Dacă e ordin, nu-i tocmeală (II)

În episodul de față redau partea din Raportul prezentat de Emil Bodnăraș Secretariatului CC al PMR referitor la întâlnirea de la Moscova a liderilor țărilor de „democrație populară” cu I.V. Stalin în intervalul 9-12 ianuarie 1951. În episodul precedent am transcris partea din Raport  consacrată zilei de 9 ianuarie 1951. Acum prezint Darea de seamă despre ziua următoare:

„Miercuri 10 ianuarie

Şedinţa de lucru a Comisiei de propuneri s-a deschis la ora 16.00, la M.St.M. al armatei sovietice, sub preşedinţia lui Vasilevski.

A fost unanim adoptată următoarea ordine de zi, propusă de preşedinte:

1. Efectivele de pace şi război ale armatelor ţărilor de democraţie populară;
2. Asigurarea aviaţiei de vânătoare reactivă pentru fiecare ţară;
3. Asiguraţia aviaţiei de bombardament pentru fiecare ţară;
4. Repartizarea staţiilor de radiolocaţie (radar);
5. Necesarul pentru timp de pace, în armament, muniţii şi tehnică de luptă;
6. Necesarul pentru război în: armament, muniţii şi tehnică de luptă;
7. Producţia de război în fiecare ţară de democraţie populară;
8. Acordarea către ţările de democraţie populară de licenţe de fabricaţie de materiale militare cât şi de ajutor tehnic.
9. Problema rezervelor de carburanţi, alimente şi echipamente militare.
10. Organizarea Comitetului de coordonare.

Cu privire la punctul 1:

S-au stabilit următoarele efective de pace şi război pentru fiecare din ţările de democraţie populară:

                               Pace            Război

Polonia                 350 000       900 000

Cehoslovacia         250 000       700 000

Ungaria                150 000       350    000

România               250 000       700 000

Bulgaria                140 000       350 000

Total                     1 140 000    3 000 000

Cu privire la Punctul 2:

S-a convenit a se asigura forţelor armate ale RPR o divizie de aviaţie de vânătoare reactivă, formată din 90 de avioane reactive MIG 15 (3 regimente a 30 avioane). Pregătirea piloţilor urmează să înceapă la noi în ţară în februarie 1951, divizia urmând a fi constituită şi dotată în iulie 1951.

Cu privire la punctul 3:

M.St.M. al Uniunii Sovietice urmează a face propuneri în ziua de miercuri, 13 ianuarie 1951.

Cu privire la punctul 4:

S-au acordat forţelor armate ale RPR două radiolocatoare cu bătaia de 200 km. livrarea lor urmează să aibă loc în. februarie 1951.

Cu privire la punctele 5, 6, 7:

S-a stabilit ca fiecare ţară să facă calculele necesare şi să prezinte preşedintelui Comitetului, spre cercetare, în termen de o lună, materialul documentar rezultat.

Cu privire la punctul 8:

S-a constatat că majoritatea licenţelor de fabricaţie pentru materiale militare au fost puse la dispoziţia ţărilor de democraţie populară. Pentru RPR, licenţele avute vor fi trimise în cursul lunii mai 195U împreună cu întreaga documentație tehnică.

Cu privire la punctul 9:

1. St. M. sovietic a prezentat normele după care urmează să se calculeze rezervele necesare la război în muniţii, carburanţi, alimente şi echipament militar.

Cu privire la punctul 10:

Slanski a propus ca organismul de coordonare să fie compus din reprezentanţi permanenţi. Noi. am emis părerea ca, ţinând cont de sarcinile importante pe care le are de soluţionat, cât şi de recomandările tov. Stalin, asupra caracterului, deosebit de secret al lucrărilor Comitetului de coordonare, acesta trebuie să reprezinte un organism cu multă autoritate, că membrii săi trebuie să fie permanenţi, că ei trebuie aleşi dintre oamenii cu competenţă şi mare răspundere şi că din partea fiecărei ţări trebuie delegaţi câte doi reprezentanţi, dintre care un reprezentant al Forţelor Armate. În ceea ce priveşte reprezentantul armatei, socotim că din partea noastră acesta trebuie să fie însuşi ministrul Forţelor Armate, care va putea să înveţe multe din lucrările Comitetului.

Farkaş a cerut cuvântul pentru a arăta că nu este de acord cu propunerea cehă şi că socoteşte justă propunerea noastră. Rakosi a susţinut, la fel, propunerea noastră.

Vasilevski a cerut un răgaz de 24 de ore pentru a putea face propuneri concrete”.

Date fiind importanța și complexitatea celor 10 puncte examinate, apare interesant de completat documentul de bază cu mărturii ulterioare referitoare la modul în care s-au conceput și aplicat măsurile aferente.

Bunăoară, componența și atribuțiile Comitetului de coordonare au fost revizuite la propunerea reprezentanților români, în special după moartea lui I.V. Stalin, astfel încât decidenții naționali să aibă ultimul cuvânt în deciziile amintite.

În privința punctelor referitoare la dotare, există multe documente care confirmă un fapt istoric fundamental: în urma întâlnirii de la Moscova s-a declanșat, pe scară largă, procesul de renaștere și de dezvoltare a industriei românești de armament și muniție, industrie definită oficial prin sintagma „producție specială”.

În ianuarie 1954, la Ministerul Industriei Metalurgice și Industriei Chimice a fost alcătuită o Comisie tehnică abilitată să analizeze situația din industria românească de apărare. În raportul întocmit în martie 1954, membrii comisiei au precizat, printre altele: „De la încetarea războiului până în perioada 1949-1950, când s-a pus problema reluării fabricației militare, n-a existat niciun fel de capacitate pentru fabricația armamentului și munițiilor, decât în uzinele Sadu și 30 Decembrie. Nu mai exista nicio mașină destinată armamentului montată pe fundație, iar cele demontate și depozitate erau descompletate”. Totodată, se înregistra un considerabil deficit de cadre specializate pentru producția de armament și muniție. „Prin abandonarea după război a producției militare și trecerea la producția de pace, vechile cadre specializate în fabricația de armament s-au dispersat”.

Nu intru în detalii, ci doar amintesc că în luna mai 1951, Marele Stat Major al Armatei Române a suplimentat comenzile militare pentru întreprinderile din țară, stabilind ca livrările prevăzute pentru întregul cincinal să se efectueze în numai trei ani. În intervalul 1951-1953, uzinele „Ilie Pintilie” (Plopeni), „Bella Breiner” (Brașov), „6 Martie” (Tohan) și IPTOS (Brașov) au livrat 2/3 din producția totală de armament și muniții a României, iar fabricile „30 Decembrie”, I.M.S. Sadu, Uzinele Metalurgice Cugir, I.R.M.C. Mija, I.O.R. București, Șantierul Naval „Viitorul”, I.M.S. Câmpulung și METROM Brașov au furnizat restul producției speciale.