De ce trebuie studiată în școală Istoria Patriei

Ce s-a scris despre mine. Jurnalul național de luni, 7 noiembrie 2005, anunță un eveniment în viața televiziunilor din România:
Debutul legendarei emisiuni Sinteza zilei, moderată de Mihai Gâdea, avînd drept invitat pe Ion Cristoiu:

„Antena 3 – «Sinteza zilei»

Începînd de astăzi, la Antena 3 se produce o schimbare de ordin tactic în grila programelor din prime-time. Știrile orei 22:00, prezentate de Mihai Gâdea, vor continua cu un talk-show care va dezvolta unul dintre principalele titluri ale zilei.

În platoul Știrilor Antena 3, invitatul permanent al emisiunii «Sinteza zilei» va fi comentatorul politic Ion Cristoiu, realizatorul emisiunii «Zigzag», la care se vor adăuga alți doi invitați direct implicați în subiectul dezbătut.
Cu această ocazie, jurnalul de știri economice de la Antena 3, «Bizbazar», se mută în spațiul orar al orei 19:00.”

*

Înțelegere. Spre deosebire de A.D. Xenopol, Sadoveanu îl înțelege pe Ștefan Cel Mare cînd acesta nu sare în ajutorul lui Vlad Țepeș. Mai întîi pentru că Mihail Sadoveanu în Viața lui Ștefan cel Mare are o părere proastă despre Vlad Țepeș. Domnitorul muntean contrazice idealul de Conducător al lui Sadoveanu, ideal întruchipat de Ștefan Cel Mare. Într-un fel Vlad Țepeș din Viața lui Ștefan Cel Mare e Alexăndrel din Frații Jderi, neliniștitul fiu al Domnitorului, trimis la Constantinopol ca ostatec și mort aici înainte ca taică-său să moară.

*

Lecție. Nu de puține ori am pledat pentru studierea obligatorie a Istoriei Românilor în școală și înscrierea acestei discipline, alături de Limba și Literatura Română, ca probă obligatorie la Bacalaureat. Pe vremuri denumit Examen de maturitate, Bacalaureatul trebuie să trimită în lume un tînăr cu un bagaj de cunoștințe obligatorii. Indiscutabil, tînărul trebuie să știe Limba și Istoria patriei sale. Ba chiar eu cred că Istoria patriei e mai importantă decît Istoria literaturii române. Se poate trăi și fără a ști cine a fost Topârceanu. Nu însă fără a ști cine a fost Ștefan Cel Mare. Tînărul va deveni inginer, sportiv, politician, ministru sau hoț de buzunare. În aceste profesii n-are nevoie de cunoștințele de Matematică sau de Fizică. De cunoștințele de Istorie, da. Pentru că, trecînd pe lîngă Mărășești, să știe că acolo a fost una dintre cele mai mari bătălii ale românilor. Sau ajungînd la Putna să știe că acolo doarme somnul de veci cel mai mare român din toate timpurile: Ștefan Cel Mare.

E drept că Istoria a fost predată și de mediocri sau mai rău de internaționaliști. Istoria trebuie predată doar de cei care cred că am avut un trecut cu care ne putem mîndri. Iau ca exemplu finalul tulburător al cărții Viața lui Ștefan Cel Mare, publicată de Mihail Sadoveanu în 1934:

„Sfîrşiturile oamenilor sînt îndărătnice şi hursuze. Totuşi, în cea din urmă iarnă, măria sa a dat călărimilor sale poruncă să potcovească buiestrașii, şi le-a împins în Pocuția, urmîndu-le însuşi măria sa în sanie. Între vracii săi, avînd alături călare pe Bogdan-Voievod, trase liniile nouă de hotar, ca să stea în veac pentru Moldova.

Puține din cele alcătuite de măria sa s-au schimbat. S-au prefăcut hotarele; au trecut rîndurile de oameni. Pretutindeni au rămas lăcaşurile lui Dumnezeu; în toate răzăşiile stau uricele sale; în toate cotloanele pămîntului Moldovei amintirea războaielor pentru dreptate; cel din urmă urmaş al plugarilor de atunci cunoaşte semnele măriei sale Ștefan într-un vad de ape, într-un pisc de stîncă, într-o ruină de pe un colnic. De patru veacuri și jumătate acea putere trăieşte asupra Moldovei, ceea ce dovedeşte că anume oameni nu pier decît prin pulberea lor. Puterea lor adevărată stăruieşte dincolo de ceea ce numesc oamenii de rînd moarte. La sfînta Putnă, unde măria sa şi-a aşezat singur mormîntul și piatra cu înscripţie între flori de acantă, nu s-a stins nici o clipă candela aprinsă în iulie 1504.

Sfîrşitul, între cele din urmă zvîrcoliri omeneşti, sub fierul roş care îi ardea plaga, între BogdanVoievod şi Doamna Voichița, care-i ținea mînile de ceară stropindu-le cu lacrimi, a rămas al acelui trecut şi al acelei singure clipe cînd Dumnezeu dînd semn, sufletul a fost eliberat de mucenicia acestei vieți. Diplomatul ascuțit, strategul teribil şi prudent se scutura cu frunzele acelui an de jale. Spiritul rămîne în lucruri, în întocmiri şi în suflete și încă încearcă a ne călăuzi pe căile viitorimii.”

Ce final de clopote bătînd la toate mânăstirile și bisericile din cuprinsul țării!