Cum să măcelăresc o carte?!

Din întîmplare m-am pricopsit cu dubluri la toate volumele Publicistică din Opere de Tudor Arghezi, inițiativă editorială de excepţie a Academiei Române.

Am dat gata volumul VI și am trecut, în procedură de urgență, la volumul VII.
De la volumul VI, mi-au rămas, trecute pe un carneţel cincisprezece sîmburi de însemnări mai chipoase.
Potrivit procedurilor mele, trebuie să le iau la rînd, să le transform în eseuri, punînd în jurul sîmburelui suficientă carne pentru a avea un text.
Așa cum cineva ar fabrica o gutuie pornind de la sîmburele iniţial, care cere ceva în jur.
Fiecare notă presupune însă citarea unui pasaj.

Din tinerețea cercetărilor mele, am rămas cu boala citării, fie și din credința că selectarea unui pasaj dintr-o carte reclamă un talent asemănător celui cerut de creația propriu-zisă.
Pînă acum, formula aplicată de mine era simplă.
Luam cartea, o deschideam la pagina cu pricina, o răstigneam pe copiator, ca o lipie pe șesul tigăii, și o copiam.
După care, luînd foarfeca, decupam pasajele necesare citării.

Am acum posibilitatea de a evita aceste proceduri cheltuitoare de timp, hîrtie și toner.
Cîtă vreme fiecare volum beneficiază de o dublură, pot lua pe cel cu numărul VI, îl pot deschide la paginile consemnate și, prin decupare, pot obține citatele.
Avînd două volume VI, unul dintre ele, masacratul, poate fi aruncat la gunoi.

Zis și făcut.
Iau volumul, iau foarfeca, dar cînd să-l deschid, mă lovește năprasnic imaginea cărții masacrate, aruncate apoi la gunoi.
Și această imagine mă blochează.
Cum dracuʼ să măcelăresc o carte?!
Dar dacă aș fi avut o variantă electronică?
Dacă aș fi avut o variantă electronică și care ar fi impus decupare, n-aș fi ezitat o clipă.
Cartea, electronică nu e, totuși, o carte!