Cum a devenit ziarist turnătorul Melinte Petre

În primii ani ai comunismului moldo-valah, corespondenții voluntari sînt cultivați intens de Partid. Nu e vorba doar de posibilitatea dată de aceștia de a extinde și diversifica sursele, ci și de contracararea profesioniștilor. Față de alte domenii – industria, armata, știința, de exemplu-unde profesioniștii sînt de neînlocuit, în presă, dat fiind că e vorba de o presă scutită de obsesia tirajului, înlocuirea profesionistului cu amatorul nu se simte. Pînă la urmă, la drept vorbind, clișeele sînt la îndemîna tuturor, profesioniști, amatori și chiar talente. Nu de puține ori Scânteia acordă atenție vieții și activității corespondenților săi. Articolul Turnătorul Melinte Petre – Corespondentul „Scînteii”, apărut în 6 mai 1950, sub semnul Zilei Presei Sovietice, ne oferă imaginea corespondentului voluntar așa cum e dorită de presa transformată în mijloc propagandistic:

De curînd l-a întrebat cineva pe tovarășul Melinte Petre, turnător la uzina „Timpuri Noi” și corespondent al „Scînteii”:
– De ce critici așa, în gazeta de perete sau în „Scînteia”? Te privește fabrica într-atîta? Ești director?
– Nu sînt director, dar mă privește, mai ales că sînt membru de partid – a fost răspunsul.

Tovarășul Melinte Petre s-a născut în com. Epureni-Tutova, unde patru frați au rămas, de mici, orfani de tată. Bruma de pămînt ce-l aveau încăpuse pe mîna chiaburilor. Cum să facă față mama lor, o femeie văduvă și săracă, la patru guri care cereau de mîncare? Cu greutate și cu multe lipsuri, mereu flămînd, dezbrăcat, a ajuns Petre la vîrsta de 12 ani, cînd începu să muncească pe la cei avuți.

Au trecut ani pînă cînd se hotărî:
– Mă duc, mamă, în lume. Învăț o meserie. Aici, nu-i de îndurat.
A venit la București și a învățat meseria de turnător.

*

Viața tovarășului Melinte Petre va rămîne pentru totdeauna despărțită în două. Adevărata sa viață începe după 23 August 1944. A intrat la „Lemaitre”. Stăpînii uzinei erau tot capitaliștii, însă muncitorii erau o organizați, erau mai uniți; luptau uniți pentru un altfel de trai.

Era dornic de a învăța. A urmat o școală serală de cadre. Apoi, a intrat în școala medie de partid. A cunoscut mai adînc învățătura Partidului; și-a dat seama de marele rol al armei criticii și autocriticii ca și de marea însemnătate a presei.

Să observe lipsurile și să scrie despre ele… Cum să facă? „Asta-i treabă pentru cei deprinși cu condeiul”, gîndea el la început. A citit în Istoria Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice, cuvintele tovarășului Stalin: „«Pravda» anului 1912 – iată piatra de temelie a victoriei bolșevismului în 1917”. A citit că succesele obținute de „Pravda” s-au datorat în mare măsură rețelei sale întinse de corespondenți muncitori. „E marea puterea cuvîntului scris. Să mă folosesc de ea” – a hotărît tovarășul Melinte și a scris primul articol la gazeta de perete.

Patronii fuseseră îndepărtați. Uzina devenise a muncitorilor. Principalul, în uzină, era producția.

Greu să urnești din mintea oamenilor ideile vechi. A dus muncă de agitație intensă în privința colaborării între muncitori și tehnicieni, îndemnîndu-i pe maiștri să dea mai mult ajutor la calificarea oamenilor. A fost sprijinit de organizația de partid. Totuși, lucrurile se mișcau prea încet. Și atunci, cu îndoieli, cu frica de a nu face ceva prost, dar cu hotărîrea de a rezolva cît mai grabnic problema importantă care-l frămînta, turnătorul Melinte Petre a scris prima corespondență „Scînteii”.

A fost chemat la redacție și sfătuit să scrie mereu.
– Greu, tovarăși. Am scris așa, la o mare nevoie.

Pe lîngă îndrumări, a primit și cărți. A citit „Lenin și Stalin despre presă”.

„Să nu spună muncitorii că scrisul este pentru ei un lucru cu care nu sînt «deprinși»: muncitorii publiciști gata formați nu cad din cer, ci se formează pe nesimțite, în procesul activității publicistice. Trebuie numai să te apuci cu mai multă îndrăzneală de lucru: odată, de două ori te vei poticni, dar pînă la urmă vei învăța să scrii…”.

Așa scria „Pravda” într-un articol din primul său număr apărut în 5 Mai 1912. Și dacă s-a mai „poticnit”, tovarășul Melinte n-a dat înapoi. A citit, a observat și a scris: „Să facem turnători din rîndurile tovarășelor noastre”, „Să fie scule pentru tineri”, „Trebuie reorganizate echipele la secția turnătorie”; a trimis „Scînteii” numeroase corespondențe despre mersul producției, despre viața de partid, despre activitatea sindicală. Prin acestea tovarășul Melinte a contribuit la înjghebarea unei sănătoase colaborări între muncitori și tehnicieni, la creșterea a numeroase cadre de muncitori calificați, la calificarea în meseria de turnător a trei femei, la întărirea spiritului de muncă în colectiv prin reorganizarea echipelor.

S-au confecționat scule pentru tineri, dar s-a întîrziat cu predarea lor; de aceea, tovarășul Melinte a trimis zilele trecute o nouă corespondență în care critică această lipsă.

Azi, turnătorului și corespondentului „Scînteii”, Melinte Petre, i s-a încredințat sarcina de redactor responsabil al ziarului „Timpuri Noi”, organul comitetului de partid și comitetului sindical de la uzina „Timpuri Noi”.

Iată și cuvintele cu care tovarășul Melinte își încheie scrisoarea trimisă „Scînteii” cu prilejul zilei „Presei Sovietice”:

„«Scînteia», călăuzită de «Pravda», de presa sovietică și de învățăturile marelui Stalin, mi-a dezvoltat încrederea în mine. M-a învățat că, cu cît voi studia mai mult, cu atît voi putea mînui mai bine arma criticii și autocriticii și condeiul mi se va părea mai ușor. Mulțumesc Partidului, care prin organul său central – «Scînteia» – m-a ajutat să îndrăgesc munca de corespondent!”