Cum se iluzionează cetățenii în cazul unui politician

M-am gîndit la un moment dat să inserez în manuscrisul cărții Zig-Zag prin gîndurile mele, la a cărei ultimă verificare trudesc, un citat din Stendhal despre dragostea ca produs al cristalizării. Ajuns acasă azi noapte, pe la 23, am luat caietul 22, varianta scris de mînă, și am găsit, după o îndelungă căutare, paginile dedicate eseului Despre dragoste scris de Stendhal prin autoanaliza unui amor nefericit. Din carte am copiat cu mînuța mea mai multe citate, menite a demonstra că geniul stendhalian a descoperit esența înamorării în cristalizare, procesul prin care o crenguță uscată din minele de la Salsburg, acoperindu-se cu sare, capătă strălucire. Cînd ne îndrăgostim, e vorba de bărbați, atribuim femeii toate însușirile din lume, pentru că noi o vedem deja, orbiți de dragoste ca de o cataractă, altfel decît e în realitate. După ce ne trece, ne întrebăm cum dracu de am slăvit-o pe mediocra asta. Finalul din Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război al lui Camil Petrescu întruchipează literar teza lui Stendhal. Trecut prin experiența dramatică a războiului, care-l scoate din lumea sa, închisă ca un glob de sticlă, în care suferise de gelozie, Ștefan Gheorghidiu o observă pe stradă, la Iași, pe fosta nevastă, și se întreabă, lecuit de cristalizare, ce dracu a văzut la ea. E o întrebare pe care și-o pun cei din jurul amorezatului. Neatinși de iluzionarea cristalizării, cei din jur văd o simpluță acolo unde amorezatul vede o complexă, și o personalitate de cameristă de hotel de provincie, acolo unde amorezatul vede o personalitate mai dihai ca Elisabeta I a Angliei. Caut în folderul Caiet 22, varianta electronică, transcrierea citatelor din caiet. Am dat pe vremuri caietul la dactilografiat și e imposibil să nu am paginile din Despre dragoste. Ei, uite că nu sînt! Nici în varianta șapirografiată nu sînt, cum nu sînt nici paginile în care descriam cristalizarea. Ce s-a întîmplat? Am folosit gîndurile din caiet pentru un eseu din Lumea literaturii, carte semnată de mine în 1986 la editura Eminescu? Varianta electronică a cărții nu conține nimic despre cristalizare. Nici varianta pe hîrtie, în care descopăr, a doua zi dimineața, gînduri pe care ar fi trebuit să le trec într-un volum Zig Zag printre gîndurile mele, nu-mi oferă nimic despre cristalizare. Aș putea OCR-iza citatele din carte. Stendhal e pe raftul doi al cărților din literatura franceză, mai precis din traduceri din literatura franceză. Am umblat la acest raft cu cîteva nopți în urmă, cînd am căutat Viața lui Henry Brulard. Umblu din nou acum, dimineața, înainte de a pleca la birou. Culmea! N-am cartea Despre dragoste. Atunci unde dracu e cartea din care am citat? Din nefericire, Despre dragoste nu se găsește pe Scribda. Sînt cîteva însăilări despre această carte, dar cartea propriu zisă nu e. Caut pe Internet. Și descopăr că eseul a fost publicat întîia oară în românește în 1968 la Editura pentru literatură universală. După 1989 a fost tipărit la Polirom în 2013,cu o copertă sexy, menită a face cartea atractivă pentru masturbanți, în traducerea lui Gelu Naum, practic reeditarea cărții din 1968. Cu acest prilej îmi dau seama că în caietul din 1970 am trecut greșit anul al tipării în românește 1963 sau cel puțin așa am citit eu azi noapte, confundînd 3 cu 8. Comand pe Internet, la Tîrgul cărții, de pe Magheru, cartea din 1968. Ce m-a apucat? Nu, să nu se creadă că mă interesează cristalizarea în amor. Mă interesează, ca analist, cristalizarea în politică, mai precis procesul de iluzionare prin care mase de oameni mor să-l voteze pe x, căruia îi atribuie toate însușirile de Făt Frumos, pentru a descoperi, dezamăgiți, că s-au înșelat: Făt Frumos nu e fiul de împărat în piele de porc, ci un porc în piele de fiu de împărat.