De ce nu aș vota niciodată, niciodată cu Donald Trump (III)

Politică internațională a lui Donald Trump nu a adus nimic bun României sau Uniunii Europene, chiar dacă ea s-a înscris în linia intereselor americane (America first). Această logică naționalistă, pe care pot să o respect, e contra intereselor mele și deci mi-ar fi cam greu să o adopt. Dar, mai ales, această politică a fost gestionată haotic, la bunul plac al umorilor lui Donald Trump și lasă în urmă o lume mai nesigură decât cea în care a irumpt magnatul imobiliar. Că este vorba despre retragerea din instituțiile internaționale (UNESCO, OMS,…),  din acordurile semnate de predecesorii săi (Acordul pentru climat de la Paris, Tratatul privind nuclearul iranian…) sau comerciale, din zonele de conflict în care SUA și-au atras partenerii în ultimele decenii, politică lui Donald Trump a bulversat lumea fără rezultate importante în afară „loviturilor de presă”. Dimpotrivă, atitudinea lui a servit puterilor care amenință pacea și stabilitatea mondială.

Picture1

Una din consecințele cele mai ușor măsurabile ale trumpismului în politică internațională este creșterea de 10 ori (!) a uraniului îmbogățit în Iran. În mai 2018, cu puțin înainte că locatarul de la Casă Albă să decidă retragerea SUA din acordul încheiat în 2015 între Iran, șase țări și UE, Republica Islamică își respectă obligațiile. Stocul sau de uraniu îmbogățit nu depășea cele 202,8 kg autorizate, conform Agenției Internaționale pentru energie atomică (AIEA). Azi, considerând că retragerea SUA din acord o eliberează de angajamentele asumate, ea posedă 2105,4 kg, declarându-se in pericol după ce Donald Trump i-a aplicat politică “presiunii maxime”

Picture2

Aceeași politică a „presiunii maxime” a fost aplicată Coreei de Nord care are deja armă nucleară. În august 2017 Trump amenință Pyongyangul cu pârjolul. În lipsa unor cât de mici rezultate, un an mai târziu făcea un viraj de 180 de grade, acceptând să își întâlnească omologul nord coreean. După alte două întâlniri și o surprinzătoare declarație de dragoste, procesul se împotmolește din nou și Coreea de Nord își reia testele de rachetele balistice. Această politică haotică nu a reușit să reducă amenințările la securitatea SUA sau instabilitatea lumii.

Retragerea trupelor americane din zonele de conflict se înscrie, oarecum, în linia politicii anterioare promovate de Barack Obama și dă satisfacție bazei sale electorale, dar lasă în urmă un haos pe care nu îl putem nega. La fel cum nu putem nega că aliații au urmat Statele Unite în Afganistan și Irak la cererea acestora și că acum vor trebui să gestioneze singuri amenințările de la porțile Europei. Adaug aici la activul lui Donald Trump abandonarea parțială, în 2018, a milițiilor dominant kurde care au servit Statelor Unite de infanterie supletiva și le-au permis să îngenuncheze în 2017 cea mai mare parte a califatului teritorial creat de Statul Islamic între Siria și Irak.

Picture3

În ceea ce privește NATO, revendicarea unui „Burden-sharing” (partajarea cheltuielilor) între Washington și aliații săi este ambivalentă pentru că alianțele încheiate în 1945 au fost în mod deliberat concepute într-o manieră dezechilibrată de către Statele Unite. Rolul sau de principal contribuitor dădea SUA un ascendent asupra aliaților săi, mai ales în cadrul NATO. În cazul în care America ar decide să își limiteze participarea în cadrul Alianței Nord Atlantice, UE se va vedea obligată să avanseze în proiectul apărării proprii (Miră Papp Hooper, cercetattor la Council of Foreign Relations). Or, Trump a pus de mai multe ori la îndoială utilitatea NATO pentru Statele Unite. Într-o conferință de presă, întrebat dacă este de acord să trimită fii Americii să moară pe pământ străin în virtutea regulilor care domină alianța Nord-Atlantică, Donald Trump n-a ezitat să spună „nu”.

Retragerea Statelor Unite din diferitele instanțe internaționale se face în profitul noii politici promovate de Trump, aceea a “deal-urilor” directe, într-un raport de forță asumat. Or, asta atrage după sine o preferință acordată capitolului militar : cheltuielile pentru apărare au crescut în cei patru ani de mandat cu 20% în timp ce diplomația a fost practic devitalizată. Numeroase posturi în Departamentul de stat au rămas, din 2017, neocupate.

În stilul sau deja bine cunoscut, Trump s-a purtat întotdeauna execrabil cu aliații, a căror utilitate pare să n-o fi înțeles niciodată, de unde și atacurile sale continue împotriva UE, Japoniei sau Coreei de Sud. În ceea ce privește războiul pe care vrea să îl ducă singur împotriva Chinei, n-a obținut niciodată ceva concret. Iar lovitură de grație a venit zilele trecute, când China a semnat un tratat de liber schimb cu țările din zona Pacificului occidental, între care țările ASEAN, Japonia, dar și Nouă Zeelandă și Australia. Un tratat care înglobează 30% din populația lumii și 30% din PIB ul mondial…Și asta în timp ce Trump se războiește cu UE – vezi taxele vamale pe importul de oțel și aluminiu sau produse alimentare – și renegociază acordul de liber schimb în America de Nord, cu Canada și Mexicul! Experți americani care l-au susținut pe Donald Trump în 2017 și care au chiar făcut parte o vreme din administrația să apreciază că această metodă a cavalerului singuratic  riscă să devină nefastă deoarece, în ciuda puterii sale incontestabile, SUA nu pot înfruntă singure amenințările din lumea actuală.

Picture5

Pe mine personal, eventualele dificultăți economice ale SUA m-ar îngrijora mai puțin dacă ele nu ar avea efect asupra dezechilibrelor mondiale în general și asupra economiilor europene în particular. Exemple directe sunt „tunurile” date în România, căreia i-a vândut armament de care nu are nevoie și a obligat-o să își bulverseze angajamentele comerciale. Nu mai vorbesc despre autostrada fantomă spre Gdansk, afacere pe care Ion Cristoiu v-a explicat-o pe larg.

Urmele lăsate de Donald Trump în politică internațională vor fi greu de șters, mai ales că în anumite domenii Congresul în urmează, că și baza să electorală. Îngrijorător este însă faptul că refuzul de a-și recunoaște înfrângerea la scrutinul recent este însoțit de o nouă ofensivă externă. Amenințări de lovituri împotriva Iranului, noi măsuri împotriva Chinei, intensificarea forajelor în zona Arctica, un dosar extrem de sensibil, sau retragerea trupelor din Afganistan și Irak, amenință un echilibru deja precar pe scară mondială. Bătălia să pe terenul juridic pentru a se menține la Casă Albă nu pare să dea rezultatele scontate și ceea ce vedem în acest moment este o schimbare de metode, Trump devenind periculos de activ în plan internațional.

Încolțit, Trump joacă din nou rolul șefului războinic. New York Times din 16 noiembrie dezvăluie că președintele American și-a sondat consilierii în perspectiva unor lovituri aeriene asupra unor situri nucleare Iraniene. Consilierii i-au temperat avînturile belicoase,  însă amenințările n-au întârziat să genereze o reacție la Teheran. Purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabii, declara că „deși amenințarea unor lovituri din partea Statelor Unite este foarte improbabilă, în orice situație răspunsul nostru imediat este acela că orice acțiune împotriva poporului iranian va avea un răspuns devastator”. Asta spun și eu : e foarte improbabil să se ajungă aici, dar dacă se ajunge, scutul anti-rachetă se află în România, iar America e foarte departe…

Picture6

Scandalul ecologic privind forajul în Arctică nu este mai puțin exploziv. Trump vrea să regleze în următoarele zile dosarul privind vinderea concesiunilor de foraje petroliere și de gaze pe zona de coasta de 6500 de km pătrați, deschizând calea unui dezastru ecologic fără precedent pentru speciile animale care trăiesc aici, în special ursul polar deja amenințat cu dispariția. Dacă vânzările vor fi făcute, îi va fi imposibil viitorului președinte să revină asupra acestora.

„Totul indică faptul că veritabilă strategie a lui Donald Trump nu este aceea de a se retranșă la Casă Albă – ceea ce nu poate face pentru că va fi oricum scos afară pe 20 ianuarie) – ci de a menține dinamică ce i-a permis să își întărească baza electorală și să evite că înfrângerea să se transforme într-un război al clanurilor. Adevărul este că, deși a pierdut Casă Albă, Partidul Republican păstrează o parte foarte importantă a puterii în stat și o mare capacitate de a influență politică internă și externă a imperialismului american . Dispune de o majoritate solidă de 6 contra 3 la Curtea Supremă și își conservă controlul în Senat, un util indispensabil pentru a pune bețe în roatele administrației Biden. În plus, a avansat în Camera Reprezentanților. Trump a arătat că are suficientă voință politică pentru a-și conservă un loc important în sânul regimului, timpul ne va spune sub ce formă «trumpismul» va fi reinventat.” ( Claudia Cinatti, „Criză politică din Statele Unite, de ce Trump se agață de putere”.)

https://www.lenouveleconomiste.fr