De ce-au vrut americanii să scape de Nicolae Ceaușescu

Eliminări. Un război civil deghizat, cartea tipărită de Mihai Ungehanu în 1997, la editura Romcertexim se vrea o trecere în revistă a opiniilor și confruntărilor despre ceea c,e autorul numește în chip fericit Decembriada, pentru a desemna printr-un cuvînt ceea ce noi spunem prin mai multe, adică Evenimentele din decembrie 1989.

Din punct de vedere teoretic, lucrare e mai mult decît utilă, mai ales în partea preocupată de trecerea în revistă a certurilor și eliminărilor reciproce din echipa postdecembristă. În timp ce Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sînt mai departe uniți, alți membri ai Complotului au dispărut pînă în 1997. Unii fizic, alții politic. Petre Roman, de departe figura cea mai importantă a echipei postdecembriste, după Ion Iliescu a fost scos din Grup prin Mineriada din septembrie 1991. La vremea scrierii lui Mihai Ungheanu era președintele Senatului din partea adversarilor lui Ion Iliescu. Silviu Brucan intrase în conflict cu Ion Iliescu. În conflict intrase și Nicolae Militaru. Ce să mai spunem de Dumitru Mazilu, eliminat după tentativa de puci din 12 ianuarie 1990!

Chiar dacă se vrea trecerea în revistă a teoriilor despre Revoluție, cartea lui Mihai Ungheanu pune la lucru și înțelegerea proprie a Decembriadei. Autorul se înscrie astfel în rîndurile celor care văd în Evenimente efectele unei Conspirații menite a destrăma statul român. Se dau multe exemple despre implicarea Budapestei în Complot. Curios, dacă nu chiar nedumeritor, e faptul că Belgradul e scos din discuție. Ori toate datele arată că la Timișoara Iugoslavia a fost în prima linie a implicării secrete împotriva lui Nicolae Ceaușescu. N-am îndoieli că țările din jur n-au avut planuri de a înșfăca o bucată sau o bucățică din România zisă și Mare. Nu cred însă că noi, românii, am dejucat aceste planuri.

Explicația e simplă.
Estul și Vestul și-au dat mîna pentru a-l răsturna pe Nicolae Ceaușescu. Da, Nicolae Ceaușescu a fost supus procesului de răsturnare de imagine. De la rebelul Lagărului socialist, el a devenit, printr-un proces început în 1985, Dictatorul crunt. A fost asta rodul exclusiv al unui anticeaușism inexplicabil?
Firește că nu.

Occidentul, americanii îndeosebi, au sprijinit și sprijină regimuri antidemocratice de pe glob, dar necesare intereselor strategice anticomuniste. Asta pînă la un punct. Punctul de la care începînd sprijinirea regimului respectiv costă electoral guvernele țărilor occidentale. Din acel moment Marile Puteri democratice pun la cale lichidarea aliatului stînjenitor. Oricît de bun ar fi fost pentru americani regimul Coloneilor din Grecia, cînd Occidentul a fost zguduit de călcarea cu tancurile a studenților de la Politehnică, debarasarea de el a devenit inevitabilă.

La fel și cu Nicolae Ceaușescu.
Noi, cei care am trăit siniștrii ani ultimi ai regimului știm că atmosfera devenise irespirabilă. Cine și-ar fi putu permite să-l susțină pe un lider devenit obiect de Cult al personalității inimaginabil? Venirea lui Mihail Gorbaciov a fost sfîrșitul pentru Nicolae Ceaușescu și prin rapida comparație dintre regimul din România și cel din toate țările din Est. Deși comuniste și ele, regimurile din alte țări nu sufereau comparație cu cel din România în materie de realități tipic comuniste. Așa că scopul numărul unu al efortului conjugat al Estului și al Vestului a fost de a-l da jos pe Nicolae Ceaușescu și nu de a rupe România în bucăți.

*

O istorie coordonată de masculi. Din Istoria ilustrată a omenirii, mai precis din volumul despre anii care au urmat Revoluţiilor de la 1848, reţin lupta dusă de femeile care voiau să fie şi altceva decît pubele pentru spermatozoizii bărbaţilor, pentru recunoaşterea ca doctoriţe, ca ingineri, ca oameni de ştiinţă. De remarcat că lumea masculilor a admis mult mai uşor şi mult mai repede femeia-scriitor, femeia-artist. Mai mult ca sigur, scrisul trecea în ochii bărbaţilor drept ceva asemănător cîntatului la pian, torsului sau lucrului la gherghef. Profesii precum cele de doctor, de ziarist, de inginer sau de savant cereau ieşirea femeii din gineceul în care o încuia bărbatul – soţ, tată sau frate. Astfel de profesii însemnau expunerea femeii în spaţii publice, altfel spus, posibilitatea ca ea să fie văzută, dorită, pipăită cu priviri pofticioase de bărbaţi străini. Adulterul în imaginaţie pare a fi un pericol de care sînt convinşi azi musulmanii, cu care obligă femeile să nu arate străinilor nici măcar o bucată din pielea picioarelor.

Absenţa drepturilor pentru femei şi-a avut cauza nu atît în credinţa masculină în inferioritatea genului frumos, cît mai ales în convingerea că femeia rămîne, înainte de toate, un obiect erotic.
E însă această credinţă chiar atît de minimalizatoare a femeii cum se străduiesc să ne convingă feministele de azi?!