Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cum am fost eu în Biroul Oval

20. Casa Albă se vopsește în alb!

Parcurgem toate etapele călătoriilor anterioare. Ne urcăm în autocar, descindem în capătul lui Pennsylvania Avenue, trecem pe lîngă buldozerele care continuă să sape (şi data trecută se trebăluia de zor), dăm camerele video dulăului căutător de bombe, ne predăm celor de la filtre şi ajungem în capătul aleii care duce la intrarea în aripa de Nord-Vest. Sîntem luaţi în primire de două doamne severe, ferm hotărîte să descurajeze prin strigăte orice tentativă de a ne abate de la traseu. Una dintre ele ne-a ţinut arestaţi şi data trecută. E bunicuţa de fier cu bastonul de lemn. Trecem pe lîngă reporterii americani care fac stand up de dimineaţă pînă seara şi ajungem la sala celebrelor conferinţe de presă. Data trecută, la vizita lui Ion Iliescu, se repara de zor acoperişul Casei Albe. Acum, un ins cu coif din hîrtie de ziar, urcat pe o schelă, vopseşte de zor. Vopseşte Casa Albă. În alb, fireşte! Se vede treaba că la Casa Albă e ca la Găgeşti. Totdeauna se găseşte ceva de trebăluit prin gospodărie. Una dintre însoţitoare simte nevoia unui nou instructaj. Vom intra în sala de conferinţe şi vom aştepta cuminţi să fim chemaţi. Intrăm în sala de conferinţe. Nici vorbă însă să stăm cuminţi. Ne urcăm pe rînd la pupitrul purtătorului de cuvînt al Casei Albe şi ne tragem în poză. Cu o astfel de fotografie, îţi sporesc infinit şansele de a obţine un contract de publicitate la Distrigaz sau la CFR-Marfă.

Nu trece mult şi mă apucă una dintre nevoile fundamentale ale omului: cea de iscodire absolut inutilă şi idioată. Drept urmare, pornesc într-o aventură columbiană prin încăpere şi prin anexe. Mă strecor pe lîngă tot felul de pupitre, fără să iau în seamă anunţul Trecerea mai departe interzisă! şi ajung în săliţa care ţine cont că şi faimoşii jurnalişti americani sînt oameni. Altfel spus, în încăperea avînd pe stînga automatele de cafea, sucuri şi de-ale gurii, iar pe dreapta, WC-ul. Nu mă încearcă nici una dintre nevoile reclamate de cele două facilităţi. Totuşi, vîr mai multe fise, la întîmplare, în aparatul de cafea, să văd cum funcţionează. Apoi mă aşez la coadă la toaletă, devastat de gîndul să nu se fi anunţat între timp intrarea în Biroul Oval. În WC stau doar cîteva minute, cît îmi trebuie ca să arunc o privire, curios să văd dacă locul unde intră jurnaliştii uneia dintre cele mai puternice prese din lume se deosebeşte de locul în care intră jurnaliştii presei noastre naţionale. Constat o deosebire. Pentru a semnala prezenţa unui chiriaş, aici nu scrie Ocupat, ci Nu deranjaţi !

Revin în săliţa iniţială. O voce aspră din difuzoare ne anunţă că urmează să intrăm. Jurnaliştii americani se înfig în faţă. Îi cercetez cu atenţie să văd dacă printre ei sînt sau nu inşi cu vestă.
Nu sînt!
Unii poartă însă ceva care, la o adică, ar putea fi asimilat cu o vestă.

Ni se face un nou instructaj. Sever.
N-avem voie cu mobilele deschise.
N-avem voie să fotografiem sau să filmăm dacă n-am fost acreditaţi să facem asta.
N-avem voie cu genţi mai mari.

Asta ne aruncă într-o cumplită incertitudine. Ce va să zică geantă mare? E vorba de o valiză? Dar cu genţi diplomat avem voie? Tranşăm chestiunea în stilul opus reformelor din România. Adică radical. Lăsăm pe scaune tot ce-ar putea fi identificat cu o geantă.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Cum am fost eu în Biroul Oval”

  • DUPA 25 DE ANI DE PARTENERIATE STRATEGICE SI DEMOCRATIE ORIGINALA, NOI ROMANII DE RIND PUTEM AJUNGE IN SUA DOAR CU VIZA ! CA SI IN CEI 25 DE ANI ANTERIORI . CITI ANI TREBUIE SA TRAIM ,IN ROMANIA, SA PUTEM DEVENI CETATENI OBISNUITI ?

  • Ne sunt ucisi copiii!
    Fiecare copil roman este copilul ROMANIEI!
    Cum ne aparam copiii, pe noi, natura si tara de acesti „catei” ce-i apara pe toti nenorocitii de la „butoanele guvernarii”?
    Ei sunt vinovatii care dirijeaza astfel de actiuni!
    Cei care se rotesc ei intre ei de 25 de ani, ne-au transformat viata in calvar!
    SOCANT! Abuzuri ale Politiei comunitare comise in Bucuresti!
    http://www.criteriul.ro/socant-abuzuri-ale-politiei-comunitare-comise-in-bucuresti/
    Zadkielix alias Prof. Dr. Daniel Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *