Pentru că suporta tot mai greu situaţia creată de bărbatu-său – îşi adusese amanta la Palat, făcuse cu ea doi copii, pe care-i înfiase printr-un vicleşug – Elena Cuza se retrage la Ruginoasa.
După lovitura de stat din 2 mai 1804, Domnitorul se confruntă cu tot mai multe probleme.
Brav politician, el se gîndeşte să rezolve măcar una:
Aducerea nevestei înapoi, la Bucureşti.
Alexandru Ioan Cuza ţine să facă din întoarcerea la Bucureşti o sărbătoare naţională.
În întîmpinarea principesei Domnitoare porneşte spre Focşani un alai oficial, alcătuit din doamne de onoare şi condusă de nimeni altul decît premierul Mihail Kogălniceanu.
Cum stă bine unui iarmaroc politic, la Focşani, Înaltei Doamne urma să i se dea o pîine de o mărime ieşită din comun, făcută de cel mai bun brutar al ţării, învelită într-o năframă lucrată la Azilul Elena Doamna.
Între Râmnic şi Focşani, caleştile sînt lovite de o furtună năprasnică.Întuneric, bălţi, noroaie, cai speriaţi.
Scrie Lucia Borş în eseul de referinţă Doamna Elena Cuza (ediţia a III-a Revăzută, editura „Naţională – Ciornei“ 1944), că atunci se petrece o adevărată nenorocire:
„… la o cotitură, caleaşca Doamnelor de onoare se răsturnă în noroiul lipicios împreună cu turta tradiţională şi năframa“.
Vîrîte în sperieţi de împrejurare, doamnele de onoare, grăbite de Mihail Kogălniceanu să nu întîrzie la Focşani, uită de turtă şi de năframă.
„Cînd îşi dădură seama, era prea tîrziu şi drumul înapoi nu-l mai putură lua”.
De altă năframă nu mai avură cum să facă rost. Pîine – chiar dacă nu aşa de gogonată precum cea pierdută – găsiră la Focşani, la singura brutărie deschisă în toiul nopţii.
Lucia Borş povesteşte şi despre o încercare cu nişte bandiţi ieşiţi din codrii premergători Focşanilor.
La vremea respectivă, nu era SPP-ul. Astfel că premierul luase cu el, prevăzător ca orice şef de guvern, voinici înarmaţi cu pistoale.
Deşi „Doamnele se ascunseră în pături pentru a nu fi nimerite de vreunul din gloanţele ce şuierau în jurul lor (!)”, alaiul răzbeşte cu bine pînă la destinaţie.
Momentul de eroism nu şterge însă hazul nebun provocat de imaginea marelui bărbat de stat, Mihail Kogălniceanu, pierzînd pe drum Înalta turtă de Protocol.
Şi să mai spună cineva că Istoria României n-are umor!
Lasă un răspuns