Curăță ce ai otrăvit!

A fost lansată Campania Națională de informare, conștientizare și prevenție în sănătate „CURAȚĂ CE AI OTRĂVIT! Singura campanie de conștientizarea activă (nu doar informare pasivă) cu privire la efectele nocive ale plasticului asupra organismului uman și a mediului înconjurător. Campania“Curăță ce ai otrăvit” nu este doar un slogan este un apel, un strigat lucid într-o lume care se sufocă în plastic, în poluare, în obiceiuri greșite și într-o cultură a nepăsării.

Plasticul este otravă modernă pe care o îmbrățișăm zilnic.

 Il bem, îl mâncăm, îl respirăm, îl purtăm, îl aruncăm, dar niciodată nu scăpăm cu adevărat de el.

Microplasticele s-au găsit în apă, sare, miere, placenta umană și chiar în sângele uman (arată noi studii internaționale îngrijorătoare). La noi în țară nu există laboratoare care să depisteze (în sânge sau prin alte analize/investigații) prezența plasticului în organism iar Campania este exact pârghia de care populația are nevoie pentru înțelegerea, conștientizarea și prevenirea ingerării plasticului pentru că expunerea omului modern la plastic continuă, dincolo de pet uri (sau reciclarea lor).

 

Plasticul este un atac lent, invizibil și constant asupra sănătății noastre

 Ce urmărește Campania. Am inițiat această campanie pentru că ne confruntăm cu o realitate gravă care este ignorată: plasticul pe care îl folosim zilnic (sticle, pungi, ambalaje, folii, jucării, mașini, haine etc) poluează mediul, afectează ecosisteme și ne afecteaza pe noi prin microplastic,e pe care le ingeram prin alimente.

Anual, în Uniunea Europeană, fiecare persoană generează aproximativ 36 kg de deșeuri de ambalaje din plastic, dintre care doar 14,7 kg sunt reciclate (cu o rata de reciclare 41 %). În România stăm slab: rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje este în jur de 30-31 % (în 2020 era 30,05 %) iar noi, populația ne confruntăm cu o contaminare microplastică la nivel uman care nu mai poate fi ignorată. Iar mai nou studiile internaționale au evidențiat că plasticul este transmis prin placentă  de la mama la făt.

 

O altă realitate dură este că plasticele se degradează lent și pot elibera microplastice în sol, apă și, indirect, în alimente (legume, fructe etc.). Deși nu avem o cifră exactă pentru România despre microplasticele ingerate de populație prin alimente (pentru că acest lucru nu este de interes public) studiile globale avertizează asupra riscurilor chimice existente (aport de substanțe toxice absorbite de plastic) și biologice (interferențe cu ecosisteme microbiene).

Campania CURĂȚĂ CE AI OTRĂVIT inițiată de Dr Mihai Dragomir și Centrul de Excelență Cardio Mix afirma și dovedește că Viața fără plastic de unică folosință este posibilă atunci când schimbăm obiceiuri, cerem soluții și acționăm împreună.

 

CUM DECURGE CAMPANIA campania se desfășoară în mai multe etape și medii:

  1. Educație și Prevenție în Școli și Universități (ateliere interactive pentru elevi și profesori, prezentăm INFORMATIE DE CALITATE și metode de prevenție în sănătate)
  2. Workshop-uri în Companii și Instituții (Prezentări aplicate despre efectele poluării asupra sănătății angajaților , ghiduri de detoxifiere a spațiilor de lucru și a stilului de viață urban )
  3. Campanii Media și Online (Interviuri, podcasturi și campanii virale cu persoane publice și experți, parteneriate cu influenceri responsabili)
  4. Lansarea în decembrie 2025 a manuscrisului de specialitate ARTA SUPRAVIEȚUIRII URBANE

De ce facem campania „Curăță ce ai otrăvit”? Trăim înconjurați de plastic. Îl găsim în sticle, pungi, cutii, ambalaje pentru mâncare, haine, jucării și chiar în sol și aer. În fiecare an, în România milioane de PET-uri și tone de plastic ajung la groapa de gunoi, în ape sau sunt arse, poluând aerul pe care îl respirăm.

De ce este o problemă? Pentru că plasticul nu dispare. Se fragmentează în microplastice care ajung în apă, în plante, în animale și, inevitabil, în corpul nostru. Astăzi, cercetările arată că fiecare dintre noi ingerăm microplastice zilnic, cu efecte încă greu de estimat asupra sănătății.

De ce acum? – Pentru că România reciclează doar ~30% din plastic și consumă plastic dublu, comparativ cu treizeci de ani in urmă. Pentru că generațiile tinere merită un viitor curat, nu o moștenire plină de plastic și poluare. Pentru că schimbările climatice și poluarea nu mai sunt „problemele de mâine”, ci realitatea de astăzi.

De ce noi? Noi, comunitatea „Curăță ce ai otrăvit” a Centrului de Excelență în Prevenția și Întreținerea Sănătății organismului uman, CARDIO MIX, nu mai vrem să fim spectatori! Suntem medici, profesori, părinți, elevi, oameni obișnuiți care înțeleg că sănătatea începe cu mediul în care trăim!

Noi alegem să reducem plasticul de unică folosință.
Noi alegem să educăm și să inspirăm prin exemplul personal.
Noi alegem să cerem infrastructură și politici publice corecte.
Nu putem aștepta ca altcineva să rezolve criza plasticului.

Responsabilitatea este a noastră. Puterea este a noastră.
Momentul este acum.
E timpul să intri în poveste alături de noi!
Daca nu curățăm ce am otrăvit nu vom avea șansa la viitor și nici la generații care sa urmeze.

 Cine suntem. Centrul de Excelență Cardio Mix integreaza cunoașterea științifică și experiența clinică cu inteligența emoțională și dezvoltarea comportamentală, pentru rezultate durabile în sănătatea organismului uman, punând prevenția și sănătatea integrată în centrul fiecărui program și terapie, abordând omul ca un sistem complet, nu doar ca o boală, totodată transformă sănătatea organismului uman prin module și terapii personalizate de tratament, combinând medicina modernă cu abordări holistice și lifestyle sănătos. Terapeuții noștri crează pentru fiecare pacient experiențe care redefinesc relația cu corpul și mintea, astfel încât fiecare persoană să își atingă potențialul maxim de vitalitate ca model de supraviețuire urbană, bazat pe prevenție, educație și conștientizare a corpului și minții

 

 

Mihai Dragomir, fondatorul Centrului de Excelență în Prevenția și Întreținerea Sănătății Organismului Uman – CARDIO MIX, initiatorul campaniei Curăță ce ai Otrăvit reprezintă o figură inovatoare în medicina preventivă din România. Prin experiența sa vastă (peste 30 de ani de activitate), specializările diverse și abordarea integrată, el a reușit să creeze un model propriu de prevenție în sănătate: nu doar tratarea simptomelor, ci identificarea cauzeiși tratarea cauze cât și susținerea întregului organism cu soluții personalizate și durabile. Influența sa se resimte atât prin rezultate concrete obținute de pacienți, cât și prin contribuțiile sale științifice și educative la nivel național și internațional.

 

AURA CALINA 

PR Centrul de Excelenta Cardio Mix, Consultant comunicare strategica in preventie si sanatate

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *