Cum i s-a înfundat martorului mincinos

După ce, un timp, practică meseria de martor mincinos, Vasile Şandru din Vintileasa se apucă de furat de prin autoserviri.

Despre perioada primei meserii, Vasile Şandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se cîştigau bani buni şi, spre deosebire de alte meserii, nu dădea înapoi niciodată, indiferent de întîmplările din jur. Pentru că, zicea Vasile Şandru cînd venea vorba de meseria de martor mincinos, orice s-ar întîmpla pe lume, cît timp mai există oameni, oricînd se vor găsi doi inşi ca să se certe pentru ceva. Să se certe nu oricum, ci atît de tare încît, la un moment dat, să nu mai ştie nimeni cine e cîştigătorul. Şi pentru a stabili asta, mergeau la judecată.

– Vedeţi, zicea Vasile Şandru, care de atîta umblat prin procese şi prin preajma lor, putea spune multe lucruri înţelepte despre ele, judecata e un fel de a desemna cîştigătorul într-o întrecere ce s-ar fi putu termina  încă de la răfuială. Înainte vreme, cînd nu erau procese, judecători, avocaţi şi alte asemenea inutilităţi, orice scandal se termina cu un cîştigător clar: cel care-l omora pe celălalt. Vinovat e mortul, nu vrea să spună decît că învins e mortul. Au venit însă judecătoriile, Legea, poliţia, lucrurile s-au schimbat mult, atît de mult încît, acum, totdeauna învingător e mortul, care reuşeşte într-o singură clipă să-l trimită pe celălalt, pe cel rămas în viaţă, în puşcărie.

Pînă la o asemenea înţelepciune, Vasile Şandru se mai învîrti mult timp prin preajma tribunalului raional, mai precis, pe străzile lăturalnice, unde-şi lăsau căruţele ţăranii împricinaţi. N-apuca omul să pună calului la bot traista cu ovăz, că îşi şi făceau apariţia, ca la comandă, martorii mincinoşi. Oameni fel de fel. Unii curajoşi sau chiar obraznici, scuipînd printre dinţi, alţii timizi, cinstiţi în tîrguiala lor cu împricinaţii. La început, cînd primii martori mincinoşi se iviră pe străzile din jurul tribunalului, ţăranii se făcură că nu înţeleg.

– Fugi, de aici, vere! le rîseră ei în nas, în timp ce legau caii de cîte un castan sau desfăceau legăturile cu merinde, n-am nevoie de nici un martor mincinos, am destui martori adevăraţi.

 Şi aşa era.

Cam în fiecare căruţă se puteau vedea martori destui: babe smochinite, vinete la faţă, cu broboada trasă pe ochi, flăcăi cu gurile căscate de uimire, deşi nu prea era motiv de uimire, femei între două vîrste, nici frumoase, nici urîte, serbede, aşadar, în fine, dintre acei oameni care sunt totdeauna prezenţi la o încăierare şi, nu numai atît, dar pun şi patimă în relatarea celor văzute.

Pagini: 1 2