Cum a favorizat Mareșalul activitatea opozanților

Explicare. Nae Ionescu a fost unul dintre gazetarii luptători pentru victoria PNȚ, uneori trecînd prea ușor granița care desparte jurnalismul de chibițăreală electorală. După un timp de la venirea țărăniștilor la Putere, el începe să critice Guvernul. Relația sa cu Guvernul avea s-o definească publicistul într-un răspuns dat unui atac din ziarul lui Iorga. O parte a acestui răspuns merită reprodus: poate servi de îndrumar pentru gazetarii de azi tentați de activism politic:

„CĂ AM SCRIE SUB INSPIRAȚIA GUVERNULUI? Noi lucrurile acestea le-am mai lămurit o dată. Este adevărat însă că le-am lămurit pentru oamenii de bună-credință și deștepți. (Singurii cu care, de altfel, stăm de vorbă.) Scriem sub inspirația guvernului? Revenim asupra acestei afirmații, numai pentru că ea a apărut în ziarul d-lui Iorga. Ne pare rău; d-l prof. Iorga – așa credeam noi – ar fi putut fi în măsură să știe că singurul nostru inspirator e conștiința noastră și că, dacă uneori sîntem incomozi chiar pentru oamenii pe care îi iubim și-i prețuim peste obicinuință, este tocmai pentru că noi nu vrem și nu putem să cunoaștem alți inspiratori în afară de această conștiință.

Legăturile noastre «bine cunoscute» cu guvernul? Eroare și confuzie. Noi avem, ideologic, legătură cu PARTIDUL Național-Țărănesc, nu cu GUVERNUL pe care l-a dat acest partid și încă, nici legături, ci numai afinități. Așa fiind, cu guvernul noi nu avem decît relații de control; control pe care, evident, îl exercităm în numele ideologiei noastre, iar în numele partidului, numai întru atît întrucît ideologia lui se acoperă cu a noastră. Sîntem, sau ne străduim să fim – întrucît am și izbutit, asta pot spune cititorii – un îndreptat ideologic. Atît și nimic mai mult. (…)

Noi, deocamdată, ca lămuriri, asta avem de spus. Credem că e suficient. De aici înainte, ne vedem de treabă.” (Nae Ionescu, „«Inspirați… de Guvern»” în Cuvîntul, 20 iunie 1929)

*

Confirmare. Confirmîndu-mi unele opinii, iată ce spune Arghezi despre verbul „este”:

„Verbul «e» şi «face». Cînd ceva n-are de lucru, stă în «face». Dacă nu găseşti cuvîntul activ necesar, e bine: pui «ce face», pui «este» stil «Télémagne ne pouvait pas se consoler».” (Cimitirul Buna-Vestire).

*

Geniu. Dimineaţa, la BAR, înainte de a mă apuca de lucrul propriu-zis, parcurg cîteva pagini din Bijuterii de familie de Petru Dumitriu, varianta din 1950.
Citesc doar cîteva pagini pentru că nuvela îmi e de folos ca lectură incitatoare, menită a-mi trezi, prin biciuire plăcută, inspiraţia adormită.
Remarc – a nu ştiu cîta oară – geniul lui Petru Dumitriu de a desăvîrşi un tablou, o scenă, un peisaj din cîteva trăsături de pensulă.

*

Argument. Abia azi găsesc timp, pe post de lectură-stimul al inspiraţiei să parcurg cîteva pagini din broşura lui Corneliu Coposu Armistiţiul din 1944 şi implicaţiile lui. Secretar politic al lui Iuliu Maniu între 1939 şi 1947, Corneliu Coposu are tot interesul să exagereze rolul PNŢ în răsturnarea lui Ion Antonescu, ani întregi revendicată de comunişti şi, mai ales, de monarhişti. Sub acest semn, unele afirmaţii ale autorului trebuie privite cu prudenţă de cercetător. Cu toate acestea, unele afirmaţii pot trece drept argumente involuntare în favoarea Mareşalului.
Astfel, la pagina 8, broşura descrie acţiunile PNŢ de atragere de partea Opoziţiei a unor generali din Armata lui Antonescu.

Pentru mine, interesant de a dovedi că factorul crucial în administrarea Loviturii de stat de la 23 august 1944, trebuie căutat în trădarea generalilor, şi în complicitatea funcţionarilor de la Externe, tabloul schiţat de Corneliu Coposu îmi e de mare folos.
Autorul relatează cu nedisimulată plăcere felul strălucit în care Iuliu Maniu a ţinut legătura cu anglo-americanii sub regimul Antonescu.

Pentru mine, datele oferite de broşură sînt un nou argument în sprijinul unei alte teze favorabile Mareşalului.
Încrederea absolută de care se bucură acesta în ochii lui Hitler a creat posibilitatea ca opozanţi precum Iuliu Maniu să se desfăşoare nestingheriţi într-o ţară aliată Germaniei.