Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Dacă vor fi anticipate, PNL le va pierde în favoarea USR

Am fost adeptul anticipatelor. Dar am pus o condiție: Ca ele să fie declanșate în urma unei înțelegeri între principalele partide parlamentare. O înțelegere inițiată și realizată de președintele României, garantată de acesta și făcută public în cadrul unei ceremonii la Cotroceni. În acel moment nici un partid n-ar fi căutat să scoată cît mai mult capital electoral din comedia căderii guvernului în Parlament. Mult mai important, o dată ce întreg electoratul ar fi știut că procedurile cerute de alegerile anticipate nu exprimă o Criză reală, ci efectele unui Pact, toți pașii necesari declanșării s-ar fi putut încadra într-un timp infinita mai scurt decît acum.

De ce n-a apelat Klaus Iohannis și PNL la această înțelegere, echivalentă cu înțelegerea dintre mai multe echipe de fotbal să joace în cadrul unui turneu special, diferit de cele deja știute?

Pentru că din start Klaus Iohannis și PNL au vrut să cîștige electoral – la Dreapta – chiar din mult trîmbițata nevoie de a avea majoritate în Parlament.

În realitate, anticipatele nu se decid de către Putere, chiar dacă acesta e motivul real, anunțînd că trebuie făcute pentru ca ea să le cîștige, ci pentru că partidele trebuie să se întoarcă la Popor.

Declanșarea anticipatelor nu ca un meci care trebuie jucat de două echipe care s-au mai întrecut, dar care acum vor să știe care dintre ele stă mai bine în teren, ci ca o manevră a Puterii de a avea mai multă putere, aduce cu sine riscuri enorm pentru Puterea care a decis să facă dintr-o criză reală, un circ al crizei.

Unul dintre acestea constă în posibilitatea ca haloimăsul declanșării să ducă la erodarea partidului aflat la guvernare, cel care a impus anticipatele.

Despre aceste adevăruri am vorbit în emisiunea Gândurile lui Cristoiu de joi, 20 februarie 2020.

Colegii de la Mediafax au făcut din spusele mele un articol pe care-l reproduc mai jos:


Boicotul PSD la votul de învestitură a Cabinetului Orban 2 face parte din jocul anticipatelor, iar social-democrații încearcă să obțină capital electoral în defavoarea PNL din comedia căderii celor două guverne, a afirmat joi publicistul Ion Cristoiu.

Jurnalistul a declarat la emisiunea Gândurile lui Cristoiu că social-democrații sunt de acord cu alegerile anticipate, dar boicotul votului de învestitură face parte din instrumentele care-i ajută să puncteze electoral de pe urma PNL:

“Ei au anunțat la ședința de luni, 24 februarie, că vor boicota. Eram sigur, că am și spus aici, eram sigur că trebuie să joace această piesă, deci PSD e de acord cu aceste anticipate, dar încearcă, așa cum ar face orice alt partid, să obțină atât din această comedie a anticipatelor, cât și din perioada care va urma, 14 iunie, așa cum am anunțat eu și a confirmat domnul Ludovic Orban, PNL să se erodeze. Deci strategia Partidului Social Democrat este ăsta: sunt de acord cu anticipatele, dar încearcă, și deocamdată după părerea mea ei reușesc bine și foarte bine reușește și USR să profite de această bulibășeală, de această comedie groaznică, absurdă care este comedia căderii celor două guverne (…) în defavoarea PNL”.

Ion Cristoiu e convins că vor fi alegeri înainte de termen și a dezvăluit că liberalii nu stau așa de bine în sondaje cum se spune, existând riscul nu numai să piardă anticipatele, ci să se producă și o fragmentare a electoratului de dreapta ]n favoarea USR:

“Vor fi anticipate, dar PNL le pierde. Acum ei stau bine în sondaje, deși nu chiar așa de bine cum se spune, că PSD e pe sondaje bune, făcute de servicii, nu făcute de CURS are 28%, numai PSD, USR are 18%. USR ați văzut a devenit agresiv…Da, va crește în sondaje, există toate riscurile să ne trezim cu o mare surpriză dacă sunt anticipate ca PNL să împartă electoratul de dreapta, ei să ia o jumătate și ceilalți jumătate, USR-ul și de fapt să nu se poată facă guvern. Deci nu poți să spui sondajul de acum din 20 februarie, nu spune nimic din ce va fi în 14 iunie și de asta profită și PSD și o lungește”.

Ion Cristoiu a atras atenția că liberalii, concentrați pe anticipate, pierd din vedere imprevizibilul care ar putea da peste cap toate planurile și calculele politice ale PNL:

“Pentru PNL, obiectivul sunt anticipatele, dar ei nu au luat în calcul că de exemplu apare un factor imprevizibil, USR, nu ai cum, politicienii nu au înțeles, nu poți să stăpânești viața, nu poți să îi stăpânești pe toți, dacă în noaptea de 17 spre 18 iunie 1815 nu ploua la Waterloo, ăla bătea, a plouat și poți să știi? Ei nu s-au gândit o clipă că, o să țâșnească USR, iată că USR a devenit agresiv, iată că prin Cosette Chichirău, ca să dau un exemplu, sunt în prima linie și tot ce spune USR prinde la electoratul de dreapta, ei nu s-au gândit la asta, nu au luat în calcul faptul că la PSD se va schimba conducerea și va veni unul ca domnul Ciolacu pe care nu îl poți urî, adică când s-au gândit la anticipate au zis, o să rămână Viorica Dăncilă președinte PSD, proasta lui Dragnea… Nu ai cum să stăpânești toți factorii, mai ales că durează mult”.

Ion Cristoiu a mai spus că tot ceea ce se va întâmpla luni în Parlament la votul de învestitură al Cabinetului Orban 2 nu va fi considerat de majoritatea populației ca un joc de culise, cum vor PNL și Klaus Iohannis să transmită, ci ca niște acțiuni reale.:

“Gândiți-vă un moment, luni, și-a imaginat cineva ziua de luni care poate fi aberantă pentru PNL? Le-a zis Iohannis: <PSD se duce sau boicotează> E… PNL, și PNL ce face? Votează împotrivă? Să presupunem că fac și cvorum, PNL ce face, votează împotrivă? (…) noi știm că de fapt ei pregătesc anticipate, că de fapt Klaus Iohannis se face că… populația a zis <bă, ai văzut ce proști erau ăia la audieri?> (…) Tu zici că audierile sunt o comedie, dar nu știi că în electorat se zice că nu au fost o comedie, că electoratul se uită luni și vede că PNL votează împotriva propriului guvern. De regulă, ați văzut că discutam și cu Traian Băsescu, în general marea masă a populației nu e atentă la nuanțe, e atentă la o singură propoziție, guvernul a căzut pentru că a votat împotriva lui propriul partid. Nu mai are timp, el are treabă, e la cumpărături, nu mai are timp de nuanțe…”.

Acest editorial a apărut în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Dacă vor fi anticipate, PNL le va pierde în favoarea USR”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *