Cum am verificat prezența lui Rommel în Găgești Deal

Variantă. În 1970, Editura politică tipărea sub titlul Un corespondent englez pe frontul de Est, celebra carte a lui Alexander Werth, Rusia at war, 1941-1945, publicată în 1964. Pentru eseul despre Stalingrad, m-am apucat de lectura variantei românești. Am făcut rost însă și de varianta franțuzească, La Russie en guerre, în două volume. După cum am bănuit, varianta românească a volumului Un corespondent englez pe frontul de Est nu corespunde întru totul cu varianta franțuzească. Aseară, întors de la Găgești, unde n-am am mai avut sporul de altădată, am luat din raft varianta românească, pentru a citi înainte de căderea în somn paginile deja citite în varianta franțuzească. Am început cu capitolul despre reformele post Rostov. Prima surpriză: în varianta franțuzească, titlul e Patria în primejdie și reformele. Varianta românească exclude referirea la reforme. Fragmentul din poezia tradusă Curaj la francezi e mult mai mare în varianta românească, avînd titlul Bărbăție. Înainte de a pica în somn, ajung la finele capitolului.

Tresar.
Parcă în varianta franceză finalul era altul.

Se vorbea de unele privilegii ale ofițerilor sovietici, dobîndite după Rostov, în contextul uriașelor reforme care au creat practic Armata Roșie proprie noului stat, diferită de cea a lui Budionnîi. O victorie postumă a lui Tuhacevski, executat printre altele și pentru dușmănia sa față de vechii cai de povară, cum iubeau să-și spună generalii vechi, întîrziați în ipostaza Războiului civil, bazat pe atacul la baionetă și Ura! strigat înainte de a mușca pămîntul. Varianta noastră a scos acest final. Ar trebui să verific, îmi spun, dar pînă la urmă renunț, e tîrziu și pe deasupra dacă mă scol și merg în birou ca să văd varianta franțuzească, risc să-mi piară somnul indus cu melatonină. A doua zi dimineața, adică azi dimineață, de cum m-am trezit am trecut la verificare. Da, într-adevăr, cele două variante diferă. Din varianta românească lipsește referirea la privilegii. O fi o cenzură subtilă, posibilă dacă ne gîndim că la noi nu era așa ceva? Nu-mi dau seama. Poate că ai noștri au folosit o altă variantă englezească a cărții. Va trebui să verific. Sînt curios dacă varianta noastră va păstra vorbele rele despre români din capitolul despre Stalingrad.

*

Fani. Aseară, trecînd pe la Media Galaxy ca să dau de capăt tastaturii de la Pro 12, care-mi face probleme, în drum spre casierii (am luat una nouă pînă la urmă, o grămadă de bani), am dat cu ochii de băiatul de la DVD-uri, sub privegherea căruia am cumpărat Urzeala tronurilor. Îi spun c-am ajuns cu vizionatul la sezonul 5. E nemaipomenit, nu-i așa? întreabă el, fericit c-a găsit în mine un fan al Urzelii. Colegul de lîngă el zîmbește cu gura pînă la urechi. E și el fan Urzeala. Te pomenești că punem de un club al fanilor Urzelii!

*

Notă. Am început pregătirile intelectuale pentru Stalingrad. Am găsit aseară mapa cu documentele de la călătoria anterioară. Am scos în vederea unei lecturi aprofundate Ghidul Stalingradului, luat data trecută de la Volgograd, de lîngă muzeul despre Paulus, spre seară și pe care, evident, nu l-am putut folosi la toată capacitatea. Îl voi folosi citind despre Stalingrad, pentru a ști de pe acum locurile spre care mă voi îndrepta la fix, știind că pe cele văzute data trecută le voi sări.

*

Verificări. Azi noapte, am citit de zor din Infanteria atacă a lui Rommel. Am luat-o chiar de la venirea viitoarei Vulpi a deșertului în România. Primele pagini despre perioada de luptă de la noi se petrec în zona Văii Jiului. Apoi, unitatea lui Rommel primește dispoziție să atace Măgura Odobeștilor dinspre Mera, să ajungă la Cota 1001 și apoi, coborînd, să ajungă în Găgești. Rommel a mai fost și în alte locuri din Europa, în Italia, de exemplu. Situația mea e o premieră singulară. Un tip din locurile respective poate raporta cele descrise de Rommel ca petrecute în 1917 la realitățile de acum. Capitolul dedicat Găgeștiului e cel mai mare dintre toate consacrate misiunii din România. Rommel urcă dinspre Mera și coboară spre Găgești. Recunosc Cota, schitul Tarnița (aici un alt batalion vine și-i scoate pe cei ai lui Rommel pe motiv că ei sînt mai vechi, ai lui Rommel dorm, noapte de iarnă, afară), biserica din Găgești. Chestia cu biserica e complicată. Azi dimineață l-am sunat pe Andrei pentru a verifica presupunerea că e vorba de o altă biserică decît cea de pe Șoseaua Focșani – Florești. Îmi confirmă că e vorba de Biserica de la Pietroasa. Cît despre drum, Andrei îmi spune că e vorba de drumul vechi spre Odobești și nu despre Soșeaua de acum.