândurilor suicidare în rândurile lor. Chiar la cei dovediți ca fiind infectați, lipsirea bolnavilor vârstnici de conexiune socială și apropiere fizică le-a sporit acestora presiunea psihică și le-a îngreunat înfrângerea infecției. Discriminarea și stigmatizarea persoanelor în vârstă nu vor putea fi date uitării prea ușor. Unul dintre cele mai chinuitoare gânduri pentru persoanele în vârstă pe care le-am identificat este acela de a nu muri în perioada de restricții pentru a putea avea totuși parte de o înmormântare normală, creștinească și pentru a putea fi conduși pe ultimul drum de către familie și de către cei dragi. Dacă ne gîndim doar la diferența enormă care există astăzi între ritualurile de înmormântare vechi, tradiționale, în comunitate, cu toate rosturile lor și abuzul simplificator și criminal al reglementărilor administrative actuale, ne putem da seama de grozăvia fără precedent a vremurilor pe care le trăim. Nu în ultimul rând, li s-a refuzat celor în vârstă accesul la aer curat și la efectul terapeutic al soarelui, un alt abuz criminal al autorităților susținut cu metodă de către mass-media. Valoarea igienică a luminii solare și a aerului curat sunt cunoscute și nu pot fi puse la îndoială: soarele este o condiție indispensabilă de sănătate și influența sa asupra bolii este puternică și de anvergură iar tratamentul cu razele soarelui și nu pe bază de medicamente este unul dintre cele mai importante remedii. „Baia de soare” va fi de multe ori un succes acolo unde farmacopeea eșuează.[2] Mass-media nu mai prididește cu explicații despre cum acest virus se înmulțește în mod exponențial și nestăvilit, multiplicându-și tulpinile într-un ritm cu care nu putem ține pasul, în loc să arate că soarele este „de departe cel mai important dintre toți agenții în prevenirea dezvoltării de bacterii ”(The Lancet, 1894).

Dar există și alte costuri. Singurătatea îi face pe oameni să se simtă mai vulnerabili și mai anxioși în interacțiunile sociale. Un mandat oficial de distanțare și izolare socială poate crește ceea ce psihologii numesc anxietatea intergrupului, amenințarea naturală și neîncrederea pe care o simt oamenii atunci când interacționează cu cei care sunt diferiți.[3] Nu în ultimul rând se poate vorbi despre amplificarea stereotipurilor negative și potențial inexacte cum ar fi cea cu privire la diaspora, deja cultivată de către autorități ca fiind un grup social distinct și autonom și tratat ca atare. Restricțiile de călătorie impuse au exacerbat tentația de a învinovăți și de a stigmatiza această diasporă ca sursă a crizei, cel puțin la noi în țară. Politica de instaurare a carantinei și a izolării de-a valma pentru persoanele potențial sănătoase sau potențial bolnave, un aspect deja prea puțin important pentru decidenți, contribuie în plus la vulnerabilizarea socială și individuală și la domnia haosului și a arbitrariului. Peste toate acestea se adaugă frica și grijile pentru cei dragi aflați departe.

