Cum ni s-a inculcat complexul inferiorității

Psihologie. Cine spunea că Sadoveanu e străin de observația psihologică fină? În Zodia Cancerului, abatele de Marenne, venit în vizită la Vodă Duca, la Iași, face cunoștință cu domnița Catrina, fata Domnitorului, cea pentru care Alecu Ruset își va da viața. Are loc următoarea scenă:

„Vodă intră la Doamna Anastasia cu tovarăşii săi şi cu oaspetele. De Marenne se văzu într-o odaie destul de joasă, cu divanuri acoperite de scorţuri şi măsuţe înflorite cu sidef, pe care abureau cafelele, în filigene turceşti. Doamna, gătită cu rochie lungă de catifea, în roşul grenadelor, cu blăniţă de samur la gît şi la mînici, dreaptă, albă la faţă şi încă frumoasă şi cu părul lung negru, îşi primi cu fruntea plecată musafirii.

Sărută mîna lui Vodă ş-a părintelui Dosoftei, se înclină în faţa lui de Marenne ş-a celuilalt papistaş, fără să-i privească. Abatele făcu asupra ei, c-un gest plin de nobleţă şi cuvioşie, semnul binecuvîntării, înturnîndu-l apoi, deosebit de amabil şi zîmbitor, cătră domniţa Catrina.

Era cam micuţă domniţa, însă bine legată în formele-i rotunjoare. Purta un costum ca ş-al Doamnei, şi, ca şi maică-sa, avea o pieptănătură bogată, sporită, peste cununiţa de mărgăritare, c-un puf de struţ. «Ochi dulci», aceasta fu caracterizarea pe care o găsi în prima clipă de Marenne. Ochii erau dulci şi umezi, însă gura era sensuală şi voluntară. «Adevărul e aici, judeca abatele, nu în ochii înşelători.»

Glasu-i avea un sunet îndrăzneţ. De Marenne fu surprins auzind-o că-i vorbeşte în limba lui. Vodă încruntă sprînceana. Copila nu rostise însă decît cîteva cuvinte de salutare. Nu mai spuse nimic, tot timpul cît se bău cafeaua. Era însă în ochii aceia ceva deosebit, care scînteia spre străin, intermitent, ca şi cum s-ar fi închis şi s-ar fi deschis pleoape de pisică. «Interesanţi, aceşti ochi de smoală lucie», zîmbea în sine de Marenne, contemplîndu-i prin aburul parfumat al cafelei.”

*

Revelație. Cornel Nistorescu, care știe multe, mai multe decît mine despre iatacurile Puterii, îmi povestește despre președinți, premieri, lideri politici care s-au dat peste cap să facă pe plan companiilor străine la presiunea marilor puteri. Liderii occidentali sînt atotputernici pentru noi, cei din provincia Europei. Pentru cei din țara lor sînt și ei niște bieți muritori. Am mai descris stupoarea mea urmărind în Anglia un talk-show la care baroneasa Emma Nicholson, membră a unui partiduleț de second hand din Anglia, era călcată în picioare de adversarul politic sub privirile vesele ale moderatorului. Între 2000 și 2004 distinsa a fost Raportorul UE pentru România. Popasurile sale în Moldo-Valahia aveau semnificația unei intrări a lui Iisus în Ierusalim cu Mercedesul. Presă, politică, opinie publică i se prosterna la picioare. Acești bieți muritori în țara lor dependenți de votul cetățenilor, de toanele presei și de banii multinaționalelor, au văzut și văd în țările din Est sărace, provinciale, complexate în primii ani postcomuniști de gîndul că au trăit în comunism spre deosebire de Hans, care a trăit în capitalism, chit că Hans din capitalism era o simplă burtă de bere și cîrnați, spre deosebire de Ion din comunism, care făcuse școală, mersese la teatru ca la un eveniment al vieții și cumpărase pe sub mînă cărțile lui Marin Preda, surse inepuizabile de afaceri pentru multinaționalele care-i finanțează. În țara lor e mai greu să mituiască. În România e așa de ușor, pentru că în România corupți sînt doar românii.
Străinii sînt cinstea întruchipată!