Cum m-au complexat mașinăriile nemțești

La o scară şcolară, Germania poate fi pusă la nivelul examenului de capacitate.
Maşinăriile îţi supun la grele încercări nu numai inteligenţa, dar şi cultura generală. Pentru raita de o zi prin Postdam, a trebuit să iau autobuzul. De la Gară la Sanssouci. De la Sanssouci la Cecilienhof, locul unde Aliaţii au tăiat Germania în felii, ca pe un pepene. Nu ştiam însă că-n Germania autobuzele şi tramvaiele dispun înlăuntru de automate pentru bilete. De asta ar fi trebuit să-mi dau seama fără prea multă agerime, văzînd cum se urcă toţi fără a ţine în mînă, strînsă ca un bileţel de amor, bucăţica de hîrtie. Scoaterea unui tichet e însă o operaţiune vastă şi complexă, presupunînd cunoştinţe bogate de tehnică, de limbă germană şi de Geografie. Adăugate, toate, capacităţii înăscute de a călători fără a te ţine de bară, într-un vehicol de transport în comun care dă cotul în viteză. În alte ţări, colaborarea cu automatele din autobuze şi tramvaie e mult înlesnită de experienţa imitării. Nu ştii cum lucrează drăcovenia din faţa ta, copleşitoare prin zecile de butoane misterioase, prin indicaţiile dintr-un text cît o cuvîntare a lui Lenin ?
Nici o problemă.

Stai deoparte, la o distanţă suficient de mică pentru a urmări pe alţii, suficient de mare, pentru a nu lăsa impresia că te uiţi să vezi ce face celălalt. Celălalt, adică neamţul, se apropie lejer, într-o siguranţă ce te complexează, vîră banul într-o fantă, dactilografiază cu un deget pe buton şi în aceeaşi superioară nepăsare, ia biletul şi-l plasează în buzunar. Să nu se credeţi cumva că trebuie să te năpusteşti pentru a-i lua locul. Nu, în nici un caz. Trebuie să investighezi atent dacă mai sînt şi alţi băştinaşi care aşteaptă la rînd. Dacă nu e nimeni în jur, dacă toată lumea stă pe scaune, privind spre infinit, cu acel aer pustiu al călătorului din mijloacele publice de transport în comun, dacă şi domnul care stă în picioare, spînzurat de mîner, nu dă semne c-ar vrea să folosească maşinăria, atunci, sigur, te poţi apropia. Altfel există riscul ca dialogul prelungit dintre tine şi aparat să se lase cu tusete semnificative la cei care aşteaptă exasperaţi să termini, întrebîndu-se de ce stai atît, că doar nu vrei să iei de nevastă maşinăria!

Să spunem că sînt coapte toate condiţiile pentru revoluţia de a scoate un bilet maşinăriei care te intimidează prin strălucirea nichelată. Acţiunea propriu-zisă va fi însă de lungimea şi complicaţiile trecerii de la o orînduire la alta, conform Manualelor de Marxism-Leninism. Va trebui, mai întîi, să descifrezi textul în germană. Să cauți apoi pe harta alăturată zona de tarif în care se fîţîie autobuzul. Ceea ce presupune să identifici numărul, linia şi locul staţiei de destinaţie în divizarea tarifară a Postdamului. O dată dobîndite aceste cunoştinţe, vine clipa să te arunci în cea mai dificilă etapă a operaţiunii:
Umblatul la butoane.

Să admitem că, după numeroase încercări, marcate de eşecuri dramatice, tot numai o apă, atît de turmentat că nu laşi să treacă, dintr-o parte într-alta a maşinii, o tînără nemţoaică, altfel miloasă cu sărmanii din Est, ai în mînă mult rîvnita bucată de hîrtie.

Să nu te miri dacă vei descoperi lîngă tine şoferul, care-ţi spune ceva de vreo jumătate de oră. Privind în jur, înţelegi de îndată ce ţine să-ţi comunice respectivul. Şi anume că autobuzul s-a retras la garaj de vreo jumătate de oră, în timp ce tu depuneai strădanii supraomeneşti să fii un călător conştiincios!