Criză provocată de coronavirus nu se poate termina curând, pentru că efectele sunt foarte diverse și foarte profunde. Lucrurile se pot agrava pe măsură ce oamenii se zbat și se chinuie, efectele secundare negative ale distanțării și izolării sociale se vor amplifica și vor evolua. Ceea ce pare gestionabil astăzi poate să degenereze într-o situație incontrolabilă la nivel social, al sănătății sau al calității vieții în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Dacă ne gândim la cei care și-au pierdut mijloacele de trai, slujbele, sau care au fost nevoiți să își părăsească locuințele, ne dăm seama de multitudinea de efecte secundare ale acestor schimbări sociale. Imposibilitatea de a rămâne conectat la valorile tale spirituale sau familiale, cum sunt imposibilitatea de a merge la biserică și imposibilitatea de a-ți ajuta în mod nemijlocit părinții contribuie decisiv la slăbirea fibrei umanității din noi. Încurajarea de către autorități prin mijlocirea mass-media și social-media a impulsului de a construi ziduri în jurul nostru și de a renunța de bunăvoie la toate drepturile și libertățile, iată, începând cu dreptul la liberă circulație și la libertatea religioasă, contribuie la procesul de atomizare socială cu cele mai nefaste consecințe pentru sentimentul de apartenență la o familie, la o comunitate, o națiune sau chiar la umanitatea înseși. Faptul că oamenii au fost nevoiți să stea în mod neobișnuit împreună mult timp, în spații limitate, fiind lipsiți de resurse materiale și suport spiritual, într-un mediu perturbat și sub asediul informațional toxic permanent al mass-media, a sporit incidența conflictelor familiale, un alt factor generator de stres și de devitalizare socială. Ceea ce pare și mai îngrijorător este prăbușirea tuturor reperelor culturale veritabile care ar fi putut să acționeze cu rol mediator între autorități și populație. Cu ajutorul propagandei exercitate prin mass-media și social-media, decidenții au reușit peste tot în lume să ocolească sau chiar să distrugă barierele culturii tradiționale și ale bunului simț, făcând aceste repere culturale configurabile după obiectivele sale. Aceste instrumente fiind deja puse în funcțiune și testate, nu poate urma decât un nou despotism care deja a instaurat tortura socială ca mecanism de control social.[4] Vechiul conținut cultural susținea individului propriul simț al adevărului și al dreptății, ceea ce se constituia într-un mecanism intern, intrinsec, de control, scăzând în mod natural probabilitatea ca cineva să se abată de la normele sociale. Prin mijloacele externe de control, prin această reconfigurată cultură a obedienței, indivizii se conformează acum strict pentru că autoritatea îi amenință cu sancțiuni.

Tehnologizarea excesivă a vieții sociale, cea mai sigură cale către dezumanizare

COVID-19 este descrisă ca fiind “prima pandemie majoră din epoca social-media”[5]. Cu alte cuvinte, omenirea ar face bine să se pregătească pentru următoarele! Se poate constata deja că această costisitoare solicitare pentru umanitate se hrănește aproape exclusiv cu social-media, chiar pare a se manifesta o simbioză perfectă între cele două. Ce poate fi mai util pentru social-media și pentru guverne? Să stai blocat în casă, prizonier al platformelor oficiale sau semioficiale de comunicare. De comunicare, a ce? De comunicare a restricțiilor, indicațiilor, obligațiilor și a noului conținut relevant oficial, fără discuție. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează social-media, ar trebui să se cunoască de către toată lumea că acest important segment media, poate cel mai important, este plin de roboți (bots) care de fapt răspândesc știrile false, alarmiste, sporind anxietatea COVID-19. Recent, Facebook, Reddit, Google, LinkedIn, Microsoft, Twitter și YouTube s-au angajat să elimine dezinformarea legată de coronavirus de pe platformele lor.[6] Asta dovedește de fapt altceva și anume, pe de o parte cooperarea lor prin coordonarea acțiunilor, iar pe de altă parte dorința de cenzură brutală și implacabilă, interesul de a nu lăsa să treacă nimic din ceea ce nu se califică ca și conținut oficial acceptat și verificat. În vremuri tulburi, social-media ar trebui să ajute la distribuirea cunoștințelor vitale maselor. Dar, din păcate, aceasta vine cu o puternică dezinformare, practic cea mai eficientă formă de manipulare și propagandă din toate timpurile se realizează astăzi prin intermediul rețelelor de socializare. Boții sunt de obicei gestionați de programe automate numite „campanii” bot, care utilizează tehnologii de machine learning, iar aceste campanii sunt controlate încă de operatori umani. Procesul de creare a unei astfel de campanii este relativ simplu, mai mult, în economia subterană a hackerilor, serviciile acestea sunt disponibile pentru închiriere. Scopul campaniilor de tip bot este evident, ele creează tulburare socială prin exacerbarea emoțiilor, prin răspândirea dezinformării și prin manipulare. Acest lucru crește cu siguranță anxietatea publicului, frustrarea și confuzia în rândul maselor.

De obicei, în contextul mesajelor care au ca subiect COVID-19, roboții (bots) răspândesc dezinformarea prin două tehnici principale. Prima implică crearea de conținut, în care roboții încep postări noi cu imagini care validează sau reflectă tendințele existente la nivel mondial. La începutul pandemiei postările erau pline de fotografii ale coșurilor de cumpărături umplute cu mâncare sau ale rafturilor goale ale supermarketurilor. Bineînțeles că acest lucru a generat anxietate, a confirmat ceea ce oamenii au citit și din alte surse, iar apoi a acționat ca un trigger pentru declanșarea cumpărăturilor compulsive, iraționale.

A doua tehnică implică mărirea conținutului deja expus. În acest sens, roboții se fixează pe fluxurile de știri oficiale ale guvernelor și pe site-urile de știri pentru a posta comentarii malițioase vădit deplasate și extremiste, cu scopul de a semăna discordia și confuzia. În acest context toxic, degradat și maculat, nicio opinie critică nu se mai poate formula, niciun comentariu nevinovat nu va rămâne fără un răspuns agresiv și descurajator. Se practică pe scară largă, mai ales în Occident, reintroducerea tweet-urilor alarmante sau se supra-adaugă comentarii și informații false pe conturi false de Instagram în scopul de a stârni frica, panica sau furia printre utilizatori. Peste tot pot fi văzute conturi anonime, create recent, în fapt bots care comentează despre un eveniment șocant sau despre o nedreptate socială cu care se confruntă „cei dragi”. Cel mai recent și elocvent exemplu este cel legat de arestarea abuzivă și uciderea cetățeanului american de culoare George Floyd. Acest eveniment nefericit servește acum unor scopuri politice stricte și este exploatat tehnico-științific în consecință. În prezent, este pur și simplu imposibil să găsim adevărata sursă a campaniilor de dezinformare bazate pe acești bots. Acest lucru poate fi realizat numai prin cooperarea deplină a tuturor companiilor de social media și a guvernelor, ceea ce, bineînțeles, nu este cazul. Aceasta pentru că motivele unei campanii de bots pot varia de la exploatarea de vulnerabilități ale adversarilor politici, până la exercitarea controlului geopolitic regional sau chiar global.

Credem că astfel de conexiuni facilitate de tehnologia socială ne vor ajuta pe toți să rămânem cât mai sănătoși în aceste vremuri. Deși cercetarea în acest sens nu este cuprinzătoare, credem că este util să folosim tehnologia socială pentru a atenua efectele singurătății și izolării pentru cei bolnavi.(Jonathan Kanter, Director of the Center for the Science of Social Connection, University of Washington)[7]

Astfel de sloganuri sunt prezente peste tot în mass-media și suntem intoxicați cu ele zi de zi. Oamenilor bolnavi nu le sunt necesari decât apropiații lor, familia, și pentru cei care își doresc, duhovnicii lor și contactul nemijlocit cu alți oameni. Este de bun simț că acestor bolnavi nu le poate fi folositoare nicio tehnologie, oricât de sofisticată, care emulează un surogat de contact social și de comunicare. Abundența experiențelor digitale și sociale de divertisment, stimularea constantă și continuă, presiunea teribilă de a răspunde solicitărilor primite de pe aceste platforme nefaste, de cele mai multe ori în timp real, te fac să te întrebi dacă nu cumva chiar aveai cu cine să comunici dacă ele nu ar fi existat. Eficiența lor și viteza cu care câștigă teren în aceste vremuri tulburi ne devoalează că aceste platforme sunt create pentru a crea dependență. Prin urmare, este evident că ele funcționează în detrimentul relațiilor noastre reale. Prin mijlocirea lor poți fi într-adevăr în permanență în contact cu părinții, frații, surorile, prietenii aflați la mare distanță, dar și ei se arată la fel de neîmpliniți în viața de zi cu zi ca și tine, scufundați fiind în aceeași paradigmă socio-tehnologică. Este la fel de adevărat că pentru o persoană cu un discernământ nealterat, cu o stare psihică stabilă și o personalitate puternică această nouă eră tehnologică oferă un acces spectaculos și atractiv la informații semnificative și la cunoaștere ca niciodată altcândva în istorie, dar este important să luăm în considerare și costurile psihologice ale utilizării excesive, mai ales la copii și la tineri, dar și la persoanele în vârstă, astfel încât să putem implementa modele mai sănătoase de utilizare a tehnologiei și a noilor interacțiuni sociale.

Un alt efect al acestei creșteri a conectivității la rețelele social-media și a activității pe aceste platforme este faptul că, deși în fapt sunt în realitate singuri și neajutorați, indivizii nu se simt niciodată cu adevărat singuri și neocupați – pentru că există întotdeauna o nouă postare pe Facebook de citit, un nou joc de continuat și de finalizat sau, mai grav, un nou serial de pe Netflix de consumat. Acest lucru nu numai că favorizează menținerea problemelor psihologice, dar mai mult, le și amplifică și le dezvoltă, prin suprimarea nevoii de a aborda rădăcina problemei. Într-un final vom avea o frustrare în plus și mai puține activități care ne lasă să ne simțim împliniți și realizați, deoarece cea mai mare parte a timpului nostru se petrece consumând senzații și emoții, mai degrabă decât analizând sau creând ceva. În acest fel este mult mai ușor ca populația să evite confruntarea cu realitatea și procesarea experiențelor subiective negative și este mai puțin necesar să fie implicată în procese de gândire critică, cu atât mai puțin să ia atitudine. Și iată, exemplu de atitudine socială în contextul recent al suprimării intempestive, nejustificate, nedrepte și criminale ale cvasitotalității drepturilor și libertăților cetățenești! Este pentru prima oară în istorie când oamenii reacționează mai prost chiar decât peștii, care mai întâi încearcă să scape din plasă, iar abia dacă nu reușesc, mor zbătându-se pe uscat. Pur și simplu nu găsesc vreo justificare acestei acceptări tacite și în masă a suspendării abuzive a libertăților cetățenești celor mai elementare. Social-media a afectat toate relațiile dintre oameni, deoarece, prin necesitatea imediată a comunicării, scade nevoia individului de angajament. Planificarea, analiza, atribute ale inteligenței și ale calității cognitive, sunt acum inutile. Orice participant al unui grup care își atribuie o autoritate, în mod justificat sau nu, poate iniția, suprima, întârzia sau contamina o manifestare socială până de curând considerată normală. În cele din urmă, chiar dacă nu imediat, aceasta va reduce capacitatea noastră de a lua în considerare opțiunile cele mai favorabile, de a lua decizii și de a acționa responsabil.

Cu adevărat îngrijorător este că toate aceste campanii diabolice împotriva umanității sunt duse de la nivel instituțional și nu sunt deloc inițiative ale unor particulari dezaxați. Un raport din 2019 publicat de cercetătorii de la Oxford Internet Institute a dezvăluit o tendință îngrijorătoare în „organizarea de activități de manipulare socială de către guverne și partide politice”.[8] Acest raport dezvăluie campaniile de manipulare organizate de social-media care au avut loc în 70 de țări în 2019, în 48 de țări în 2018 și 28 de țări în 2017. În fiecare țară, există cel puțin un partid politic sau o agenție guvernamentală care utilizează social-media pentru a modela atitudinile publice și răspunsurile sociale pe plan intern.

Pe măsură ce omenirea se luptă pentru a face față coronavirusului, multe guverne apelează la instrumente din domeniul Inteligenței Artificiale (AI) sub pretextul cercetării medicale și pentru a gestiona mai bine sănătatea publică, implementând pe scară largă și fără niciun control cetățenesc soluții tehnice pentru urmărirea contactelor indivizilor, urmărirea simptomelor populației, pentru a da certificate de imunitate, precum și alte aplicații care acum sunt în curs de desfășurare. Aceste tehnologii sunt cu siguranță promițătoare la prima vedere, dar ar trebui să fie implementate în moduri care să nu submineze drepturile omului.[9]

Neavând încredere în comunicatele oficiale, o parte dintre oameni caută în mod natural informații despre sănătate pe Internet pentru a-și compensa anxietatea legată de această pandemie. Dar conținutul Internetului mai ales în ceea ce privește „evenimentele sensibile” este în mare parte dirijat și urmează conținuturile oficiale. Mai mult, toate platformele de social-media profilează și formează obiceiurile de căutare ale utilizatorilor canalizându-i tot spre conținuturi cu caracter mainstream. Așa încât este nevoie de o mare abilitate de căutare, dublată de un discernământ ridicat pentru a reuși să ai acces la informații cu adevărat relevante, obiective și de calitate în ceea ce privește subiectele sensibile.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe este constatarea că, spre exemplu pe YouTube, știrile și informațiile despre sănătate cu un grad extrem de politizare primesc în medie de la utilizatori mai multe implicări publice sub formă de comentarii decât orice alt tip de videoclipuri.[10] Cu alte cuvinte, utilizatorii par a fi deja captivi formulelor de pseudo-dialog social întreținute de motivații de ordin psihologic și care în final accentuează anxietatea generală.

Concluzii. Uși deschise către Lumea cea Nouă

Da, se pare că am pus piciorul, în sfârșit, aduși de către corăbiile negustorilor de sclavi, pe țărmurile Lumii Noi cu realitate variabilă, COVID-19. Trăim fără îndoială într-o lume plină de nedreptate și de suferință care are toate atributele unei lumi distopice. Costul vieții crește în paralel cu neliniștea generalizată în confruntarea cu o tiranie impersonală, pusă pe seama unui virus. Se invocă ideea că supraviețuirea umanității, atât la nivel individual, cât și ca societate, necesită distanțare socială și izolare fizică. Toți cetățenii sunt chemați la realizarea unui scop comun de către o interfață politico-medicală care nu-și poate ascunde incompetența și reaua-voință. Nu știm cine sau ce se află în spatele acestei interfețe. Se vorbește peste tot despre efort colectiv și despre muncă în echipă în timp ce ni se refuză contactul social. Ni se impune izolarea dar se vorbește cel mai mult despre auto-izolare. Nimeni nu vorbește despre izolarea de sine care pare a fi o consecință majoră a acestei agresiuni sociale. Ni se refuză ceremoniile și sărbătorile tradiționale, iar cele religioase ni se refuză cu brutalitate. Ni se spune că ne aflăm în blocaj din cauza acestei pandemii, dar uităm sau nu ne dă deloc de gândit că orice închisoare sau lagăr este de fapt un blocaj. Conducători înlăcrimați ne anunță cu părere de rău la televizor că nu toți vom supraviețui acestei confruntări. Alt mesaj oficial repetat cu obstinație este acela că, de-acum încolo, „lucrurile vor fi permanent diferite”. Cu alte cuvinte, trebuie să ne luăm rămas bun de la tradiție și de la alte formule „anacronice” de umanitate. Se insistă paroxistic pe separarea de familie: cei bătrâni să fie dați de-o parte, nu sunt de încredere, deci îi „protejăm” prin izolare. La atât de multă treabă de făcut se mai strecoară și scăpări: ne îngrijorează sănătatea fizică a părinților noștri dar uităm de cea emoțională, la fel de importantă. Incertitudinea cu privire la viitorul locurilor de muncă și al micilor întreprinderi este extrem de stresantă pentru cei în cauză. Guvernanții invocă faptul că nu am mai fost în această situație niciodată și durează un timp până “o să găsim o modalitate de a ne da seama ce trebuie făcut”. Până atunci, „cu toții facem sacrificii pentru a ne asigura viitorul!”. Desigur, este deja de notorietate că sacrificiile făcute de către guvernanți nu există.

Viitorul, dacă vrem să avem parte de vreunul, trebuie să se structureze pe concepte și acțiuni foarte simple și foarte clare: revenirea la principii ferme și la tradiție, revenirea imediată la viață socială, refuzul ferm al alternativelor la normalitate și al realităților alternative, combaterea a tot ce se pretinde nevăzut și necunoscut, refacerea și protejarea familiilor, refuzul ferm al separării de familie, căutarea de semnificații și de soluții de către oameni, nu de către autorități, refuzul imediat al soluțiilor oficiale care se pretind „necesare, dar dureroase.”


BIBLIOGRAFIE

  • Carter, Simon, 2007: Rise and shine: sunlight, technology and health. Berg.
  • Tudor, Andrew, 2003: A (macro) sociology of fear? The Sociological Review, 51(2)
  • Chomsky, Noam, 1997: Media Control: The Spectacular Achievements of Propaganda. Seven Stories Books, 2011
  • Marchal, Nahema, 2020: Coronavirus News and Information on YouTube. Health, 1(1),
  • Oxford Internet Institute, 2020: The Computational Propaganda Research Project. Oxford University
  • Alter, Adam L., 1980: Irresistible : the rise of addictive technology and the business of keeping us hooked, New York : Penguin Press, 2017.
  • Dimaggio, Anthony R., 1980: Mass media, mass propaganda, Lexington Books, 2008
  • Cull, Nicholas John, 2003: Propaganda and mass persuasion : a historical encyclopedia, 1500 to the present, ABC-CLIO, Inc

[1] Sursa: World Health Organization, https://www.who.int/news-room/detail/20-04-2020-itu-who-joint-statement-unleashing-information-technology-to-defeat-covid-19; accesat la 30.05.2020

[2] Carter, S. (2007). Rise and shine: sunlight, technology and health. Berg. 55

[3] Tudor, A. (2003). A (macro) sociology of fear?. The Sociological Review, 51(2), 238-256.

[4] Chomsky, N. (2011). Media Control: The Spectacular Achievements of Propaganda. Seven Stories Books, 38

[5] Sursa: Forbes, https://www.forbes.com/sites/richardlevick/2020/01/31/reacting-to-coronavirus-the-first-viral-virus-of-the-social-media-era/#4437d85b58cf; accesat la 30.05.2020

[6] Sursa: Business Insider, https://www.businessinsider.com/facebook-google-youtube-microsoft-reddit-twitter-fight-coronavirus-covid19-misinformation-2020-3; accesat la 30.05.2020

[7] Citat de Milwaukee Independent,  http://www.milwaukeeindependent.com/syndicated/connecting-without-human-touch-cope-side-effects-social-distancing/   accesat la 30.05.2020

[8] The Computational Propaganda Project, https://comprop.oii.ox.ac.uk/research/cybertroops2019/ ; accesat la 30.05.2020

[9] TechCrunch,  https://techcrunch.com/2020/05/26/ai-can-battle-coronavirus-but-privacy-shouldnt-be-a-casualty/; accesat la 01.06.2020

[10] Marchal, N., Au, H., & Howard, P. N. Coronavirus News and Information on YouTube. Health1(1), 0-3.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Cultura fricii și sociologia emoțiilor”

  • “cultura rațiunii ca scop în sine”

    inteleg ca autorul pune o intrebare:
    -ce CRITICI ai adus societatii, pe cine ai mai injurat?
    care este MERITUL tau ce te DIFERENTIAZA de lumpeni/gunoaiele sociale?

    evident,nu credem ca prea multe furnicutze care au stat in patratzica lor/ACASA au ajuns aici sa citeasca…..

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit