Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Dascălii trebuie să se transforme în supraveghetori, experți în sănătate publică sau cadre medicale

În mesajele lor de început de an, politicienii din opoziție, dar și unii dintre cei care sunt parteneri politici ai liberalilor (Dacian Cioloș, de exemplu) critică dur, nu măsurile de siguranță care se iau, ci bâlbâiala, inconsecvența și întârzierea cu care s-a acționat în pregătirea noului an școlar.

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu, care a decis să nu-și dea copilul la școală, în clasa pregătitoare, spune într-un mesaj pe Facebook, că niciodată părinții nu s-au temut atât de mult pentru sănătatea și siguranța copiilor.

„Nicicând școala nu a mai început în condiții atât de grele. Nicicând nu am avut atât de multe semne de întrebare cu privire la ce ar fi mai bine să facem. Nicicând nu ne-am temut atât de tare pentru sănătatea copiilor noștri.

Este târziu acum să ne întrebăm ce a făcut guvernul Orban pentru ca școlile să se deschidă în siguranță, pentru că toți știm ce au făcut. Este momentul să găsim soluții împreună pentru că acum am rămas doar noi: elevi, părinți și profesori. Noi, părinții, o să ne facem datoria. O să le asigurăm măști copiilor, o să le spunem că purtarea lor nu este o joacă, o să-i supraveghem acasă pentru a vedea dacă prezintă simptome, o să stăm cu ei dacă se vor îmbolnăvi, o să facem tot ce ține de noi pentru că acesta e rolul nostru de părinți.

Dar greul cade pe cadrele didactice care, pe lângă menirea de dascăli, trebuie să se transforme în supraveghetori, experți în sănătate publică sau cadre medicale. Nicicând nu a mai apăsat o asemenea răspundere pe umerii lor și știu că ei o resimt din plin. Vor fi bâlbâieli și poate și greșeli, pentru că nimeni nu le-a spus ce să facă, dar trebuie să le tratăm cu calm, să găsim soluții ca să le îndreptăm și mai ales să avem încredere unii în alții. Acuzele nu vor rezolva nimic pentru că, în condițiile în care am fost abandonați, elevi, părinți și profesori, de către guvern, nu ne avem decât unul pe altul. Și va trebui ca împreună să trecem prin această criză. Umăr la umăr”, a scris Tăriceanu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii