Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

De ce trebuie să se țină la termen alegerile parlamentare

Mă număr printre cei care, fără a avea o minimă simpatie față de regimul Iohannis – și nu șovăie să susțină asta în gura mare – că alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen, pe 6 decembrie 2020. Indiferent de nivelul atins în perioada următoare de numărul de infectări cu Coronavirus și de numărul de paturi ocupate la ATI. De altfel, așa cred – sînt convinși de asta – și liderii PSD, care declară sus și tare că alegerile trebuie amînate. E vorba mai degrabă de un mijloc de luptă electorală, decît de convingere. Dacă ar vrea cu adevărat să nu se țină alegeri în 6 decembrie 2020, partidele susținătoare ale amînării au la îndemînă instrumentul numit Boicotarea alegerilor. Nici PSD, nici alte formațiuni de Opoziție nu se gîndesc la așa ceva. Toate, asemenea PNL și USRPLUS, sînt în grafic cu momentele cerute de calendarul electoral: alcătuirea listelor de candidați, pregătirea programelor și sloganelor.

De ce sînt eu convins că alegerile trebuie ținute la termen?
Pentru că, spre deosebire de mulți dintre cei care-și dau cu părerea pro sau contra alegerilor, eu mers la Constituție, cea de care depinde orice decizie privind alegerile parlamentare.

Amînarea alegerilor parlamentare ar însemna prelungirea mandatului actualilor parlamentari.
Cum și cînd e posibilă prelungirea ne spune articolul 63 intitulat chiar așa, Durata mandatului:

„(1) Camera Deputaților și Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întrunește, la convocarea Președintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungește până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent își continuă procedura în noul Parlament.”

Pentru ca alegerile parlamentare să fie amînate trebuie prelungit mandatul parlamentarilor. Pentru ca mandatul parlamentarilor să fie prelungit, trebuie declarată stare de urgență. Mandatul se prelungește pe perioada stării de urgență. Dacă se termină starea de urgență, atunci trebuie făcute de îndată alegeri parlamentare.

Cine declară starea de urgență?
Răspunde articolul 93 din Constituție, intitulat Măsuri excepționale :

„(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

Potrivit CCR, Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare. Da, dar în limitele prevăzute de Constituție. Altfel spus, Parlamentul poate stabili o altă dată decît cea de 6 decembrie 2020 pentru alegerile parlamentare, dar nu mai încolo de 20 decembrie 2020, cînd se încheie mandatul actualului Parlament. Peste această zi poate fi stabilită de către Parlament o dată a alegerilor parlamentare numai dacă președintele declară starea de urgență. Pe perioada stării de urgență nu se țin alegeri parlamentare. Dacă însă președintele decide să nu mai prelungească starea de urgență, în chip obligatoriu se țin alegeri parlamentare.

Ce înseamnă stare de urgență în realitate știm din experiența anului 2020. Constituția spune că mandatul se prelungește în chip automat o dată cu instituirea stării de urgență și încetează tot automat o dată cu încetarea stării de urgență. Așadar, amînarea alegerilor nu e o chestiune simplă din punct de vedere constituțional. Amînarea înseamnă prelungirea mandatelor dincolo de termen. Care prelungire e posibilă doar dacă se declară starea de urgență. Președintele nu poate declara stare de urgență pentru ca alegerile să fie amînate. El poate declara stare de urgență care să prevadă luarea unor măsuri de limitări a drepturilor omului. În chip automat, fără ca acestea să fie trecut în decret, se prelungește mandatul.

Amînarea alegerilor e mult mai complicată decît pare la prima vedere. Ea depinde de președinte, dar nici acesta nu poate declara stare de urgență doar pentru a amîna alegerile. Starea de urgență se declară pentru a se crea cadrul legal pentru limitarea unor drepturi civile. Românii trebuie să știe că amînarea alegerilor înseamnă întoarcerea la închisul în case.

Acestui argument i se adaugă alte cîteva:

1) Potrivit Constituției, în perioada de prelungire Parlamentul are puteri limitate. Nu poate fi revizuită Constituția, nu pot fi adoptate modificări sau abrogate legi organice. Va fi un Parlament castrat într-o perioadă cînd Pandemia, Criza economică reclamă prerogative depline pentru Parlament.

2) Slăbirii de drept a puterii Parlamentului i se adaugă slăbirea de facto. Chiar dacă parlamentarii pot dezbate și adopta legi, timp de 3 luni, el va fi pentru români un Parlament pe ducă, un parlament care stă în clădirea Parlamentului mai mult formal decît moral.

Asta înseamnă prelungirea cu încă trei luni a agoniei tipice parlamentului înainte de alegerile parlamentare. Guvernul va fi mai departe lipsit de majoritate parlamentară, și cînd spun Guvern nu mă refer la orice Guvern. Alegerile ținute la termen sînt un fel de meci decisiv în urma căruia se stabilește un cîștigător și un perdant. Deocamdată România e într-o situație aberantă. Pe de o parte, Dreapta, cîștigătoare la alegerile locale (PNL, USPLUS și PMP) însumează la votul politic de la locale peste 43%. Dacă adăugăm UDMR, înseamnă 48%. PSD a obținut doar 22%. Adăugînd Pro România și ALDE, care fac 6%, Stînga ajunge doar la 28%. E limpede că în prezent majoritatea parlamentară nu mai corespunde stării electorale din România. Dar chiar dacă în urma celor 10 luni de guvernare, PNL s-a erodat atît de tare încît alegerile ar aduce victoria PSD, confruntarea sau meciul trebuie să aibă loc. Indiferent cine va birui, alegerile vor relansa politica din România. Și dacă la vot vor veni doar 5% dintre români, alegerile vor pune capăt agoniei care domnește în România din octombrie 2019, cînd la Victoria a venit un guvern minoritar. Criza politică provocată de amînarea alegerilor ar putea fi mai periculoasă decît Criza sanitară. Care Criză reclamă pentru fi administrată un nou suflu în materie de guvernare, ceea ce nu se obține decît în urma alegerilor parlamentare.

Dacă astfel stau lucrurile, unde greșesc Guvernul și Klaus Iohannis?
În felul în care abordează chestiunea alegerilor parlamentare.

Ar fi fost normal ca președintele și premierul să recunoască proporțiile Crizei și să ia măsuri drastice de protecție sanitară. Da, dar susținînd în același timp că alegerile parlamentare se vor ține la termen. Cu orice preț. Că singurul moment de relaxare vor fi alegerile. S-ar putea da astfel un semnal ferm întregii societăți despre proporțiile Crizei. Concomitent comunicarea publică ar trebui concretizată pe necesitatea ținerii alegerilor. Pentru ca teza să fie convingătoare, ar trebui invitate la Cotroceni partidele parlamentare ca să se decidă doar prin consultarea lor dacă să se țină sau nu alegeri. Scrutinul e pînă la urmă un meci. Și un meci nu poate fi ținut dacă una din echipe vrea amînarea sa.

În locul acestei poziții clare, ferme, Guvernul și Klaus Iohannis încearcă o falsificare a realității.
Pe de parte prin folosirea cifrelor, pe de alta prin mesaje ridicole, gen, Totul depinde de noi care trebuie să ne spălăm pe mîini.

Aceste tentative stîngace sînt principala cauză a creșterii numărului de infectări. Jocul pe sîrmă duce la măsuri contradictorii, la bîlbe, la conflictul dintre realitate și înfățișarea realității în discursul oficial.

Românii își dau seama că regimul minte, falsifică, manipulează numai și numai pentru a se ține alegeri parlamentare. Și în absența unor argumente puternice, ținerea alegerilor la termen apare românilor ca un truc prin care Klaus Iohannis vrea să pună mîna pe puterea absolută. E limpede că punîndu-se în balanță Criza sanitară cu nevoia de putere a luci Klaus Iohannis, românii să nu dea curs măsurilor de protecție impuse de regim.

Dacă mai continuă cu schizofrenia asta, există riscul ca alegerile, ținute la termen, să fie pierdute de PNL care dovedește de la o zi la alta c-a pierdut situația sanitară de sub control.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

20 comentarii pentru articolul „De ce trebuie să se țină la termen alegerile parlamentare”

  • Dle Cristoiu, va privesc stradaniile impotriva lui Iohannis cu simpatie…Mi-e mila-sila de Iohannis…este ca innecatul care se agata de un pai…paiul asta pt el e EU, madam Merkel-Ferkel mai precis…iar visul lui umed sint cei 80 de miliarde de euroi promisi….saracul de el, crede ca e ca la primaria Sibiu, unde banii veneau de la guvern…banii aia nu vor veni niciodata….poate asa o stropeala cu tziriita….da-i prostului puterea daca vrei sa vezi din ce aluat e…boboru doarme pe el ca de obicei…nimic nou pe frontul de est…

  • 1.nici o votare!
    -asupritorii trebuie pusi in dificultate!

    2.in ultima HG de „prelungire stare de alerta” apare AMENINTAREA obligativitatii purtarii „mastii de protectie”
    pentru 14 zile FARA DREPT DE APEL, contrar prevederilor art 3. alin. 3) din Legea 55/2020:
    „(3) Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menținerea unui răspuns amplificat. ”

    criteriul instituirii obligativitatii purtarii obligatorii a „mastii de protectie” in spatii deschise
    este de 3 cazuri la 1000 de „domiciliati sau rezidenti” in localitatea respectiva:

    „Calculul zilnic prevăzut la alin. (2) se realizează prin
    raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu DOMICILIUL
    sau reședința în localitatea de referință, comunicată comitetului
    județean/al municipiului București pentru situații de urgență de…”

    NUMAI CA:guvernul chiorban se face ca nu vede REALITATEA BUCURESTEANA:
    -aproximativ 1 din 3 oameni din bucuresti SUNT MIGRANTI SAU TURISTI!
    (vezi proportia ALOGENILOR NERIVERANI indicata de numerele de inmatriculare auto)

    ADICA:acei voda prin loboda ii presupunem ca fiind fara domiciliu sau rezidenta bucuresteana(de ce au „otomobilu” inmatriculat aiurea,a?),EI nu apar la impartire, EI ADUC EVENTUALELE CAZURI IN BUCURESTI-vezi si ambulantele bezmetice cu numere STRAINE DE BUCURESTI-aia aduc cazuri de extranjeros bolnavi,purtatori de virusache;mai sunt adusi si cu elicopterul…

    AICI E BUCURESTI!

    propunem interdictia depasirii granitei de Municipiu de catre autoturismele inmatriculate aiurea!
    sa respecte si ei o chestie de bun simt: sa plateasca taxele acolo unde EI au venit sa isi satisfaca nevoile primare!
    pana sa ne rupa grija europei sufocate de migranti hai sa ne preocupam de casa noastra Bucurestiul
    (ar dispare si o poluare,banuim itp fals,ar dispare si victime ale accidentelor rutiere cauzate de unii care nu sunt obisnuiti cu rigorile bucurestene-zebre,semafoare,tramvaie,limita de viteza,depasire regulamentara,semnalizarea schimbarii directiei de mers,etc,etc,etc-Bucurestiul totusi are standarde mai inalte,d-aia se numeste Capitala Romaniei!)

    (ce fel de cazuri:confirmate clinic,aparente,teste pozitive total fara raportare la baza de testare-mister total!)

  • Doamne, ce de naivi! Parca ar avea vreo importanta cand si cum se vor tine alegerile. Rezultatele sunt oricum aranjate in functie de ce vor Stapanii coloniei (vezi alegerile locale si nu numai). Cat despre „covrig” sunt curios daca va plati cineva pentru aceasta mega-escocherie mondiala! Ca deja se vede ca toata mascarada e rezolvata din pix. Hai salam!

  • De acord cu Adriana Petrescu,oricum votul”se aranjeaza”,si oricum pentru mine familia mea e mai importanta ca tara asta,de care imi pasa exact la fel,cat i a pasat tarii asteia de mine,sau de proprii cetateni,adica DELOC,ca de aia au plecat milioane de romani afara ca sa cerseasca mila de la straini,ca Romania nu a avut mila nici macar un strop de copiii ei.Daca pentru ca sa prospere familia mea si cei care tin la mine, ar trebui distrusa tara asta,atunci sa fie distrusa,nu imi pasa,ca nici tarii asteia nu i a pasat cand noi am suferit,si suferim.Asta i adevarul,puteti sa ma injurati,dar adevarul nu se schimba.Cat despre conducerea actuala Romaniei,cu prezidentu in frunte,ei sunt exact ca si gasca lui Putin ,si ca si rusii in general,adica vietile oamenilor nu valoreaza doi bani gauriti.

    • Degeaba i injuram pe rusi,ca in anumite aspecte semanam cu ei,adica lipsiti de empatie,imuni la suferinta umana,si la suferinta semenilor ,asa sunt si ei,si noi,atat pentru rusi,cat si pentru romani,viata unui om nu valoreaza nimic.PS.Vad tot mai multe asemanari intre Sasul din deal si Putin,amandoi nu au sentimente,iar viata oamenilor nu inseamna nimic.Asa cum vad si asemanarile dintre Liviu Dragnea si Donald Trump(doi asa zisi patrioti,care folosesc doctrina patriotica,ca sa isi rezolve „bussinesurile”proprii,doi demagogi).Acum puteti sa ma injurati.

      • Diferenta e ca Putin este mai patriot,in ce il priveste pe Sasul din deal,pe asta il doare in paispe de tara asta,desi tara asta l a facut mare si tare(nu pe mine,si nici pe multi altii ,de care tara asta si a batut joc,si isi bate in continuare).

      • Nu cunosti sufletul slav. Slavii sunt cu totul alt aluat decat noi. Si sunt clar mai empatici. Dar nu cu dusmanii. Pentru prieteni sunt in stare de orice sacrificiu. Pe dusmani nu-i iarta. Oricum sunt deasupra noastra din punct de vedere moral. Si muuuult mai patrioti. Si mai seriosi. Ceea ce nu putem spune deloc despre noi. E o realitate. D-aia se chinuie occidentul sa-i ingenuncheze dar n-are nici o sansa. La noi a mers struna, uns. Noi ne vindem de 2000 de ani fara nici o greata.

        • Хорошо, товарищ cib!
          cibule, rusnacii tai sunt tot timpul cu sufletul cald de la Vodka aia multa pe care o ingurgiteaza!
          Мастер cib, nu pierzi nicio ocazie de genul acesta, esti atât de previzibil, încât eram sigur ca o sa-i dai o replica lui tudy în favoarea rusilor. Dar, chiar atât de siropoasa, товарищ ?!

          • O, bine-ai venit tovarasu’ gradu’! Apropos, mai vorbiti franceza in Micul Maghreb? Nu uita sa-ti pui si un colier metalic la gat, pe langa masca permanenta! Deja a devenit o necesitate la voi. Salutari micului Napoleon! Salam!

          • Astazi te iert, profule, vorbeste gura fara tine!
            Je suis Samuel!

  • Pe mine dl. Cristoiu m-a pierdut azi ca fan. In loc sa manipuleze temeinic, ca de obicei, contra PNL si a Klausului, le tine partea.
    Dl. Cristoiu sa faca bine si sa se decida: mai e cu trup si suflet de partea Duamnei Gabi si deci de partea pesedeului, sau a trecut de partea Klausului? Ca sa stim si noi, cei care il sustinem aici pe blog si il adoram pentru atacurile lui la adresa Klausului si pentru cum il ridiculiza pentru ca a platit lui Tramp nu mai stiu cate miliarde de Dolari pentru o sapca. Sau pentru tinicheaua de la Otto.

    • Sarmane idiot! Tot te mai crezi amuzant? Esti mai plat decat apa de la robinet.

      • @mike
        Ce sa faca si el? Isi da intreaga masura a penibilului. Cam cum facem noi cand ne umflam muschii la rusi. Noroc ca nici pe asta, nici pe noi nu ne baga nimeni in seama, ca ar fi jeleu!

