De ce e la noi plecarea dintr-o funcție mai rea decît moartea?

Momente și evenimente comentate de mine. În prefața cărții lui Gabriel Oprea, recent publicate sub titlul Am refuzat să-mi trădez țara! trec în revistă comentariile dedicate de mine în 2015 și 2016, marelui Eveniment postdecembrist numit Căderea lui Gabriel Oprea. Unul dintre ele, intitulat Din ciclul „Asta, da, Cădere!” Azi: Gabriel Oprea a fost tipărit în Evenimentul zilei din 22 martie 2016. Îl redau și pentru că ne reamintește de zilele Sinistrei Terori a Binomului SRI-DNA.

Vă mai amintiți vara lui 2015?
Vă mai amintiți cine și ce era Gabriel Oprea?
Dar acum știți ce e?
Un deplin anonim!
Asta, da, Cădere!

Am scris și publicat un amplu eseu consacrat unor Căderi spectaculoase din trecutul românesc – Alexandru Ioan Cuza, Carol al II-lea, Mareșalul Ion Antonescu, Nicu Ceaușescu.
E drept, sub același semn, m-am apelat și asupra revenirilor spectaculoase, cînd Istoria își confirmă statutul de telenovelă.

Generalul Konstantin Rokossovski a fost arestat la 17 august 1937, sub acuzația de spionaj și sabotaj, torturat pentru a-și mărturisi vina (i-au scos unghiile, i-au zdrobit degetele de la picioare cu un ciocan, i-au fisurat trei coaste și i-au dat jos nouă dinți, au simulat cu el două execuții capitale), și trimis în lagăr. Pe 22 martie 1940 a fost eliberat și promovat la gradul de general-maior. După dezastrul din Finlanda, Stalin și-a dat seama că are nevoie de conducători de oști profesioniști, și nu de clănțănitori propagandistici, și a cerut să fie eliberat și reabilitat Rokossovski. Vasili Grossman, în romanul său celebru „Viață și Destin”, scrie că Rokossovski, aflat în lagăr, își spăla obielele cînd a venit cineva să-l ducă la comandantul lagărului. Rokossovski s-a supărat rău că tîmpiții ăia nici să-și spele obielele nu-l lasă și l-a urmat furios pe gardian. De la comandantul lagărului a ajuns direct la Stalin, care i-a dat înapoi și gradul și comanda unei mari unități.

Teoretic, plecarea unui om dintr-o funcție, indiferent de cît de înaltă ar fi aceasta, n-ar trebui să producă drame și cu atît mai puțin tragedii. În definitiv, cu excepția ghilotinărilor și plutoanelor de execuție, el rămîne tot cel dinainte.

De ce e la noi plecarea din funcție o Cădere?
Pentru că la noi numirea într-o funcție determină o schimbare de proporții în atitudinea celor din jur față de persoana pricopsită cu un fotoliu mai dihai sub fund.

Nici n-a apucat să-și rostuiască fundul în fotoliul funcției, că și se pornesc lăutele mediatice. Pînă mai ieri anonime, insult parvine peste noapte la postura de starletă. I se descoperă nevasta, o femeie normală pe cale de a deveni, prin tîmîiere, dacă nu Elena Ceaușescu, atunci măcar Regina Angliei. Auzise cineva pînă la suirea lui Klaus Iohannis în jilțul prezidențial de profesoara de engleză Carmen Iohannis? Firește că nu. Distinsa era doar nevasta primarului de Sibiu. Ducea, în orășelul de provincie viața unei femei pe cale de a încheia contractul cu oglinda. Peste noapte, primarul orășelului de provincie a ajuns președinte sau, mă rog! l-au plantat Ăia într-un fotoliu de președinte, zicîndu-i să deschidă gura cît mai rar, ca să nu se vadă că e Rață mecanică. Peste noapte, Carmen Iohannis a devenit mai ceva ca Lady Diana înainte de a-l cunoaște trupește pe arab.

Dacă „Doamne ferește!” Klaus Iohannis va demisiona sau va fi demisionat înainte de încheierea mandatului, Carmen Iohannis se va întoarce acolo unde îi e locul:
În anonimat.

Nu înainte, însă, de a trece prin flăcările Iadului mediatic.
Vor descoperi cu toții, dar mai ales lăutarii de pînă mai ieri, c-a fost mai ceva ca Elena Ceaușescu pentru dezastrul soțului.
De ce numirile și demisiile dintr-o funcție sînt la noi schimbări cruciale de destin? – iată o temă de meditație care reclamă spațiul unei cărți și nu al unui editorial, precum acesta.

Anticipînd o intrare a mea în discuție, încerc să explic asta printr-una din marile slăbiciuni ale românilor, născute din condiția de Popor slugă la alte Popoare:
Considerarea unei funcții ca un cadou ceresc, ca o binecuvîntare de destin și nu ca îndeplinirea unor îndatoriri pur și simplu. Altfel spus, la noi Înaltul funcționar nu e dependent de Popor, ci invers, Poporul e dependent de Înaltul Funcționar.

Indiferent de explicații, nota de cruntă tragedie luată de Căderea dintr-o funcție dă naștere multora dintre nenorocirile funcțiilor publice, între care păstrarea ei cu orice preț e doar una dintre ele. Știind că după Cădere îl așteaptă căderea și din funcția de personalitate, ba chiar și de om, uneori, demnitarul, politicianul se dedă la toate compromisurile posibile pentru a rămîne în funcție.

Divorțul de instituția numită „demisia de onoare” aici își are izvorul.
Cum să pleci din funcția de șef de partid chiar dacă ai pierdut alegerile cîtă vreme știi că, o dată devenit simplu membru, nici dracu nu-și mai amintește de tine și prin urmare, nici de demnitatea manifestată cînd ai demisionat?

România cunoaște, și nu de azi, de ieri, ci din depărtări de secole, ceea ce aș numi Tragedia Căderii.
În cazul lui Gabriel Oprea ea capătă aspecte epopeice.

Mai întîi prin simpla raportare la două momente din viața lui Gabriel Oprea: Cel de anul trecut, din perioada 24 iunie-24 iulie 2015, cînd a fost premier interimar și cea de acum, cînd a pierdut și șefia partidului pe care el l-a creat, în timp ce Binomul SRI-DNA îl îngroapă în dosarele aflate de mult timp în sertare, în așteptarea ieșitului în lume la momentul oportun.

În comentariul meu din Evenimentul zilei din 24 iunie 2015, țineam să atrag atenția asupra unor amănunte ciudate ale acestui moment. Din punct de vedere constituțional, desemnarea lui Gabriel Oprea drept interimar era un eveniment de rutină, de neobservat în alte condiții. Desemnarea prin Decret, plecarea lui Victor Ponta la Istanbul, dar mai ales prestația lui Gabriel Oprea din această perioadă trimiteau la ceva diferit de un simplu interimat. Părea că e vorba de un premier plin.

Ulterior, cînd a eșuat Operațiunea de înlocuire fără cutremur a lui Victor Ponta cu Gabriel Oprea, cei doi au susținut că Gabriel Oprea se consulta zilnic cu premierul aflat pe patul de spital.

Nu știu dacă Gabriel Oprea a procedat astfel. Știu însă că în imaginea publică, întreținută abil de Divizia de Presă a Binomului SRI-DNA, Gabriel Oprea se afla în punctul de apogeu al destinului său. Era ca un premier plin, trona în plină lumină mediatică, era mereu comparat – și evident, favorabil, cu Victor Ponta – i se preziceau cadouri și mai mari din partea vieții.

Ce e acum Gabriel Oprea?
Un nimeni.
Dacă ar fi fost doar atît, ar fi cît de cît suportabil pentru Gabriel Oprea.

