Cum ar fi ca președintele să simtă românește?

Cum poți să vorbești despre solidaritatea europeană și să nu pomenești niciun cuvânt despre independența României? Cât de rupt să fii de țara care ți-a dat totul și să nu-i pomenești istoria? Cât de ignorant poți să fii să nu te apleci către clipele de glorie ale poporului român? Să nu le respecți, să nu le promovezi! Să nu vrei să creezi unitatea și solidaritatea atât de necesare. Cât de indiferent poți să fii să nu conștientizezi că fără înaintașii tăi nu ai fi existat, nu ai fi putut să ajungi președinte. Cât de neinteresat să fii să nu te preocupe cum rămâi în istorie? Un președinte trist, rupt de realitățile românilor, unul care nu simte românește! Pus președinte al PNL (după ce PSD încercase să-l pună premier) înainte de alegeri, Klaus Iohannis ar fi trebuit să facă o paralelă (fără comparație) cu istoria acestui partid și să știe că mulți dintre liberali au clădit România. În fond, tabloul său este pus pe perete în sediul central al PNL alături de al Brătienilor. O fi bine? S-o fi întrebat când s-a văzut între președinții PNL cine sunt și ce au făcut aceștia? Sau dacă are ceva în comun cu ei?

Cum în ultima perioadă mulți specialiști și istorici cu misiune se străduiesc să ne convingă că 10 mai este ziua independenței României vom face câteva precizări pe bază de documente pentru a demonstra că 9 mai este ziua Independenței și nu 10 mai.

Scurt istoric

Pe 9 mai, din însărcinarea grupării liberal-radicale și cu asentimentul miniștrilor, deputatul Nicolae Fleva a adresat o interpelare, solicitând guvernului să răspundă dacă a adus la cunoștința Puterilor Garante ruperea relațiilor de dependență față de Poartă și, prin urmare, independența absolută a României.

Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe, a declarat: „În starea de răsbel, cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți; suntem o națiune de sine stătătoare […] Așadar, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiuni liberă și independentă”.

La Senat, în urma interpelării lui Al. Orăscu a fost adoptată o moțiune cu conținut identic. Astfel, 9 mai a devenit ziua Independenței de Stat a României.
Ceea ce se omite azi să se spună este că moțiunile adoptate nu aveau caracter de lege. Ele nu trebuiau și nu au fost semnate de către domnitorul Carol. Așa că cei care declară că Independența României a fost votată în Parlament pe 9 mai dar este adoptată pe 10 mai sunt într-o gravă eroare sau nu au înțeles lucruri elementare din istoria românilor.

Pentru cei care nu sunt convinși, postăm un citat din domnitorul Carol (îl găsiți în Cuvântările Regelui Carol I ), care, bănuim noi, știa ce spune:

„Constatând imperioasa necesitate de a asigura viitorul, de a feri țara noastră de solidaritatea faptelor și greșelilor străine, de a fi și noi un stat de sine stătător și răspunzător numai de actele noastre, și contând numai pe sentimentele de dreptate, pe binevoitorul sprijin al Puterilor Garante, d-voastră, în ziua de 9 mai, ați proclamat independența completă a României. Vă exprim în numele țării recunoștința mea.” (vezi Ioan Scurtu, Istoria Românilor în timpul celor patru regi, Carol I, Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 107)

Românii erau conștienți de momentul istoric la care asistau. Entuziasmul era de nedescris. Nicolae Iorga scria că în după amiaza zilei de 9 mai a avut loc în București o manifestație spontană la care au participat vreo mie de studenți cu drapele și torțe. Cântau Deșteaptă-te române! Nu doar la București au fost manifestații ci și la Craiova, Iași și în alte orașe. Pe 10 mai, a doua zi, se împlineau 11 ani de la urcarea pe tron a lui Carol I și conform uzanțelor oficialitățile s-au prezentat la Palat pentru a-l felicita. Toți erau entuziasmați datorită a ceea ce se întâmplase pe 9 mai, cu o zi înainte. C.A. Rosetti a reprezentat Camera Deputaților, Dimitrie Brătianu, Senatul, Al. Crețulescu, Înalta Curte de Casație, Emanoil Grădișteanu, Înalta Curte de Conturi, etc.
Ca o expresie a suveranității absolute, Parlamentul a votat pe 9 mai 1877 înființarea ordinului Steaua României ca urmare a fi decorați cei care se distingeau în serviciul adus țării.

Unde mai există o țară occidentală în care președintele său să nu evoce independența sa? Să nu evoce clipele de glorie care au clădit țara, să nu arate momentele care au dezvoltat acel stat. În schimb, politicienii noștri merg pe un discurs nătâng din care reiese că suntem europeni (de parcă nu am fi), că avem valori europene, că facem parte cultural din zona europeană. Și mai ipocrit, vorbesc de spre Monarhie, despre ”Casa Majestății Sale Custodele Coroanei” când în România Monarhia nu mai există din 1947, când ultimul Rege, cel care putea fi liantul întoarcerii la Monarhie, a murit de aproape trei ani, când în Constituția României, forma de stat este Republica.

Chiar dacă pot înțelege mărinimia politicienilor cu privire la monarhie, la legea de înființare a „Instituția pentru promovarea valorilor naționale „Regele MIHAI I”, prin alocarea de la bugetul statului a unei sume semnificative de bani către familia fostului rege, ea este o lege mai mult nostalgică. Într-o Republică nu poate funcționa decât ca o fundație. Ca o instituție în care se promovează doar istoria ideală pe baza unui cult. Cei care suntem istorici dezinteresați observăm care sunt strategiile de promovare ale unui personalități, fie ea Regele Mihai (de ce nu toți regii?) sau a Casei Majestății Sale Custodele Coroanei! Despre rolul acesteia azi, nici nu mai are rost să întreb.

Spre exemplu, pe postul național de televiziune există o emisiune Ora Regelui. Chiar dacă nu mai există Rege, emisiunea există. În același timp nu există nicio emisiune de istorie. Să înțelegem că pentru cei din TVR, doar Regele contează? Poporul nu? Să nu fie românii interesați de istoria românilor?
Ieri, pe conturile multor liberali am văzut urări despre ziua Europei. Oare liberali sunt mai întâi europeni și apoi români?
Independența României este primul pas (chiar pas cu pas) important spre idealul național care s-a întâmplat în 1918.

Când nu ești interesat de istorie, când nu vrei să o cunoști este evident că nu poți aprecia cu adevărat această țară. Îți este ușor să acuzi instituțiile propriului stat, cum este în cazul de față Curtea Constituțională. Să te poziționezi ca victimă a propriilor instituții de parcă rolul acestora ar fi să saboteze președintele. Pentru cei care simt românește, instituțiile statului sunt cele care deservesc și coordonează activitatea statului. Pentru alții cu mai mult bun simț, a ataca o instituție fundamentală din stat înseamnă a te dezvălui tuturor așa cum ești – fără educație și spirit civic, ca om care nu poți înțelege cum funcționează sistemul democratic. Când ataci Curtea Constituțională, ataci în fond Constituția propriului stat, te ataci pe tine și îndemni la nesupunere civică.

Tăcerea președintelui nu este întâmplătoare! A tăcea de ziua independenței României este un afront adus țării! Cum este și tăcerea la postarea lui Viktor Orban cu harta Ungariei Mari! În chestiunile importante – tăcere! În rest, ne rățoim mecanic!

Cu siguranță pentru președintele României, actul de la Trianon este unul nesemnificativ. Nu am văzut să coordoneze o echipă de specialiști, să fie interesat în a căuta soluții pentru a stopa acțiunile revizioniste ale Ungariei. De a promova propria istorie a românilor care s-a clădit pe principii democratice. Probabil, pentru președinte, 4 iunie va fi o zi de vacanță ca oricare alta.
Din fericire, România va rămâne, președintele va trece.