Cum le-am înţeles pe femei

Mult timp m-am întrebat cum de pot sta femeile ore întregi, ba chiar şi ani întregi dacă s-ar putea, în raionul de confecţii al unui mare magazin. Mie, de exemplu, hectarele de rochii, fuste, costume şi cipilici nu-mi spuneau nimic. Rămîneam cu gura căscată cînd vedeam zeci de persoane feminine umblînd pe aleile dintre pajiştile de cîrpe cu un aer vădit preocupat, de şef de stat în vizită de lucru, oprindu-se în dreptul unui şir de umeraşe, luînd o ţoală, punîndu-şi-o în faţă, răsucindu-se la oglindă, ca un şurub de roată dinţată, şi apoi punînd-o la loc. Dacă ar fi fost după mine, aş fi cumpărat-o imediat, oferind vînzătoarei cu aspect de manechin, alături de credit card, şi un ditamai surîs. Ca să nu mai spun că mă blocam total cînd o astfel de posibilă cumpărătoare părăsea etajul într-o atmosferă de nemulţumire fără echivoc.

Dezlegarea enigmei a venit la ultima călătorie în Germania. Dînd curs năvavului meu înrăit, am prins să hălăduiesc prin departamentele de Papetărie ale marilor magazine. Femeile sunt victime ale unui magazin de ţoale. Nici eu nu împărtăşesc altceva cînd întîlnesc în cale o Papetărie. Străzile, magazinele, ţările şi capitalele sunt judecate după un criteriu unic:
Al bogăţiei şi diversităţii de pixuri, caiete, stilouri, creioane de mînă.

La Berlin m-am precipitat degeaba. După cîteva expediţii prin papetării și prin departamentele specializate ale marilor magazine, m-am convins. O fi Germania ţara celor mai temeinice lucruri, de la care s-a inspirat sintagma, făcut nemţeşte, o fi ea ţara maşinilor de lux, a aspiratoarelor în stare să cureţe pînă şi jungla Amazonului.
În materie de pixuri e absolutamente nulă.

Franţa o bate la scor. Ba chiar şi Anglia. Cum am ajuns la o asemenea concluzie? Beneficiind de o trăire e la papetărie asemănătoare cu cea a femeilor la confecţii. Pentru o doamnă, hectarele de cîrpe reprezintă un teritoriu ştiinţific. Aşa cum pentru un savant fizician atomul care ni se pare nouă, profanilor, un zbenghi, constituie adevărata lume. Pentru mine, teritoriul de exerciţiu al priceperii sunt papetăriile. De cum intru îmi dau seama dacă stilourile cu cartuş sunt deosebite sau, mă rog, merită cumpărate. N-am însă nici o îndoială. Pentru femei rafturile de pixuri, călimări şi peniţe nu înseamnă nimic. De aceea, o femeie nu mă va înţelege văzîndu-mi dezamăgirea într-o Papetărie din Germania. Şi se va întreba de ce nu cumpăr primul stilou întîlnit în cale, ba mai mult, plecînd fără a fi luat nimic.

Cum nici eu nu le pricep în ruptul capului văzînd că ies de la confecţii fără să fi cumpărat ceva!