De ce nu s-a făcut această testare masivă și în martie?

În plină pandemie îmi fac bagajele cu oarecare strângere de inimă să plec în concediu. Încerc să mă detașez de toate știrile negative. Avem cazuri multe de îmbolnăviri, dar mă gândesc că totuși aceștia nu merg așa pe stradă, ci că sunt împrăștiați în toată țara. Pregătirile și așteptările când pleci in vacanță îți oferă niște emoții pozitive. Luni, 13 iulie, mă trezesc și văd că afară plouă. Este frig și mă gândesc că mi-am ratat vacanța. Ajung la Gara de Nord și mă urc într-un tren privat. Toată lumea poartă mască. Dacă îți este sete te întorci spre geam, ridici masca cât să intre sticla și te hidratezi. Cel mic, însă mai trebuie să și mănânce. Asta e și ne asumăm riscul de a da masca jos în timp ce mănâncă o banană și câțiva covrigei, apoi răsuflăm ușurați când îl vedem din nou cu mască. Trenul se mișca repede spre Dunăre și vremea se schimbă. Soarele apare pe cer exact când trecem de Cernavodă. Este un peisaj superb. Soarele își gâdilă obrajii înfierbântați dimineața cu apă proaspătă, dulce din Dunăre. Nu te poți uita atent pentru că scena te orbește. Este prea intimă pentru noi pământenii. Apoi câteva vii se văd pe colinele de la Medgidia. Din păcate trecem prin gări care aduc aminte de o țară abandonată sau ieșită din război. Foste ferme de animale din care au rămas câteva ziduri, completează peisajul. Câteva barje ruginite merg foarte încet pe canalul făcut de comuniști. Câțiva pescari ici-colo îmbrăcați în zdrențe și nebărbieriți au puterea să zâmbească călătorilor din tren, din spatele unor dinți negrii, stricați de tutun și alcool. Pentru ei trenul este marea, speranța, necunoscutul, exact ca în „Steaua fără nume”. Cârduri de gâște și câțiva măgăruși se odihnesc lângă o baltă murdară, plină de stuf pe margine, semn că natura a cucerit civilizația.

Îmi aduc aminte că în urma unui abandon al unui proiect în București, natura a făcut o deltă unică, cred în lume, pentru un oraș. Ajung în Constanța și mă simt fericit. E cald și bate un vânticel bun și răcoros dinspre mare. Mă simt ca un copil care mergea înainte în taberele școlare despre care am citit și în care nu am fost niciodată. Am ales cazarea la un proprietar din Mamaia într-o garsonieră complet utilată ca să respect distanțarea socială. Hotelul a devenit o sperietoare, așa că mă pregăteam să trăiesc o săptămână exact ca acasă. Condițiile sunt minunate, având la parter un supermarket, iar vis-a-vis este plaja și marea. Am ales vacanța în timpul săptămânii, așa că este mai mult decât respirabil. Am ales ca să fiu în acord cu recomandările Comitetului Național și să nu stau la șezlong. Mi-am adus de acasă două saltele și o umbrela, pe care le-am cărat în fiecare dimineață și seară în toată această vacanță. Ca să ajung la locul de odihnă pe care l-am ales, trebuia să trec pe lângă câteva hoteluri făcute în vechiul regim și apoi să merg pe malul lacului Siutghiol. Este aproape revoltător ce se întâmplă. Hoteluri cum este Unirea sau Histria sunt lăsate în voia sorții. Nu seamănă nici cu acele cămine de muncitori care munceau la Canal. Ca să ajungi să cumperi niște suveniruri pentru rude și prieteni, treci printr-o alee situată între hotelul Unirea, prin geamurile căruia se zăresc niște schele și urme de var în stânga și în dreapta fosta reședință de vară a Reginei Maria. Am fost tentat să pătrund prin gardul spart și să filmez sau să fotografiez această ticăloșie fără margini a autorităților române. Noroc cu soția care mi-a spus că cineva o să îmi facă dosar dacă încalc proprietatea. Apoi băiatul meu, Darius m-a tras de mână arătându-mi câteva lucruri frumoase expuse de comercianții ardeleni. Am făcut însă câteva poze care arată dezastrul. Nici măcar comuniștii nu făceau așa ceva. Toate casele memoriale pe atunci erau transformate în mici muzee unde lucrau oameni pregătiți. Astăzi, istoria, în numele care vorbesc guvernanții este lăsată la coșul de gunoi. Pentru agrementul turiștilor există un vapor care face plimbări în larg, plin de rugină, unde ajungi mergând pe o pasarelă făcuta din bârne de lemn nesigure. Printre ele se vede marea. Nu există un al doilea podeț de siguranță sau o plasă. Micile ambarcațiuni, care pentru zece lei te plimbă să poți admira cormoranii, sunt dotate cu bureți care pe tot parcursul călătoriei sunt folosiți de un tânăr să scoată apa din barcă prin găurile căreia intră apa. Încerc cu greu să nu fiu atent la toate aceste lucruri și stau în apă ca un hipopotam cu privirea în larg visând la un tărâm de basm.

Zilele au trecut destul de repede și am încercat să nu fiu prea ancorat la realitățile vremurilor , cu toate că nu am ratat știrile de seară. Mi-am luat chiar un laptop la mare, crezând că scriu ceva, dar nu am reușit. Ascultam pastilele maestrului Cristoiu pe plajă și cam atât.

Tot în această săptămână și cea trecută am observat că numărul celor infectați a crescut exponențial. La Constanța număram zilnic pe cei afectați de virus. Nu săreau de 15 pe zi și mă gândeam că nu or fi chiar pe plajă lângă mine. Dar oare nu și numărul testelor este mai mare și din aceasta cauză avem atâtea cazuri? De ce nu s-a făcut această testare masivă și în martie? Pentru că atunci nu erau alegeri care este musai să se organizeze online. Astfel socialiștii vor avea prin neprezentarea unei categorii de vârstă, rezultate foarte slabe. Nimeni nu a negat existența virusului și faptul că se moare. Acele imagini cu cei intubați care își scriau ultimul mesaj celor dragi sunt reale dar se și profită la maxim de pe urma pandemiei coroborat totuși cu o lipsă de bun simț a oamenilor. Păi la mare, seara la casino în Mamaia, pe promenada, restaurantele erau pline și era un furnicar de oameni fără mască. și dacă nu era acest virus și o simplă gripă, din bun simț față de tine în primul rând și apoi față de semeni, trebuie să o porți ca nimeni să nu se îmbolnăvească. Nu avem acest exercițiu al educației. Însă una este asta și una manipularea grosolană la care suntem supuși. Am observat tot în vacanță că cei care au altă părere sunt puși la zid. Dacă spuneai în 90 că nu a fost revoluție te băteau pe stradă. și uite că nu a fost decât o lovitură de stat militară pe fondul unei revolte organizate dar și justificate a populației.

Citesc un articol făcut de o duduie despre a cărei existență nu știam până astăzi și nu pentru că sunt ignorant, ci pentru că nu exista, profesoară universitară care afirma că maestrul Cristoiu este „un vadim covid 19”. Hopaaa, ce poantă bună venită din partea unei persoane care pozează pe net cu mândrie cu bătrânelul ăla penibil, pupător în cur al Anei Pauker la ministerul de externe și care apoi a devenit în timp ce elitele crăpau în pușcării, șef de editură. Acum este tătucul națiunii și ne învață democrație. Deci, când am văzut cu cine am de-a face, mi-am zâmbit în barbă și mi-am zis: lasă, mă, să fiți voi ce vreți acum că maestrul Ion Cristoiu o să fie scriitor și mare gazetar toată moartea. Măi de unde apar oamenii aceștia? Da, ai dreptul la o opinie dar nu fi penibil. și nu vă pronunț numele, nu de teamă că mă plimbați prin judecată, ci de teamă că vă fac publicitate. Unde a spus maestrul Cristoiu că nu există virusul? și că acesta având un cumul de frustrate neagă ce este evident „declarând-l inventatorul găinii care naște pui”. Păi, frustrați sunteți voi cei din categoria „no name”, că nu reușiți să ajungeți la acest nivel. Păi, Ion Cristoiu e mare, foarte mare, cum să fii frustrat când ai cucerit Everestul? Ești împărat, gata e totul terminat. Voi care nu aveți alte preocupări, sunteți frustrați pentru că nici pe vârful Ceahlău nu ați ajuns. Nu avem nevoie de laude, dar hai să încercați să vă respectați meseria cum trebuie. Eu nu sunt gazetar. Sunt doar un om între oameni care scrie pentru ca îi place, pe diferite subiecte. Nu am ambiția voastră că sunteți mari când voi sunteți niște peștișori de acvariu. În timp ce bunicul meu era la Canal și întreaga țară suferea de pe urma bolșevicilor, mumia din Piața Victoriei trăia bine, iar voi astăzi faceți poză cu el și alții de teapa lui și îi promovați ca mari intelectuali. Deci, trebuie să stăm toți aliniați și să nu ne punem întrebări. Sigur că există boala și moartea stă între noi, dar asta nu înseamnă că tu ca autoritate trebuie să mă manipulezi. Am voie să îmi pun întrebări pentru că gândesc. Dar când pupi fundulețul gras al celor ce conduc, normal că nu ai cum să gândești și să fii liber. Este diferența fundamentală între om și animal. și ca să înțelegeți exemplul, priviți la cele două tablouri care arată societatea românească supusă și cea a oamenilor care întreabă sau se îndoiesc de anumite lucruri. Motanul Tzontzi a avut două tentative de a fi filmat ale maestrului Cristoiu. Ambele au fost niște eșecuri colosale. Dar motanul nu a plecat de acasă. Adică în traducere omul nu a negat boala, ci a spus că nu vrea să fie ținut în brațe cum vrea stăpânul lui care îl hrănește. În schimb pisica unui parlamentar care servea coniac în direct când vota legi fundamentale, stătea cu lăbuța ridicată cuminte și vota alături de stăpân având și lesa la gât. Uite așa nu vreau să am șaua pusă pe mine de către voi. Asta nu înseamnă că negăm boala pentru că avem și apropiați care au murit din cauza ei. Cred că la a treia filmare Tzontzi va trage și o gheară pe mâna stăpânului. Uite așa sunt și oamenii care nu se apleacă. Am în familie numai cadre medicale și îi divinizez pe toți cei care reprezintă această breaslă și luptă în prima linie cu acest virus, dar nu ne credeți proști și frustrate pentru că ne punem niște întrebări. Voi care sunteți marii intelectuali ai țării și pe umerii cărora stă națiunea ar trebui să înțelegeți ce spune un om de rând ca mine. La bună vedere și poate într-o zi o să vă treziți! PS: Plecăciune prea cinstiților zei pentru aceste idei pamfletare.