Dacă e ordin, nu-i tocmeală (IV)

Închei prezentarea Raportului lui Emil Bodnăraș referitor la întâlnirea de la Moscova – în intervalul 9-12 ianuarie 1951 – pe temele majore legate de stările de fapt și de strategia militară din așa-numitul „lagăr al păcii și democrației în frunte cu URSS”. Iată textul aferent:

„Vineri 12 ianuarie 1951

Şedinţa plenară a avut loc la ora 22.00, la Consiliu.

Au fost prezenţi: Stalin, Molotov, Malenkov, Beria şi membrii Comisiei de propuneri, care aprobaseră proiectul de protocol prezentat în şedinţa de la ora 16.00, Şedinţa s-a desfăşurat sub preşedinţia lui Molotov.

Stalin a socotit că nu mai este necesară citirea protocolului de vreme ce a fost întocmit de acord cu reprezentanţii tuturor țărilor și a fost văzut de Molotov.

S-a trecut la discuţiuni cu privire la desemnarea preşedintelui permanent al Comitetului de coordonare. Vasilevski l-a propus pe Bulganin (mareșal, membru al Biroului Politic al CC al PCUS – n.n.) Stalin şi delegaţiile ţărilor de democraţie populară au căzut unanim de acord cu această propunere.

Stalin a luat cuvântul în încheiere:

«În ce priveşte Bulgaria i-aţi dat aviaţie de vânătoare reactivă puţină. Aţi plecat de la consideraţiuni legate de numărul populaţiei şi nu de la consideraţiuni de ordin strategic. Bulgaria are mulţi duşmani la graniţele ei: Turcia, Grecia, Iugoslavia. Trebuie să-i dăm mai multă aviaţie de vânătoare reactivă. Socotesc necesare două divizii şi nu una şi un regiment cât i s-a dat.

Atrag atenţia că cei doi-trei ani pe care îi avem înaintea noastră sunt un răgaz nu pentru a munci, ci pentru a ne înarma şi a ne înarma bine. De ce este nevoie de aceasta? Aceasta este nevoie pentru că imperialiştii au logica lor: ei obişnuiesc să atace ţări neînarmate sau slab înarmate, pentru a le lichida; dar ei ocolesc ţările bine înarmate. De aceea este necesar să vă înarmaţi în acest interval de timp bine, pentru a fi respectaţi de imperialişti și a fi ocoliţi de ei?».

Şedinţa a durat în total 16 minute.

Pe baza efectivelor de pace şi de război fixate la consfătuirea reprezentanţilor ţărilor de democraţie populară, a recomandărilor făcute de Stalin, cât şi a consultărilor avute cu M.St.M. al Armatei Sovietice, s-a stabilit următoarea organizare a forţelor armate ale RPR pentru timp de pace şi război.

Organizarea de pace urmează a fi realizată în întregime până la sfârşitul, anului 1952, iar cea de război, gata de mobilizare, la sfârşitul anului 1953. La stabilirea Organicei (organizării, n. ns.) de pace şi de război a forţelor noastre armate, s-a avut în vedere întărirea puterii lor de foc, îndeosebi la artileria antiaeriană a teritoriului, la forţele aeriene militare şi la blindate — tancuri și motomecanizate”.

În încheierea Raportului, pe mai multe pagini, Emil Bodnăraș a trecut punct cu punct mijloacele de luptă care urmau să fie livrate de URSS în cursul anului 1951. Le menționăm fără a preciza numărul fiecărui sortiment, deoarece ar ocupa prea mult spațiu. Au fost menționate: pistoale automate P.P.S., puşti de infanterie, puşti cu lunetă, puşti mitralieră D.P., puşti mitralieră Maxim, puşti mitraliere antiaeriene grele, aruncătoare de 82 mm, tunuri regimentare de 67 mm, puşti mitralieră PTRS, obuziere de 122 mm, tunuri de 107 mm, tunuri de 122 mm, tunuri obuziere de 152 mm, obuziere de 152 mm, tunuri antitanc de 57 mm, tunuri divizionare de 76 mm, tunuri antiaeriene (25, 75, 85 mm); diferite categorii de cartuşe, grenade de mână, muniție pentru artilerie, mine aviaţie (82; 120 mm); tancuri (T34-85; T-34-76); autotunuri (SU76; I8U152), automobile blindate (BA64), tractoare tanc T34, tractoare ATU ZS15.

În continuare, pentru forţele aeriene militare erau prevăzute următoarele livrări: avioane de vânătoare cu piston LA – 9; avioane de vânătoare reactive MIG – 15; avioane de asalt Il-10; avioane de bombardament – TU 2; avioane de cercetare – bombardament; avioane de transport (IL 2; IL-2P) – 3; avioane de vânătoare (şcoală) IAK – 18.

La rândul lor, livrările pentru Marina Militară conțineau următoarele prevederi: distrugătoare, vedete blindate; vedete torpiloare; staţii de de magnetizare, baterii de coastă 130 mm — 3(12), submarine mici.

Pentru formațiunile de Radiolocaţie şi transmisiuni se aveau în vedere livrări de staţii radiolocaţie ANT/PS3-145, staţie radiolocaţie STR527-11570; teleimprimatoare ST35, staţii de radio grele RAF-KV5, stații de radio fixe RSB, stații de radio fixe 10 RT26, stații de radio uşoare RBM. 1 și A7.

Raportul a fost prezentat la 15 ianuarie 1951 cu semnăturile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Bodnăraș.

Am ținut neapărat ca în patru episoade să transcriu textul integral al Raportului. În acest fel cititorul se poate pronunța în cunoștință de cauză măcar în privința unor aspecte abordate la întâlnirea de la Moscova.

În legătură cu evenimentele ulterioare în temă, consider că nu este lipsit de interes să prezint, în sinteză, date documentare puse în circulație de prestigioși cercetători, în primul rând, Petre Opriș, Liviu Țăranu, Dan Cătănuș, Vasile Buga și Mircea Chirițoiu. Mă refer la costurile considerabile suportate de România pentru realizarea obiectivelor stabilite la Moscova în ianuarie 1951.

În august 1953, autoritățile de la București aveau de plătit o datorie de peste 250 milioane de ruble (circa 700 milioane de lei sau 55.542,2 kg aur fin) pentru importurile din Cehoslovacia, în special pentru avioanele de vânătoare MIG-15 livrate armatei române. Pentru a plăti datoria, reprezentanții României au exportat 2,026 milioane tone de cereale în anul 1953 (900.000 tone în RDG; 875.000 tone în Cehoslovacia; câte 100.000 tone în Polonia și Ungaria). De asemenea, s-au efectuat exporturi masive de carne și produse din carne, mai ales în Cehoslovacia și RDG. În iulie 1953, autoritățile de la Moscova au insistat pentru păstrarea RDG pe lista țărilor în care România exporta carne, motivul principal constituindu-l îmbunătățirea aprovizionării cu carne, în vederea detensionării situației în urma revoltei muncitorilor din Berlinul de Est (iunie 1953).

Deoarece Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Bodnăraș au acceptat fără rezerve cele stabilite la Moscova, autoritățile de la București au fost nevoite să vândă aur românesc. Din această cauză, stocul de aur al Băncii de Stat a R.P. Române a scăzut cu aproape 160 de tone în perioada 1952-1954, de la 209,4 tone – în lingouri și monede – la finele anului 1951 (148,3 tone în țară și 61,1 în depozite constituite în străinătate), la 80,1 tone la sfârșitul anului 1952 (72,6 tone în țară și 7,5 tone în străinătate), 53 tone la finele anului 1953 (50 tone în țară și 3 tone în străinătate) și 49,7 tone la sfârșitul anului 1954 (46,7 tone în țară și 3 tone în străinătate).

La ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 5 august 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej a spus: „Aur nu mai dăm nicio lețcaie. (…) Noi am fost într-un pericol serios, tovarăși, de a face față unor fenomene economice extrem de periculoase și dăunătoare”. La finalul ședinței respective, liderul PMR a indicat fără drept de apel: „În comerț să nu mai folosim aur. Dacă putem să îmbunătățim măsurile luate, bine, dacă nu, să rămânem la ele, dar pe viitor în niciun caz să nu mai folosim aur”.