De ce de abia acum îl citesc pe Lenin de-adevăratelea

Strategie. Consilier al lui Bill Clinton în timpul scandalului Monica Lewinschi, Dick Morris dezvăluie în Noul principe (variantă românească apărută la editura Ziua în 2003 a cărții The New Prince, apărută în 2000) strategia care a făcut, spre uluirea tuturor, ca Bill Clinton să cîştige şi un al doilea mandat.

Pentru a dezlega acest mister, Dick Morris întreprinde mai întîi o analiză a scandalurilor de presă în general în care este implicat un politician.
Pe parcursul unui scandal de presă, electoratul se împarte în trei prin raportare la politician:
Electoratul pro, electoratul contra, aflate la extremităţi, şi electoratul indiferent, aflat la mijloc.

Toate cercetările arată că prin raportare la un politician electoratul indiferent e majoritar. Din simplul motiv că are alte preocupări – ţinînd de viaţa cotidiană decît electoratul pro sau contra, ahtiat după politică.

Un politician – spune Dick Morris – trebuie să vizeze cu precădere electoratul de la centru.
Din cel puţin două motive:

1. E cel mai numeros.
2. Poate fi cîştigat sau pierdut. Electoratul pro şi contra nu merită prea mare osteneală. Pentru electoratul pro, orice s-ar spune despre tine n-are importanţă.

Electoratul contra îţi e ostil indiferent ce ai face.
În timpul scandalului Monica Lewinski – scrie Dick Morris – Bill Clinton era tocat de dimineaţa pînă seara de toate ziarele şi televiziunile din America.
Părea că nu se mai poate face nimic.
Şi totuşi s-a putut face ceva.

Bill Clinton şi-a văzut de agenda sa ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
O agendă care viza chestiuni de mare interes public (reforma în sistemul de Sănătate, de exemplu) avînd drept ţintă electoratul de la Centru.
Şi-a obţinut un al doilea mandat în condiţiile în care mai toţi îl vedeau deja cadavru politic.

I-a înlesnit mişcarea şi campania exagerată dusă împotriva sa.
Bătea la ochi disproporţia dintre ce făcuse el şi acuzaţiile care i se aduceau.

*

Lectură. Abia acum îmi dau seama cît de puține lucruri știu despre Revoluția din Octombrie 1917. Ce spun eu ar putea surprinde pe necunoscători. Cum adică? Deși ai făcut facultatea de Filosofie, presupus Marxist-Leninistă, deși ai fost gazetar, ba chiar șef în presa comunistă, nu știi aproape nimic despre Revoluția bolșevică.

Da, nu știu aproape nimic – voi răspunde eu. Despre toate Revoluțiile din lume știu mai multe lucruri decît despre cea din Rusia. Explicația, deși simplă, ar fi înțeleasă cu greu. Mai întîi, trebuie precizat că, în partea a doua a domniei lui Ceaușescu, Lenin se studia mai puțin decît Conducătorul. Congresul XI, cel care l-a adus la Putere pe Nicolae Ceaușescu, îmi era mult mai bine cunoscut decît Revoluția bolșevică.

Mult mai important, pe care l-aș putea așeza ca primă cauză a habarnismului meu în materie de Octombrie 1917, dar mai ales de Lenin:
Tot ceea ce ține de Istoria comunismului era publicat și predat la Școală ca o sumă de cunoștințe moarte, pe care trebuia să le înghițim ca pe o pastilă amară. Paracetamolul, chiar cu apă, nu face plăcere nimănui.

Asta nu înseamnă că ne putem permite să nu-l înghițim.
Întîmplările ce pot fi reunite sub umbrela Revoluției bolșevice sînt fierbinți ca orice fapte avînd ca autor Istoria, cel mai mare prozator din toate timpurile. Ce poate fi mai puternic epic, ba chiar dramatic, decît drumul lui Lenin cu trenul de la Zurich la Petrograd, pîndit de atîtea primejdii, drum de îngrijorări, deoarece Lenin plonjează în necunoscut?

Noi însă, n-am studiat în comunism Revoluția din octombrie 1917 ca un moment al Istoriei – marele prozator. Am studiat-o ca pe o pagină din Biblie, o pagină pe care trebuia s-o știm pe de rost, și, asemenea celor de la seminarele bisericești, fără să întrebăm asupra rosturilor atît ale întîmplărilor, cît și ale personajelor. Ce interes aveam să cunoaștem haosul de după Revoluția din februarie 1917, cînd s-a prăbușit un regim de secole, cîtă vreme Revoluția era cea de-a doua – din octombrie 1917 nu era altceva decît concretizarea unui scenariu dinainte scris și numit Legitatea drumului de la capitalism la socialism? Pentru că asta a distrus interesul nostru față de Revoluție, dar și față de întreaga Istorie a comunismului. Ea, Istoria comunismului, nu era un șir de întîmplări dramatice, în care se confruntă oamenii (ce-ar fi fost Revoluția bolșevică dacă Kerenski nu l-ar fi suspectat pe Kornilov de dictatură militară, de a vrea să-i ia locul?), ci o succesiune de scene scrise deja, și în care oamenii, ca niște actori de cămin cultural, nu putea face mare lucru?
Astfel că de-abia acum încep să citesc de-adevăratelea despre Revoluție și despre Lenin.