Cum împarte Ecaterina Andronescu lumea în popi ortodocși și „protestatari” din mediul academic 

Acție și reacție

În 24 iulie 2019, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, reacționa rapid la un interviu acordat de prodecanul Facultății de Teologie (Universitatea din București, UB), preotul Vasile Răducă (care lansase declarații controversate despre sex, viol şi Islam într-o emisiune radio) și indica faptul că Universitatea București (UB) trebuia să sesizeze comisia de etică pentru a fi dispuse măsuri. S-au luat măsurile “indicate”, Răducă și-a depus demisia, și-a luat ideile și a plecat, dar contribuabilul român afla cu acest prilej că plătește și pentru funcționarea unui Minister al Educației. Care Minister și care ministru al Educației nu se arătaseră deloc în martie 2019, atunci când nuclee din două Universități de stat (UB și SNSPA), organizaseră haștag-”proteste” (anunțate printr-un ONG Soros!) pe marginea unui conflict de sorginte politică (o Ordonanță de urgență) dintre Guvern și un număr de magistrați: cu care, eventual, Universitățile nu aveau nicio legătură. De-atunci și până azi, cazuri apărute în presă, cu procurori “activiști” de la Curtea de apel Craiova sau Parchetul Judecătoriei Caracal- care au distrus familii dar și noțiunea de Justiție în ochii contribuabilului, arată că “mitingurile de susținere” ale asociațiilor de magistrați-”activiști” nu sunt la fel de indispensabile cum ar fi profesionalismul magistraților la locul de muncă.

Studenta de anu’ patru, la protest cu Decanatu’

Mai mult, grupurile de studenți și profesori de la Universitățile rectorilor Mircea Dumitru și Remus Pricopie angajaseră în “protest” numele- brand ale Universităților, adică numele unor instituții care eventual aparțin poporului român și nu unor “protestatari”. A existat și un punct de maxim al grotescului pentru aceste desfășurări, când câteva zeci de președinți de tribunale au solicitat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) oprirea acțiunilor magistraților “activiști”, iar “protestatarii academici” s-au trezit puși în fața unei dileme grele: care “libertate a Justiției” trebuia sprijinită- cea a haștag “danileților”, sau cea a contestatarilor? Organizarea și desfășurarea nestingherită a protestelor la instituții de stat, dar și neimplicarea Ministerului lui Andronescu, descriu un dublu -standard agresiv, fiindcă ministrul Educației a dat “indicații” rapide pentru cazul “Vasile Răducă” din iulie 2019, dar nu a avut reacții la controversatele “proteste universitare” anunțate prin entități Soros în martie 2019. Practic, acest dublu-standard arată “implicarea” și “responsabilitatea” (descrise ca fiind “valori” MEN pe web-site-ul instituției) doar ca metafore goale. În plus, un Răspuns oficial pe acest subiect care ne-a fost transmis de Ministerul Educației, i-ar situa în opinia noastră pe minister și pe ministrul Andronescu mai degrabă într-un guvern Dacian Cioloș (cu Prună, pusă la Relații Publice) decât într-unul al Coaliției PSD-ALDE.

Cînd ‘năuntru, când afară, pân’ la odihna finală 

Întrebată la momentul ieșirii în stradă a grupurilor din UB și SNSPA (în sprijinul unor asociații de “activiști” din Justiție), dacă va declanșa o cercetare a evenimentelor, Andronescu ne răspundea în martie- apr. 2019, că Ministerul se ocupă de “spațiul academic” (interior) și că “faptele semnalate s-au desfășurat în spațiul public” (exterior). Altfel spus, Andronescu și Ministerul Educației se spălau bugetar pe mâini, precum odinioară bugetarul Pilat din Pont. Adoptând toxicul obicei al altor instituții publice din guvernarea PSD-ALDE care își justifică orice refuz inept cu un maldăr de legi, Ministerul Educației ne expedia în același Răspuns și o mulțime de Coduri, contracte, obligații, legislații care trebuiau să justifice un răspuns subțire și abracadabrant, ce lămurea vag dacă scările de Universități sau trotuarele cu “protestatari” sunt la “interiorul” mediului academic sau la “exterior”. În viziunea Coaliției PSD-ALDE, aplicată concret prin ministrul său, Ecaterina Andronescu, reieșea că dacă ștudentul stă la “protest” pe trotuarul Universității (spațiu public), atunci ministerul nu mai are nicio răspundere față de eventualele “deranjuri civice” din Universitate, chiar politizate fiind.

