Curentul subteran

Conform Memoriului, semnat de Dumitru Cojocaru şi trimis pe rînd, de cîţiva ani în şir, la tot ce se putea numi în ţară, for competent, începînd cu revista „Natura“ şi terminînd cu Preşedinţia Republicii, România era traversată de la un capăt la altul de un fluviu de apă fierbinte la o adîncime de două mii de metri. În cele douăzeci şi cinci de pagini ale Memoriului, descrierea fluviului subteran era argumentată cu calcule matematice complicate. Asta deoarece Dumitru Cojocaru susţinea că ajunsese la această ipoteză pe calea Matematicilor superioare, singurele în stare să dovedească existenţa a ceva fără ca acel ceva să fie atins cu mîna. Respectivul fluviu subteran de apă fierbinte se vărsa în Marea Neagră într-un punct din imensitatea apei, încă neindentificat de vapoare. Un punct în care – continua Memoriul – din apa mării, pe o suprafaţă de cîţiva kilometri pătraţi, se ridicau păduri întregi de lămîi şi portocali. Uriaşe cantităţi de citrice putrezeau astfel an de an, pentru că nimeni nu catadicsea să le culeagă şi să le valorifice pe piaţa internă şi, de ce nu? şi pe cea externă, unde s-ar fi bucurat de mare căutare, întrucît fructele erau neobişnuit de mari şi de gustoase.

Evident, Memoriul sugera şi unele posibilităţi de exploatarea producţiei de citrice, dar numai atît, sugera doar, scopul lui principal fiind altul:
De a atrage atenţia asupra unei imense bogăţii naturale ce se risipea zilnic din cauza delăsării noastre balcanice, un imens rezervor de energie de care se interesau şi unele firme americane şi japoneze, care, în acest moment, căutau o modalitate de a ni-l lua, dat fiind că descoperirea fusese brevetată şi înregistrată la Oficiul Internaţional de Invenţii.

Timp de cîţiva ani Memoriului nu i se dădu nici o atenţie. O lege drastică obligă însă, la un moment dat, instituţiile să răspundă în termen de 15 zile tuturor sugestiilor şi reclamaţiilor primite de la cetăţeni. În consecinţă, Dumitru Cojocaru începu să primească zilnic răspunsuri uluitor de asemănătoare prin politeţea cu care i se sugera că e tîmpit.
Nu era el însă omul care să dezarmeze uşor.

Astfel că, schimbîndu-şi tactica, trecu de îndată la cea de-a doua etapă a cruciadei sale:
Începu să reclame unor foruri şi mai competente modul birocratic, dispreţuitor, în care forurile competente tratau solicitările cetăţenilor. Urmă deci o aiureală de adrese, plîngeri, întrebări şi răspunsuri între forurile competente din ţară, toate avîndu-l în centru pe Dumitru Cojocaru, care, în cele din urmă, disperat, făcu un memoriu la Uniunea Europeană, cuprinzînd, pe lîngă Memoriul cu fluviul subteran şi un Memoriu în care se acuza activitatea birocratică a tuturor forurilor competente din România. Erau acuzate astfel cotidianele centrale, Academia, Ministerul Economiei, Grădina Botanică din Bucureşti, Termocentrala de la Rovinari, Apa Nova, termometrele, într-un cuvânt, tot ce avea o legătură cît de mică cu apă fierbinte. Drept urmare, se alcătui o Comisie naţională de experţi care, luînd în serios Memoriul, se apucă de investigaţiile de rigoare. Se forară mai multe puţuri de 2000 de metri în diferite locuri presupuse a corespunde albiei fluviului subteran, se consultară de către istorici nenumărate documente de arhivă, memorii ale unor cronicari anonimi, se cercetară de către naturalişti flora şi fauna de la suprafaţa corespunzătoare, conform Memoriului, fluviului subteran.

Rezultatul îl constitui un studiu de 1000 de pagini, prezentat Guvernului, în care fiecare subcomisie a Comisiei, la sfîrşitul a zeci de pagini pline de terminologie ştiinţifică, scria următoarele:
Aşa cum am demonstrat mai sus, cercetările noastre infirmă ipoteza domnului Dumitru Cojocaru, din Floreşti, strada Crizantemelor nr. 24, conform căreia România ar fi traversată de la Vest către Est de un fluviu subteran de apă fierbinte.

O adresă cu acest text îi fu expediată şi lui Dumitru Cojocaru.
Şi ca să numai fie discuţii, i se ataşă un vagon de documente.

Hotărît să le conteste pagină cu pagină, Dumitru Cojocaru le studie cu creionul în mînă, făcîndu-şi însemnările de rigoare, pînă făcu un infarct.

Pagini: 1 2