Cum am asistat în direct la celebra scenetă „Dragă Stolo!”

Sîmbătă, 2 octombrie 2004, pe la prînz.
Mă aflu în studioul Realitatea TV pentru a comenta Conferinţa de presă extraordinară a Alianţei D.A. Circulă deja zvonuri despre o eventuală retragere a lui Theodor Stolojan din ipostaza de candidat al Alianţei la Preşedinţia României. Pînă nu demult a unui grup de interese care-l sprijinea pe Adrian Năstase, Realitatea TV, cumpărată de la Silviu Prigoană, a trecut în mîinile lui Sorin Ovidiu Vântu. Momentul trecerii postului la un mogul ce părea a fi renunţat la presă, după eşecul cu ziarul Curentul şi vînzarea Monitoarelor peste noapte, mi-a dat de gîndit la vremea respectivă. Se spunea că Grupul care preluase televiziunea de la Silviu Prigoană avusese intenţia de a-i asigura candidatului PSD, sprijinit pînă atunci, un instrument mediatic în campania electorală. Ulterior, mi s-a dezvăluit că membrii acestui grup nu mai aveau bani să întreţină o televiziune de ştiri.

Aiurea!
Nu cred că se punea problema banilor în cazul unor oameni care ar fi cîştigat din alte afaceri dacă Adrian Năstase ar fi devenit preşedinte. Apoi, cum se întîmpla că mai mulţi oameni de afaceri nu mai puteau contribui cu bani la funcţionarea Realităţii Tv în timp ce un singur om – Sorin Ovidiu Vântu – se arăta dispus să-i piardă aşa, de florile mărului?! Evoluţia ulterioară a evenimentelor m-a făcut să suspectez o trecere a grupului de interese de partea lui Traian Băsescu. Nu-i exclus ca grupul să fi contribuit şi el la finanţarea Realităţii TV pe perioada campaniei şi în primii ani de regim Băsescu. Sigur e că, ajunsă în proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, Realitatea TV a devenit postul lui Traian Băsescu. Mulţi îşi vor mai aminti, probabil că, pînă în 2009, Realitatea TV l-a cultivat pe Traian Băsescu în cele mai neînsemnate cute ale personalităţii. Noi, cei cîţiva care ne angajasem, prin Sinteza Zilei de pe Antena 3, să facem faţă Cultului personalităţii la care se deda aproape întreaga presă română, am dus războaie îndelungi cu postul prezidenţial Realitatea TV.

La ora cînd mă aflam în studioul Realităţii TV din hardughia dinspre Olteniţa (Postul nu se mutase încă în somptuoasa locaţie de la Piaţa Scînteii), schimbarea de macaz nu se făcuse simţită. Era, poate, şi una dintre explicaţiile prezenţei mele în studio, deşi nu mă manifestasem ca un fan al Alianţei D.A.

A urmat transmisia în direct a deja legendarei Conferinţe de presă în care Theodor Stolojan şi-a anunţat retragerea din motive de sănăttate, iar Traian Băsescu a plîns.
Ca scriitor satiric, am alergie, asemenea tuturor scepticilor, la teatrul jucat în altă parte decît pe scenă. Momentul la care asistasem, împreună cu telespectatorii, părea descins din lumea lui Caţavencu şi Trahanache. Totul era de un ridicol care te umplea de deznădejde. Prezenţa Elenei Stolojan la o sindrofie electorală, cu atît mai bizară cu cît domnia sa se manifestase pînă atunci extrem de discretă în ce priveşte afişarea cu soţul politician, surprindea. De altfel, din acel moment, Elena Stolojan n-a mai apărut în public alături de soţ, deşi acesta a revenit în prim-planul scenei politice. Traian Băsescu s-a pus pe bocit. Oricît de emoţionantă ar fi fost scena renunţării de către Theodor Stolojan, ea nu justifica smiorcăiala în direct a unui bărbat, cu atît mai mult cu cît era vorba de un bărbat politic. Aşa cum n-am contenit să susţin ani întregi în perioada de glorie şi putere a lui Traian Băsescu, perioada în care a-l critica era o îndrăzneală, plînsul lui Traian Băsescu ar mai fi avut justificarea dacă Theodor Stolojan ar fi suferit de o boală incurabilă. Chiar dacă bărbaţii îşi stăpînesc lacrimile şi în faţa morţii unui membru al familiei, la o adică, plînsul lui Traian Băsescu s-ar fi justificat doar prin ştiinţa unui lucru ascuns nouă, jurnaliştilor: boala incurabilă a lui Theodor Stolojan.

Gîndul că de la Conferinţa de presă Theodor Stolojan ar putea să meargă la Fundeni, de unde să iasă doar în sicriu, m-a făcut să nu fiu batjocoritor la nivelul cerut de comedia ieftină cu plînsul lui Traian Băsescu. Oricum, în comentariul de după transmisie am avut serioase îndoieli în legătură cu autenticitatea scenei. Mircea Dinescu, om cu umor, alergic şi el la scena de telenovelă, m-a secondat.

Am plecat acasă.
De cum am ajuns, am fost sunat de la Realitatea TV să vin seara, pentru a comenta mai pe larg, lovitura senzaţională de la Alianţă. Nu mai ţin minte cine era moderator. Ţin însă minte că m-a surprins să aflu, o dată ajuns la post, că va participa la talk-show şi Mircea Dinescu.

Surprinderea mea a devenit perplexitate cînd a început emisiunea.
Pe linia comentariilor din timpul Conferinţei de presă, am formulat obiecţii în legătură cu autenticitatea scenei. Dat fiind că, la intervenţia anterioară, moderatorul şi Mircea Dinescu au făcut şi ei obiecţii, m-am pregătit, surîzător, să fiu sprijinit de cei doi. Mircea Dinescu nu numai că nu m-a sprijinit, dar mai mult, m-a atacat violent, susţinînd că dată fiind încărcătura de emoţie a momentului, Traian Băsescu a plîns de-adevăratelea. Nici moderatorul nu mai era amabil. Mă contrazicea şi el cu înverşunare.

Am plecat de la post total descumpănit.
Atît Realitatea TV, cît şi Mircea Dinescu îşi schimbaseră spectaculos poziţia.
Realitatea Tv renunţase la spiritul critic, definitoriu pentru o instituţie de presă.
Mircea Dinescu se manifestase ca un fan Băsescu.

Ulterior mi-am dat seama că de vină era naivitatea mea.
Nu ştiam că Realitatea TV fusese cumpărată de Sorin Ovidiu Vântu pentru a fi pusă în slujba lui Traian Băsescu.
Nu ştiam că Mircea Dinescu devenise un admirator al lui Traian Băsescu.