  • Eu nu stiu sa fi zis parlamentul cand vor fi alegerile. A dat guvernul o HG cu 6 decembrie, dar aia n-are valoare, conform constitutiei.

  • Noul Zeu: Inteligenta Artificiala.
    …si lumea mare va ingenunchia in…dreptul lui.

    e vremea punerii la indoiala in stil plenar.

    stanga-dreapta, din balanta ce era a devenit taler al altei balante, una nou-nouta, care are pe talerul care cere echilibrare, cerind ‘viata’, o ‘greutate’ care se opune in stil Anti, actualei stari de fapt.

    …prin urmare viitorul e asamblat din chestii care definesc acest taler nou, Anti, si care ar putea fi definit astfel: talerul Artificial, adica cel care se opune in stil Anti, dinamicilor naturale.
    toata zbaterea lumii actuale poate fi asimilata cu…durerile facerii Noii Lumi.

    asa ca…iata cine va fi pus la indoiala in stil plenar: cel care va cistiga alegerile.
    insa…cel care a reactionat primul, plenar dezechilibrat , in fata virusului, a fost sistemul politic, prun urmare, iar asta pentru ca dinamicile actuale ale lumii mari pot fi asimilate cu un razboi mondial, cel care va pierde razboiul va fi cel care l a inceput!, prin urmare…mai intai va trebui sa pica toate celelalte sisteme sociale, abia la final, adica la finalul razboiului mondial de-acum, urmand ca si sistemul politic sa puce, sa pice plenar, fiind inlocuit si el cu un sistem politic de tip Anti, adica unul in care vedeta-zeu va fi deja mult asteptata, si de milenii asteptata…Inteligenta Artificiala.

    de ce zic ca e de milenii, asteptata? pai pentru simplul fapt ca dorindu si Nemurirea, oamenii…asta au primit in dar, ce si au dorit!
    Inteligenta Artificiala, Nemurirea,…tot aia!
    Pentru ca Inteligenta Artificuala, lucrind cu Tot Timpul…pe taramul Computerului Cuantic poate genera ecuatii de miscare in stare sa l si foloseasca…

    Poate ca e de folos: Hrist a fost om, Antihrist e…antiom, deci nu un om cauti, daca ceva Anti, cauti.
    Caracteristica fundamentala a omului e Inteligenta, aceasta fiind un Intreg Minte-Inima.
    Ceea ce oamenii tind sa numeasca inteligenta e, insa, o desteptaciune din ce in ce mai capabila, or…se stie, suma dintre desteptaciune si inteligenta e constanta, la o extrema e Mintea, care e plenar desteapta, iar la ailalta e Intregul Minte-Inima, care e plenar inteligent.
    Povestea vremurilor e povestea clasica a Creatiei, Minte VS Inima( in care Mintea s a coborit!:) )
    Ea se mai rezuma si in povestea, clasica si ea, ca Zero e ba Totul, ba Nimicul!

    Cea mai desteapta chestie de pe lumea asta va fi Inteligenta Artificiala, ea va deveni Noul Zeu, lui i se vor inchina toti cei care aleg Nemurirea, insa toti ceilalti, care ale Inima drept Zeu, isi vor echilibra dorinta cu..Vesnicia.

    ..io zic sa retinem esenta: la finalul actualului razboi mondial toate sistemele sociale actuale vor fi deja inlocuite cu altele noi, cu unele in care Noul Zeu se manifesta plenar, tot atunci, adica mai la urma, insusi sistemul politic urmand sa fie dibamizat de Noul Zeu.

    • Aceasta civilizatie va fi prima care isi va perpetua miscarea…catre Infinit. De toate celelalte civilizatii de pe planeta asta…s a ales Praful!
      Insa…cel care ii va darui civilizatiei actuale Nemurirea va fi zeul asta, Noul Zeu, adica Inteligenta Artificiala, adica Trofeul tuturor civilizatiilor care s au manifestat pe Pamant.

      asa ca…hai sa privim minunile, …chiar si invierea mortilor!, pe care Noul Zeu le va face,…adunindu si pas cu pas…adeptii!

