Cum ne învață Alexandr Soljenițîn să supraviețuim în Lagăr

Am terminat Pantha Rhei, nuvela lui Vasili Grossman, și m-am apucat de O zi din viața lui Ivan Denisovici, faimosul roman al lui Soljenițîn. L-am citit, pe vremuri, evident, și chiar am scris despre el, într-un eseu dedicat fericirii ca o chestiune relativă. Observam că pentru Ivan Denisovici, aflat în lagăr de atîta timp, fericirea se reducea la descoperirea unei bucăți de sîrmă. N-am ajuns azi noapte cu lectura la acest moment, al sîrmei găsite. Sînt sigur c-o să se întîmple asta. Pînă atunci remarc geniul lui Soljenițîn de a ne istorisi o zi din viața unui Zek, cum li se spunea celor din lagăr. Stilul e vecin cu ceea ce s-ar putea numi gradul zero al scriiturii. De la trezirea în zori pînă la mersul prin ger și ascunderea bucății de pîine, ziua lui Ivan Denisovici e dominată de obișnuințe formate în anii de lagăr și care deosebește pe lăgăristul biruitor de cel învins.

Iată de exemplu cum arată o dimineață din viața lui Ivan Denisovici:

„Suhov se scula întotdeauna cînd suna deșteptarea – pînă la adunare aveai cam o oră și jumătate la dispoziția ta și cine știa bine viața de lagăr avea mereu prilejul să mai scoată un cîstig: să-i coasă cuiva dintr-o bucată de căptușeală veche o învelitoare pentru mănuși, să-i aducă pînă la pat vreunui deținut mai înstărit pîslarii uscați, ca omul să nu mai bată pasul pe loc cu tălpile goale în jurul grămezii de pîslari pentru a și-i alege; să dea o raită pe la magazie, să mai ajute ici-colo – un măturat, un dereticat, vreo alergătură – sau să dea o fugă pînă la sala de mese, să adune străchinile goale și să le care la spălător – mai capeți ceva de mîncat, numai că pe acolo răzbați mai greu, se-nghesuie destui amatori și apoi, partea mai proastă este că, de rămîne vreun rest pe un fund de strachină, nu te poți stăpîni și-ncepi să lingi blidele.”

Din cîte se vede, ziua din lagăr e văzută exclusiv din perspectiva lui Ivan Denisovici Suhov. Eroul e un exemplu de adaptabilitate a omului. În nici un moment pe parcursul acestei zile n-ai impresia că Ivan Denisovici știe că dincolo de sîrma înghimpată a lagărului poate exista o altfel de viață. Una în care să nu te scoli cu noaptea-n cap în gerul siberian. Una în care, după ce te-ai trezit, faci un duș, te razi, și apoi iei micul dejun înconjurat de nevastă și copii. Forța lui Soljenițîn constă în impresia transmisă nouă că pentru Ivan Denisovici bucuriile și tristețile, necazurile și satisfacțiile țin în exclusivitate de lagăr. La o adică, Lagărul e o lume în care supraviețuiește doar cel bine adaptat. Și nu atît prin fel de fel de trucuri de supraviețuire, ci mai ales prin conștiința că nu există o altă lume decît cea a lagărului. Dacă un tip ajunge șef de stat intră într-o lume în care trebuie să te lupți ca să supraviețuiești. O lume în care poți avea noroc sau poți avea ghinion. Consecințele ghinionului nu diferă la scara individului de cele ale ghinionului încercat în lagăr. Ca și în lumea obișnuită, în lagăr sînt încercate toate stările după cum sînt știute toate firile umane. Soljenițîn ne învață că totul depinde de unde nimerești. Dacă ești în Africa te bucuri dacă vine la timp camionul. Dacă ești la Paris, te bucuri dacă vine la timp metroul.

Dacă ești în Politică, te bucuri că vin alegerile.
Dacă ești în lagăr, te bucuri dacă vine la timp fluierul gardianului că s-a încheiat ziua de lucru.