Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

Cum visa Gorbaciov cu ochii deschiși la fotoliul de la Kremlin

Un cărțoi. Am lăsat deoparte cazul Harun al Rașid (deși, la întoarcerea din Anglia am găsit acasă, adusă de curier eseul lui Gabriel Audisio, La Vie de Haorun-al-Raschid, apărut la Gallimard în 1930, colecția Vies des hommes illustres, nr. 57. Am pus-o în noua mea bibliotecă, alcătuită din cărți pe cale de a le citi, așezate pentru asta în niște dispozitive pe rotile, dat fiind că sînt mai ușor de dat deoparte decît cutiile și dulapurile mele fixe de ultimă oră). La început am abandonat și lectura din Charlotte Brönte, cerută de continuarea preocupărilor privind Les Brontes, cum i se spune acum întregii familii, deoarece și fratele e luat în seamă. Începusem Shirley pe tabletă, lectură greoaie, în condițiile în care PDF-izarea s-a făcut prost. Interesîndu-mă pe Okazii.ro de cartea lui Anne Brönte, The Tenant of Wildfell Hall (tradusă la noi sub titlul Necunoscuta de la Wildfell Hall) pe care aș vrea s-o citesc înainte de a vedea filmul făcut de BBC, am dat de un vînzător care avea și Shirley. De duminică, am hotărît să revin la ticul celor zece pagini zilnice din mai multe cărți, astfel că am citit deja primele pagini din Shirley, permanent convins că-l citesc pe Thakeray. Dacă mă gîndesc că surorile scriau cu un mini creion pe bucățele de hîrtie, cu scrisul lor mărunt, fără a face stilizări (nici n-aveau cum, mărimea paginii nu permitea așa ceva), mă întreb cum de a dat gata Charlotte ditamai cărțoiul, de aproape 800 de pagini.

*

Șef provincial. Lectura ultimei părți a Memoriilor lui Gorbaciov – a adevăratelor sale Memorii, apărute în Franța în 1997 (mai mult decît interesant, Memoriile n-au fost postate pe Kindle, am vrut eu să le cumpăr, pentru că aș fi apelat la traducerea de pe tableta Samsung Galaxy) – făcută sub semnul lecturii patimă, gen N-am lăsat-o din mînă, m-a îmboldit să iau cartea de la prima pagină. Sublinierile cu albastru de pe ultimele o sută de pagini mă fac să cred c-am citit cartea, sau mai precis că am citit fragmente din ea. Nu țin minte nimic despre experiența de lectură cu această carte, cum nu țin minte cum și cînd am cumpărat-o. Parcurgerea primelor treizeci de pagini îmi spune că nu m-am înșelat. Bine scrisă, cartea e o introducere în lumea nomenklaturii de la Kremlin înainte de parvenirea lui Gorbaciov la putere. S-a zvonit că aducerea sa la Kremlin, mai întîi ca secretar cu Agricultura, și apoi ca secretar general, are drept cauză funcția sa de șef al Stavropolului. În zona sa de șefie se află Kislovodsk, localitate de băi termale. În Maestrul și Margareta nefericitul redactor șef, ateu pe deasupra, Mihail Alexandrovici Berlioz, îi spune Diavolului că urmează să plece la Kislovodsk, la Băi, dar Diavolul îl avertizează, sub semnul tezei că omul propune, dar Dumnezeu dispune, să-și ia gîndul de la așa ceva, deoarece Annușka a cumpărat deja sticla de ulei (ea va sparge sticla în apropierea liniei de tramvai și lunecînd Berlioz va pica sub roți și va muri decapitat). Cine știe istoria comunismului românesc își dă seama ce însemna pentru un prim secretar din provincie existența în zona sa de putere a unui loc frecventat de cei de la Centru. Scrie Mihai Gorbaciov în Memorii:

„Cînd mă aflam la Moscova, stăteam invariabil la hotelul Rossia. La hotelul Moscova am tras doar de două, trei ori. Mulți se întrebau de ce: «rangul» meu în ierarhie îmi permitea să am asemenea pretenții. Dar eu preferam Rossia. Acolo, la etajul nouă, era o cameră, 98 cred, ale cărei ferestre dădeau spre Kremlin. Cînd mă întorceam seara tîrziu sau noaptea, obosit de agitația din cursul zilei, intram într-o atmosferă calmă, departe de zgomotul străzii, de certurile bețivilor sau încăierările nocturne de la intrarea în restaurantul hotelului. Și îmi apărea Kremlinul. Noaptea, cînd este iluminat, nu este numai un spectacol frumos: e o emoție specială care te cuprinde. Mai tîrziu, cînd vechea citadelă a devenit domiciliul meu, nu am devenit, din acest motiv, indiferent față de catedralele sale, de locurile sale , de grădinile și parcul său. Ne plăcea să ne plimbăm în familie prin incinta lui. Cîteodată, în zilele de sărbătoare, ne întorceam special mai devreme din vacanță pentru a privi de acolo focurile de artificii.

În noaptea aceea nu am avut somn. Fără să aprind lumina, am apropiat fotoliul de fereastră: chiar în fața mea, cupolele bisericii Vasile Preafericitul și contururile maiestuoase ale Kremlinului pluteau pe cerul nocturn… Dumnezeu mi-e martor că nu mă așteptam la o asemenea promovare!”

Ca să vezi , cum se poate visa la Putere cu ochii deschiși!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Cum visa Gorbaciov cu ochii deschiși la fotoliul de la Kremlin”

  • Vă parafrazez (Jurnalul video, 4 iunie): „eu nu mușc” – adică, nu iau de bună o informație, situație, întâmplare etc. imediat ce aceasta apare/se produce; „am dreptul să mă îndoiesc”, „să verific” (absolut corect!). Atunci, dacă acele principii vă sunt caracteristice, de ce nu le-ați aplicat, cu ani în urmă, în cazurile (eșecuri răsunătoare) Gabriela Adameșteanu, prozatoare, și Christian Mititelu (director la BBC, apoi, membru CNA)?

  • Thackeray! Cu „ck”. A nu știu câtă oară, acelora care se obosesc să citească acest blog li se livrează nume și prenume pocite (culmea, ale unor personaje/personalități de mare notorietate!). E nu doar păgubos, e de-a dreptul jenant…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *