Dar noi … pe cine mai slugărim?

Aceasta pare a fi singura întrebare strategică a politicienilor români în fața acțiunii SUA de a răsturna lumea cu fundul în sus. O întrebare tipic românească.

Istoric, noi nu încercăm să influențăm jocul politic și rezultatul reconfigurării politicii regionale ci ne dăm de ceasul morții să vedem care este următorul ,,boier” în regiune pentru a ști în fața cui să ne plecăm umil fruntea.

Din acest punct de vedere, politica noastră externă este admirabil de consecventă în ultimii 35 de ani. Atât de tare ne-am rodat în atitudinea aceasta încât nici măcar nu mai schițăm o urmă de opoziție la planul pe care alții îl fac în 2025 pentru noi. Nici măcar nu ne declarăm ofensați, nici măcar nu ridicăm vocea pentru a ne apăra ideile și interesele, de frică să nu supărăm boierul, fie că boierul acela este SUA, UE, Rusia, marțienii.

Mă așteptam la mai multă ,,vână, coloană și portocale” de la unii, mai ales în contextul acesta în care și râul, ramul și toți bolovanii de pe drum au devenit patrioți și independenți. La fel, mă așteptam la o reacție mai viguroasă și din partea celor cărora le fuge vechea lume, ,,establishment-ul’’ și ,,statu-quo-ul”, de sub picioare. Dacă primilor le-a venit, în mod evident, apa la moară, direct din râul Potomac, pe ăștia din urmă chiar nu-i înțeleg de ce se lasă duși la vale pe ape tulburi ca în Miorița.

Știu ei ceva? Sunt cărțile deja făcute? Totul pare a fi posibil. Între timp, noi stăm cuminți și pasivi și așteptăm ca norocul nostru proverbial să ne scoată și din încurcătura asta.

Politicienii români, indiferent de partid, au zilele acestea apăsătoarea dilemă de a nu ști către care tabără să meargă. Acest gând îi macină pe ei, nu soarta națiunii! Dacă ar ști sigur la ce boier vom slugări de aici încolo s-ar liniști și ar face ce știu mai bine, ar pupa imediat papucii noului stăpân.

Zic deci să le dăm o mână de ajutor și să le zugrăvim un posibil scenariu de împărțire a sferelor de putere asupra României.

În ciuda fanfaronadei și abordării în forță etalate grosolan de noua administrație, SUA este într-o situație dificilă. Agresivitatea ei recentă maschează slăbiciunea evidentă de a nu fi capabilă să ducă lupta pe două fronturi. Drept urmare, sacrifică Europa și Ucraina pentru a se concentra pe China. Restul de reproșuri la adresa Europei sunt doar gogoși menite să abată atenția de la un adevăr deranjant: SUA nu mai este superputerea capabilă să domine întreaga lume în același timp. Momentan o ia pe bucăți și bucata care doare cel mai tare este China.

Disperată să închidă frontul din Ucraina, SUA pare dispusă să dea rapid Rusiei tot ceea ce aceasta își dorește. Aici încep problemele pentru noi, cu marea întrebare: ce-și dorește și ce poate obține Rusia de la SUA în regiune și în România. Cred că s-a înțeles deja că, dată fiind urgența, SUA va da cam tot ce va cere Rusia, mai ales dacă noi stăm pasivi.

Nu putem ști sigur, dar, judecând după pretențiile cunoscute ale Rusiei, anume de a reveni la o realitate mai apropiată anilor 80-90, cred că nu ne hazardăm când spunem că Rusia ar dori mai multă influență în România, dacă nu chiar o distanțare a noastră de UE și NATO.

Este posibil ca Rusia să accepte o Românie, în continuare, membră UE și NATO dar mult mai ,,prietenoasă” Rusiei, pe modelul Ungariei, sau să vrea o Românie neutră, scoasă de facto sau de jure din UE și NATO și mult mai aproape de Moscova. Mai mult de atât îmi este frică să imaginez, dar, dacă e să fim realiști, la cât de apatici suntem noi și grăbită SUA, avem șanse să devenim și un fel de Belarus la o adică. Totul este posibil, mai ales dacă stăm pasivi și așteptăm ca marile puteri să ne lămurească doar ele statutul de colonie.

Rămânând însă în ipoteza în care SUA și Rusia au decis deja, pe sub masă, crearea unei Românii prietenoasă cu Rusia, pe modelul Ungariei, se pune problema cum anume SUA și Rusia, odată înțelese asupra acestui fapt, ar pune în operă, sperăm pașnic, un asemenea scenariu de reconfigurare a României.

Din nou, istoria veche și recentă ne poate fi de folos. Sperând că modul de reconfigurare de tip post Ialta din 1945 să nu mai fie aplicat, avem totuși, mai aproape de zilele noastre, un reper de conduită a acestor mari puteri când vine vorba să-și paseze de la una la alta sferele de influență, anume momentul căderii cortinei de fier din 1989.

Dacă este să dăm crezare anumitor versiuni, de care vom fi siguri abia când SUA și Rusia își vor deschide complet arhivele, în 1989, înțelegerea SUA – URSS viza pentru România un scenariu care să confere țării noastre un statut prin care URSS păstra o influență considerabilă. Aceasta se realiza prin intermediul garniturii de politicieni plasați anume la putere în 1989 pentru a garanta o ,,democratizare” și ,,deschidere spre vest” a României dar în limitele păstrării unei influențe considerabile și efective a URSS.

În opinia avizată a multora, planul acesta a dus la declanșarea evenimentelor din decembrie 1989 și la impunerea la București a garniturii de conducători dinainte pregătiți de cei doi actori mondiali, garnitură în care oamenii rușilor aveau locul și rolul principal, tocmai pentru a asigura păstrarea unui control adecvat al URSS în noua Românie. Era un plan care viza o revoluție de catifea.

Singura problemă a fost reacția admirabilă de respingere a unei părți a populației față de garnitura de ,,oameni noi” impusă prin scenariul acesta pentru a conduce România post Ceaușescu. Reacția de respingere a revoluționarilor din 89 la vederea ,,alesului” a compromis planul A – revoluția de catifea, fiind necesară trecerea la planul B – revoluția sângeroasă, menită să asigure urcarea la putere a garniturii dinainte stabilită de SUA și URSS, garnitură capabilă să asigure, conform planului, ponderea de influență și control a URSS în România. Ce a urmat este istorie. Multă parte din istoria aceasta (1989 – 1996) fiind marcată de convulsii sociale și încercarea disperată a unui popor, sătul de ruși, interpușii Moscovei și de neocomunism, de a ieși din efectele acestei înțelegeri SUA – URSS care ne-a pricopsit cu un cârmaci care, să ne amintim, a păstrat activ Telefonul roșu cu Moscova până în 1996.

Unde erau serviciile noastre în noiembrie – decembrie 1989? Unde au fost și în noiembrie – decembrie 2024. Evident, știind ce urma să se întâmple au jucat partitura dinainte stabilită, securitatea dând tot concursul la implementarea planului străin.

Problema scenariului din 1989 a fost că poporul român era mult mai deștept în 1989 decât se credea și a mirosit că ,,noua putere emanată de Revoluție” este, în mare parte, emanată de la Moscova. Au urmat Piața Universității, Mineriadele și un deceniu de convulsii interne în care acest popor a făcut o alegere istorică, a tras total spre vest, fapt care nu era stabilit în planul inițial al marilor puteri.

Speculând slăbiciunea URSS și apoi a Rusiei anilor 90, SUA a simțit miros de sânge și a jucat tare dând României posibilitatea de a intra în NATO și UE, împingând astfel NATO până în gardul Rusiei. Aceasta nu a fost o favoare făcută României ci o acțiune împotriva Rusiei.

Dar toate acestea nu se puteau face dacă poporul român nu dorea obsesiv integrarea în UE și NATO. Până acum, dorința asta ne-a scăpat de Rusia și de o soartă similară Ucrainei și Republicii Moldova. Tot dorința asta a făcut posibilă aducerea graniței NATO atât de aproape de Rusia. Dacă românii nu doreau în NATO, NATO se termina azi în Ungaria. A fost win-win cum le place americanilor să spună, dar nu a fost o favoare făcută României. Asta ar trebui să le amintim mult mai des americanilor.

Derulând filmul până în 2025, s-a ivit necesitatea pentru SUA de a da mai mult Rusiei în Europa de est tocmai pentru a permite SUA să se dezangajeze în zonă și să se ocupe de marea ei problemă, China.

Deci, de dragul scenariului, să zicem că SUA și Rusia au decis deja ca România să rămână un stat membru UE și NATO dar prieten Rusiei, pe modelul Ungariei, sau chiar să devină neutră, scoasă de facto sau de jure din UE și NATO, și mult mai aproape de Rusia. Cum faci asta fără să începi un nou conflict și fără să-ți pui un popor în cap precum în 1989?

Simplu, te folosești de slăbiciunile țării respective și de ,,cozile de topor”, pardon, oamenii politici care au deja, sau vor dezvolta, din instinct de supraviețuire, o linie politică favorabilă acestui scenariu. Este simplu, te folosești de ce există pe scena politică și propulsezi la putere actorii interni favorabili planului tău pentru România.

Privind la scena politică din România, ar fi lesne de observat pentru un ,,actor statal străin interesat” existența unui curent politic și a unui grup de partide, ba chiar a unui candidat cu șanse mari la funcția de președinte, elemente care ar putea fi folosite pentru punerea în aplicare a acestui scenariu, mai ales că acest pol politic se bucură de simpatia electoratului. Gurile rele ar putea spune că acest pol politic a și fost crescut și îngrășat de acest ,,actor statal străin” tocmai în acest scop. Dar ce nu spun gurile rele, mai ales cei invidioși pe succesele altora, ,,succese în muncă … bineînțeles”!

Fie că SUA și/sau Rusia au creat în laboratoarele lor acest pol politic, fie că doar l-au finanțat și sprijinit din umbră văzând că le este de folos, fie că acest pol politic habar nu are cine îl susține și îl împinge de la spate, este clar că doctrina și soluțiile politice ale acestui pol politic cadrează de minune cu eventualul scenariu al marilor puteri de a face din România un stat cu o anume atitudine față de SUA și Rusia. Iar e win-win cum le place americanilor. Asta ar servi de minune interesului SUA de a oferi ceva palpabil Rusiei în regiune și evident ar conveni Rusiei care s-ar vedea cu o sferă de influență extinsă, la nivelul anului 1990. Și totul se poate face ,,natural”, prin vot democratic, prin aducerea la putere a polului politic respectiv. Desigur, e posibil ca și alt pol politic din România să adere la scenariu când lucrurile se vor mai fi limpezit. Cum spuneam, excelăm în servilism, de unde prevăd pe viitor o concurență reală între politicieni în efortul tuturor de a intra în scenariu și a pupa mâna noului boier.

Nu putem omite nici faptul că problema conformării la scenariu a populației a fost deja rezolvată în mare măsură prin ample campanii de condiționare pe Tik Tok și media, fiind în prezența unui puternic și real curent de opinie care susține o nuanțare a politicii României în direcția scenariului ipotetic dezvoltat de celor două mari puteri. Desigur, bieții oameni nu întrevăd încă ce este de fapt în spatele cortinei. Este posibil ca nici măcar polul politic util scenariului, îmbătat de aburii gloriei care se prefigurează pentru el, să nu realizeze (pe deplin) că este o unealtă fără voie a acestui plan.

Dacă am văzut că elementele politice și populare sunt precondiționate deja pentru scenariul respectiv, rămâne problema serviciilor. Totuși, unde sunt serviciile noastre în acest scenariu? Păi este evident că fără concursul măcar al unei părți din aceste servicii un asemenea scenariu nu se poate derula în România.

Ca și în 1989 este posibil ca securitatea de azi să fi mers deja pe planul marilor puteri încă din noiembrie 2024 sau chiar mai devreme. Oricum, semne că s-ar opune prelucrărilor și ingerințelor nu am văzut. Pasivitatea (unii spun chiar concursul) față de ascensiunea polului politic respectiv în România, acel celebru ,,actori statali”, fără a spune cine sunt, din informările care au dus la anularea alegerilor, eschiva continuă în a furniza datele concrete cu privire la influențele străine din alegeri, toate aceste elemente pot fi interpretate ca o susținere a scenariului. În definitiv, ce ar putea să spună, că puterile lumii ne împart ca la piață peste capul nostru și că ăștia se joacă cum au chef în curtea noastră sau, mai rău, că deja serviciile au consimțit la scenariul respectiv? Ce pretenții avem și noi, … ca în Caragiale! Trădare să fie, dar să știm și noi!

În definitiv, dacă populația vrea să meargă pe drumul descris de acest scenariu ce pot face instituțiile de forță? Vox populi, vox Dei, chiar dacă vox populi în 2024-2025 e faultat rău de Tik Tok și ,,actori statali” cu interese dubioase. Față de anii 90 când vox populi trăgea spre vest acum nu mai este așa clară situația, având mai degrabă un ,,vax” populi care este pe cale să ne ducă pe un drum despre care nu prea se știe exact unde se termină. Lumea vrea ceva dar nu știu sigur dacă știe ce vrea sau ce este după cortină sau din ce material este croită această cortină. Să nu fie una de fier.

Singura opoziție la scenariu pare să se fi făcut de UE și CCR, cum spunea și celebrul Vance, și de o parte a serviciilor și a populației din România. Tot în buna tradiție românească, după cum se va opri istoria din rostogolit, în funcție de noul boier în regiune, ăștia de au făcut opoziție vor intra la eroi sau la dușmani ai poporului, după metoda cunoscută și exersată în 45 și 89.

Este clar că la alegerile din luna mai se va decide calea și se vor confirma sau infirma toate ipotezele de mai sus. Mai e puțin de așteptat. Puțintică răbdare!

Esențial de reținut pentru noi ca popor, mai ales pentru cei care au trăit momentul 1989 și deceniul teribil ce a urmat, este că nu întotdeauna istoria este  scrisă dinainte, implacabil, unilateral și ireversibil, de marile puteri. Ce hotărăsc unii în marile cancelarii și la masa de barbut a istoriei (căci ce joacă SUA cu Rusia acum nu este șah) nu este vox populi și nici pe departe vox Dei. Așa cum în anii 90 am decis ceva împotriva planului marilor puteri, așa putem decide și în 2025 că vrem un drum sau altul. Trebuie să fim realiști, nu putem decide tot dar nu este adevărat că nu putem decide nimic și cu siguranță nu este indicat să stăm inerți și să așteptăm soluțiile date de alții peste capul nostru. Avem o voce, avem o carte de jucat în regiune, să le jucăm deci ca popor nu ca niște saci de cartofi.

Marele nostru minus, ca mai mereu în istoria recentă, sunt oamenii politici și cozile de topor care se reped să pupe mâna oricui pentru a accede sau a se conserva la putere. Și mă refer la TOȚI oamenii politici ai momentului, și de la putere dar și din opoziție, ,,proeuropeni” sau ,,suveraniști”. Prin raportarea la noua situație geopolitică au dovedit că sunt pe același calapod de slugă. Stăpânul diferă, reflexul este același. La noi nu există ,,proeuropeni’’ sau ,,suveraniști”, există doar oportuniști.

Singura lor problemă este că, momentan, apele sunt atât de tulburi încât nimeni nu știe exact în ce barcă să sară și cum să o facă. Cum se va ști sigur direcția o să-i vedeți pe toți, ca în 45 și 89 cum se duc să pupe mâna care trebuie. Excepțiile de la acest comportament mizerabil vor fi trimise, ca și în 45, în pușcărie sau în exil, locurile predilecte în care acest popor își trimite oamenii de caracter ori de câte ori se schimbă macazul.

Dacă scenariul de mai sus este corect, după ocupantul de la Cotroceni, va pleca în curând și cel de la Victoriei, plecare facilitată de chiar oamenii din partidele de la putere, profund încurcați de respectivii șefi de trib în grabnica și disperata lor repliere după noul boier. Dacă este grabă mare la Washington, este posibil să vedem un tur doi reluat înainte de alegerile din mai. Oricum, în mai câștigă polul politic folositor și necesar scenariului. Acestea vor fi semnele că suntem deja în scenariul cu pricina.

Oricum ar fi, este clar că am schimbat boierii fix ca în 1989, senzația fiind că suntem deja dați, undeva la 60%-40% influență negociată între SUA și Rusia. Depinde de noi cui revine procentul de 60%. Posibil ca doar acesta să fie unicul Happy Ending al acestui scenariu, un 60% pentru SUA.

Evident cele de mai sus reprezintă doar un scenariu, o ficțiune, un pamflet și trebuie tratate ca atare.