Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Dacă vrea neapărat, Rusia invadează Ucraina până la finalul lunii

Marea Britanie furnizează Ucrainei rachete antitanc cu rază scurtă de acțiune pentru autoapărare, interesantă mișcare. Ben Wallace, Secretar de Stat pentru Apărare în Marea Britanie, a declarat în fața parlamentarilor că și o mică echipă de soldați britanici va fi trimisă în Ucraina. Wallace a spus că există motive legitime și reale de îngrijorare că trupele rusești ar putea fi folosite pentru o invazie. Pe de altă parte, rușii neagă orice plan de invazie și acuză Occidentul de agresiune. Zeci de trupe britanice se află în Ucraina încă din anul 2015 pentru a ajuta la antrenarea forțelor armate ucrainene, iar Marea Britanie și-a luat angajamentul de a ajuta la reconstrucția marinei ucrainene după invazia Rusiei în Crimeea în 2014. Dar Wallace a subliniat și că Marea Britanie va oferi un ajutor suplimentar în materie de securitate. În plus, operatori ai forțelor speciale canadiene au fost desfășurați în Ucraina, pe fondul creșterii tensiunilor dintre NATO și Rusia, cel puțin asta a aflat Global News. Desfășurarea unui mic contingent din cadrul Regimentului canadian de operațiuni speciale vine în contextul în care discuțiile diplomatice menite să împiedice un conflict armat în Ucraina au eșuat. Unitatea a primit și sarcina de a ajuta la dezvoltarea planurilor de evacuare a personalului diplomatic canadian în cazul unei invazii la scară largă.

Dar aceste lucruri nu sunt la fel de interesante precum un eveniment care a avut loc cu o săptămână înainte de începerea unor întâlniri diplomatice intense pe tema acumulării de trupe rusești la granița ucraineană. Ce anume s-a întâmplat? Ei bine, oficialii americani și ucraineni au privit de la distanță cum Rusia a început să „își golească” ambasada din Kiev, capitala Ucrainei. La data de 5 ianuarie, 18 persoane, majoritatea copii și soții ale diplomaților ruși s-au urcat în autobuze și au pornit într-un drum de 15 ore spre Moscova, potrivit unui înalt oficial ucrainean din domeniul securității. Alte aproximativ 30 de persoane au plecat în următoarele câteva zile, de la Kiev și de la un consulat din Lviv, cel mai mare și cel mai important oraș din vestul Ucrainei. Diplomaților de la alte două consulate rusești li s-a spus să se pregătească să părăsească Ucraina, a subliniat pentru The New York Times un oficial din domeniul securității, vorbind sub protecția anonimatului pentru a putea discuta chestiuni referitoare la securitatea națională. Pe de altă parte, în curtea vecinului din Est, convoaie de trenuri încărcate cu tancuri, rachete și trupe continuă să vină spre vest, aparent îndreptându-se spre granița ucraineană. Și Aleksandr G. Lukașenko a anunțat luni că forțe și echipamente rusești au început să sosească în țara sa pentru un exercițiu militar comun care va avea loc în două locuri: la marginea vestică a Belarusului, în apropierea Poloniei și Lituaniei, două țări membre NATO și de-a lungul graniței ucrainene, regiune care s-ar putea dovedi o altă cale de invazie. Ucraina este astfel vulnerabilă la atacuri dinspre nord, est și sud. Evenimentele recente îmi aduc aminte de o discuție pe care am purtat-o cu trei foști colegi de facultate (la nivel licență), un ucrainean și doi polonezi. Colegul din Ucraina este veteran de război, fiind mai mare decât mine. El a luat parte și la Bătălia de la Ilovaisk. Pentru cei care nu știu, această bătălie a început la data de 7 august 2014, când Forțele Armate ale Ucrainei și paramilitarii pro-ucraineni au început o serie de încercări de a captura orașul Ilovaisk de la insurgenții pro-ruși afiliați la autoproclamata Republică Populară Donețk și de la detașamentele (nedovedite și negate) Forțelor Armate Ruse. Deși forțele ucrainene au reușit să intre în oraș la 18 august, acestea au fost încercuite între 24 și 26 august de către forțele militare inamice copleșitoare, care au trecut granița, alăturându-se bătăliei. După zile de încercuire, forțele guvernamentale ar fi ajuns la un acord cu insurgenții pentru a li se permite să se retragă din oraș. Acest acord nu a fost respectat, iar mulți soldați au murit în timp ce încercau să fugă. Din fericire, colegul meu a scăpat, însă ce a văzut acolo l-a marcat. Dar asta este, era militar, nu trebuia să pună problema precum un civil. Șeful Statului Major General și comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, între anii 2014–2019, militar ce poartă numele de Viktor Muzhenko, a afirmat la 26 august 2016 că deznodământul bătăliei a fost implicarea trupelor rusești, alături de incompetența comandanților ucraineni în planificarea retragerii. A fost cea mai mare pierdere de vieți omenești în războiul din Ucraina împotriva separatiștilor. Sute (după unii chiar mii) de militari au murit. Colegul meu susține că Ucraina nu va fi niciodată pregătită de un război pe cont propriu împotriva Rusiei, iar colegii din Polonia spun că Polonia este pregătită, doar că polonezii nu doresc un război împotriva Federației Ruse sau a Belarusului.

Înclin să cred că Rusia (dacă chiar dorește acest lucru) va ataca Ucraina până la sfârșitul lunii. Pământul este destul de bine înghețat, solul este destul de tare pentru a susține tancurile și alte blindate. Primăvara aduce doi generali capabili, Generalul Noroi și Generalul Ploaie, am văzut asta pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Generalul Frig poate să fie de partea rușilor, cum a fost și în Al Doilea Război Mondial. Știm că cea mai rece lună a anului la Kiev este luna ianuarie. Bineînțeles, poate că rușii vor aștepta până pe la mijlocul lunii februarie, dar nu prea cred. Nu prea cred nici că îi vor invada, dar, dacă vor face acest lucru, acest eveniment va avea loc până la finalul lunii. Vă atașez și un videoclip mai vechi, în care putem observa cum arată o ambuscadă din estul Ucrainei, dar înclin să cred că este tocmai opusul a ceea ce susține descrierea referitor la rolurile părților implicate.

YouTube player

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *