Dacian Cioloș spune că Anisie nu pleacă din funcție și invocă tocmai criza pe care nu o poate rezolva

Partenerul oficial al PNL, USR PLUS, prin vocea copreședintelui alianței, Dacian Cioloș, arată tot dezastrul care există în Educație, cu doar o zi înainte de începerea școlilor.

„Ministerul Educației nu știe ce vrea, dar știe că vrea să se facă așa cum vrea el. După șase luni de pandemie, iar «ne-a prins iarna pe nepregătite», iar ne irită cetățenii cu pretențiile lor permanente și scoatem încă o dată din pălărie soluția magică a oricărui funcționar depășit de situație: să trimitem lumea după o altă adeverință, să umplem țara de cozi și dosare cu șină. Distanțare socială? Da, dar doar după ce ai stat la coadă până ți-au amorțit picioarele, spatele și gândurile, alături de alți oameni la fel de iritați și obosiți ca tine. Să încetăm să ne mirăm că opinia generală este că guvernul sau autoritățile sunt incompetente, pentru că adevărul adevărat este că de cele mai multe ori chiar așa și este.

Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor. Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de «pepsiglas», azi nu mai trebuie. Până ieri, Guvernul anunța tablete și internet pentru toate școlile, azi are doar pentru câteva.

Doamna ministru al Educației, Monica Anisie, ar trebui să plece de la minister de urgență, dar nu am nicio speranță că se va întâmpla așa ceva. Mai ales că poate invoca exact criza pe care nu reușește să o rezolve pentru necesitatea rămânerii în funcție. Am văzut acest scenariu de zeci de ori. Politicieni incompetenți care cred că lumea se va prăbuși fără ei se agață de scaune cu disperare.

La educație este haos în preziua redeschiderii școlilor.

Misiunea noastră politică devine din ce în ce mai clară. Știu că degeaba stăm și criticăm, degeaba le arătăm că greșesc și spunem care ar fi soluțiile necesare. La începutul crizei au existat mai multe întâlniri între reprezentanții PLUS și cei de la minister. Le-am trimis soluții, le-am dat o mână de ajutor, le-am explicat unde se poate greși și de ce ar fi bine să se acționeze din timp.

Nu ne așteptam ca un ministru să fie specialistul-minune, cel care descoperă antidotul la toate suferințele societății. NU. Un ministru este un politician responsabil care știe să folosească toate mințile aflate la dispoziția sa, să faciliteze obținerea de informații necesare din țară și din străinătate (că doar pandemia nu e doar în România), să construiască un cadru funcțional în interiorul căruia să se poată munci eficient, să asculte cetățenii și să le înțeleagă anxietățile, să aibă curajul să greșească și onestitatea de a repara greșeala pe care a făcut-o și să aibă bunul-simț de a pleca atunci când nu poate face toate acestea. Aventuri de câteva luni la un minister ca să ți se spună doamna sau domnul ministru nu contează pentru cetățeni. Dar determină soarta unei societăți.

Din păcate, copiii și părinții trec zilele astea printr-un experiment al Guvernului care le testează răbdarea și încrederea în școala românească. Oamenii ajung din nou victime și asta într-un moment oricum greu, de nesiguranță provocată de pandemie și haos la toate nivelurile administrației.

Astăzi nu avem nicio certitudine că școlile se pot deschide în siguranță. Și acesta este un motiv serios pentru a spune că doamna Monica Anisie a eșuat la Ministerul Educației. Concluzia este simplă: demisia de onoare pentru domnia sa și construirea de urgență a unei echipe care să găsească o soluție cât mai clară pentru funcționarea școlilor în siguranță.

Iar soluția pe termen lung este să scoatem odată politica din școală prin concursuri pentru toți directorii de școli din țară. Să reorganizăm inspectoratele școlare pentru a le profesionaliza și să implicăm părinții și elevii în buna administrare a școlilor”, a scris europarlamentarul pe Facebook.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii