De ce a susținut îndîrjit Ion Iliescu Teza „Revoluției spontane”

Trăind într-o altă epocă și fiind mai ales mult mai preocupat decît Nikita Hrușciov de a demonstra Occidentului că URSS nu se mai amestecă în treburile interne ale altor țări, Gorbaciov a apelat la scenariul revoltei populare pentru a schimba conducerile indezirabile din Est. În RDG, în Cehoslovacia, în Bulgaria, peste tot acolo unde Kremlinul a înregistrat rezistența foștilor conducători, au avut loc mișcări de stradă. Ca printr-un mecanism bine pus la punct, aceste mișcări, indiferent de amploarea lor, au primit o replică dură din partea foștilor conducători. Replica, intens difuzată, dar și intens exagerată de mass-media din Occident, de posturile de radio cu audiență din țările estice, a provocat mînia întregii populații. De aici, organizarea unei demonstrații mult mai mari (ca în Cehia), ducînd la căderea fostei conduceri, fie revolta unor activiști de partid care, „indignați de sîngele vărsat“, i-au răsturnat pe foștii conducători și le-au luat locul.

Acest scenariu a fost aplicat, de exemplu, la Praga.
O demonstrație de mici proporții se lasă cu un mort. Ulterior, se va descoperi că mortul nu murise, ba mai mult, că era și agent sovietic. La ora respectivă, acest lucru nu s-a știut. Astfel că, revoltați de asasinatul produs, praghezii ies în stradă într-o uriașă demonstrație și răstoarnă vechea conducere. E limpede că în România nu era suficient un mort pentru a provoca prăbușirea lui Ceaușescu. De aceea, numărul morților necesari pentru transpunerea în practică a planurilor gorbacioviste a fost mult mai mare. De aceea, el a și fost exagerat în perioada 17-22 decembrie de către radiourile occidentale ascultate în România. Pe fondul nemulțumirii generale, al campaniei duse de radiourile occidentale, al unei extraordinare acțiuni a rețelei de zvonuri, bucureștenii ies în stradă în 22 decembrie 1989, cu sutele de mii. Soarta lui Ceaușescu era în acel moment pecetluită. A dat sau nu ordin să se tragă fostul dictator? Toate investigațiile ulterioare n-au reușit să ofere un răspuns precis. Sigur e că vărsarea de sînge nevinovat n-a fost în interesul lui Ceaușescu. Fiecare mort în plus anunțat de posturile de radio occidentale, de zvoneri, sporeau cantitatea de sînge de pe mîinile lui Ceaușescu. Operă a lui Ceaușescu sau operă a serviciilor secrete străine, sîngele vărsat la Timișoara sau București a avut menirea de a face din Ceaușescu un criminal. În aceeași direcție a funcționat și fenomenul numit terorism. Ideea unei judecăți și condamnări la moarte a lui Ceaușescu s-a născut pe fondul apariției așa-zișilor teroriști. Aceștia au fost puși pe seama lui Ceaușescu. Rapida sa judecare și condamnare au avut astfel o justificare perfectă; au putut fi acceptate de către întreaga populație a României, ba chiar cerute de aceasta. Populația a fost convinsă că numai prin dispariția lui Ceaușescu se va face liniște. Pe de altă parte, așa-zișii teroriști au avut misiunea de a împinge pînă la paroxism ura față de Ceaușescu. Reprimarea de la Timișoara și cea de la București au impresionat opinia publică românească și mondială doar prin intermediul știrilor difuzate de posturile de radio occidentale. Acum însă, după 22 decembrie 1989, această opinie publică a putut vedea fie direct, fie prin intermediul transmisiei TV cît de ticălos putea fi Ceaușescu. Oamenii lui, adică teroriștii, ucideau cu sînger rece bătrîni, femei, copii în plină zi!

Punctul de vedere privind caracterul spontan al mișcării din decembrie 1989 a fost susținut și apărat cu îndîrjire Ion Iliescu îndeosebi. Acest punct de vedere a fost afirmat puternic în volumul „Revoluție și reformă“ (1994), volum care conține profesiunile de credință definitorii ale lui Ion Iliescu:

„Un asemenea fenomen de proporții nu poate fi explicat printr-un simplu scenariu pus la cale de diferite servicii speciale din exterior și înfăptuit de un grup de oameni cu unicul scop de a pune mîna pe putere“.

De ce e Ion Iliescu un atît de îndîrjit susținător al revoltei spontane? Foarte simplu. Pentru că dacă n-a fost o mișcare spontană, ci o lovitură de stat pusă la cale de Moscova, atunci Ion Iliescu a fost și este un prim-secretar instalat în fruntea țării de către Mihail Gorbaciov. Cu toate concesiile făcute democrației, el trebuia să părăsească de mult scena istoriei, așa cum au făcut-o nu numai cei puși de M. Gorbaciov în tot Estul, dar și Mihail Gorbaciov însuși.