Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Cum a plantat președintele Klaus Iohannis blana de iepure pe spinarea Jandarmeriei Române

Frica-mi vine, frica-mi urcă și-mi stă Klaus sus în cârcă

În 2 septembrie a.c., am întrebat oficial instituția Jandarmeriei câte tentative de trecere ilegală peste gardul de la sediul Guvernului României (Palatul Victoria) au fost semnalate în anul 2019. Într-un răspuns neverosimil, Biroul de Presă al instituției ne-a răspuns că nu poate comunica această informație fără acordul Guvernului României. Eșecul în comunicarea cu o instituție ca Jandarmeria, care altădată a fost deschisă și volubilă, avea și o explicație: teroarea instaurată în instituție de președintele Klaus Iohannis. Când procurorii DIICOT au intrat în „proteste” cu suspendarea activității în februarie 2019, încălcând legea și propriul lor statut, Iohannis nu a avut nimic de obiectat, cu toate că era afectată siguranța națională: niciun roboțel globalist care se „maturizează” politic într-un trib de multiculturaliști cu papillon cum e Iohannis, nu se încurcă vreodată în Constituții și în decizii de Curți Constituționale. Când, însă, un efectiv de jandarmi salvează sediul Guvernului la mitingul „haștag rezist” din 10 avg. 2018, președintele Klaus Iohannis se transformă brusc în ministru de Justiție și cere public procurorilor,  sinistrului „educator” comunist de la Aiud, Augustin Lazăr, anchetarea Jandarmeriei, invocând „drepturile omului” pentru o falangă de huligani ce răniseră 60 de jandarmi. Șeful de stat Klaus Iohannis este periculos pentru România prin dublul-standard primitiv pe care îl folosește, deprins eventual de la cei care îl mânuiesc din Bruxelles.

Înjur, deci exist: haștag „rezist”

Patru luni mai devreme, în mai 2019, cristoiublog. ro solicitase public Jandarmeriei Române să precizeze din ce zonă a țării erau „protestatarii” care se adunaseră la Topoloveni (jud. Argeș) pentru a-l huidui pe ex-liderul PSD, Liviu Dragnea: era perioada când „activiștii” haștag „rezist” călătoreau „electoral” prin țară pentru „contra-manifestații” (pe finanțări de ei știute și eventual de Serviciul Român de Informații,)oriunde „penalul” Dragnea și partidul „de penali” PSD organizau  mitinguri electorale. Și de această dată, Jandarmeria a refuzat să ne ofere informațiile: Topoloveni rămânea, așadar, cu magiunul de prune și cu misterele.

Faptele și vorbele. Așa cum au fost.

Mai pe larg, în 17 mai a.c., cristoiublog.ro transmitea Jandarmeriei următoarea solicitare de informații publice: „Pe data de 17 mai, mai multe persoane care îl așteptau pe liderul politic Liviu Dragnea la Topoloveni, în jud. Argeș, au fost ridicate de jandarmi și conduse la Poliție pentru legitimare, deoarece derulau un protest neînregistrat legal. Vă rugăm să ne transmiteți dacă respectivele persoane erau din Topoloveni, sau erau sosite din alte localități ale țării”. Răspunsul instituției nu s-a lăsat așteptat: în 30 mai, Jandarmeria Argeș preciza că informația nu era „din categoria informațiilor de interes public”, fiind invocat un articol din legea transparenței publice (544/ 2001) care este (ca un singur exemplu) și „preferatul” Biroului de Presă al  Serviciului Român de Informații, SRI. Altfel spus, o lege prin care s-a dorit transparentizarea activității instituțiilor publice a ajuns azi să fie folosită pentru secretizarea României.

Fă-ne, Doamne, bulevard, la Dăncilă peste gard

Ulterior, în 2 sept. a.c., cristoiublog.ro trimitea Jandarmeriei o altă solicitare de informații publice, cu o singură întrebare: „Câte tentative de escaladare a gardului de la clădirea Guvernului (Palatul Victoria) au fost înregistrate în anul 2019?”. De această dată, răspunsul Jandarmeriei alegea o cale sinuoasă: potrivit Biroului de Presă, datele solicitate de cristoiublog.ro nu vizau „informații din cadrul instituției”,  ci se refereau la un „obiectiv de pază” al Jandarmeriei. În consecință, aceste date nu puteau fi furnizate „fără încunoștințarea/ acceptul” Guvernului Dăncilă. Răspunsul jandarmilor introducea nebuloase uriașe, fiindcă informațiile solicitate nu se refereau la „obiectivul de pază” (un gard care o separă pe Viorica Dăncilă de restul Bucureștilor), ci la o îndatorire a Jandarmeriei: aceea de reținere a persoanelor care sar pîrleazul în curtea Guvernului, respectiv în curtea doamnei Dăncilă.

Ce-i mai bun și mai plăcut, decât un Guvern tăcut?

Noul refuz a determinat cristoiublog. ro să sesizeze Guvernul României, în 13 septembrie, prin următoarea solicitare: „Vă rugăm să permiteți instituției Jandarmeriei României să transmită publicației noastre, cristoiublog.ro, numărul tentativelor de escaladare a gardului de la clădirea Guvernului României înregistrate în anul 2019. Menționăm că am solicitat Jandarmeriei Române această informație de interes public în data de 2 sept. 2019, iar răspunsul acestei instituții este condiționat de acordul proprietarului Obiectivului păzit, adică de acordul Guvernului României”. Până în prezent, Biroul-fantomă de Presă al Guvernului Viorica Dăncilă nu a răspuns și nici nu va răspunde- vădit din motive care țin de comoditatea intelectuală. De altfel, despre „echipa” obscurului Birou media, parlamentarul Liviu Pleșoianu (PSD) declara de curând pentru publicația noastră: „Nimeni nu i-a văzut. (Sunt ca) legenda călărețului fără cap”.

Ciorba și cureaua lată, ce jandarm eram odată

În cazul ambelor solicitări, tăcerea Jandarmeriei descria vădit același simptom: frica.  Aproape firesc, s-a ajuns azi ca interlopii să se taie cu săbiile lângă sediul SRI, iar Jandarmeria să se afle în partea cealaltă a Bucureștilor, așteptând să vadă dacă președintele țării, Iohannis, va dispune de la televizor vreo nouă cercetare penală.  De la intervenția micului satrap din Cotroceni, care în 11 august 2018 ordona abuziv anchetarea acțiunilor unei instituții ce avea în atribuție apărarea Guvernului pe parcursul unui miting înțesat cu bătăuși „rezist”, Jandarmeria a devenit vizibil o instituție slăbită, instabilă și timorată, care suflă în iaurt ca-ntr-o ciorbă fierbinte când este vorba de „drepturile omului” la huligani.

Să-l demită pe Bănilă, în țara lu’ sărăcilă 

În septembrie 2019, inchizitorul Klaus Ioahnnis revenea cu bocancii în treburile Justiției și cerea public demisia procurorului-șef de la DIICOT, Felix Bănilă, pe marginea cazului Caracal. Justiția era condusă cu glugi de coceni (exeptând-o desigur pe favorita Ana Birchall, ilustră aflătoare în treabă la Ministerul Justiției), și singura sa „salvare” prezumtiv venea dinspre deciziile luate în catacombele palatului Cotroceni. Nu era, însă, nimic întâmplător: cererea de demisie adresată lui Bănilă arăta străveziu doar ca intervenție de politician oportunist care, asemeni altor mediocri politici din România, sesiza nemărturisit în notorietatea „Cazului Caracal” o parte penală, dar și una electorală, cu resursa de voturi aferentă. Indiferent cât era de incapabil și de abuziv un procuror-șef DIICOT, legea prevede organisme din Justiție care pot propune și confirma schimbarea din funcție sau trimiterea șefilor de procurori în „civilie”, la reciclat de sticle goale.

Am decis când am aflat: mi-s „iluminat”

Prin cererea adresată public direct lui Bănilă (nu aparatului ministerului Justiției, despre care nu se știe exact dacă mai funcționează), Klaus Iohannis devenea brusc un președinte de țară care și-a greșit cariera, un „iluminat” care știe exact cum trebuie să meargă o anchetă penală și un „specialist” în Justiție care-l mai apropia cu un pas de „profilul” fostului președinte-dictator al României, Nicolae Ceaușescu, omul care se pricepea la toate. Ignorarea Constituției și a deciziilor Curții Constituționale, atitudinea deviantă și revanșardă manifestată într-un post care impune solemnitate și imparțialitate politică, dar și nemărturisita folosire electorală a unor subiecte tragice și de dezbatere publică precum „Cazul Caracal” sau „Atacul Ambasadei României de la Kabul (septembrie 2019)” ar trebui să nască îngrijorări naționale cu privire la prestația actualului președinte de țară: în prezența unei clase politice apatice, a  unui Parlament înțesat cu lichele, visători, „acoperiți” și simbriași, și a unei mass-media care și-a pierdut semnificativ rolul de „câine de pază a societății” încă de la primele finanțări sorosiste sosite în România, țara merge cu pași mici și moi spre dictatură, în același ritm cu cea instaurată (deocamdată camuflat) la Bruxelles- prin câteva „elite” care au confiscat Uniunea Europeană.

Cum a pornit informația cristoiublog.ro

Solicitarea de informații din 2 septembrie 2019 a  publicației cristoiublog.ro, care s-a lovit de refuzul rigid al Jandarmeriei, pornise din două premize: în primul rând, siguranța Guvernului României și a gardului care îl protejează, sunt informații importante pentru o națiune care trebuie să rămână mereu publice. În al doilea rând, potrivit unor surse din interiorul Guvernului, de la începutul anului 2019, au fost înregistrate mai multe tentative de escaladare a gardului de la palatul Victoria: sursele au precizat că în cinci dintre cazuri au fost „activiști” care încercaseră să intre peste gard în curtea Guvernului, iar în alte șapte cazuri, ar fi fost premierul Viorica Dăncilă, care încerca să iasă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Cum a plantat președintele Klaus Iohannis blana de iepure pe spinarea Jandarmeriei Române”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *