Geniul lui Gogol la lucru.
Despre scandalagiul Nozdriov din Suflete moarte:
„În anumite privinţe, Nozdriov era un om istoric. Nici o întrunire la care lua şi el parte nu se termina fără o istorie“.
Reuşesc să rezist tentaţiei de a mă uita la televizor în neştire, fără a căuta ceva anume, doar aşa, să fac altceva decît să citesc.
Aşezat în scaunul incomod care a luat locul fotoliului (da, dar spre deosebire de fotoliu, scaunul poate fi dat la o parte pentru a umbla la dulapul cu Istoria antică şi modernă, greu accesibil altfel), iau la mînă Caietul negru, pentru a-l da la bătut.
Pe măsură ce înaintez în lectura accelerată, redusă la privirea aruncată pe pagină, descopăr c-am renunţat cu vremea la formula amestecului de jurnal şi eseu pusă sub genericul Lumea prin care trec. Nu ştiu cum am găsit-o, dar acum, la recapitulare, îmi dau seama că era fericită. Pentru prima oară cineva (eu, adică) face din scris şi citit domenii ale consemnării zilnice. Din motive care-mi scapă, am abandonat-o, întorcîndu-mă la formula clasică a eseului.
Ar trebui să revin la amestecul unic de jurnal, proză şi eseu.
Stalinizarea României. Republica Populară Română 1948-1950. Transformări instituţionale, apărută la All, în 2005, cartea Nicoletei Gură e pe cît de excelentă la capitolul documentare, pe atît de proastă la capitolul idei generale.
Ajuns pe la jumătate, mi-e greu să nu recunosc efortul de studiu al autoarei. Cine vrea să se documenteze asupra vieţii social-politice din anii 1948-1953 e obligat să pună mîna pe cartea Nicoletei Gură. Lucrarea poate fi folosită în orice moment (cu citarea sursei, desigur) de cel care vrea să scrie despre stalinismul românesc fără a trebui să se piardă în arhive pentru ani întregi.
M-am apucat de carte după îndelungi şovăieli.
La rînd, pentru a fi citite, aşteaptă şi alte cărţi.
Ca de obicei, reluînd Proiectul Istoriei proletcultismului, în loc să mă rezum la stilizarea textului, m-a pus Dracu’ să înfig nişte „pene”.
„Penele“ m-au dus la perioade din istoria comunismului românesc care ar cere ele însele (Stabilizarea, de exemplu) ditamai lucrări în sine.
Sînt asemenea unui călător de la Focşani la Bucureşti, care, în loc s-o ţină drept pe Europeanul 85, o ia la dreapta pe toate drumurile pornite din Şosea, întreprinde lungi ocoale prin satele cele mai depărtate de Şosea, se întoarce, face cîteva sute de metri pe Europeanul ’85, după care iar o face la dreapta.
În drum către Adevărul, unde am şedinţa de sumar la Historia, dau gata ştirile de pe tabletă (nimic deosebit în planul faptelor, doar ştiri, gen – X a zis despre Y care ar fi zis, deşi nu se ştie precis că a zis chiar aşa), mă apuc de volumul Arhivele Totalitarismului, nr. 1-2/1994, editat de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Multe articole şi, îndeosebi, multe documente interesante.
Notez undeva, din articolul lui Octavian Roske şi Claudiu Degeratu Colectivizarea agriculturii. Modelul sovietic: Ridicarea necontenită a nivelului de trai, titlul unor broşuri pe care nu le-am parcurs, dar care ar trebui luate în seamă.
Pentru nota sa amuzantă, reţin deja, dispus să-l folosesc într-o bucată de proză, titlul:
„Răspunsurile ţăranilor sovietici din colhozul «Stalin» la întrebările puse de ţăranii muncitori din RPR“, Editura Frontul Plugarilor, Bucureşti, 1969.
Rîndurile care înfăţişează grupajul din volum reuşesc să mă obosească prin retorica lor anticomunistă.
Lasă un răspuns