Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (5)

Show cu refugiaţi kosovari (Partea a doua)

După ce-l întreb pe Tom Rounds la ce oră e plecarea înapoi, spre Skopje, o iau lipa-lipa prin lagăr.

Pe aleea principală, cam pe la mijloc se ridică Panoul cu listele de plecări în Australia. Cei care vor să emigreze se înscriu în prealabil. După verificările de rigoare, aprobaţii sînt trecuţi pe liste afişate aici zilnic. Numele, ziua şi ora cînd pleacă avionul. Interesaţii, dar nu numai ei, vin, se uită la liste şi se depărtează. Aleea principală e un fel de Corso al lagărului de refugiaţi. Bărbaţi, femei, adolescenţi, vlăjgani, buni de înrolat, şi adolescente cu tresăriri de cochetărie se plimbă încolo şi încoace fără rost. Cete de copii îmi aţin calea pentru a da expresie dragostei lor neţărmurite pentru NATO. Luîndu-mă drept un fel de Comandant Suprem al trupelor aliate din Europa, îmi arată pînă mi se apleacă jucăriile primite cadou.

Pe margini, corturi arătoase, veritabile buildinguri ale lagărului. Deasupra fiecăruia flutură drapelul unei organizaţii umanitare. Pe ambele părţi ale unui cort scrie cu litere chipeşe: Cadou USA!

D-ale publicităţii politice! În faţa corturilor de pe Aleea principală, ca la trecerea Preşedintelui şi a Capului Armatei, la paradă militară de Ziua Naţională, stau femei îmbrăcate după tradiţia musulmană.Să vadă vizitatorii că e vorba de o minoritate religioasă în pericol!

Întregul lagăr, de altfel, lasă impresia unei uriaşe scene bine puse la punct pentru transmisiile în direct ale posturilor TV cu bătaie planetară. Dînd buzna valuri-valuri, echipele de televiziune nu trebuie să ridice nici măcar un pai. De cum au trecut de poartă, găsesc totul pregătit pentru a începe transmisia în direct. Într-un sector administrat de Israel, mai mulţi copii joacă popice şi aruncă o minge într-o sticlă de plastic. Potrivit manualului de Psihologie a copilului, capitolul Psihologia copilului traumatizat de istorie.

Reprezentanta unei organizaţii umanitare internaţionale a strîns în jurul ei o hoardă de puradei. Le citeşte o poezie despre Kosovo. Aflu că e originară  din Kosovo. Punîndu-i pe copii să repete în cor, îi pregăteşte – zice ea – pentru întoarcerea pe pămînturile de pe care i-au alungat criminalii sîrbi.

Dincolo de faţada mediatică, atmosferă de lagăr populat de cetăţeni ai lumii a treia: cişmele la care femeile fac coadă meliţînd, wc-uri portabile, din care se intră şi se iese cu trîntirea violentă a uşii, aşa cum pistolarii fac, într-un western, cu uşa singurului bar din localitate, muzică orientală curgînd întruna, ca apa dintr-o ţeavă spartă, din radiocasetofoanele date la maximum.

(Din cartea Ion Cristoiu ”În vestă printre fracuri”, Editura Historia, București 2007)