„Alo! Dobryy vecher, frau Merkel. Aici Vladimir, da da din Rusia, daaa băieții ăia care v-au înfipt steagul în inima Berlinului. Ce voiam eu să vă întreb… Cum mai stați cu gazul? Doamna cancelar, eu știu că lucrurile importante le discutăm împreună, nu prin intermediari. Cum nu înțelegeți, păi aveți un motan la București care tot miaună spre Est. Da, exact, despre guvernatorul României vorbesc, compatriotul dumneavoastră. Vorbiți cu el? Vă rog frumos, că așa mi se face milă, probabil nu mai are pește și stă și în ploaie. Și mai este un domn acolo, daa, Tezaur sau cum îl cheamă, nu Aurescu parcă, care la fel vorbește mult … Bine, bine dacă îmi promiteți că se rezolvă este bine. Salutări fierbinți, Gute Nacht, Angela!”
Doamnelor și domnilor, să nu râdeți vă rog, pentru că sunt momentele în care diplomația românească a murit. Am prezentat o variantă pamfletară a unei posibile discuții la nivelul marilor puteri europene. Cum România face parte din categoria coloniilor imperiului UE trebuie, pentru că așa este trecut în fișa postului, ca, din când în când, să facă ce spune stăpânul în planul diplomației europene. A fost odată ca niciodată o țară frumoasă condusă de oameni destoinici în care instituțiile statului, cum ar fi Ministerul de Externe era ocupat de oameni foarte bine pregătiți, recunoscuți pe plan mondial. Timpul în care Romania era ocrotită, în timpul lui Carol I, datorită relațiilor de rudenie cu marile monarhii ale Europei, s-a terminat. Din păcate, acum în fruntea statului avem un profesor de fizică și atunci o aveam pe nepoata Reginei Victoria a Imperiului Britanic. Doamne, ce diferență enormă și în ce hal am putut să cădem în mai puțin de 100 de ani. Regina Maria întreprinde celebra vizită la Paris în timpul Conferințelor de pace după primul război mondial și este primită ca o mare personalitate europeană. Fratele tatălui ei devenise, în 1910, regele Regatului Unit. În camera de hotel, după spusele Reginei inimilor noastre, au năvălit zeci de ziariști să poată smulge câteva declarații. Mă gândeam când se duce guvernatorul României în Vest tot așa este primit? Dar cum nu mi-am dat seama! Între timp România și-a pierdut independența câștigată în 1877.
Mă gândesc apoi la uriașul Titulescu, care în pragul celui de-al Doilea Război Mondial se întâlnea cu Litvinov, șeful diplomației sovietice. Mai mult decât atât, Titulescu cere și insistă ca întâlnirea să fie la Motreux și nu la Geneva, unde dorea Litvinov. Sigur, aceasta are loc, în mai 1937, la Talloires. Litvinov scria ambasadorului URSS la Bucuresti, Ostrovski (trimis în gulag de Stalin pentru că ar fi contribuit la destituirea lui Titulescu din funcția de ministru de externe), după întâlnire: „Am luat micul dejun şi am vorbit cu Titulescu între patru ochi. El avea pe masă o servietă burduşită cu hârtii, pe care mi le-a arătat. Titulescu a vorbit cu mine pornind de la ipoteza reîntoarcerii lui la putere. El spunea că nu va mai fi niciodată ministru pe lângă actualul Rege. Când, însă, l-am întrebat cum speră, atunci, să revină la putere, cu actualul Rege, el a răspuns confuz că dacă, chipurile, Regele va accepta programul său, atunci el îl va sluji, fireşte. Când l-am întrebat despre întâlnirea lui cu Maniu şi am amintit despre colaborarea acestuia din urmă cu Garda de Fier, Titulescu a răspuns că este gata să lucreze cu oricine este împotriva Regelui. Dându-şi seama şi înțelegând că ar însemna să înceapă să lucreze cu fasciștii, a făcut precizarea că pe el îl interesează numai politica externă, nu cea internă. Din discuția ulterioară a rezultat că el a încheiat cu Maniu o înţelegere de declanşare a unei campanii împotriva Regelui. Titulescu are, chipurile, destule dovezi care atestă faptul că Regele «jefuieşte» ţara”.
Și când te gândești că această întâlnire a avut loc când Titulescu nu mai era ministru de externe. Ce înseamnă să fii o personalitate cu trecere la Paris și Londra chiar și după ieșirea din funcție! Sigur nu intrăm în amănunte că acolo a fost o întâlnire pentru negocierea unui pact. Titulescu era anticarlist, dar nu antiregalist și dorea ca URSS să recunoască Basarabia ca pământ românesc. Politicienii din țară l-au criticat pentru această întrevedere, dar totuși ne gândim așa cât de important este să treci prin istoria asta universală având la conducere elite mondiale.
În cartea „Opera Politico-Diplomatică”, partea 1, a Fundației Europene Titulescu, apărută în 2007, vedem cum presa vremii relata despre întâlnirea celor doi. Petit journal: „Ştirea întrevederii dintre dnii Titulescu şi Litvinov a sosit aci în timpul nopţii. Ea a produs o vie senzaţie printre delegaţii Micii Înţelegeri. Se ştie că d. Titulescu continuă să exercite o mare influenţă asupra oamenilor de stat ai Micii Înţelegeri şi ai Înţelegerii Balcanice. Întrevederea de azi are deci o înaltă semnificaţie politică”. „L’Humanité“ explica largul interes pentru convorbirile celor doi diplomaţi, de la Talloires, afirmând: „Dl Titulescu a păstrat o mare influenţă în România şi Mica Înţelegere şi concepţiile sale de pace se identifică cu politica de pace pe care o urmăreşte U.R.S.S.”
Și ziare ca Stampa sau Corriere della sera au relatat despre această întâlnire. Au vorbit despre nemulțumirile unor oameni politici români care credeau că Titulescu este susținut de URSS să devină ministru de externe al României. Printre contestatari au fost și Iorga, Gafencu, dar și alte personalități din țară. Știm ce s-a întâmplat în istorie apoi și cum am pierdut Basarabia. Aici însă eu nu discut problema istorică în sine a acestei întrevederi diplomatice. Nici nu face subiectul acestui articol. Am amintit câteva detalii doar să se înțeleagă contextul întâlnirii de atunci.
Ce trebuie să discutăm, cu adevărat, este nivelul diplomației românești în acești ani. Am ales un singur exemplu din istoria acestei țări ca să vedeți nivelul la care eram și unde ne regăsim astăzi. Un fost ministru de externe se întâlnește cu ministrul de externe al unei forțe colosale ca URSS unde alege diplomatul roman, iar presa occidentală vorbește despre această importantă întâlnire pe larg. În rest, detaliile și teoriile conspirative din spatele întâlnirii celor doi nu le discutăm astăzi. Să facem un exercițiu de imaginație. Actualul ministru de externe al României se întâlnește cu ministrul de externe al Turciei să discute despre conflictul din Mediterană cu Grecia? Sau după ce bea un coniac și fumează un trabuc cu Orban merge la minister și stabilește o întâlnire cu Serghei Lavrov alegând el locul întâlnirii? Și jucându-ne ne închipuim că la această întâlnire vine Aurescu cu poza lui Titulescu și zice că vrea să continue munca acestuia făcând și el un pact prin care, de data aceasta, în sfârșit Moscova să recunoască că Basarabia este a României și trebuie să facem unirea. Nu e așa că vă bufnește râsul? Doamne ferește! Cred că cei doi diplomați ar închide telefonul și ar leșina apoi pe loc. Sau ar chema pe cineva să le arunce cu apă rece peste ochi să se trezească la realitate. Păi, de la întâlnirea pe picior de aproape egalitate din 1937, acum diplomatul român, în fața celor pe care i-am amintit, trebuie să scoată cârpa de lustruit pantofii. Aici am ajuns cu diplomația țării, sa lustruim pantofii șefilor din UE și de peste ocean și cam atât. De ce nu avem, în 30 de ani, o acțiune de normalizare a relațiilor cu Rusia? De ce nu se zbate nimeni în lumea diplomatică a României să aducă investitori din imperiul în care ne-am vârât de bună voie? Păi la ce sunteți voi folositori? Am intrat în imperiu doar să călătorim cu buletinul și să ne fie luată cea mai bună forță de muncă să lucreze la stăpân și în rest să fim o țară de consum în poziția ghiocelului?
Ce rușine îmi este când văd aceste imagini cu diplomații români pe post de motani care torc pe lângă Berlin și Paris, iar apoi, la comandă, sar cu ghearele pe oricine, fără a se întreba dacă prin gestul lor deranjează pe cineva sau strică ceva. Dar noi suntem întrebați dacă vrem astfel de atitudini diplomatice? Își scot ghearele și ca o pisică isterică dărâmă totul. Cine te-a mandatat pe tine să vorbești despre conflictul din Mediterană sau să te implici în cazul Belarus? Ce ai de câștigat dacă faci aceste gesturi mieroase cu limba peste fundul stăpânilor? Te apuci tu să vorbești despre democrație, îți trimiți ambasadorii la liderii opoziției de acolo. Păi ăsta este amestec în problemele interne ale unui stat, chiar dictatorial fiind. Spațiul rusesc îmi provoacă frică, spaimă și neliniște mie, ca român. Sigur că vrem în democrație, că ar trebui să stăm lipiți de America ca marca de scrisoare, mai mult decât de UE, chiar dacă peste ocean acum ei se pregătesc de socialism radical. Democrația rămâne valoarea fundamentală a omenirii. Mai bine flămând și fără loc de muncă, dar liber, decât într-un sistem totalitar unde nu poți să scrii o poezie. Detest aceste sisteme dar așa au ales ei să trăiască. Lasă marile puteri să critice aceste derapaje, să facă războaie dar nu tu pe post de motănel care vrei să zgârii un urs.
Am dat acest exemplu din istorie care arată relațiile cu aceiași mare putere în timpuri diferite. După această pisiceală a motanului român în fața Europei, ce ai câștigat decât o ură și mai mare? Trebuia un ONG, asociația femeilor independente, clubul bibliotecarilor din Dorohoi și tinerele studente de la ASE să iasă și să transmită astfel de comunicate firești, dar nu diplomația română. Ca român, te simți rușinat, stânjenit, folosit ca o târfă când vezi asemenea nivel al diplomației dâmbovițene. După asta credeți că o sa se facă o fabrică de automobile la Câmpulung, de sticlă la Buzău și un combinat de porci la Alexandria să salveze acele zone? Dacă ar fi fost acesta rezultatul, mâine mă dezbrac în piață și țip pentru susținerea democrației în Belarus. Nu este nimic mai umilitor decât să vezi că țării tale i s-a confiscat demnitatea prin acțiunile de slugărnicie ale guvernatorului României și ale ministrului de externe. Ca și în alte domenii, românii au devenit și în diplomație, iobagii imperiului UE.