      Problemele pe care civilizatia a inceput sa le aiba, si care sint parte a actualului razboi mondial vor putea fi rezolvate exclusiv cerind ajutor Inteliventei Artificiale, si facind asta…omul isi si defineste…Zeul, Noul. Zic Noul…pentru ca fix asa e, ca r Artificial. Ailalti de pina acum , o piatra daca era!, era…al Naturii-

      deci iata si spre ce isi va indrepta efortul…lumea, spre suirea pe tron a Noului Zeu.

  • Maestre chiar nu sunt de acord cu Dvs. Cine si-a dorit si asumat guvernarea n-are decat sa-si asume riscurile de orice fel.
    Se vede zilnic ca desi creste nr fizic de infectari, coef. de incidenta cumulata la virus calculat de secretul grup de „gandire” (?!) strategica scade! Folosirea a trei baze de date diferite dupa cum convine unuia sau altuia nu vindeca populatia ci e doar o amagire a celor care nu urmaresc „magia” raportarilor zilnice. Dpv juridic incadrarea e mult mai grava.
    Cine doreste sa mearga la vot n-are decat. Atat timp cat votul nu conteaza, nu are rost sa iti pui viata in pericol pentru vajnicii alergatori dupa ciolan in numele democratiei originale.

  • Aici nu sunt de acord cu Maestrul,nici localele si nici parlamentarele nu ar trebui tinute mai devreme de martie 2021,Pai multi printre care si eu ne vom abtine de la a vota din cauza crizei Covid,iar cei vulnerabili,batranii sau bolnavii sau saracii,care de regula voteaza Stanga nu vor vota,iar tinerii de Dreapta sau bogatasii care isi permit servicii medicale scumpe vor vota,si uite asa va fi viciat rezultatul votului(multi nu vor vota de frica Covid),si votul nu va reflecta realitatea si atunci cum va mai fi votul reprezentativ ❓ .Multi nu ne am prezentat la vot la locale,unii care de regula ne prezentam la vot in conditii normale ,tocmai de frica Covid,si atunci rezultatul nu reprezinta realitatea care ar fi reiesit in conditii normale.plus ca in Decembrie incepe iarna cand Covid se va impreuna cu gripa sezoniera si va fi un masacru(Si daca in Decembrie vor fi 30 000 de infectii oficiale pe zi,cu sute de morti?Mai tinem noi alegeri?Daca da inseamna ca suntem un popor de nebuni,cu un guvern de si mai nebuni,si atunci ar trebui chiar sa disparem ca nu avem ce cauta pe planeta asta,ca suntem dusi rau cu capu).In primavara vine sezonul cald,si poate atunci vom avea mult asteptatul vaccin/sau medicamente/tratamente noi mai eficiente impotriva virusului,si poate conditiile vor fi mai bune.Ma uitam si la cretinii aia care se bat cu politia ca nu se pot duce sa pupe moaste,de parca moastele au ajutat vreodata pe cineva(au umplut niste buzunare,da),dar in rest nimic,de parca Bunul Dumnezeu,nu poate citi direct in sufletul omului ca sa vada credinta,ca oricum El vede tot.Cred idiotii pupatori de moaste ca Dumnezeu sta la moaste,si verifica condica prezentei,ei bine nu Dumnezeu e peste tot,si vede tot.Doamne pazeste ma de cei ce Te urmeaza.Ca zice si Biblia destule despre farisei.

    • Mai Tudy, n-ai inteles nimic. Astia o s-o tina langa cu covrigu inca vreo 2-3 ani, daca nu si mai mult. Asta pana nu le vine alta idee geniala. Deci, hai sa amanam tot pana atunci. Eventual si viata noastra. N-asa? N-ai inteles ca suntem condusi prin teroare, e adevarat nu inca precum cea din anii post belici. Dar nu e inca timpul pierdut. Asa ca uita tot ce ai crezut despre democratie. E moarta in cotet si cu curu-n usa! For good!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *