Cum crede Dan Barna în Parlamentarul de tip nou

Pînă luni, 26 august 2019, cînd ALDE a decis să plece de la Guvernare, toată lumea se întreba cînd vor pune capăt anchetatorii de la DIICOT comediei de la Caracal. Nu de alta, dar vine stagiunea teatrului adevărat și spectatorii vor prefera profesioniștii interpretărilor lui Dănilă Prepeleac amatorii interpretărilor lui Și proști și mulți. De luni, de cînd s-a ivit Criza politică, o parte a acestei lumi se întreabă, fără a uita Caracalul, cînd se va pune capăt guvernării PSD, care a atins deja șapte ani de existență. Întrebarea asta și-o pun alegătorii anti-PSD. Unii din iluzia că venirea la puterea a Opoziție va fi ca descinderea Raiului pe Pămînt, alții din nerăbdarea de a aștepta, de șapte ani, să le vină și lor odată comanda aia de fripturică. Nici întrebarea cu cele două fete, nici întrebarea cu venirea Opoziției la Guvernare n-au găsit răspunsuri satisfăcătoare. Teoretic, lucrurile sînt simple. Prin spargerea mustăriei numite Alianța PSD-ALDE, PSD pierde majoritatea în Parlament. Peste tot în lume, în astfel de împrejurări, Opoziția se precipită se depună Moțiune de cenzură. Pentru că peste tot în lume Opoziția, adevărata Opoziție, e gata în orice moment să preia guvernarea. Cum în România lui 2019, principalul partid de Opoziție, PNL, e un fel de curățător al haznalei de la Cotroceni, venirea Opoziție la guvernare ar da peste cap blatul lui Klaus Iohannis cu PSD. În schimbul lui Viorica Dăncilă, fă-te că te lupți cu mine ca să intri măcar în turul al doilea, Klaus Iohannis le dă PSD-iștilor dreptul de a mai sta un an și ceva la putere. În viața unui om un an nu înseamnă mare lucru. În viața unui om aflat la Putere, un an înseamnă încă 360 de zile de furat de la stat. Cum să nu fie de acord PSD-știi cu negustoria asta?

Klaus Iohannis se răstește pe toate drumurile, inclusiv pe cele naționale, unde el tace într-o suită de panouri amintind de cele solare, că Guvernarea PSD e dezastruoasă, coruptă. Ce mai încolo și-ncoace, o guvernare toxică pentru țară. O guvernare toxică pentru țară? Asta înseamnă că țara se poate strica la stomac dacă mai continuă guvernarea PSD. Și dacă Guvernarea e toxică, e o datorie patriotică să scăpăm de ea. Și Opoziția, luînd în gură, formula prezidențială și plimbînd-o pe la toate televiziunile, își bate capul cum să cadă PSD de la Putere fără ca ea Opoziția să-i ia locul și să strice astfel negustoria Klaus Iohannis-PSD.

Dan Barna pare-se a fi găsit soluția. L-a ajutat la asta și faptul c-a plecat din București. În provincie, pe unde se află el, aerul e îmbibat de inteligență, ca buretele la baia comunală după ce te-ai masat cu el:

„Vom susține moțiunea de cenzură. Săptămâna viitoare, luni, marți o să am discuții cu partidele din opoziție pentru a vedea pe ce număr de semnături putem conta, pentru a vedea oportunitatea momentului depunerii moțiunii de cenzură. Acest guvern trebuie să plece, pentru că nu mai are legitimitate, pe de o parte, pe de altă parte, nu mai există majoritatea parlamentară care l-a propulsat. Pînă aici, sîntem cu toții de acord. În situația în care moțiunea de cenzură va trece, se deschide posibilitatea reală a alegerilor anticipate.”

Dan Barna se precipită să ne propună și să impună Opoziției un scenariu:

„În situația în care moțiunea de cenzură va trece, se deschide posibilitatea reală a alegerilor anticipate pe următorul mecanism: se va putea propune un premier din oricare partid non-PSD, pentru că sunt convins că președintele Iohannis nu va mai da încă o șansă PSD-ului. Și atunci se va propune un premier, Parlamentul va putea să respingă acest premier, se repetă secvența și intrăm în logică de alegeri anticipate. Dacă facem un acord politic, care este foarte posibil între celelalte partide, mai puțin PSD, respingînd doi premieri, putem intra într-o logică de alegeri anticipate foarte firească, foarte normală, prin care închidem o criză politică în care România riscă să alunece”.

Cosette Chichirău vrea să-i ia locul lui Dan Barna la președinția USR. De așteptat ca ea să nu se lase mai prejos de cel pe care vrea să-l dea cu craci-n sus. Prin urmare, Cosette Chichirău a mers mai departe și a propus pe Facebook un calendar al anticipatelor:

„Singurul calendar credibil este următorul:

– în septembrie, trecem moțiunea de cenzură și guvernul Dăncilă pleacă acasă

– în următoarele 60 de zile, un nou guvern nu poate fi învestit (nu există suficienți actori politici curați și credibili pentru a forma o majoritate)

– în 90 de zile, pot fi organizate alegerile anticipate (strîngerea de semnături, precampania și campania durează cam 90 de zile)

La sfîrșitul lui februarie sau începutul lui martie, organizăm alegerile parlamentare. Avem o fereastră foarte îngustă de timp înainte de locale. Această fereastră trebuie folosită”.

Demnitarul susține că, pentru că este „nevoie” de un Guvern de tranziție pînă la alegerile anticipate, USR „își asumă responsabilitatea de a verifica oamenii propuși pentru formarea noului cabinet”.

De remarcat fondul principal de instrumente bolșevice din care-și scoate, ca dintr-un puț, Cosette Chichirău, inițiativele politice. Politicienii se împart în curați și murdari. Curați sînt cei de la USR, în frunte cu distinsa, despre care credem că face duș. Murdari sînt toți ceilalți politicieni.

USR e de acord cu un guvern format de Opoziție. Cu condiția ca USR să aibe dreptul de a fi o Secție de cadre. O comisie condusă, evident, de Chichirău, curata, a se observa că nu apelez la curățică, a lui Caragiale, va verifica la sînge pe toți cei propuși să fie miniștri de către PNL. Criteriile? De dosar, firește, că nu degeaba are USR drept doctrină proprietatea întregului popor asupra caselor, mașinilor, și nevestelor.

Comuniștii și Legionarii, iviți din aceiași mamă a Contestării sistemului stabilit, credeau în idealul Omului nou.
Al Omului Nou, care nu mînca, nu bea, nu se împreuna, pentru că n-avea timp pentru asta.
Timpul său era ocupat cu lupta pentru făurirea unei noi societăți.
Contrar prejudecăților, ei chiar credeau că omul nou e posibil.
De aia trebuie să-i invidiem pe comuniștii din anii interbelici.
Potrivit învățăturii Fericiți cei care nu se îndoiesc.

Alegeri anticipate înseamnă pentru parlamentarii tuturor partidelor o nenorocire.
Una e să mai stai un an și ceva în Parlament, să-ți faci mandatul necesar pensiei speciale, și alta se să pleci înainte de un an și mai rău să te întrebi dacă șefii de la partid te vor mai pune pe listă, ba chiar și dacă partidul tău va cîștiga suficiente voturi încît pe lîngă cumetrii șefilor să obții și tu un loc în parlament.
Planul liderilor USR presupune un altfel de parlamentar.
Un parlamentar care de dragul salvării țării de la guvernarea toxică PSD, sacrifică totul: statul pe banii țării în Parlament încă un an, pensia specială, mașina și secretara cu nuri.
Un fel de Parlamentar de tip nou.

Așadar, Dan Barna, Cosette Chichirău și alți lideri USR cred în Parlamentarul de tip nou.
Și dacă cred, asemenea, comuniștilor interbelici, sînt fericiți.
Așa am crezut la un moment dat și cît pe-aci să mă lovească invidia.
Mi-am amintit însă de realități.

26 mai 2019 poate trece în istoria României și drept ziua tragerii proștilor pe sfoară. Ca să-i scoată la vot pe anti-PSD-iști, Klaus Iohannis și PNL s-au angajat că imediat, dar imediat, nici măcar a doua zi, ci imediat după anunțarea exit-pool-urilor se va purcede la formarea unui nou Guvern, în locul celui evident toxic, antieuropean, corupt, al PSD- ALDE. Dacă alegătorii anti-PSD ar fi avut o cît de cît glagorie, ar fi dibuit înșelătoria văzînd formula, imediat. Era imposibil ca în chiar noaptea de duminică, 26 spre 27 mai 2019, să se facă un nou Guvern. Fie și pentru că alaiul lui Pahonțu trebuia să-l ia pe Klaus Iohannis de la Sibiu și să-l transporte, pe post de gabarit depășit, la București. Alegătorii anti-PSD, unii dintre ei cinstiți anti-PSD, alții anti-PSD de foamea îndurată în Opoziție de șapte ani aproape, s-au grăbit să meargă la vot. Cu chiu cu vai-ul lui Ionel- Sorinel Vasilca de la STS, un fel de Postelnicu al Cotrocenilor, s-a asigurat un procentaj dezastruos PSD și a fost scos din joc ALDE. Alegătorii anti-PSD s-au pus pe așteptat. Guvernul n-a căzut. Nici imediat, nici a doua zi, nici a treia. PNL a depus o Moțiune de cenzură în dorul lelii. Nu cumva să se prindă neghiobii c-au fost trași pe sfoară. Klaus Iohannis n-avea de gînd să dea jos Guvernul PSD-ALDE, iar PNL nu cuteza să-l supere. Moțiunea a picat. Alegătorii anti-PSD au rămas cu buza umflată.

USR a refuzat și pe drept cuvînt să participe la guvernare cîtă vreme alegerile parlamentare n-au dat unui Guvern de dreapta forța unei majorități parlamentare solide.
Au repetat refuzul și cînd s-a ivit Criza Politică.
Klaus Iohannis s-a prins. Și a înghesuit USR într-un colț. Citez din discursul de miercuri, 28 august 2019:

„Dacă vor să dea dovadă de responsabilitate toți cei care înțeleg că această guvernare toxică nu mai poate continua, există suficiente voturi în Parlament pentru a susține chiar și o soluție de tranziție, care să înlocuiască actualul guvern și care să oprească dezastrul actual. Partidele de opoziție – toate, trebuie să aibă un comportament rezonabil, în caz de criză.”

Mai înainte liderii USR fuseseră bine frăgeziți de presa Coaliției politico-mediatice formate de Servicii Klaus Iohannis încă un mandat!
Chestia cu alegerile anticipate e o șmecherie prin care liderii USR vor să iasă din încurcătură.
Sînt de acord cu căderea Guvernului știind că PNL n-are nici un interes.
M-am înșelat.
Liderii USR nu sînt fericiți.
Sînt pur și simpul șmecheri.

Acest editorial a apărut în ediția print și online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Cum crede Dan Barna în Parlamentarul de tip nou”

  • Nimic nou sub soare. Toti politicienii sunt smecheri.

    • Smecheria momentului: Viorica i-a propus lui Cozmin sa se întoarca în PSD. Îl iarta pentru felul în care a porcait-o “decât” în emisiunile lui.

  • Barna, un umil Soros. cu 2 circumvoluțiuni în plus față de un cîine polițist 😀

  • Maestre Cristoiu, sper ca, în emisiunea pe care o veti avea azi cu Alexandru Cumpanasu, o sa-i puneti acestuia întrebari despre toate informatiile vehiculate în media la adresa lui, sa nu-l menajati, asa cum ati procedat cu Tariceanu. Fiti incisiv, asa cum sunteti pe blog, maestre, cu orice politician pe care îl intervievati.

  • Cum adica, pana acum am avut guvern?
    Eu nu am remarcat decat o gasca de timizi văicăroși pozand in victime si împărțind spăgi din buget spre interlopii din statul paralel, mai ales spre “servicii”, bucuroși ca sunt lasați să apuce înca o indemnizatie pe dormit în bănci cateva zile pe luna.
    Guvernare înseamna altceva, dupa umila mea părere…
    Țara aia nu a fost guvernata decat din strada, de catre o sleahtă de zilieri antiromanesti dispusi sa o “suedeze” si pe mama lor pentru un joint…
    Nici o șansă de schimbare, astept sa vina pedelistii sa termine de sabotat ce a mai ramas din economie…imi iau si popcorn
    Poate așa o sa invețe si românii să se comporte ca o națiune. Daca nu, nu vor mai fi…

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: