Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Cum m-a ajutat Ciolacu de la fostul Pe-Se-De, cu accent săsesc pe e, să fac o faptă bună

Avertisment: Titlul este o capcană pentru cititorii de titluri. Doar de titluri, după care sar imediat cu un comentariu. În acest caz, aș fi acuzată că sunt pesedistă.

Am început săptămâna, adică ziua de luni, că pentru unii săptămâna poate să înceapă și duminica, cu ce-mi place mie mai mult să fac: să umblă lela. Noroc că domnul Cristoiu a scos cartea „Crunta exploatare a sînului Julietei” și a avut ideea să trimită cărți unor oameni, că imediat m-am oferit să le duc eu.

Luni, după cum spuneam, primul drum era la Casa Presei. În apropiere, la Romexpo, este și redacția Evenimentului zilei, unde am prestat și eu câțiva ani. Însă, nimic nu se compară cu redacția Evenimentului de la Casa Presei.
Am refăcut traseul până la Romexpo pe jos, așa cum mergeam de multe ori. Când am ajuns lângă cantina de la Crowne Plaza, acolo unde împingeam tava cu proletariatul digital, m-am oprit. Ceva mă îmboldea să intru, altceva mă trăgea să îmi văd de drum. Am cedat ispitei. La o masă, câteva foste colege de la Evenimentul. De la administrație, că jurnaliștii s-au baricadat în case și lucrează de acolo. Din păcate.
Cami îmi spune că am un pachet, din decembrie, acolo și să trec să îl iau. Prima dată am zis că nu-l iau, apoi când am aflat de la cine e, mi s-au conectat toți neuronii responsabili cu imaginația.

În primul rând, am putut constata că expeditorul, domnul Marcel Ciolacu, președinte PSD, nu este informat sau că eu nu sunt altceva decât un nume pe o listă neactualizată. Eu plecasem de doi ani de la EvZ. În fine, nu asta contează. Mi-am zis eu în capul meu de blondă: Îl iau, că poate ăia de la Pe-Se-De au încurcat borcanele. Dacă, de exemplu, au pus o cărămidă de bani pentru cineva și la lipirea etichetelor s-au încurcat? Că așa dă peste unii norocul în viață. Bine, peste mine nu a dat niciodată, dar încă mai am zile. Măcar până miercuri, când ne fac praf rușii. Și-atunci, degeaba a pus Pe-Se-De bănuții, că nu mai are nici cine mi-i pune pe piept. În ideea că rămâne ceva piept.

Precum ăla care-și face planuri cu câștigul de la loto cu două zile înainte de extragere, de iese o bătaie generală în familie, m-am apucat eu să mă gândesc la banii din cutia trimisă de Ciolacu. Dacă aș fi un bun cetățean, m-aș fi gândit imediat că-i duc la poliție, că sunt un câștig nemeritat. Dar nu sunt și nu aș da pesedeului nici 5 bani, și de i-aș găsi în curtea din Kiseleff. Nu, nu pe ideea că oricum sunt bani nemeritați, Doamne ferește. Ci pe ideea din numele partidului. Adică, partea cu socialul. Că numai așa, din întâmplare, pesede poate face astfel de fapte.

În fine, iau pachetul și plec. Faină cutie și practică. Evident, la prima bancă (de stat, nu de bani) m-am oprit și am desfăcut cutia: șampanie, cozonac, praline și o felicitare. Am verificat termenul de valabilitate, toate se puteau consuma. Dacă banii au fost cumva camuflați în cozonac, s-au dus.

Am desfăcut cutia cu praline belgiene și am mâncat două, după care am pus-o în geantă, să am de drum.
Am zis că nu voi căra după mine toată ziua șampania și cozonacul, așa că sigur îmi iese un sărman în cale și i le dau. Apoi, mi-am adus aminte. Știu cui le dau.

În 2 mai 2020, în stare de urgență, am făcut o descindere la Casa Presei, de Ziua Mondială a Libertății Presei, care e în 3 mai. Și am scris despre asta un capitol în cartea „Bucureștiul, sub dictatura coronavirus”. Redau doar fragmentul despre omul pe care l-am găsit acolo:

Sihastrul

Toată clădirea părea pe ducă. Mi-ar fi plăcut ca acolo, la Casa Presei, să găsesc o clădire modernă, de care să se fi îngrijit toată lumea, să fi rămas un adăpost decent pentru toți din breaslă. Să fi fost unitate, că altfel ar fi stat lucrurile. Dar a fost un război lung și tot ceea ce a mai rămas e această ruină care, în loc să fie simbol al libertăţii de exprimare, a devenit un monument al dezolării. Am coborât și domnul de la intrare mi-a ieșit iar în întâmpinare, mă privea cum cobor ultimele trepte, curios parcă să afle dacă am fost impresionată de vizită. Pentru că el, bietul, se căznea să pară portarul de la Luvru. I-am zâmbit cu drag și mulțumire. „E cam pustiu, doamnă, nu?“ „Da, foarte pustiu.“ Am mai schimbat câteva vorbe și am plecat spre clădirea din dreapta. În timp ce mă uitam și nu vedeam pe nimeni, din față a apărut un om, parcă era un sihastru. Cu părul alb și netuns, cu un ochi lipsă, mirat de prezența mea a întrebat, cu multă bunăvoință, pe cine caut. I-am explicat și lui. „A, la Bulina Roșie ați fost! Ce vremuri, doamnă, ce vremuri!“ Apoi, a fost ghidul perfect. El are grijă pe acolo și face de toate, acolo și locuiește. M-a dus în spate, unde e restaurantul „doamnei din Moldova, aia e dincolo“ și a aprins luminile. În plină zi. Era tare mândru de beculețele atârnate chiar și în copaci. Mi-a povestit cu nostalgie despre vremurile în care se făceau nunți, despre luxul și opulența restaurantului din față, „Sala de marmură“. Este un om care trăiește din mila „doamnei de la Chișinău“, nu are pensie, dar m-a surprins tonusul lui. Părea un om împlinit. Sau, poate, resemnat. „Mai știți tipografia aia mare de la Evenimentul? Nu mai e, a distrus tot arabul“. Acesta părea singurul lui regret. Am stat mai mult de vorbă cu el, părea tare încântat că are cui povesti și m-am simțit bine că i-am făcut bucuria asta, de a nu mai fi singur o vreme. I-am dat, cu dragă inimă, niște bani să-și ia ceva de mâncare. Când l-am întrebat cum se descurcă cu mâncarea, restaurantul fiind închis de când a început postul, deci dinainte de Starea de urgență, mi-a spus că își mai ia câte un corn. Un corn pe zi. Și totuși era mulțumit. Nu s-a lamentat și nu a cerut nimic. Apoi, m-am dus în spate, unde, în parcarea imensă, erau toate mașinile de la ANAF. Uite că acum nu s-au mai dus nici ei în coloană pe litoral, să bage spaima în evazioniști. M-am întors în față și am găsit niște scări stricate pe care a început să crească iarba. Erau și două mașini ale unei firme de abonamente de ziare și reviste, Manpres, puse la vânzare. Când am plecat, m-am întors să mă uit în urmă. Omul căra un cărucior de gunoaie, că „așa îmi trece timpul, fac curat pe aici“.

El era omul meu. În timp ce mă duceam spre clădire, mă întrebam dacă o fi supraviețuit, dacă a avut unde să se adăpostească în iernile care au trecut. Am ajuns la restaurantul „doamnei de la Chișinău”, în spate. Pustiu. Covorul de iarbă artificială era nebătătorit, semn că nu a trecut multă lume pe acolo. Am bătut în uși și geamuri, nimic. M-am oprit în mijlocul curții și am privit, apoi m-a încercat senzația că totul e pe ducă.

În clădirea de lângă, pe holul unde sunt câteva chioșcuri, am zărit un cap alb. El e!, mi-am zis și m-am repezit acolo. Stătea cu spatele și se uita la produse. Am bătut în geam și s-a întors. I-am făcut semn să iasă și i-am arătat cutia din mână. Se uita la mine cu aerul că m-ar cunoaște de undeva. Cam cum mă uit eu la unii pe care habar n-am cum îi cheamă și de unde îi cunosc, în timp ce ei îmi spun pe nume și mă întreabă, de regulă, „pe unde mai ești?”.
– Bună ziua. V-am adus un cadou.
Omul se uita înmărmurit la mine.
– Cu ce ocazie? Stați așa! Sunteți doamna care a fost acum câțiva ani aici. Doamna care a lucrat la Evenimentul zilei.
– Daaa, eu sunt!
– Și ce mai faceți? De unde ați știut că peste o săptămână, lunea ce vine, e ziua mea, de mi-ați adus cadou?

Eram blocată, dar tot realizam că nu puteam să o dau așa gogonată de să-i spun că-s din neam de ghicitoare.
– Am primit și eu un pachet și așa s-a nimerit.

A luat pachetul zâmbind.
– N-am mai primit niciodată un cadou așa. Mulțumesc. Tare frumos din partea dumneavoastră că v-ați amintit de mine.

L-am întrebat cum o duce, de sănătate și mi-a răspuns că foarte bine și că „io n-am avut boala asta”.
Am plecat. Când am ajuns la colțul clădirii, m-am întors. Era în ușă, cu pachetul în mână. Mi-a făcut semn de rămas bun.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

22 comentarii pentru articolul „Cum m-a ajutat Ciolacu de la fostul Pe-Se-De, cu accent săsesc pe e, să fac o faptă bună”

  • Cata sminteala ! S-au ticnit total romanii… Aveti grija sa nu care cumva sa zambiti unui om sa nu se interpreteze ca e mita sau cadou !

  • @Cora,

    Hehehe!… foaie verde loboda, gura lumii-i sloboda!… Oricum, de-acuma ai mare grija sa nu cumva sa-ti zambeasca vreun politician, da’ mai ales Ciolacu’… 🙂

  • Va citesc cu deosebita placere si va multumesc pentru tot(ce scrieti si cum scrieti).

    Daca romanul,de-a lungul timpului,n-ar fi facut haz de necaz,cum ar fi rezistat vicisitudinilor vremii ??? Cat despre „cadourile”primite,cu tzaraita,de la politicienii de azi pentru noi(oamenii de rand)ce sa mai spui,iti da cu o mana si-ti ia cu zece…Trai pe vatrai ce mai !!!
    P.S. Ce bucurie pe noi ca dl Ciolacu s-a gandit sa intre la guvernare cu PNL ca sa ne „salveze” de la…..ce ??? ca nu se simte nimic d.p.d.v. social,oricat s-a „chinuit”sa ne explice la tv de ce renunta la anticipate si intra la guvernare;Ca sa aiba dl Catzu ce sa comenteze acum la tv? (o spun cu amaraciune; fara sa fiu de partea numanui…”desigur ii sustin pe toti”).

  • -che-re-che-sh
    (primaru,deputatu,baia mare,electrolizei,accentu lu ma’sa)
    -mo-ghio-rosh
    (accentul unuor vite)

  • Multa sanatate si numai bine ‘la cote maxime’ tuturor. (Da, cred ca e mai bine sa urmez sfatul dnei Muntean.)

  • Haideți să lămurim un lucru și lucru lămurit să fie. Eu nu mă duc la Casă Rusă să scriu apoi, spumegînd de ură, că îl urăsc pe Putin (apropo de o reacție la articolul anterior). Eu nu scriu, cu ochii ieșiți din orbite, că politicienii au încercat să mă corupă, dar eu le-am dat cu cozonacul peste bot. Să scrie ăia unde s-au dus zecile de milioane de euro. Eu scriu de dragul de a vă transmite ce văd și ce simt. Dacă asta nu vă place, eu nu voi încerca să fac pe placul fiecăruia.

  • @Connaisseur: Nu am nicio dreptate daca vedeti lucrurile asa, supararea mea era mai mult pe politicieni, iar in ce priveste presa nu era pentru o persoana anume, ci pe sefii lor care nu fac nimic pentru situatia respectiva. Sunt absolut convins, ca aici, cu dl Cristoiu, nu si-ar permite nimeni.
    Dar mi-a parut rau ca nu mi-a raspuns si mie ca unui om, nu cu acuzatii pe care nici nu le inteleg si cu un fel de „pleaca de aici”. Si de aici am raspuns repezit, imi cer scuze dnei Cora Muntean.
    (se putea raspunde de exemplu cu „da, si pe noi ne pun intr-o situatie dificila, cum sa dam cadouri simbolice inapoi, e gest de needucat” sau orice).
    Dar dvs de ce spuneati ca va bagati intre cititorul atent si redactorul-sef? :))) (nu raspundeti, stiu.

  • De ce politicienii trimit cadouri jurnalistilor si de ce acestia le primesc si nu le returneaza?
    Sunt colegi, colaboratori sau in ce calitate le trimit cadouri?

    • Foarte atent, mai catolic decât Papa, aș spune. Dar care, ca orice român, când e la ananghie întreabă în stânga și-n dreapta: Nu știi pe cineva să mă rezolve?
      De 30 de ani, de când sunt în presă, am primit cadouri simbolice de la politicieni și flori. Niciodată asta nu m-a obligat să fiu mai blândă cu ei.
      Păi, le returnează unii și fac din asta un eveniment. CTP, de exemplu. Nu știu de ce nu mergeți acolo unde vă regăsiți. Pierdem timpul.

      • Tara asta e unde e datorita politicienilor, dar si celor din presa care i-au sustinut si ii sustin.
        Am intrebat, nu inteleg legatura ananghiilor cu cadourile si nu astept rezolvari nici din stanga, nici din dreapta. Bine ca inteleg ce faceti prin aceasta afirmatie, e ceva tipic, sablon de mutat atentia. Am apelat eu la dvs vreodata, atunci de unde stiti? Nici macar nu era vorba de dumneavoastra, ci de ziaristii de la trusturile de presa mari.
        Nu merg in alta parte pentru ca e libertate si citesc ce vreau, cand vreau si pe unde vreau. Sau nu mai e nici macar la citit?
        Profesoarele nu au voie sa primeasca un nimic de 8 martie, doctoritele la fel, dar jurnalistii sunt clasa aparte, au voie si mai au si necuviinta sa te invite sa nu-i mai citesti daca ii intrebi ceva. Putina rusine nu ar strica.

        • PS: Ati dat un cozonac unui amarat cu adresa cunoscuta si v-a iesit un articol din asta, dupa care faceti morala unui comentator care va pune o intrebare de bun simt. 30 de ani pierduti.

          • Hai, domnule atent, că ai întins coarda prea tare. Ce îți închipui că poate rezolva un om politic cu un cadou simbolic oferit de sărbători unui jurnalist? Coruperea jurnaliștilor se face prin alte modalitati, arhicunoscute, nu printr-un cozonac și o sticlă cu vin.
            Și, în ceea ce priveste faptul ca doamna Cora Muntean a dat un cozonac unui amarat cu adresa cunoscută și i-a ieșit un articol BUN din asta, află, stimabile, ca aici este vorba despre talent. Nu oricine poate sa scoată un articol bun dintr-o poveste simplă.

          • @profu: Atunci sa va intreb pe dvs, ca sunteti profesor si va banuiesc ca prin natura acestei activitati sunteti obisnuit sa le vorbiti oamenilor ca … unor oameni, fara aroganta si superioritate. Am intrebat in ce calitate politicienii trimit cadouri ziaristilor (colegi?, colaboratori?, altceva?) si de ce aceast lucru nu este reglementat nici de lege (ca in cazul profesorilor si medicilor), nici de trusturile de presa, prin conducerile lor. (Nu am scris nicaieri „corupere”, unde ati vazut nu stiu.) E cineva mai special „la cote maxime”? si daca da, de ce, cu ce merite in plus fata de celelalte profesii amintite? Sper ca am tradus bine din romana in romana.

          • Domnu’ atent, nu te ascunde dupa degete! Te-ai adresat doamnei Muntean, deci, întrebarea era de fapt așa:
            „De ce politicianul Ciolacu v-a trimis un cadou și de ce nu l-ați returnat. Sunteți cumva colega sau colaboratoare cu domnul Ciolacu sau în ce calitate v-a trimis acel cadou?” Ca în instanță, ce mai…
            Ai pus o întrebare iritantă (și fara rost, așa cum am explicat mai sus), așa că ai primit un răspuns pe măsură.
            P.S. Ar trebui sa pui întrebarea care te framântă parlamentarilor, ei sunt cei care știu să răspundă.

        • @D-l Atent, in principiu ai perfecta dreptate. Dar nu cred ca merita D-na Cora atata dascaleala pentru mai nimic, nu a avut decizie,ce publica era verificat. „Cadourile” adevarate, ma rog cuvantul e altul, le palmau mogulii aia cu vile la Snagov,masini bengoase,si conturi grase. Mai interesant este cine sponsorizeaza astfel de gesturi si probabil altele si pentru cat parandarat ca doar nu-si inchipuie cineva ca a platit Ciolacu,cateva sau zeci de asfel de cadouri din banii aia care-i curgeau din buzunarul de la piept .Si inca ceva chiar crezi ca profesoarele sau doctoritele cu toata interdictia nu primesc nimic de 1 sau 8 martie, si nu ma refer la martisoare sau flori ? Pai sa vezi cum e de SF. Elena, Ioana, Dumitru,Andrei ,Nicolae.etc.Nu in clasa,vin mamicile pe hol sa vezi cum se plaseaza pachetelele. Ghinion cum ar zice primul profarsor al tarii,daca iti pica onomastica in vacante Maria,Ioana,Vasilica,Ana,etc !

          • @Connaisseur: Nu am nicio dreptate daca vedeti lucrurile asa, supararea mea era mai mult pe politicieni, iar in ce priveste presa nu era pentru o persoana anume, ci pe sefii lor care nu fac nimic pentru situatia respectiva. Sunt absolut convins, ca aici, cu dl Cristoiu, nu si-ar permite nimeni.
            Dar mi-a parut rau ca nu mi-a raspuns si mie ca unui om, nu cu acuzatii pe care nici nu le inteleg si cu un fel de „pleaca de aici”. Si de aici am raspuns repezit, imi cer scuze dnei Cora Muntean.
            (se putea raspunde de exemplu cu „da, si pe noi ne pun intr-o situatie dificila, cum sa dam cadouri simbolice inapoi, e gest de needucat” sau orice).
            Dar dvs de ce spuneati ca va bagati intre cititorul atent si redactorul-sef? :))) (nu raspundeti, stiu.

          • „nu si-ar permite nimeni de la partide” , am vrut sa spun.

    • Această întrebare mi-am pus-o și eu.
      Nu știam că politicienii oferă cadouri jurnaliștilor. În timpul pandemiei am înțeles că s-au oferit mari sume de bani pentru care televiziunile au făcut sluj, prestând cu slugărnicie și băgând spaima în popor.
      Cadourile probabil se trimiteau doar înainte de pandemie. Oricum ar fi, nu mi se pare etic să se trimită și nici să se primească.
      Suntem corupți definitiv fără ca măcar să ne dăm seama. Orice lucru nemeritat, cum ar fi o șpagă sau un cadou, te obligă, chiar și inconștient la anumite gesturi de bunăvoința față de cel care a oferit ‘atenția’.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog