De ce au eșuat la noi Proiectele Oamenilor providențiali

Particip la o dezbatere dedicată Regelui Mihai I. Regele Mihai a intrat deja în acea etapă mortală din destinul unei personalități. E deja statuie. Și ca orice statuie, deși zilnic împrospătată cu flori omagiale, Regele Mihai nu mai stârnește nimic. Nici măcar o părere pro sau contra.

De aceea, din dezbatere mă stârnește altceva. Un invitat – profesor de istorie – lansează o idee incitantă: Istoria României cunoaște trei personaje Al. I. Cuza, Carol al II-lea, Nicolae Ceaușescu – dominate de ambiția unor Proiecte pe care au vrut să le impună țării cu orice preț. Esența acestor proiecte – zice tovarășul meu de taifas – o reprezentau o sumă de reforme ale statului. Proiectele n-au fost duse la capăt sau chiar au eșuat lamentabil. Intervenind în replică, după ce remarc originalitatea ideii, îmi permit să adaug pe lista propusă de interlocutor și pe Ion Antonescu. După care purced harnic la câteva considerații despre relația dintre Proiecte și Realitatea românească de la vremea respectivă:

1) Toate Proiectele s-au vrut a fi aplicate de sus în jos. Nu neapărat, pentru că ele n-ar fi răspuns unor cerințe de esență ale realității, ci pentru că autorii lor, oameni ce se credeau providențiali, n-au beneficiat de o forță politică autentică, la rându-i convinsă că sunt necesare respectivele reforme radicale. Cu excepția Mișcării Legionare și a Mișcării Comuniste la început, mai precis, până a nu se nomenklaturiza, România n-a cunoscut forțe politice seduse de un Proiect pentru viitorul țării. Ar fi fost normal ca oamenii prezidențiali să fie sau impuși în fruntea țării de o forță politică sau ca ei să-și asume, parveniți la șefia statului prin alte mijloace, Proiectul unei formațiuni politice. În absența forței politice, fiecare a pus la lucruri structuri speciale (Armata -Ion Antonescu, Securitatea – Nicolae Ceaușescu) sau formațiuni politice artificiale (FRN – Carol al II-lea). Una dintre cauzele eșecului tocmai în această realitate stă. Mașinăriile au funcționat în silă, mereu impulsionate de Conducător, au transpus Proiectul fără să priceapă mare lucru din el sau pur și simplu l-au boicotat.

2) De regulă, Proiectele depășeau cu mult realitățile precise din jurul Oamenilor providențiali. Necesare pentru mersul înainte al națiunii, ele loveau interese sociale și economice precise. Era de așteptat ca reacția față de ele să fie uriașă. Specificul românesc a făcut ca reacția adversă să nu fie fățișă și, prin asta, mai ușor de evaluat și de contracarat, ci piezișă și ascunsă, nu de puține ori pitită sub surâsul moldo-valahe aprobatoare. Acest fel de rezistență s-a constituit într-un pericol de moarte pentru Oamenii providențiali. Trași pe sfoară de entuziasmul mimat al celor puși la lucru, ei nu și-au mai luat nici o măsură de siguranță. De aceea, au și sfârșit, toți, așa de prost. Alungați din țară (Al. I. Cuza și Carol al II-lea) sau executați (Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu).

3) Oamenii providențiali suferă, printre altele, de megalomanie. Convinși că sunt aleși ai lui Dumnezeu, că prin gura lor vorbește Zeul, ei cred că ajunge să lanseze Proiectul pentru ca toată lumea să cadă pe spate și să purceadă neîntârziat la transpunerea lui în practică. Astfel amăgiți, Oamenii providențiali nu văd în realizarea Proiectului capătul unui Proces îndelungat și complicat, din parcursul căruia nu pot fi excluse compromisurile, alianțe de conjunctură, cedările temporare. Înaintarea în proiect e văzută de ei ca goana pe o autostradă unde, în realitate, înaintarea trebuie să fie ca o târâre printr-o junglă.

4) Marile proiecte presupun, pentru a fi îndeplinite, un Popor definit prin conștiința sacrificiului prezent de dragul generațiilor viitoare. Nu e cazul Poporului Român, prin excelență fixat în prezentul zilei de azi și în strâmtimea locului în care viețuiește.

5) Marile Proiecte pot fi realizate numai dacă Poporul condus de Omul providențial crede în Lucrările publice, în spațiul din afara casei sale.

Nu e cazul Poporului român, dispus să-și facă un Palat strălucitor pe o stradă mocirloasă, râmată de porci.
S-ar putea spune, drept concluzie, că românii nu sunt un Popor pentru Proiectele Oamenii nu sunt un Popor pentru Proiectele Oamenii providențiali.