Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
De ce e bun ziaristul ca spion
1. În 1886, Ion C. Brătianu, primul ministru al României, face obiectul unei profunde ostilităţi în cancelariile europene. Prinţul Carol I primeşte numeroase semnale potrivit cărora demisia primului ministru ar îmbunătăţi radical imaginea Principatelor în Europa. Reacţia lui Brătianu e cum nu se poate mai semnificativă pentru un veritabil bărbat de stat: „Brătianu a declarat că e gata să-şi dea demisia spre a nu-şi compromite Prinţul în faţa Europei; acesta însă nu vrea să primească demisia. Jertfa cerută i se pare prea mare. După convingerea sa intimă, Brătianu e unul din cei mai capabili bărbaţi de stat ai României (…)”. Cel puţin aşa aflăm din Memoriile Regelui Carol I al României.
2. Unul dintre cei mai mari spioni ai lumii, Wilhelm Stieber (3 ai 1818- 29 ianuarie 1882), fondatorul Serviciului Secret al Prusiei, îl informa pe Bismarck, într-un raport, despre necesitatea unei reţele de informatori:
„Pentru a pune pe picioare această organizaţie, de o concepţie absolut nouă, aş vrea să folosesc puterea, la fel de nouă şi în continuă creştere, a presei. Cu jurnaliştii săi mereu în căutare de informaţii, ea ne-ar permite să procurăm ecourile de care avem nevoie. Dreptul de a întreba fiind unanim recunoscut jurnaliştilor, aceştia ar putea deveni colaboratori nesuspectaţi ai unui serviciu secret; cu atât mai mult cu cât ei au facultatea de a relata evenimentele într-o manieră comprehensibilă şi de a şti să distingă faptele de simple zvonuri. Cele mai bine protejate secrete economice şi militare nu pot descuraja pe jurnalişti. Ei cunosc atât de intim pe politicienii şi militarii de rang înalt că aceştia nu se jenează să pălăvrăgească despre toate în prezenţa lor”.
Dezvăluirea o găsim în memoriile lui Stieber, Spion des Kanzlers , traduse în franceză sub titlul Espion de Bismarck. E pentru prima dată în istoria celor două profesii – jurnalismul şi spionajul – când se recunoaşte disponibilitatea serviciilor secrete de a-i folosi pe gazetari. Evident, Stieber se referă doar la una dintre materiile serviciilor secrete: colectarea de informaţii. Prin multe trăsături, jurnalistul se aseamănă cu spionul. Şi unul şi altul au drept ţel culegerea de informaţii. Şi unul şi altul apelează, pentru atingerea obiectivului, la metode mai puţin ortodoxe. Dacă jurnaliştii n-ajung la lichidare, asta nu înseamnă că ei nu se dedau la mijloace tipice spionajului: infiltrări, deghizări, protecţia martorilor, colectarea și analizarea informaţiilor. Plecând de la aceste note comune, Serviciile Secrete i-au folosit pe Jurnalişti ca agenţi culegători de informaţii. Cartea de gazetar a fost pentru aceştia legitimaţia de acces în zone mai greu accesibile altor profesii, disponibile la utilizarea spionajului sub acoperire. Profesia: spion.
3. În Călău şi diplomat – Vîşinski – pumnul lui Stalin în România, Adrian Gricopol ne dezvăluie o boală a lui Vîșinski: „citatomania”. Fostul procuror al URSS şi fostul procurator al României era extrem de sârguincios ca autor. A scris şi iscălit multe cărţi. Avea însă mania de a le umple cu citate. Şi cum acestea proveneau din bolşevicii vechii gărzi – Troţki, Buharin, Zinoviev, Kamenev – pe măsura căderii fiecăruia în dizgraţie, cărţile lui Vîşinski erau interzise. Asta, în timp ce el trecea drept unul dintre cele mai puternice personaje ale terorii staliniste. Citatomania e o boală nesuferită la un autor. Împotriva ei nu s-a descoperit leacul. Până la Stalin, care a introdus practica de a interzice volumele care conţineau citate din suspectaţi. Astfel, cititorii au fost scutiţi de poliloghiile lui Vîşinski. Excelentă dovadă că şi dictatura stalinistă a fost bună la ceva!
Comentarii
7 comentarii pentru articolul „De ce e bun ziaristul ca spion”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Dacă a fost marți, s-au luptat cu trei ceasuri rele tot marțafoii din Belgia!
Invitații cristoiublog
Ziaristu’ nu-i bun de shpion…actorii DA. De la Tom Cruise si pina si Kevin Costner, Sharon Stone, Andy Garcia si citi mai vin prin Romania sa faca filme cica…Doar v-au spus-o verde in fata prin „Argo”, nu invata nimeni, nimic din filme????Jurnalistii-s sub microscop, actorii mai putin, iar aia din echipa actorilor si mai putin…Aia e.
Uite pina si la „Wonder woman”, frumoasa, destepata, stie franceza si jidaneasca pe linga engleza,cine stie ce altceva mai invata,are si pregatire militara,apoi „Regina Amidala” vorbeste 5 limbi si umbla si aia handra-landra prin lume, te intrebi de ce, unde mai pui ca astea doua sint si licentiate in drept….”scuze” pt toata munca asta se pot inventa usor, dar nicio munca de felul asta nu e intimplatoare…apoi ce metoda mai buna de-a plati”shpionii” niste milioane, ca doar n-o sa riste pe o mie de euro pe luna,nu?Face un film si si-a asigurat viitorul si popularitatea…poate umbla unde vrea, cind vrea s.a.m.d., primeste invitatii peste tot, apoi ii cheama la balu’ anual de la casa varuita in alb si beau shampanie impreuna….Cred ca trebuie sa ma apuc de scris scenarii de film, imaginatia e un dar scup si rar…
N-am sa-i mentionez pe altii care vorbesc cursiv 5-7 limbi straine, inclusiv limbi nordice, da’ am uitat sa vi-l mentionez pe Ben Affleck care, intr-un elan de auto-educare s-a pus pe invatat Limba Rusa….pe care o stapineste peste asteptari, adica o vorbeste CURSIV…la fel si Kate Beckinsale, asta a studiat-o in facultate si la fel, o vorbeste cursiv…Trebuie sa fie foarte necesara limba rusa taman in „Los Angheles” unde-i plin de sud americani si cubanezi…
Cam da…si unii si altii sunt la fel de „inteligenti”. Le schimbi legitimatia si-i transformi din shpion in ziarist si viceversa, asa, la un pocnit din bocanci, de nu mai stiu nici ei cati si ce mai sunt. Or fi si exceptii, nu zic ca nu sunt.
În vremuri tolerante faţă de corupţie, ziaristul poate fi şi erou.
o tara in care serviciile secrete au pus capastru jurnalistilor e o tara care, eventulal, inca n a aflat ca de ea se va alege, in curind, ..cel mult Praful.
Adevarul…la ordin, este fix Minciuna.
Jurnalistul e, …vorbesc citind din ce scrie in definitia lui, un tip sau o tipa care se preocupa cu descoperirea tuturor faptelor sau intamplarilor cares au intamplat sau urmeaza sa se intimple, care au fost sau urmeaza sa fie acoperite cu buna stiinta sau fara stiinta.
–
atunci cind serviciile secrete au gasit in jurnalisti un punct de sprijin, ele s au dat in vileag. nu pe definitia jurnalistului isi doreau sa se muleze, ci pe…o alta definitie.
prin urmare in niciun caz definitia jurnalistului nu se suprapune, azi, peste definitia serviciilor secrete, de unde rezulta ca definitia serviciilor secrete nu are ca tinta…preocuparea pentru descoperirea tuturor faptelor sau intamplarilor care s au manifestat sau urmeaza sa se manifeste si care fost acoperite cu buna stiinta sau fara stiinta.
deci…cine mai stie cu ce s or ocupa serviciile secrete, azi…
–
…prin urmare nu mai e nicio mirare actiunile serviciilor secrete prin are scot din joc ori ziaristi, ori trusturi de presa cu totul, …pare clara, treaba, o fac pentru ca ăstia, adica ziaristii, au, prin definitie, forta sa le descopere axestora faptele:))))
–
de unde rezulta ca in mod fundamental esenta Raului se prea poate sa fie gasita fix in manifestarea celor care au in sarcina ‘lucrul cu ‘adevarul’, pentru ca…avand o asa grozavie pe mana…se prea poate ca unele servicii sa fi cazut in pacat!:))))), din ‘lucrul cu ‘adevarul’ tinzand sa treaca in ‘lucrul cu..Minciuna’, facand de rusine meseria de ziarist, cu definitia ei cu tot.
–
de unde rezulta ca Sanatatea unui sistem sta in ziaristii…care se misca in afara serviciilor de securitate si care nu si fac de rusine definitia.