Rondul de noapte a lui Rembrandt este, ca și Mona Lisa lui Leonardo, una dintre cele mai populare picturi ale culturii occidentale. Este cu siguranță cea mai importantă opera a lui Rembrandt, un miracol artistic olandez și au urmat alte tri miracole: miracolul politico-militar, miracolul economic, miracolul religios. Știți de ce un artist bun e” un artist mort”? Opera unui artist dispărut e definitivă, nimic nu se mai poate adauga la ea.In consecință, nimic nu mai poate afecta raritatea bunurilor deținute de colecționari. Nu degeaba investiția în arta clasică este comparată cu investitia in aur. Raritatea le valorează pictorilor opera. Pentru intensificarea trendului din zona artei și transmiterea influenței sale în întregul organism economic ( apropo de inflație) sunt necesare instrumente. Am citit o poveste despre cazul orașului asirian Nimrud din nord-estul Irakului, fondat cu 3300 de ani în urmă pe Tigru. Printre instrumentele utilizate s-au numărat fluxurile, picamerele și în final buldozerele și…explozibilii .Iată ce instrumente se foloseau in trecut:))))))))))))))) Atitudinea este un lucru mic care face o mare diferență. ?
Prea multă filosofeală strică, dacă nu reflectă învățămintele din istorie aplicabile și aplicate în mod concret și oportun, ca soluții pentru prevenirea sau rezolvarea crizelor.
@
‘ Prea multă filosofeală strică ‘
insa …cind e ea suficienta?!:))
–
‘reflectă învățămintele din istorie’
care istorie, aia a trecutului?
pai …daca folosesti doar o aripa poti zbura? mai mult: de ce sa folosesti doar o aripa daca ai doua, Istoria Trecutului, Istoria Viitorului ? :))
–
‘ca soluții pentru prevenirea sau rezolvarea crizelor’
pot recunoaste crizele fara sa zbori folosindu ti aripile de mai sus? :))
‘rezolvarea’ … :)))) :))))))))
vrei sa rezolvi cea mai cumplita Revolutie din Creatie? :)))
succes!:), insa eu zic asa: tot ce se mai poate face e sa …treci poporul prin urgia asta, insa fara sa l anunti despre ce e vorba nu prea cred ca se poate 🙂
totusi, succes!:)
eu m am retras de aici de ieri sau de alaltaieri :)), ma mai misc doar din inertie
ajut cum pot, spre ex prin plecare:)), caz in care filozofatul prea mult va fi cel putin putintel mai putin, paici:))
După cum se pare, comentariile de niciun fel nu-l interesează pe domnul Ion Cristoiu, din lipsă de timp și imposibilitate de a strecura printre multiplele sale preocupări și dialoguri cu comentatorii din cadrul acestei rubrici. Cele ce urmează sunt adresate celor dintre aceștia care sunt mai tineri.
În copilăria noastră, în anii ’50 din secolul 20, în bibliotecile publice de cartier din București, înființate în cadrul unei anumite politici culturale, predominau cărțile cu traduceri din Limba rusă. În ele ni se propuneau ca modele un nou stil de viață și eroi creați de propaganda sovietică, precum Arkadi Gaidar, Zoia Kosmodemianskaia, Aleksei Meresiev și alții. Povești pentru copii și personajele lor erau adaptate și rebotezate din rațiuni propagandistice. Moș Crăciun devenea Moș Gerilă, Pinocchio devenea Buratino etc. Cu intenții pilduitoare, în tot felul de scrieri ni se prezenta viața idilică a copiilor din lumea colhozurilor și a școlilor sovietice.
Din clasa a IV-a până în clasa a XI-a nu a lipsit din programa școlară a generației noastre Limba rusă. La Radio București în multe zile ale săptămânii, la ora 16, se prezenta emisiunea ”Să învățăm Limba rusă cîntînd”, cu exemplificări din repertoriul corului Armatei Roșii.
Apoi, din nevoi normale de cultură generală, nu am ocolit operele marilor clasici ai literaturii ruse, dar atmosfera, problemele sociale, obiceiurile și năravurile din societatea rusă a tuturor timpurilor nu ne-au creat afinități definitorii și definitive.
Din toate acestea, cei mai mulți dintre noi nu am rămas cu reflexe necondiționate de admirație pentru civilizația rusească, iar în privința cunoașterii Limbii ruse ne-am limitat la recunoașterea variantei moderne a alfabetului chirilic. Nu ne frământă nostalgii legate de acea epocă.
Realitățile sociale și politice actuale reclamă teme grave pentru istoricii pretinși ai clipei (ridicolă titulatură), nu pe cele mai convenabile și de umplutură.
@
‘comentariile de niciun fel nu-l interesează’ …pe autor
–
e ca in politica, unde exista ‘lumea politicienilor’ si ‘aia in care misuna poporul’, in timp intersectia dintre ele disparind, la nevoie chiar prin disparitia uneia dintre lumi in favoarea celeilalte:))
–
asa si aici, unde intre ‘autor’ si ‘comentatori’ intersectia tinde sa nu se manifeste, iar mai apoi, chiar si in lumea comentatorilor se manifesta austeritatea, pentru ca nu armonia e cautata, fie ea chiar si armonia intru punerea la indoiala a zicerilor. ( ca cine mai are chef sa i auda pe altii cintindu i in struna ?!)
intr o astfel de dinamica rezista doar cei care se misca singuri, fiindu si suficienti pentru a genera miscare ( insa chiar si acestia isi cauta calea cea mai scurta, prin urmare la un moment dat isi indreapta privirea spre cele mai potente muze care li se arata in fata ochilor ( care sint sase, in cazul acestora, ca daia si pot sa se miste singuri, in ei insisi:)) ) ( de aici rezultind si ce fel de lume va fi aia care va rezista in fata ‘lumii politicienilor, …varianta desavarsita’ :)) )
istorici ai clipei…
–
clipa …pare a fi putin, isa ea e Totul, mai putin chiar ‘clipa’ la care se refera:))
ca sa faci referire la ‘clipa’ tre sa folosti tot ce e ‘dincolo de ea’, or asta inseamna fix Istoria, aia a Trecutului, scrisa, aia a Viitorului, deasemenea scrisa:))
insa doar istoricul clipei cunoaste linistea, pentru ca fiecare clipa e o dare la Pace intre cele doua Aripi ale Istoriei, aia a Trecutului si aiai a Viitorului 🙂
‘clipa’ e un efect, cercetarea Istoriei e totuna cu cercetarea cauzei acestui efect, deci nu a efectului, ci a cauzei lui 🙂
Rondul de noapte a lui Rembrandt este, ca și Mona Lisa lui Leonardo, una dintre cele mai populare picturi ale culturii occidentale. Este cu siguranță cea mai importantă opera a lui Rembrandt, un miracol artistic olandez și au urmat alte tri miracole: miracolul politico-militar, miracolul economic, miracolul religios. Știți de ce un artist bun e” un artist mort”? Opera unui artist dispărut e definitivă, nimic nu se mai poate adauga la ea.In consecință, nimic nu mai poate afecta raritatea bunurilor deținute de colecționari. Nu degeaba investiția în arta clasică este comparată cu investitia in aur. Raritatea le valorează pictorilor opera. Pentru intensificarea trendului din zona artei și transmiterea influenței sale în întregul organism economic ( apropo de inflație) sunt necesare instrumente. Am citit o poveste despre cazul orașului asirian Nimrud din nord-estul Irakului, fondat cu 3300 de ani în urmă pe Tigru. Printre instrumentele utilizate s-au numărat fluxurile, picamerele și în final buldozerele și…explozibilii .Iată ce instrumente se foloseau in trecut:))))))))))))))) Atitudinea este un lucru mic care face o mare diferență. ?
Erată- raritatea le valorizează pictorilor opera.
Prea multă filosofeală strică, dacă nu reflectă învățămintele din istorie aplicabile și aplicate în mod concret și oportun, ca soluții pentru prevenirea sau rezolvarea crizelor.
@
‘ Prea multă filosofeală strică ‘
insa …cind e ea suficienta?!:))
–
‘reflectă învățămintele din istorie’
care istorie, aia a trecutului?
pai …daca folosesti doar o aripa poti zbura? mai mult: de ce sa folosesti doar o aripa daca ai doua, Istoria Trecutului, Istoria Viitorului ? :))
–
‘ca soluții pentru prevenirea sau rezolvarea crizelor’
pot recunoaste crizele fara sa zbori folosindu ti aripile de mai sus? :))
‘rezolvarea’ … :)))) :))))))))
vrei sa rezolvi cea mai cumplita Revolutie din Creatie? :)))
succes!:), insa eu zic asa: tot ce se mai poate face e sa …treci poporul prin urgia asta, insa fara sa l anunti despre ce e vorba nu prea cred ca se poate 🙂
totusi, succes!:)
eu m am retras de aici de ieri sau de alaltaieri :)), ma mai misc doar din inertie
ajut cum pot, spre ex prin plecare:)), caz in care filozofatul prea mult va fi cel putin putintel mai putin, paici:))
După cum se pare, comentariile de niciun fel nu-l interesează pe domnul Ion Cristoiu, din lipsă de timp și imposibilitate de a strecura printre multiplele sale preocupări și dialoguri cu comentatorii din cadrul acestei rubrici. Cele ce urmează sunt adresate celor dintre aceștia care sunt mai tineri.
În copilăria noastră, în anii ’50 din secolul 20, în bibliotecile publice de cartier din București, înființate în cadrul unei anumite politici culturale, predominau cărțile cu traduceri din Limba rusă. În ele ni se propuneau ca modele un nou stil de viață și eroi creați de propaganda sovietică, precum Arkadi Gaidar, Zoia Kosmodemianskaia, Aleksei Meresiev și alții. Povești pentru copii și personajele lor erau adaptate și rebotezate din rațiuni propagandistice. Moș Crăciun devenea Moș Gerilă, Pinocchio devenea Buratino etc. Cu intenții pilduitoare, în tot felul de scrieri ni se prezenta viața idilică a copiilor din lumea colhozurilor și a școlilor sovietice.
Din clasa a IV-a până în clasa a XI-a nu a lipsit din programa școlară a generației noastre Limba rusă. La Radio București în multe zile ale săptămânii, la ora 16, se prezenta emisiunea ”Să învățăm Limba rusă cîntînd”, cu exemplificări din repertoriul corului Armatei Roșii.
Apoi, din nevoi normale de cultură generală, nu am ocolit operele marilor clasici ai literaturii ruse, dar atmosfera, problemele sociale, obiceiurile și năravurile din societatea rusă a tuturor timpurilor nu ne-au creat afinități definitorii și definitive.
Din toate acestea, cei mai mulți dintre noi nu am rămas cu reflexe necondiționate de admirație pentru civilizația rusească, iar în privința cunoașterii Limbii ruse ne-am limitat la recunoașterea variantei moderne a alfabetului chirilic. Nu ne frământă nostalgii legate de acea epocă.
Realitățile sociale și politice actuale reclamă teme grave pentru istoricii pretinși ai clipei (ridicolă titulatură), nu pe cele mai convenabile și de umplutură.
@
‘comentariile de niciun fel nu-l interesează’ …pe autor
–
e ca in politica, unde exista ‘lumea politicienilor’ si ‘aia in care misuna poporul’, in timp intersectia dintre ele disparind, la nevoie chiar prin disparitia uneia dintre lumi in favoarea celeilalte:))
–
asa si aici, unde intre ‘autor’ si ‘comentatori’ intersectia tinde sa nu se manifeste, iar mai apoi, chiar si in lumea comentatorilor se manifesta austeritatea, pentru ca nu armonia e cautata, fie ea chiar si armonia intru punerea la indoiala a zicerilor. ( ca cine mai are chef sa i auda pe altii cintindu i in struna ?!)
intr o astfel de dinamica rezista doar cei care se misca singuri, fiindu si suficienti pentru a genera miscare ( insa chiar si acestia isi cauta calea cea mai scurta, prin urmare la un moment dat isi indreapta privirea spre cele mai potente muze care li se arata in fata ochilor ( care sint sase, in cazul acestora, ca daia si pot sa se miste singuri, in ei insisi:)) ) ( de aici rezultind si ce fel de lume va fi aia care va rezista in fata ‘lumii politicienilor, …varianta desavarsita’ :)) )
istorici ai clipei…
–
clipa …pare a fi putin, isa ea e Totul, mai putin chiar ‘clipa’ la care se refera:))
ca sa faci referire la ‘clipa’ tre sa folosti tot ce e ‘dincolo de ea’, or asta inseamna fix Istoria, aia a Trecutului, scrisa, aia a Viitorului, deasemenea scrisa:))
insa doar istoricul clipei cunoaste linistea, pentru ca fiecare clipa e o dare la Pace intre cele doua Aripi ale Istoriei, aia a Trecutului si aiai a Viitorului 🙂
‘clipa’ e un efect, cercetarea Istoriei e totuna cu cercetarea cauzei acestui efect, deci nu a efectului, ci a cauzei lui 🙂
( e o mirare, cred, faptul că nu v ați dat seama că Maestrul e prezent printre cei care comentează:)
cartile copilariei au darul sa povesteasca despre adultul care le a citit 🙂