În lung și lat: protest „haștagist” trâmbițat

„Faptele semnalate de dvs s-au desfășurat în spațiul public”, ne transmitea Biroul de Presă al MEN la dictarea lui Andronescu, “iar folosirea/ angajarea numelui unor universități de către unii membri ai comunității academice implică asumarea responsabilității pentru acestea”. Mai încolo, Biroul de Presă menționa că personalul didactic trebuie să răspundă “disciplinar” pentru încălcarea “îndatoririlor” și “normelor de comportare”: eventual, ieșirea la proteste ad-hoc nu intra la capitolul “îndatoriri” pentru studenții bugetari ai patriei. Astfel, dintr-un Răspuns vag, bolovănos, care putea fi redus la două fraze și care a fost transmis de un Minister ce învață poporul să scrie, se sugera că Andronescu nu ar avea vreo opoziție față de organizarea unor astfel de “proteste” academice, dar ele angajau răspunderea participanților. A căror participanți, în fața cui? În acest context, ministrul nici nu putea fi deranjat de ideea de “complot”- cu reprezentanți ai Grupului de Dialog Social (Soros), care anunțaseră (ca “trâmbițe”) protestele prin care studenții urmau să se opună unei ordonanțe de guvern. Lumea lui Andronescu pentru acest caz era simplă: angajarea numelui Universităților “implica” (adică “atrăgea după sine” sau “includea”) “asumarea responsabilității pentru acestea” (adică pentru “fapte”, pentru “proteste”). Se ignora astfel din start posibilitatea ca studenții și profesorii să protesteze precum “cetățeni” și nu ca membri din “comunitatea academică”- cu menținerea unei distanțe igienice față de sfera politică. Era, oare, nefiresc pentru Andronescu ca numele Universității București sau al SNSPA să fie “confiscat” pentru o zi de “proteste” care, alăturate “protestelor” altor grupuri (de actori și de magistrați “danileți”) să ofere imaginea globală a “intelectualității ce se opune unui partid politic la guvernare” descris ca “tiranic”?

Faptele

În martie 2019, cristoiublog.ro sesiza Ministerul Educației referitor la faptul că mai mulți profesori și studenți ai Universității din București (UB) respectiv ai Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au “protestat” la facultăți “în semn de solidaritate cu protestul unor magistraţi”, dar angajând în “protest” brandul și numele Universităților- adică numele unor instituții care eventual aparțin poporului român și nu vreunui grup de “protestatari”. Subiectul era de mare actualitate la acel moment, cu grupuri de “haștag-rezistenți” în stradă, cu studenți, ONG-iști, actori și alți inițiați în legislație juridică, protestând într-o “unitate de monolit” împotriva adoptării unui act emanat politic, o Ordonanță de Guvern. Ori, un “protest” care combate un “act politic” devine în mod firesc un “protest politic”. Ce căutau, așadar, profesorii și studenții UB și SNSPA la “proteste politice”, pentru stingerea unei ordonanțe de Guvern? Ori, poate devenise programa universitară mult prea plictisitoare?

Vorbele

Prin Răspunsul său, MEN ignora pe nedrept ideea că “protestele” UB și SNSPA puteau să se desfășoare și la Bruxelles, dar angajarea numelui Universităților în conflicte cu substanță politică și care opuneau un Guvern cu un grup de magistrați-”rezistenți”, era de netolerat. Așa încât, motivul pentru care MEN trebuia să declanșeze o cercetare a “protestelor” nu era legat de locație, ci de faptul că “protestatarii” s-au recomandat peste tot în Presă și în Divizia Presă (Realitatea, DIGI, Adevărul, Coloneleasa șa) ca aparținând Universităților și nu ca “independenți”: astfel, ei au târât numele unor instituții de învățământ superior într-un conflict cu rădăcini, miză și rezolvare politice. Oricum, de-atunci și până azi, cazuri izbucnite în presă, cu procurori “activiști” de la (spre exemplu) Curtea de apel Craiova sau Parchetul Judecătoriei Caracal care au distrus familii dar și noțiunea de Justiție în ochii contribuabilului, arată că “mitingurile de susținere” cu asociațiile de magistrați-activiști nu sunt la fel de indispensabile cum ar fi profesionalismul la locul de muncă.

SNSPA, lună plină între aștri: Soros și cu ochi albaștri

Nu am primit un răspuns dinspre SNSPA, nici măcar o confirmare de primire a solicitării jurnalistice. Sub privirea placidă a Ministerului Educației, SNSPA (o continuatoare pe bani publici pentru fosta școală de propagandiști comuniști Ștefan Gheorghiu), apare în prezent ca virând puternic spre curentul neo-marxist sorosist, după ce din 1989, poporul tocmai scăpase țara de marxismul lui Nicolae Ceaușescu. SNSPA-ul lui Remus Pricopie (un fost consilier al lui Andronescu) are o pleiadă de foști- actuali studenți și invitați celebri (îi amintim aici doar pe actualul director SRI, Eduard Hellvig, dar și pe generalul (r) (SRI) Florin Coldea, acuzat sporadic în țara lui de sprijinire a unui Stat Profund, pe Protocoale cu Justiția) dar și o mică armată de profesori “formați” la Universitatea Central Europeană (Soros), cea expulzată recent de Ungaria spre Germania: SNSPA stă alături de Universitatea Central Europeană în cadrul unui așa-numit Consorțiu CIVICA și intră pe “parteneriate” cu personaje controversate din alaiul lui Soros (precum italianul Antonio Tajani, PE) sau pe care le face “membri de onoare”- cum ar fi roboțeii calibrați în garaje globaliste Miroslav Lajkac (Slovacia), Frans Timmermans (Olanda) sau Guy Verhofstadt (Belgia). Ca un exemplu de notorietate, Frans Timmermans (prim vicepreședinte al CE), numit și nu ales, sforar și avocat sonor al lui Soros, fost ofițer de informații, mediocritate politică, hărțuitor și “rege al îngrijorărilor” la adresa României, este declarat Doctor Honoris Causa la SNSPA pentru merite pe care le cunosc Pricopie și ai lui.

Ce ne-a răspuns Universitatea din București

Cât despre Universitatea București, aceasta ne-a transmis că studenții și profesorii au fost împinși spre “proteste” de “civismul” lor. În lume există cca 1 milion de forme active de civism însă pentru cazul protestelor de la UB, printre “acte de solidarizare”, “consecvențe”, “angajamente” și “inițiative” invocate în mesajul rectorului Mircea Dumitru, nu se înțelegea prea bine de ce a trebuit un “civism de student” la “proteste” și nu un “civism de persoană independentă”. Universitatea invocă unsuros preocuparea pentru “delimitarea activității academice față de ingerințe politice” dar își lasă blazonul și “protestatarii” exact spre un conflict încărcat cu “ingerințe politice”, printr-o Ordonanță de Guvern. Mircea Dumitru, care a fost ministru în guvernul Dacian Cioloș (supranumit Guvernul “Soros”) și despre care presa a revelat că ar fi semnat și un „Angajament” cu Securitatea (în octombrie 1980, cînd era student la Facultatea de Filosofie a UB), stă bine-merci pe funcție și dezbate “delimitarea activității academice față de ingerințe politice”. Redăm în continuare textul-cu-civism al UB.

Textul-cu-civism 

„Consecventă atitudinii sale de delimitare a activității academice față de ingerințe politice, Universitatea din București consideră că respectarea statului de drept și asigurarea independenței justiției sunt condiții pentru buna funcționare a unei societăți. Ca atare, conducerea Universității a luat act de solidarizarea unor cadre didactice și ale organizației studențești din cadrul Facultății de Drept de a formula public o poziție avizată față de reglementările din ultimii doi ani referitoare la administrarea justiției în România, în special față de recenta OUG nr. 7/2019. Totodată, a luat act de acțiunile de solidarizare inițiate de cadre didactice și studenți din cadrul mai multor facultăți, membri ai comunității universitare a Universității din București. Protestul la care faceți referire a reprezentat o inițiativă a unor membri ai comunității universitare, ca expresie a angajamentului civic al acestora. Acest ghid este menit sa clarifice cadrul institutional, precum si relatiile dintre universitate si alt actor din spatiul public, inclusiv cei politici.”

Cât despre popa Răducă

… nu avem informații suplimentare până la închiderea ediției. El a fost probabil singurul care a înțeles și plătit ce era de plătit. De partea cealaltă, tăcerea Ministerului Educației a sugerat, însă, că “protestatarii” Universităților de stat au desfășurat acțiuni “normale” pentru un “stat de drept” și în consecință, ei nu au fost nevoiți să înțeleagă ceva, respectiv nu au plătit cu nimic. Popa Răducă a plătit totul, iar dacă ar fi stat 5 minute alături de Hellvig și Coldea, atunci ar fi încăput în aceeași cameră tot ce se știe despre ce este în cer și despre ce se întâmplă pe pământ: mai puțin despre “civism”. Pentru tot ce se știe de “civismul” de pe pământ, desigur, ar trebui chemați “protestatarii” de la Universitățile de stat românești.