Cum va da mujicul rus cu catalogu-n cap domnișoarei Europa

Momente și evenimente comentate de mine. Joi, 25 ianuarie 1996, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat primirea Rusiei în Consiliul Europei. La vremea respectivă, decizia a fost justificată prin teza că admiterea Colosului din Est va contribui la democratizarea Rusiei în stil occidental. Cunoscător al Marelui Imperiu, am făcut haz de această iluzie de cuconiță proaspăt depilată. Drept pentru care am publicat în Evenimentul zilei din 29 ianuarie 1996 un editorial sub titlul: Cum va da mujicul rus cu catalogul în cap domnișoarei Europa

Pe la bufet, pe culoare, prin camerele de la hotel, ba chiar și de la tribuna Adunării, parlamentarii europeni au fost de acord că Rusia nu îndeplinește nici cît negrul sub unghie standardele de intrare în Consiliul Europei. Și cu toate acestea, joi, 25 ianuarie 1996, Rusia a fost admisă cu un vot mai mult decît confortabil. Aceiași parlamentari care șuşoteau pe la colțuri că, în materie de democrație, Rusia nu merită nici măcar un loc în picioare în Consiliu, au ridicat mîna pentru ca Rusia să obțină nu o strapontină, nu un scaun, ci un fotoliu.

Cum se explică paradoxul? Răspunsul îl dau înşişi oficialii Consiliului. Puternic susținuți de către cancelariile occidentale, aceștia declară că intrarea Rusiei în prestigioasa instituție europeană va duce la o accelerare a democrației în țara lui Boris Tătucul. Consiliul va fi pentru statul rus un spațiu al educației în spirit democratic. Argumentul aparține unei întregi teorii formulate și vehiculate în Europa occidentală după prăbușirea comunismului. Potrivit acestei teorii, confruntat cu cererea de admitere a țărilor din Est, Consiliul trebuie să renunţe la criteriile exigente de pînă acum, criterii în virtutea cărora multe foste state comuniste nu numai că nu şi-ar găsi locul în Consiliu, dar n-ar avea voie să treacă nici măcar la cîteva sute de kilometri de sediul acestuia. Devenind mult mai îngăduitoare cu stadiul atins de democrație în unele țări din Est, instituția europeană le va da posibilitatea să intre în Consiliu, urmînd ca aici să-și pună la punct ceea ce n-au reușit în cei șapte ani de acasă. Eleganta tăbliță pe care scria: „Club select. Intrarea numai în ținută europeană!“ a fost smulsă de pe fațada Consiliului. În locu-i, a fost prinsă în pioneze o bucată de carton pe care scrie: „Școală generală. Intrarea liberă!“ Din club select al democrației, Consiliul Europei s-a transformat într-o școală. Admisă cu o generozitate echivalentă cu absența examenului, o țară din Est – s-a spus – va fi supusă unui curs intensiv de democrație. E mai bine așa, s-a invocat. Decît să lăsăm pe afară vreun stat din Est, să bată maidanele cu derbedeii dictatoriali, mai bine îl primim în școală, îl spălăm, îl tundem, îi tăiem unghiile și-i punem supraveghetor cu varga. Cînd dă să încalce drepturile omului, îi arde supraveghetorul una cu nuiaua peste dește.

Am mai scris că acest raționament e absurd.

Că el nu reprezintă altceva decît un sofism prin care se încearcă ținerea în viață, după prăbușirea comunismului, a unei instituții specifice Războiului Rece.

Șmecheria e cusută cu ață albă. Oricine îşi poate da seama că, devenit din club select şcoală primară, Consiliul Europei nu mai e Consiliul Europei. I se zice aşa din lenea de a-i găsi un alt titlu. În realitate, el e o instituție prin nimic diferită de cea făurită cu decenii în urmă. Să admitem însă că, în cazul țărilor din Est, raționamentul poate respira o boare de adevăr. În definitiv, s-au văzut cazuri cînd micii derbedei, luați de pe uliţă cu forța şi vîrîți în bănci au ajuns, sub atenta priveghere a învăţătoarei, domnişori în toată regula. Nu-i exclus, aşadar, ca odată admis în Consiliul Europei, un stat din Est să poată fi educat în spirit democratic. Eleganța europenească a interiorului îi face pe unii să se uite stînjeniți la bocancii prin botul cărora se văd deștele și să aibă o ezitare înainte de a-şi sufla mucii direct pe covor. Posibilitatea unui asemenea proces stă în personalitatea specifică a statelor din Est. Acestea sînt state mici şi mijlocii. Ținute aproape o jumătate de deceniu în grajdul ocupației sovietice, ele sînt ahtiate după recunoaşterea occidentală. Pentru ele, Europa de Vest e o domnişoară învățătoare, ale cărei mîngîieri pe creştet sînt dorite din întreaga ființă. De aceea, odată admise în Consiliul Europei, mai de voie, mai de nevoie, aceste state s-ar putea supune standardelor democratice ale instituției. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Rusia. Rusia e una dintre marile puteri ale globului. Chiar dacă țara lor nu mai împarte lumea împreună cu America, totuşi, ruşii, de la țarul Boris pînă la mujicul din Kamceatka, au conștiința că aparțin unui imperiu. Un imperiu care a făcut să tremure Europa de cîteva ori în ultimele veacuri. De aceea, ca să ne exprimăm în termeni mai puțin analitici, i se rupe rusului de părerea pe care o are Europa despre ţara lui. El crede că, dimpotrivă, Europa trebuie să se preocupe de imaginea pe care o are despre ea Rusia. Prin raportare la celelalte state din Est, statul rus e ca un gogeamite huliganul față de nişte micuți obraznici. Intrați în clasă, micuții pot fi impresionați de domnişoara învăţătoare. Sub autoritatea ei, micuții se pot apuca de învățat. Nu cred că vlǎjganului, care-i statul rus, îi bate inima de emoție, ca unui puişor speriat, la vederea domnişoarei învăţătoare numită Europa. Ditamai găliganul, dus deja la femei, el e în stare să-i dea domnişoarei Europa cu catalogul în cap.
Asta în cazul în care nu-i vine ideea s-o violeze!