Numai că el a trecut între timp și prin vîrtelnița de împroșcat cu rahat a Presei de Ordin pe Unitate. A devenit, brusc, plagiator, analfabet, vinovat de moartea unui polițist, cheltuitor de bani publici. Dacă ar fi să credem Scrisoarea de demisie din fruntea UNPR, a devenit o povară pentru propriul partid. Cine știe că UNPR e creația lui Gabriel Oprea sau mai precis, ca e chiar Gabriel Oprea în persoană, s-ar strica de rîs la gîndul că însuși Gabriel Oprea se consideră, prin imaginea sa, o povară pentru partidul care, practic, nu există în afara sa.

În postdecembrie, au mai fost căderi, unele chiar spectaculoase, cum a fost debarcarea lui Petre Roman de la șefia Guvernului, prin Mineriada din septembrie 1991. Chiar dacă unii n-au mai revenit în șefiile anterioare, totuși, după Cădere, au rămas activi în spațiul public. Nici Victor Ponta nu mai e ce-a fost. Cu toate acestea e prezent în spațiul public. Pe lîngă prestația pe rețele sociale, fostul premier are avantajul că s-a păstrat în atenția presei. De multe ori, presa, din motive de conflict aducător de rating, îi atribuie ambiții pe care nu le împărtășește, cel puțin acum. E și acesta un semn că Victor Ponta n-a murit în spațiul public. A dispărut și Crin Antonescu. Totuși, orice apariție mediatică a lui Crin Antonescu e dorită și pîndită de presă.

Să aruncăm o privire asupra situației lui Gabriel Oprea! Fostul vicepremier cu șanse de a fi premier, fostul șef de partid, dar și fostul făuritor de partid, fostul om cheie pentru toate majoritățile din Parlament, nu mai există în spațiul public. A demisionat din fruntea UNPR în mod misterios și dubios, s-a retras într-un anonimat uluitor. Între timp, campania împotriva sa continuă. Nici măcar foștii colegi nu-l mai amintesc. Nu cred să mai fi întîlnit o asemenea prăbușire în anii de după decembrie 1989.

Există o explicație?
Pe lîngă ceea ce cred a fi un exil voluntar, sau poate impus, în cazul lui Gabriel Oprea își spune cuvîntul felul în care a ajuns puternic la un moment dat. N-a făcut-o prin strădanie proprie, prin confruntare cu electoratul, ci printr-un pact cu Sistemul. Sistemul a avut nevoie de un personaj precum Gabriel Oprea. La rîndu-i, Gabriel Oprea a îndeplinit tot ce i-a zis Sistemul să facă. E suficient să amintim rolul jucat de Gabriel Oprea în concretizarea proiectelor de putere ale lui Klaus Iohannis. Deși în alianță cu PSD, UNPR de sub conducerea lui Gabriel Oprea a faultat PSD contribuind prin vot la cîștigarea SRI și SIE de oameni ai lui Klaus Iohannis, la trecerea prin Parlament a Strategiei de Securitate. A contribuit chiar și la sporirea lefii lui Klaus Iohannis. Ca vicepremier cu speranțe de a fi premier ar fi contribuit și la declararea Consoartei drept Fecioară a Nației, dacă i s-ar fi cerut.
La un moment dat, Gabriel Oprea a uitat al cui produs era. Și a început să supere Sistemul. Ca și Sebastian Ghiță, un alt produs al Sistemului, Gabriel Oprea, a refuzat să-l trădeze pe Victor Ponta.

La ultima Moțiune de cenzură, depuă de Partidul Meu după ce-a fost asigurat că Gabriel Oprea va trece de partea noastră, i s-a cerut șefului UNPR să-l lase pe Victor Ponta. Gabriel Oprea a refuzat. Atît din motive personale (se făcea de rîs ca fără minimă demnitate), cît și din motive politice (UNPR n-avea ce căuta alături de PNL). De îndată au început neplăcerile. Binomul SRI-DNA, sinistra Poliție Politică Prezidențială, l-a înhățat pe motive cusute cu ață albă. Divizia de Presă a SRI s-a năpustit asupra lui.

Gabriel Oprea a fost asasinat politic după principiul „Eu te-am făcut, eu te omor!”
Va mai reveni Gabriel Oprea?
Greu de răspuns.
Dacă va reveni, trebuie s-o facă însă pe cont propriu.