Agenția de evaluare financiară S&P a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă și a confirmat calificativul la „BBB-”, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor>

Cum vede românul politica internațională la nivel de mahala

Criză politică. Una dintre numeroasele crize politice postdecembriste ivite din numeroasele slăbiciuni românești:
De la rolul covîrșitor al vanității pînă la pasiunea pentru telenovelă turcească.

Ca de obicei primesc apeluri de la cei cu care mai discut la telefon. Pentru a desluși dedesubturile Crizei am nevoie de informații, chiar și din surse deschise. Telefoanele primite, unele chiar la prima oră, nu-mi oferă nici o informație.

Toate se rezumă la teoriile autorului.
Și nu orice fel de teorie, ci teorii în genul celor ținute de Conu Leonida în izmene, consoartei de a doua, extaziate de ce le știe Bobocul. Încerc la fiecare părere zisă ritos de celălalt o nuanțare, o observație, născută din ce mai știu și eu din viață, din cărți și din culise. Imposibil să-l fac pe interlocutor să admită ceva de la mine. S-a trezit de dimineață cu teoria coaptă, rumenă, abia scoasă din cuptorul tărtăcuței și pus mîna pe telefon ca să mi-o zică mie. Nu nevestei, că nu-l ia în seamă, preocupată cum e cu niște tăieței care nu-i ies așa cum a văzut ea aseară la tv, la o emisiune despre ciorbe și fripturi, nu pisicii, pentru că pisica are altă treabă decît să-l asculte, se spală pe față cu lăbuța, ci mie, pentru că vede în mine un prost cu suficient timp pentru a fi cheltuit ascultînd teorii de bodegă.

Esența teoriilor primite prin telefon e simplă. Sînt tot atîtea concluzii categorice despre ce se va întîmpla. X e ca și demis, Y e mort politic. Peste cîteva zile se constată că X e mai departe în funcție și Y nu e deloc mort. Vin alte telefoane de la Conu Leonida. De data asta cu teorii despre un alt eveniment politic trăit de români ca pe o telenovelă turcească.

Despre concluziile atît de sigure de ieri insul nu scoate o vorbă.
Mă conving încă o dată că înțelegerea poporului român e imposibilă fără lectura bucății lui Caragiale Conu Leonida față cu reacțiunea. Ce m-a uimit de fiecare dată cînd am recitit-o a fost incredibila legătură cu eterna realitate românească. Indiscutabil, Conu Leonida e un imbecil. Teoriile sale de politică internă și externă stau sub semnul unei evidente puținătăți a minții. Iată teoriile sale despre Garibaldi:

LEONIDA: Ce te gîndești dumneata, că a fost așa un bagadel lucru? Fă-ți idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră națiunea română.
EFIMIȚA (cu interes): Zău?
LEONIDA: Mai e vorbă!
EFIMIȚA: Adică cum?
LEONIDA: Vezi dumneata, i-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire ca să dăm exemplu Evropii, și s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească…
EFIMIȚA (curioasă): Da’… ce spunea în scrisoare?
LEONIDA (cu importanță): 4 vorbe, numai 4, da’ vorbe, ce-i drept! Uite, țiu minte ca acuma: «Bravos națiune! Halal să-ți fie! Să trăiască Republica! Vivat Prințipatele Unite!» și jos iscălit în original «Galibardi».
EFIMIȚA (satisfăcută): Apoi, atunci dacă-i așa, a vorbit destul de frumos omul!
LEONIDA: Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate! (cu mîndrie și siguranță) Ei! giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gîndești, pe toți împărații și pe Papa de la Roma?
EFIMIȚA (mirată): Și pe Papa de la Roma? Auzi, soro?
LEONIDA: Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papa – iezuit, aminteri nu-i prost! – cînd a văzut că n-o scoate la căpătîi cu el?… «Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru.» Și de colea pînă colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.
EFIMIȚA (cu ironie): Și-a cunoscut omul nașul!
LEONIDA: Vezi bine!… Acu ia spune, cam cîți oameni te bate gîndul că să aibă Galibardi?
EFIMIȚA: Sumedenie!
LEONIDA: 1000, d-le, numa’ 1000.
EFIMIȚA: Ei! fugi că mor! și adică numa’ cu 1000 să…
LEONIDA (întrerupînd-o): Da, da’ întreabă-mă să-ți spun ce fel de oameni sunt.
EFIMIȚA: Ceva tot 1 și 1.
LEONIDA: Ăi mai I-a, domnule, aleși pe sprînceană, care mai de care, dă cu pușca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mîine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut!
EFIMIȚA: Ei! așa da.
LEONIDA: Și toți se-nchină la el ca la Cristos; de hatîrul lui, sunt în stare, 3 zile d-a rîndul, să nu mănînce și să nu bea, dacă n-or avea ce.
EFIMIȚA: Ce spui, soro?
LEONIDA: Ce-ți spui eu, și cîte și mai cîte altele și mai și.”

Conu Leonida se referă la un eveniment petrecut în realitate:
Debarcarea lui Cuza la 11 februarie 1866.

Nimic însă de ce delirează el în materie de ecou al evenimentului nu s-a întîmplat în realitate. Nici sărbătorirea abdicării, nici scrisoarea lui Garibaldi. Invocarea lui Garibaldi, chiar dacă stîlcit, are o explicație. Garibaldi e la vremea lui Conu Leonida (acțiunea se petrece după 1866, cred că prin 1870, deoarece Conu Leonida s-a recăsătorit după moartea nevestei, republicană, participantă la Republica de la Ploiești) un personaj despre care s-a scris și mai ales s-a vorbit mult în Moldo-Valahia.
Genial în surprinderea poporului român, Caragiale îl face pe Conu Leonida să explice politica internațională la nivel de mahala, unde cumetria ține loc de tratat internațional.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Cum vede românul politica internațională la nivel de mahala”

  • C-o fi tunsă… Scuze, tastatura!

  • Nu știu din ce ediție Caragiale citați, dar, in originalul piesei „Conu Leonida…” numeralele cardinale nu sunt redate în cifre (3, 4, 1.000 etc.), ci în litere (trei, patru, o mie etc.), așa cum ele se rostesc. Să fi fost la mijloc dorința de a economisi spațiul? Ce-o fi tunsă, c-o fi rasă, tot nu era recomandabil in cazul unui text clasic, cum prea bine știți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *