Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (8)

4.
De cum coborîm, ghicim pe feţele organizatorilor nerăbdarea de a ne comunica ceva extrem de important.
Era cît pe-aci să ne prăbuşim cu elicopterul?
A acceptat Miloşevici Planul de pace?

E vorba de ceva mult mai important:
Vom lua lunch-ul!

Ca şi la Petrovec, lunch-ul e prefaţat obligatoriu de o sumă de activităţi instructive. Aici se construieşte un lagăr pentru refugiaţi pe perioada iernii. Ne însoţeşte o cetăţeancă în uniformă militară. Refugiaţii sînt cazaţi provizoriu în foste clădiri guvernamentale sau la familii din Albania. Cînd militarii vor termina lucrul, cei ce nu pleacă în altă parte se vor muta aici peste iarnă.

La briefingul ţinut la revenirea din turul şantierului, ne putem desfăta cu cafea. Pe o masă de sub cort, pahare, farfurioare, pliculeţe cu ness şi pliculeţe de zahăr. Apa fierbinte o iei dintr-o canistră cu robinet.

Profit de lunch şi stau de vorbă cu traducătoarea locală. E studentă la Universitatea din Tirana. A venit aici cu logodnicul. Am onoarea de a-l cunoaşte. Cîştigă 10 dolari pe zi. Părinţii au lucrat în Grecia. Tatăl s-a adaptat la economia de piaţă. Ţine un butic. Mama e infirmieră. Interlocutoarea are un singur vis: să plece pentru totdeauna din Albania!

Organizatorii ţin morţiş să vedem la faţa locului cum dă NATO o mînă de ajutor populaţiei albaneze. Faţa locului e un sat, nu departe de şantierul viitorului lagăr.

Ne suim pe platforma unui camion militar pentru a ajunge în satul Polene, comuna Drasnik. Drum de ţară, tipic provinciilor uitate de Dumnezeu din Europa luminilor. Camionul ne hurducăie ca pe nişte bolovani. Şoferul se străduieşte zadarnic să-i dea deoparte, claxonînd poruncitor, pe cei ce merg agale prin mijlocul drumului.

La intrarea în sat, militarii britanici din trupele NATO tocmai termină un podeţ. Trudesc din greu cu lopata şi cazmaua. La vreun metru de ei, strînşi ciopor, bărbaţi în toată puterea se uită la cum trudesc militarii. Se uită şi trag leneş din narghilele. Cînd lucrarea e gata, unul dintre ei se ridică şi scrie cu deştul în mortarul încă accesibil: I love NATO. Un altul vine şi el alături, şi, fără a lăsa narghileaua, desenează (tot cu deştul) o inimă, simbol al dragostei albanezilor faţă de NATO, care trudeşte să le facă podeţ, în timp ce ei stau şi trag din narghilea.

Pe drumeagul către sat vine agale un bătrîn călare pe un măgar. Cu o mînă ţine în spate o sarcină de fîn. Cu cealaltă trage de funie o vacă costelivă.
În văzduh se vede un elicopter NATO transportînd pereţii unei case pentru lagărul de peste iarnă.

Imagine semnificativă:
Sus, maşinăriile NATO.
Jos, vaca albaneză!

(Din cartea Ion Cristoiu ”În vestă printre fracuri”, Editura Historia, București 2007)

Pagini: 1 2